Săptămâna Juridică
Caracterul acţiunii în pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui bun imobil. Stabilirea competenţei teritoriale în judecarea acestei acţiuni
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Caracterul alternativ sau subsidiar al celor două modalităţi de comunicare a procesului-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională şi a înştiinţării de plată
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Raport întocmit de ANI în cadrul procedurii de cercetare a averii. Caracterul actului. Procedura de contestare
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Aplicarea în timp a legii civile. Acţiune în pretenţii. Întreruperea prescripţiei
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Decizie de impunere pentru accesorii fiscale datorate la contribuţia de asigurări de sănătate. Mod de calcul
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Recunoaştere şi încuviinţare executare hotărâre arbitrală străină. Inaplicabilitatea Regulamentului (CE) nr. 44/2001. Convenţia de la New York din 1958
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ A doua perioadă de probă. Situaţia salariatului care nu corespunde profesional în noua funcţie – va fi concediat sau va reveni la vechiul său loc de muncă?
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Drept de retenție. Îmbunătățiri efectuate la un imobil. Intervenirea prescripției extinctive
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Contract de asistenţă juridică. Inserarea în contract a unui pact de quota litis. Sancţiune
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Insolvenţa. Îndeplinirea condiţiilor pentru admiterea cererii de atragere a răspunderii
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Insolvenţa. Atragerea răspunderii administratorului. Interes personal în continuarea activității
Insolvenţa. Atragerea răspunderii administratorului. Contabilitate fictivă
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Lipsa rovinietei valabile. Plângere împotriva procesului verbal de contravenție. Instanța competentă
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Soluționarea unui litigiu în absența părților fără ca acestea să fi solicitat judecata în lipsă. Încălcarea principiilor contradictorialității și a dreptului la apărare. Nulitatea hotărârii judecătorești
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Efectele naturii actului juridic asupra condiţiilor de învestire a instanţei de contencios administrativ
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Exercitarea dreptului de retragere din societate întemeiată pe dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 31/1990 . Condiţii de admisibilitate
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Acordarea grupelor de muncă, întocmirea şi eliberarea adeverinţelor prin care se atestă activitatea desfăşurată în locuri de muncă încadrate în grupele I şi/sau a II-a de muncă (potrivit legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001). Lipsa calităţii procesuale pasive a Casei Judeţene de Pensii
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Ordonanță președințială. Strămutarea litigiului ce vizează fondul dreptului. Instanța competentă
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Schimbări în executarea unor hotărâri penale definitive. Contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente judecate în cauze separate. Spor de pedeapsă
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Regulile de Arbitraj GAFTA. Clauză atributivă de competenţă. Consecinţe
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Cazuri de casare. Legea nr. 2/2013
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Legea nr. 10/2001. Imobil construcţie dobândit sub imperiul Legii nr. 58/1974. Persoană îndreptăţită la restituirea terenului
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Facturi emise de partener comercial declarat inactiv. Neluare în considerare de către organul fiscal. Necesitatea verificării de către contribuabil a aspectelor referitoare la starea de inactivitate a partenerului de relaţii comerciale
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Discriminare. Directiva 2000/78. Domeniul de aplicare. Sarcina probei. Sancţiuni aplicabile