Rezoluțiune a unei promisiuni de vânzare-cumpărare. Modificarea bazei de impozitare pentru TVA ca urmare a desființării promisiunii (NCC, NCPC, C. fisc.)

27 sept. 2017
Vizualizari: 1043
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 2098/2016

NCC: art. 1357 și urm., art. 1635 alin. (1), art. 1639; NCPC: art. 451 alin. (2), art. 453 alin. (1), art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 493 alin. (2), (4) și (7), art. 496 alin. (1); C. fisc.: art. 125 și urm., art. 138 alin. (1) lit. a)

 

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Critica referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 125 și urm. C. fisc. din perspectiva obligării recurentei la plata sumei de 208.944 lei reprezentând TVA și dobânzi aferente acestei sume este nefondată pentru considerentele ce succed.

Astfel, ca urmare a rezoluțiunii promisiunii de vânzare-cumpărare încheiate între părți, în temeiul art. 1635 alin. (1) și art. 1639 C. civ., s-a dispus obligarea pârâtei SC B. SRL la restituirea avansului în cuantum de 1.079.544 lei, compus din 870.600 lei și TVA în sumă de 208.944 lei.

Dispozițiile art. 125 C. fisc. reglementează taxa pe valoarea adăugată ca fiind un impozit indirect datorat la bugetul statului și care este colectat conform prevederilor legale iar conform art. 138 alin. (1) lit. a) același cod, baza de impozitare se deduce în cazul desființării totale sau parțiale a contractului pentru livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, înainte de efectuarea acestora, dar pentru care au fost emise facturi în avans.

În speță, intimata-reclamantă SC A. SA a plătit în avans o parte din prețul vânzării însă convenția părților a fost desființată în totalitate cu efect retroactiv, situație în care beneficiarul prețului a emis factura de stornare seria TNG – 1 nr. 0204 din 28 aprilie 2015 în valoare de 1.079.544 lei.

Așadar, în mod corect a reținut instanța de apel că sunt îndeplinite dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. a) C. fisc. pentru ajustarea bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, urmând ca chestiunea TVA – ului să fie rezolvată de părți în raporturile de drept fiscal și în relația cu organele fiscale.

Cu alte cuvinte, în raport cu dispozițiile legale menționate, ambele societăți vor putea proceda la modificarea bazei de impozitare pentru TVA ca urmare a desființării promisiunii de vânzare-cumpărare prin mecanismele specifice prevăzute de legislația fiscală.

În ceea ce privește critica recurentei referitoare la greșita obligare la plata dobânzii legale aferente sumei de 208.944 lei, de asemenea nu poate fi reținută, pe de o parte, constatându-se că nu s-a formulat o veritabilă critică de nelegalitate, nefiind indicat textul legal pretins a fi aplicat greșit și pe de altă parte, conform principiului accesorium sequitur principale, în situația admiterii capătului principal de cerere, soluția de acordare a dobânzii legale aferente este corectă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva Deciziei civile nr. 1482A din 12 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., obligă recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.875,42 lei către intimata-reclamantă SC A. SA, reprezentând onorariu de avocat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Rezoluțiune a unei promisiuni de vânzare-cumpărare. Modificarea bazei de impozitare pentru TVA ca urmare a desființării promisiunii (NCC, NCPC, C. fisc.) was last modified: septembrie 27th, 2017 by Redacția ProLege
Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.