Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri. Recurs (NCPC)

22 mart. 2017
Vizualizari: 3865
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 1351/2016

NCPC: art. 181, NCPC: art. 185, NCPC: art. 483, NCPC: art. 488, NCPC: art. 511, NCPC: art. 634

Cererea de revizuire este îndreptată împotriva Deciziei civile nr. 320 din 30 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Neamț, revizuenta susținând că această hotărâre este potrivnică și încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei penale nr. 11 din 23 ianuarie 2013 pronunțată de același tribunal.

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea pentru contrarietate de hotărâri poate fi exercitată în termen de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

În speță, ultima hotărâre dintre cele pretins potrivnice este Decizia civilă nr. 320 pronunțată de Tribunalul Neamț la data 30 iunie 2015, în apel, în soluționarea unei acțiuni evaluabile în bani, în valoare de 100.000 lei.

Din coroborarea art. 483 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. care prevede că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv, cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din același cod potrivit căruia sunt hotărâri definitive deciziile date în apel, fără drept de recurs, rezultă că Decizia nr. 320 pronunțată de Tribunalul Neamț la data 30 iunie 2015, în apel, în soluționarea unei acțiuni evaluabile în bani, în valoare de 100.000 lei, este definitivă.

Fiind o hotărâre definitivă, cererea de revizuire împotriva acestei hotărâri putea fi formulată, potrivit dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în termen de o lună de la pronunțare.

În raport de data pronunțării hotărârii supusă revizuirii – 30 iunie 2015, termenul legal pentru exercitarea căii de atac, calculat potrivit regulii prescrise de art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. pentru termenele statornicite pe luni, s-a împlinit la data de 30 iulie 2015.

Cererea de revizuire a fost, însă, formulată peste termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv la data de 10 septembrie 2015, astfel cum rezultă din plicul aflat la dosarul nr. x/321/2001 al Curții de Apel Bacău.

Art. 185 alin. (1) din Noul C. proc. civ. prevede: „Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.”

Articolul invocat prevede sancțiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege.

Susținerile recurentei revizuente din cererea de recurs, în sensul că termenul de o lună curge în cazul său de la data redactării deciziei revizuite pe motiv că abia în acel moment a constatat că hotărârea cuprinde chestiuni contrare celor ce fusese deja stabilite cu autoritate de lucru judecat prin Decizia penală nr. 11/RP din 23 ianuarie 2013, nu pot fi primite, întrucât termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. curge de la pronunțarea hotărârii definitive, fiind lipsit de relevanță momentul redactării acestei hotărâri.

Înlăturarea sancțiunii decăderii din termenul de formulare a cererii de revizuire, putea avea loc doar în condițiile admiterii unei cereri de repunere în termenul de revizuire, prevăzut de art. 186 C. proc. civ., însă se constată că în cauză revizuenta nu a formulat o astfel de cerere.

Întrucât cererea de revizuire a fost formulată abia la data de 10 septembrie 2015, cu mult după expirarea termenului de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că hotărârea recurată, prin care s-a constatat tardivitatea acestei cereri, a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale.

Având în vedere considerentele prezentate, în raport de care nu se poate reține întrunirea cerințelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Sursa informației: www.scj.ro.

Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri. Recurs (NCPC) was last modified: martie 22nd, 2017 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: