Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul. Autoritate de lucru judecat

• Legea nr. 1/2000: art. 29 alin. (2)
• NCPC: art. 315 alin. (3)
• NCPC: art. 430
• NCPC: art. 431
• NCPC: art. 451 alin. (2)
• NCPC: art. 509

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.11.2018, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava a formulat în contradictoriu cu pârâtele Unitatea de Cult A., Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava și Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Putna, cerere de revizuire a Deciziei nr. 1243 din 26 octombrie 2018 a Tribunalului Suceava, secția I civilă în baza art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 343 din 20 februarie 2019)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând cererea de revizuire dedusă judecății, prin raportare la dispozițiile art. 315 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 509 C. proc. civ., (1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (…) 8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri;

Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 astfel: „Autoritatea de lucru judecat: (1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

(2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

(3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului.

(4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie.

(5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre”.

Potrivit art. 431 C. proc. civ.: „Efectele lucrului judecat: (1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

(2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă”.

În acest sens se invocă faptul că Decizia civilă nr. 1243/26.10.2018, atacată cu revizuire, încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 147/2013 a Curții de Apel Cluj care, într-o acțiune în revendicare, a statuat că B. nu a deținut în proprietate, ci doar în administrare, terenul ce a aparținut Bisericii Ortodoxe Române, acest teren fiind în proprietatea statului. În al doilea litigiu, această împrejurare a fost invocată ca motiv de constatare a nulității titlului de proprietate emis pe numele pârâtei unitate de cult, însă, susține revizuenta, instanța de apel a respins greșit acțiunea în nulitate, reținând că nu ar exista putere de lucru judecat.

Cu titlu prealabil, revizuenta a solicitat repunerea în termenul de motivare a cererii de revizuire, susținând că hotărârea atacată nu a fost redactată în termen, fiind astfel în imposibilitate să cunoască argumentele care au stat la baza soluției.

Având în vedere că, prin cererea completatoare, nu au fost invocate aspecte noi, de natură a modifica cadrul procesual în baza căruia poartă dezbaterile, cererea de repunere în termen apare ca fiind lipsită de interes, motiv pentru care s-a trecut la analiza condițiilor privind admisibilitatea cererii.

În acest sens, se constată că, o primă analiză a admisibilității cererii de revizuire vizează împrejurarea dacă este necesară verificarea triplei identități de părți, obiect și cauză în condițiile în care autoritatea de lucru judecat este invocată în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel cum rezultă din textul art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca atașându-se și considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susțin dispozitivul, ci și considerentelor decizorii. În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ și efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un „dat” dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză). Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății, nu se cere în mod necesar existența unei triple identități de acțiune (obiect, cauză, părți).

În speță, se constată că instanțele au avut a judeca o acțiune în revendicare, respectiv, ulterior, o acțiune în anularea titlului de proprietate emis în temeiul unei legi speciale de reparații. În verificarea legitimității dreptului substanțial dedus judecății, în ambele litigii a fost analizată problema calității de proprietar asupra terenului, cele statuate, sub acest aspect, în acțiunea în revendicare fiind invocate cu forța pozitivă a autorității de lucru judecat în cel de-al doilea litigiu.

Ultima decizie, a cărei revizuire se cere, reține cele statuate prin decizia anterioară în legătură cu calitatea de proprietar util a B., apreciind că aceasta nu era o piedică în calea reconstituirii dreptului de proprietate întrucât art. 29 alin. (2) și art. 29 alin. (3) indice 1 din Legea nr. 1/2000 nu făceau o astfel de distincție între proprietarul util și proprietarul direct, putându-se proceda la reconstituire și dacă acesta avusese doar în înzestrare/administrare/folosință bunul. Așadar, fără a nega dezlegările jurisdicționale anterioare, cea de-a doua instanță se fundamentează pe temeiuri juridice distincte în adoptarea soluției, găsind nerelevantă, față de cauza juridică a dreptului afirmat în a doua judecată, distincția pe care s-a fundamentat hotărârea pronunțată în acțiunea în revendicare.

De altfel, dezlegările date prin decizia anterioară s-au constituit tocmai în cauza acțiunii în nulitate a titlului (respectiv statuarea asupra faptului că B. nu a fost proprietar), astfel încât, făcând obiect al acestei judecăți, nu se poate susține că există posibilitatea valorificării lor și prin intermediul revizuirii, decât ca o cenzură de legalitate împotriva soluției astfel pronunțate.

Contrar opiniei revizuentei, cerința ca a doua instanță să nu fi fost sesizată cu existența primei hotărâri și să nu se fi pronunțat ea însăși asupra autorității de lucru judecat, izvorăște chiar din natura juridică a instituției revizuirii care este o cale extraordinară de atac de retractare și nu o cale de reformare, pentru a se erija într-un recurs la recurs, instanța de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorității de lucru judecat de către cea de-a doua instanță în fața căreia s-a invocat acest aspect.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanței de revizuire să se transforme în instanță de recurs și să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a dat efect sau nu autorității de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, și nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 pct. 8 C. proc. civ. în care instanța este chemată să statueze ea însăși asupra incidenței acestei instituții și nu să cenzureze o judecată anterioară.

În cauză, Înalta Curte reține că nu a fost învestită cu verificarea aspectelor de contrarietate cuprinse în două hotărâri ce au statuat asupra aceleiași chestiuni, ci cu o solicitare de a cenzura modalitatea în care, prin decizia atacată, s-a soluționat problema contrarietății, ceea ce nu poate fi primit.

Prin urmare, față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că cererea de revizuire nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, motiv pentru care urmează a fi respinsă.

În baza art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanța o va obliga pe revizuentă la 10.000 RON cheltuieli de judecată către intimata A., reprezentând onorariu avocațial, redus proporțional cu volumul de activitate, complexitatea cauzei, prestațiile apărătorilor.

Sursa informației: www.scj.ro.