Schimbarea încadrării juridice dată faptei: infracțiune de viol vs. infracțiune de act sexual cu un minor. Majorarea pedepsei. Competența după materie (NCP, NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 528/RC/2016

NCP: art. 218 alin. (1), (2) și (3) lit. a), art. 220 alin. (1), alin. (3) și alin. (4) lit. b); NCPP: art. 275 alin. (2) și (6), art. 418, art. 438; Legea nr. 254/2013: art. 3

Recursul în casație, în reglementarea NCPP este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

Recursul în casație se exercită doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate, urmărind să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Aprecierea legalității limitelor de pedeapsă în calea de atac a recursului în casație se face în funcție de încadrarea juridică reținută/menținută prin hotărârea atacată, erorile de drept ce pot fi corectate în calea extraordinară de atac a recursului în casație fiind limitate.

Analizând motivul de recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. potrivit căruia în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în concret, se invocă nerespectarea dispozițiilor privind competența în cursul urmăririi penale, și nu în cursul judecății, astfel cum prevăd dispozițiile legale invocate și nu pot constitui motiv de cenzură din partea instanței în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casație.

Mai mult, aspectele invocate care vizează faza urmăririi penale au fost invocate în procedura de cameră preliminară, fiind analizate și respinse de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei sectorului 2 București (încheierea din data de 22 mai 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/300/2015/a3, filele 74-78 dosar fond), soluție rămasă definitivă prin Încheierea nr. x/CP din 23 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/300/2015/a3.

În dezvoltarea criticilor circumscrise cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurentul a susținut că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, cu încălcarea prevederilor art. 418 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora instanța de apel, soluționând cauza, nu putea crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel. În opinia sa, față de motivul de apel invocat de către Parchet care a privit nelegalitatea hotărârii judecătorești a primei instanței sub aspectul schimbării încadrării juridice, și nu sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, instanța a procedat la majorarea pedepsei cu încălcarea principiului non reformatio in peius.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., sunt supuse casării hotărârile pronunțate atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Examinând argumentele recurentului-condamnat referitoare la incidența acestui caz de recurs în casație, se poate constata, de fapt, că este invocat în mod formal. Acest caz de recurs în casație este incident atunci când sunt încălcate limitele prevăzute în partea specială, dispozițiile privind concursul de infracțiuni, recidivă, circumstanțe atenuante sau măsuri educative. Jurisprudența referitoare la acest caz de casare este relevantă, stabilindu-se că o pedeapsă depășește, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de Codul penal pentru o anumită infracțiune. Există însă situații, și nu puține, în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reținerii unor împrejurări care au drept consecință reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă. Acestea împrejurări țin de individualizarea legală a pedepsei și pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (cum sunt circumstanțele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracțiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare etc.) – Decizia nr. 113/RC din 5 aprilie 2016; Decizia nr. 226/RC din 14 iunie 2016, Decizia nr. 63/RC din 2 martie 2016. Așadar, jurisprudența Înaltei Curți se referă, în esență, la instituții de drept material (dispoziții privind concursul de infracțiuni, recidivă, circumstanțe atenuante sau măsuri educative), dispozițiile de procedură nefiind incluse în noțiunea de „pedeapsă prevăzută de lege”.

În speță, se constată că recurentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 596 din 13 noiembrie 2015, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor. În apel, prin Decizia penală nr. 595/A din 06 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A., fiind admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2 București împotriva aceleiași sentințe penale și, rejudecând, a fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor în formă continuată, prevăzută de art. 220 alin. (1), alin. (3) și alin. (4) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., de la 3 ani închisoare la 6 ani închisoare. Pentru considerentul că fapta inculpatului are un caracter grav, iar conduita sa procesuală a dovedit că nu și-a asumat în mod real responsabilitatea pentru activitatea ilicită desfășurată, instanța de apel a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse de 6 ani închisoare, orientate spre mediu (limitele fiind de la 3 la 10 ani închisoare), suficientă pentru a atinge scopului pedepsei instituit de art. 3 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Înalta Curte reține că instanța de apel a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de către instanța de fond de la 3 ani la 6 ani închisoare. În ceea ce privește susținerile recurentului referitoare la agravarea situației sale juridice în apel, prin raportare la alte argumente decât cele susținute de reprezentantul Ministerului Public, se reține că, în calea de atac a apelului, în conformitate cu art. 418 alin. (1) C. proc. pen. instanța de apel, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel. În apelul procurorului s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, într-o faptă de o gravitate superioară celei care a făcut obiectul condamnării instanței de fond cu consecințe directe asupra limitelor de pedeapsă. Astfel, instanța de fond l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 220 alin. (1), alin. (3) și alin. (4) lit. b) C. pen., sancționată cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar fapta pentru care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice la instanța de apel este infracțiunea de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1), (2) și (3) lit. a) C. pen., ale cărei limite de pedeapsă sunt de la 5 la 12 ani. Chiar dacă instanța de apel nu a schimbat încadrarea juridică, în mod evident, având în vedere limitele de pedeapsă ale infracțiunii ce a făcut obiectul motivelor de apel formulate de Parchet, atrăgeau față de inculpat o situație mai grea, astfel încât nu a fost încălcat principiul non reformatio in peius.

Așadar, Înalta Curte constată că pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată recurentului este legală, neputând fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 418 C. proc. pen. și, implicit, aplicarea unei pedepse peste limita maximă stabilită de lege, chiar dacă pedeapsa din apel este mai mare decât cea la care a fost condamnat de către instanța de fond.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 595/A din 06 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/300/2015.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 lei, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.