Schimbări în Legea Educaţiei

13 iul. 2022
Vizualizari: 575

În timp  ce lumea se uită la războiul din Ucraina și la mișcările Moscovei pe piața gazelor și a carburanților, care aruncă Europa în recesiune la București, prețurile cresc alarmant și odată cu ele și inflația. Dacă mai era nevoie de o confirmare, aceasta a venit, odată cu ultimele date publicate de Institutul Național de Statistică. Inflația în România a depășit 15 procente.

„Institutul Național de Statistică (INS) a anunțat că în luna iunie, am înregistrat o inflație de 15,1%, cea mai mare rată din ultimii 20 de ani. Cele mai mari scumpiri au fost înregistrate la gaze, o creștere de 90%. Desigur, scumpirile și majorările au intrat într-o competiție, iar Banca Națională a României și Guvernul fac doar constatări, astfel că până la finalul anului vom număra supraviețuitorii din economie”, notează România liberă.

„În topul mărfurilor nealimentare care au consemnat cele mai mari creșteri de preț s-au aflat și combustibilii, cu un avans al prețurilor de 41,32% în iunie 2022 față de iunie 202, și energia electrică – plus 17,05%. Alimentele care s-au scumpit cel mai mult în intervalul de referință au fost uleiul comestibil, cu creșteri de preț de 49,71%, cartofii – 42,18% și făina – 33,16%.În sectorul serviciilor, cel mai mult s-au scumpit transportul aerian – 29,13%, apă, canal salubritate – 19,44% și serviciile poștale – 15,94%”, mai arată datele INS, citate de România liberă.

Presa mai scrie că Guvernul pregătește schimbarea Legii Educației. Modificările sunt propuse pentru dezbatere, iar dacă noua Lege a Educației va trece de Guvern și de Parlament, acestea vor fi aplicate din 2027. Schimbările sunt radicale.

„Bacalaureatul e modificat complet, în noua lege a Educației. Acesta conține: o probă scrisă care reunește mai multe materii – română, matematică, științele naturii, istorie și geografie; două probe de limbi străine; o probă de competențe digitale; o probă scrisă, la alegere”. Noua formă a «examenului maturității» a fost prezentată marți, 12 iulie, de ministrul educației, Sorin Cîmpeanu”, relatează Libertatea.

„Examenul de Bacalaureat este prevăzut a avea următoarele probe. O singură probă scrisă de evaluarea competențelor la disciplinele cuprinse în trunchiul comun (n.r. – disciplinele obligatorii). Este o probă comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările. Această probă constă în evaluarea competențelor generale formate pe parcursul ciclului liceal la Limba și literatura română, la Matematică, Științe, Istoria și Geografia României și științe socio-umane. Două probe de evaluare a competențelor lingvistice la două limbi de circulație internațională. Vor fi verificate, de asemenea, competențele de bază echivalente nivelului B1, dacă doriți”, a afirmat ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, într-o conferință de presă, scrie Agerpres, citată de Libertatea.

Vicepremierul Kelemen Hunor a anunțat că vor fi mai multe schimbări și în viitorul Cod fiscal.

„A fost un proiect pus în dezbatere publică și apar alte păreri din societate. Au fost niște întâlniri cu reprezentanții primarilor, autorităților locale, cu reprezentanți din zona economică și bineînțeles din HoReCa. Și în astfel de situații este firesc să asculți argumentele lor și să faci eventual niște schimbări. (…) La HoReCa, concluzia este că rămâne ceea ce propune Guvernul, dar nu de la 1 august, ci de la 1 ianuarie. Până la urmă este o abordare corectă, pentru că este în desfășurare sezonul turistic, pe de o parte, pe de altă parte legea spune să aștepți 6 luni, să nu pui în aplicare schimbările în Codul fiscal, în Codul de procedură fiscală. (…) Sunt și alte schimbări mici legate de IMM-uri, legate de microîntreprinderi, legate de jocurile de noroc, unde mergem pe o taxare mare. Acolo a fost chiar propunerea noastră și susținem – dacă taxezi munca, trebuie să taxezi și norocul, nu se poate altfel. Dar mai sunt mici modificări… până se realizează acea formă care va fi adoptată în Guvern”, a declarat Kelemen Hunor marți seară la B1 TV, potrivit Agerpres, scrie Digi 24.

„În ceea ce privește impozitul pe proprietate, el a arătat că au existat de la bun început niște discuții legate de pragul minim, de valoarea la care se raportează acest impozit, dacă se va lăsa pentru primari un prag minim, respectiv un prag maxim între care să decidă”, mai notează Digi 24.

„La două luni după ce Comisia Europeană a propus o asistență macrofinanciară urgentă de până la 9 miliarde de euro pentru a menține solvabilitatea statului ucrainean, miniștrii de finanțe ai UE au dat marți undă verde pentru un ajutor financiar de 1 miliard de euro, susținut de bugetul UE”, transmite Euractiv.com., citat de News.ro.

„Continuarea ajutorului material și financiar nu este o opțiune, ci o datorie a noastră”, a declarat Zbyněk Stanjura, ministrul ceh de finanțe care a prezidat marți, pentru prima dată, reuniunea miniștrilor de finanțe din UE, scrie News.ro.

„Potrivit Fondului Monetar Internațional, guvernul ucrainean are nevoie de aproximativ 5 miliarde de euro pe lună pentru a se menține pe linia de plutire. Suma de 1 miliard de euro decisă marți de miniștrii de finanțe ai UE acoperă astfel nevoile de finanțare pe termen scurt ale Ucrainei pentru aproximativ șase zile. În luna mai, Comisia a propus o asistență macrofinanciară urgentă de până la 9 miliarde de euro, ceea ce ridică întrebarea de ce, două luni mai târziu, s-a putut decide asupra a doar 1 miliard de euro”, mai arată G4 Media.

În timp ce luptele din Ucraina continuă pe mai multe fronturi, în est, Republica Populară Donețk și-a deschis oficial o ambasadă la Moscova.

„Republica Populară Donețk este un stat separatist ucrainean care a fost format la 7 aprilie 2014 de către separatiștii pro-ruși după ce a avut loc Revoluția ucraineană a demnității. Șefii Republicii Populare Donețk și ai Republicii Populare Luhansk, Denys Pushylin și Leonid Pasechnik, i-ar fi cerut președintelui rus Vladimir Putin să recunoască independența republicilor la 21 februarie 2022. Ulterior, liderul rus a îndemnat Parlamentul să sprijine încheierea de acorduri de cooperare cu republicile și a decis să recunoască imediat suveranitatea republicilor populare Donețk și Lugansk din cauza situației agravate de la granite”, scrie News.ro.

Seară liniștită!

Schimbări în Legea Educației was last modified: iulie 13th, 2022 by Claudiu Pamuc

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: