Rusia modifică doctrina țării privind recurgerea la armă nucleară
Deschidem Revista din această seară cu o știre care vine de la Moscova. Rusia își modifică doctrina țării sale privind recurgerea la armă nucleară, ca urmare a cererilor repetate ale Ucrainei de a folosi rachete cu rază lungă de acțiune, cu care să lovească adânc în teritoriul Rusiei. Rusia se pregătește astfel de o periculoasă contraofensivă nucleară.
„Președintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că au fost propuse modificări la doctrina țării sale privind recurgerea la armă nucleară, în contextul în care Ucraina încearcă să-și convingă aliații să-i permită folosirea de rachete cu rază lungă de acțiune împotriva teritoriului rus”, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Se propune să se considere agresarea Rusiei de către o țară non-nucleară, dar cu participarea sau sprijinul unei țări nucleare ca un atac comun împotriva Federației Ruse”, a afirmat președintele rus în cursul unei reuniuni televizate cu membri ai Consiliului de Securitate al Rusiei, scrie Agerpres.
„Președintele rus a avertizat miercuri că țara sa ar putea recurge la armă nucleară în cazul unei «lansări masive» de avioane, rachete sau drone împotriva teritoriului său. Vladimir Putin a dat asigurări că Rusia a avut întotdeauna «o abordare foarte responsabilă pe aceste probleme»”, mai scrie Agerpres.
La București, Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR) se va schimba, iar pe 30 octombrie 2024, Parlamentul României va organiza audierile pentru numirea noului Consiliu. Cotidianul scrie despre audierile din Parlament.
„Printre candidați se numără nume importante, cum ar fi Mugur Isărescu, actualul guvernator, care aspiră la un nou mandat, și Marcel Boloș, Ministrul Finanțelor, care ar putea să fie propus pentru o poziție în conducerea băncii centrale de către Partidul Național Liberal (PNL)”, notează Cotidianul.
„Audierile din Parlament vor include nouă candidați, iar printre aceștia se numără și Aura Gabriela Socol, din partea PSD, Cristian Popa din partea USR, Csaba Balint din partea UDMR și Horia Neamțu, un nume surpriză din partea AUR. Este pentru prima dată când un reprezentant al AUR ar putea ocupa o funcție în cadrul BNR, ceea ce adaugă o nouă dimensiune politicii monetare românești. În ceea ce privește structura viitorului Consiliu de Administrație, Mugur Isărescu, cu o carieră ce se întinde pe decenii în fruntea BNR, va continua să-și extindă recordul de cel mai longeviv guvernator. Aflat la 75 de ani, Isărescu a declarat că va candida pentru un nou mandat, cu susținerea premierului Marcel Ciolacu”, mai scrie Cotidianul.
Românii vor avea de plătit o nouă taxă, ce se va regăsi pe factura de energie, de la 1 octombrie.
„Furnizorii de energie electrică vor percepe o nouă taxă românilor, începând de la 1 octombrie 2024. Noua taxă va fi numită „contribuție CfD” și are drept scop finanțarea unui mecanism de sprijin pentru tehnologiile energetice cu emisii reduse de carbon. Valoarea noii taxe este stabilită la 0,000128 lei/kWh plus TVA, ceea ce înseamnă un cost suplimentar de aproximativ 4,5 bani pe lună pentru o gospodărie cu un consum lunar de 300 kWh”, notează Gândul.
Guvernul a adoptat miercuri o Ordonanță de urgență prin care modifică procedura de autorizare a unităților farmaceutice.
„Obiectivul este de a preveni producerea unor situații grave, cu implicații directe asupra sănătății pacienților, precum eliberarea de medicamente neconforme calitativ (expirate, retrase de pe piață, neautorizate) sau funcționarea unităților farmaceutice fără personal specializat, inclusiv lipsa farmacistului din farmacie, singurul care este autorizat să elibereze anumite categorii de medicamente (ex. medicamente din categoria antibiotice, stupefiante, psihotrope etc.)”, transmite sursa citată, scrie Agerpres.
„Concret, se simplifică procesul privind evaluarea documentației de obținere a autorizației și sunt implicate instituțiile teritoriale din subordinea Ministerului Sănătății în activitatea de autorizare, supraveghere și control a unităților farmaceutice de distribuție cu amănuntul a medicamentelor”, mai arată Agerpres.
„Alte modificări se referă la regimul contestației deciziei de neconformitate a spațiului unității farmaceutice, la obținerea Certificatului de Reguli de bună practică farmaceutică, precum și la înăsprirea cadrului sancționator «ca urmare a intensificării numărului de sesizări primite atât de la alte instituții publice, cât și de la persoane fizice, în ceea ce privește nerespectarea prevederilor legale» privind prezența farmacistului în farmacie”, mai scrie Agerpres.
Metrorex a anunțat, pe pagina oficială de Facebook, că elevii și studenții pot obține abonamente gratuite la metrou până în 2025.
„Elevii care vor să profite de acest serviciu trebuie să se prezinte la casieriile din stațiile de metrou. Pe baza carnetului de elev, pot solicita abonamentul gratuit. Elevii care au împlinit 14 ani trebuie să aibă asupra lor și buletinul de identitate”, notează Libertatea.
Site-urile Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și Ministerului Finanțelor (MF) vor fi supuse joi, 26 septembrie 2024, unor lucrări de mentenanță programate, conform unui anunț oficial.
„Lucrările vor fi efectuate începând cu ora 20:00, pentru ca impactul asupra activității contribuabililor să fie minim. Specialiștii care se ocupă de mentenanță vor depune toate eforturile necesare pentru a finaliza operațiunile cât mai rapid posibil”, se arată în comunicatul publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor, scrie România liberă.
Seară liniștită!