Schimbarea modalităţii de executare a pedepsei. Respingerea cererii condamnatului ca nefondată (NCP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 851/2018

NCP: art. 74, art. 87 alin. (1), art. 91, art. 92, art. 93 alin. (3), (5)

Prioritar, cu referire la susținerile reprezentantului Parchetului privind inadmisibilitatea cererii, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a o respinge, față de împrejurarea că, cererea a fost depusă la Curtea de Apel București, trecând prin filtrul judecătorului delegat, iar Serviciul de Probațiune a fost citat și a depus raportul.

Potrivit dispozițiilor art. 87 alin. (1) C. pen., dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligații, fie sporirea sau diminuarea condițiilor de executare a celor existente,instanța dispune modificarea obligațiilor în mod corespunzător, pentru a asigura persoanei supravegheate șanse sporite de îndreptare.

Alin. 2 al aceluiași text de lege prevede că instanța dispune încetarea executării unora dintre obligațiile pe care le-a impus, atunci când apreciază că menținerea acestora nu mai este necesară.

Prin Decizia nr. 280/A din 29 iunie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală s-a dispus, în ceea ce privește pe inculpatul A., în baza art. 91 C. pen., suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 92 C. pen. Potrivit art. 93 C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

– să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București la datele fixate de acesta;

– să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea acestuia;

– să anunțe în prealabil, orice schimbare de locuință și orice deplasare care depășește 5 zile;

– să comunice schimbarea locului de muncă;

– să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor lor de existență.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen. a fost obligat inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 zile în condițiile art. 93 alin. (5) C. pen., într-o instituție din comunitate ce va fi stabilită de Serviciul de probațiune.

S-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. să respecte și obligația prev. de art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., respectiv să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.

Pentru a dispune astfel, instanța de control judiciar a analizat motive de apel ale condamnatului A., care a contestat soluția inițială de condamnare și a reținut că sunt neîntemeiate, deoarece instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului: „Activitatea infracțională ce face obiectul prezentei cauze trebuie analizată și în contextul evenimentelor anterioare și posterioare comiterii faptei penale, împrejurări care au condus, conform probatoriului administrat în cauză, dincolo de orice îndoială rezonabilă, la concluzia că scopul urmărit de inculpatul C. a fost însușirea unor imobile aflate în administrarea Stațiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Plante Medicinale și Aromatice Fundulea prin scoaterea frauduloasă a acestor active din patrimoniului statului, prin intermediul și cu ajutorul unor persoane interpuse, aflate în legătură de rudenie cu inculpatul C., respectiv de prietenie cu aceștia, respectiv inculpații F. și A. Urmarea infracțiunii s-a limitat la obținerea de foloase necuvenite pentru alții, întrucât din anul 2006 au fost efectuate activități de urmărire penală unul dintre cele mai relevante aspecte în dovedirea intenției cu care inculpatul C. a acționat în cauză și care denotă implicit și caracterul fraudulos al înțelegerii dintre inculpați este faptul că a asigurat inculpatului A. fondurile necesare pentru ca acesta din urmă să achiziționeze la licitație imobilele în speță, transferând în contul bancar al acestuia suma de bani necesară adjudecării bunurilor. Din extrasul de cont deschis la D. având ca titular pe A. rezultă că, la data de 21 decembrie 2005, contul a fost alimentat cu suma de 231.000 RON de către inculpatul C., din contul acestuia din urmă de la G. Suma a fost transferată apoi, în 23 decembrie 2005, în contul BEJ H. cu justificarea „achitare preț”. . . . . . . . . .constată că în modalitatea în care s-a derulat activitatea infracțională din prezenta cauză și rolul avut de fiecare dintre inculpați, în lipsa contribuției oricăruia dintre aceștia, neputându-se obține rezultatul urmărit, respectiv scoaterea în mod fraudulos a imobilelor aflate în administrarea SCDPMA Fundulea din patrimoniul statului,rezultă că s-a acționat în mod coordonat, între inculpați existând un acord de voință în acest sens. Activitatea infracțională din prezenta cauză trebuie analizată în ansamblu, în contextul derulării tuturor evenimentelor și nu în mod individual, prin disocierea contribuției fiecărui inculpat … activitatea infracțională a inculpaților din prezenta cauză a avut drept urmare, pe de o parte, satisfacerea creanței SC E. SRL, societate la care erau asociați sora și cumnatul inculpatului C., respectiv inculpatul F., acesta din urmă cunoscând și acceptând prejudicierea statului prin intermediul manoperelor efectuate de inculpatul C., fiind evident interesul său personal în alegerea acestei modalități de acțiune. Deși aparent justificată, satisfacerea creanței societății s-a efectuat prin deposedarea statului de imobile aparținând domeniului public, inculpatul F. urmărind încredințarea directă a acestor imobile către firma sa, pentru ca ulterior să se recurgă la interpunerea inculpatului A. în circuitul fraudulos al înstrăinării clădirilor. În același mod, inculpatul A., în înțelegere cu coinculpații C. și F., a devenit proprietarul imobilelor, acestea fiind scoase fraudulos din domeniul public al statului, intrând în patrimoniul său în baza actului de adjudecare, rezultatul fiind urmarea activității infracționale a inculpatului C. și a complicilor săi”.

Instanța de control judiciar a reținut apoi că în ceea ce privește pedepsele ce urmează a fi stabilite în cauză, se impune schimbarea modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului A.:… pedeapsa aplicată infractorului are ca scop reeducarea sa și prevenirea de noi infracțiuni, deci ea trebuie să fie adaptată, individualizată persoanei căreia îi este destinată. Aceeași pedeapsă, identică ca gen și cuantum, nu produce aceleași efecte asupra tuturor infractorilor cărora le este aplicată. Din aceste motive, pedeapsa trebuie să fie adaptată fiecărui infractor, să fie proporțională față de fiecare infractor, în raport cu trăsăturile sale specifice, cu periculozitatea sa pentru ordinea publică și cu orice alte elemente de natură să caracterizeze personalitatea sa.

Pentru a acționa ca un factor educativ, constrângerea penală trebuie să fie în măsură să forțeze procesele psihice mai profunde ale făptuitorului, să influențeze rațiunea, sentimentul, voința acestuia, spre a-l determina să-și modifice în mod statornic comportamentul. Pedeapsa este în măsură să realizeze această finalitate, numai dacă prin felul și măsura sa reflectă gravitatea faptei, gradul de vinovăție și periculozitatea făptuitorului, dacă este rațională, convingătoare, justă și echitabilă.

Pedeapsa trebuie adecvată nu numai în raport cu fapta săvârșită, care rămâne totuși în centrul procesului de individualizare, dar și cu periculozitatea infractorului, cu gradul său de moralitate și cu șansa de reeducare pe care o prezintă.

Aplicând în cauză considerațiile teoretice expuse anterior, instanța de apel a reținut că raportat la împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite de autorul acesteia, la motivul săvârșirii infracțiunii, scopul urmărit de inculpatul C., calitatea în care acesta a comis fapta penală și, nu în ultimul rând, la antecedentele penale ale acestuia, că se impune diferențierea, sub aspectul modalității de executare, a pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului C. de pedepsele ce urmează a fi aplicate coinculpaților F., A. și H . . . . . . . . . . Celelalte elemente invocate atât de apelantul inculpat C., dar și de apelanții inculpați F., A. și H. subsumate derulării cursului procesului penal, fapta fiind comisă în urmă cu aproximativ 11 ani și persoanei inculpaților, relativ la nivelul de educație, vârsta și situația familială și socială sunt avute în vedere de instanța de apel în procesul de individualizare la stabilirea unui cuantum al pedepsei mult apropiat de minimul special prevăzut de lege.

Aceste împrejurări nu pot avea caracterul unor circumstanțe atenuante nefiind prevăzute ca atare de legiuitor, după cum s-a arătat anterior, fiind criterii generale de individualizare conform art. 74 din C. pen.

În ceea ce-l privește pe A. instanța de control judiciar a reținut că raportat la contribuția concretă a acestuia la comiterea infracțiunii, la rolul avut în activitatea infracțională, la conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii și la faptul că nu are antecedente penale, scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea în regim de detenție a pedepselor aplicate, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru aplicarea prevederilor art. 91 și urm. din C. pen.

În raport cu cele ce preced, Înalta Curte constată îndeplinirea de către condamnatul A. a unora dintre obligațiile ce i-au fost impuse prin decizia de condamnare, însă reține că aceste motive nu pot constitui temeiuri pentru încetarea obligației de a nu părăsi teritoriul național, fără încuviințarea instanței, deoarece s-ar ignora toate considerentele ce au fundamentat procesul deliberativ ce a condus la stabilirea pedepsei, a modalității de executare și a obligațiilor impuse.

Finalizarea executării orelor de muncă neremunerată în folosul comunității ori executare în mod corespunzător a obligațiilor ce îi revin condamnatului A. în cadrul supravegherii, țin de esența acestei măsuri, deoarece nerespectarea acestora ar fi putut conduce la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Pe de altă parte, argumentele condamnatului A. potrivit cărora societatea la care este angajat are anumite relații comerciale în afara României, fiind necesară deplasarea sa în străinătate nu sunt de natură să justifice înlăturarea obligației prevăzută de art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., întrucât condamnatul are posibilitatea ca ori de câte ori consideră necesar, să se adreseze judecătorului cu cerere motivată de părăsire a teritoriului țării.

De asemenea, Înalta Curte reține că petentul a beneficiat de permisiuni de a părăsi țara, atunci când s-a adresat instanței cu astfel de solicitări și chiar dacă a respectat obligațiile și măsurile dispuse de către instanță, propunerea consilierului de probațiune privind încetarea executării obligației de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanței, nu poate fi primită.

În aceiași ordine de idei, Înalta Curte reține că într-o astfel de analiză, de înlăturare a unei obligații impuse printr-o hotărâre definitivă de condamnare, nu poate fi ignorată analizarea tuturor motivelor ce au condus la alegerea modalității de executare a pedepsei și a obligațiilor impuse.

De aceea, instanța consideră că trebuie avut în vedere faptul că pe tot parcursul procesului, intimatul A. a contestat participația sa penală, însă cu toate acestea, instanța de apel a constatat vinovăția sa, în procesul de individualizare al pedepsei a reținut că se impune schimbarea modalității de executare, deoarece prin aplicarea pedepsei s-a urmărit reeducarea, pedeapsa astfel stabilită fiind adaptată fiecărui infractor, proporțională față de fapta și persoana infractorului, în raport cu trăsăturile sale specifice, cu periculozitatea sa pentru ordinea publică și cu toate elementele ce au fost de natură să caracterizeze personalitatea sa.

De aceea, la stabilirea pedepsei, instanța de apel a arătat că pentru a acționa ca un factor educativ, constrângerea penală trebuie să fie în măsură să forțeze procesele psihice mai profunde ale făptuitorului, să influențeze rațiunea, sentimentul, voința acestuia, spre a-l determina să-și modifice în mod statornic comportamentul. Pedeapsa este în măsură să realizeze această finalitate, numai dacă prin felul și măsura sa reflectă gravitatea faptei, gradul de vinovăție și periculozitatea făptuitorului,dacă este rațională, convingătoare, justă și echitabilă. Pedeapsa trebuie adecvată nu numai în raport cu fapta săvârșită, care rămâne totuși în centrul procesului de individualizare, dar și cu periculozitatea infractorului și cu șansa de reeducare pe care o prezintă.

În raport cu cele evocate, Înalta Curte reține că aceste motive își păstrează și în prezent aplicabilitatea și deci nu pot fi ignorate, fiind în același timp argumente contrare față de motivele pentru care s-a apreciat de către Curtea de Apel că ar fi justificată încetarea uneia dintre obligațiile stabilite prin decizia definitivă de condamnare, fiind demonstrată necesitatea executării în continuare a acestei obligații de către condamnatul A.

Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că de la pronunțarea în mod definitiv de către instanța supremă într-o cerere similară, cerere care a fost respinsă, nu au apărut elemente noi care să justifice admiterea unei astfel ce solicitări.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte va admite contestația declarată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție împotriva Sentinței penale nr. 178/F din data de 24 august 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, privind pe intimatul condamnat A., va desființa sentința și rejudecând va respinge ca nefondată cererea condamnatului A., iar cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.