Revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

În mod corect s‑a reținut că^[34], nu se poate reține existența contrarietății între considerentele celor două hotărâri judecătorești, atâta vreme cât prin aceste considerente nu au fost dezlegate chestiuni litigioase, nemul­țumirea revizuenților având în vedere valoarea de referință avută în vedere la acordarea despăgubirilor pentru teren, chestiuni ce exced motivului de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. pr. civ.

Totodată, în situația în care o hotărâre judecătorească și‑a pierdut puterea executorie, prin împlinirea termenului de prescripție a executării silite în raport de dispozițiile art. 705 alin. (1) raportat la art. 706 alin. (2) C. pr. civ., o nouă hotărâre judecătorească întemeiată pe aceeași situație, pentru obținerea unui nou titlu executoriu, nu va determina încălcarea autorității de lucru judecat, cu condiția ca dreptul material la acțiune să nu fie prescris.

Art. 430 alin. (2) C. pr. civ. nu permite însă ca o hotărâre judecătorească să fie revizuită pentru motivul că, prin considerente contravine dispozitivului unei hotărâri anterioare sau viceversa, dacă cele două hotărâri sunt date în procese diferite, între care nu există identitate de părți, de obiect și de cauză, ci o eventuală asemenea contrarietate ar putea fi invocată doar pe cale de excepție în cadrul celui de‑al doilea proces.

În practica judiciară în materie^[35], Tribunalul Hunedoara a stabilit că nu trebuie ignorat faptul că, textul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. pr. civ. prevede că, pentru a fi admisibilă revizuirea, cea de‑a doua hotărâre pretins potrivnică trebuie să încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, însă, în speță, revizuentul a solicitat anularea primei hotărâri, pe motiv că printr‑o hotărâre ulterioară chestiunea litigioasă a prescripției dreptului de a cere executarea silită a fost tranșată diferit, nefiind astfel incident motivul de revizuire prevăzut expres de legiuitor, cu consecința respingerii cererii.

De asemenea, atunci când hotărârile sunt pronunțate în același dosar, aflat în diferite faze procesuale, cererea de revizuire nu poate fi primită, pentru că acestea nu sunt hotărâri judecătorești potrivnice^[36]. Așa cum s‑a arătat mai sus, hotărârile potrivnice trebuie să fi fost pronunțate în același litigiu, ceea ce presupune să fi existat tripla identitate de părți, obiect și cauză, nu în același proces (dosar), ci în procese diferite și, în cea de‑a doua cauză, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă aceasta a fost invocată, să nu fi fost analizată de instanță.

Nu există putere de lucru judecat cu privire la un capăt de cerere pe care instanța l‑a lăsat nesoluționat, iar partea nu a înțeles ori a pierdut termenul în vederea solicitării completării hotărârii, alegând să pornească un litigiu distinct, fără a i se putea opune excepția lucrului judecat din prima hotărâre. Pe de altă parte, puterea lucrului judecat nu însoțește acele hotărâri care au fost respinse pe considerente procedurale, astfel că o atare hotărâre nu poate constitui un impediment în soluționarea unei cereri ulterioare cu același obiect, de vreme ce fondul raporturilor juridice nu a fost tranșat, astfel încât nu ar fi admisibilă nici revizuirea fundamentată pe pretinsa contrarietate de hotărâri.

Nu este îndeplinită cerința de admisibilitate reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. pr. civ. nici în cazul în care hotărârea invocată de revizuent ca având autoritate de lucru judecat, nu a fost pronunțată într‑un litigiu în care acesta să fi avut calitatea de parte, iar faptul că revizuentul are același reprezentant convențional ca și părțile din alte litigii similare în care au fost pronunțate hotărâri definitive, nu poate conduce la concluzia că aceste hotărâri au avut aceleași părți, efectele hotărârilor răsfrângându‑se asupra părților, nu asupra reprezentantului lor^[37].

Altfel spus, nu este îndeplinită cerința de admisibilitate reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. pr. civ., în cazul în care hotărârea invocată de revizuent ca având autoritate de lucru judecat nu a fost pronunțată într‑un litigiu, în care acesta a avut calitatea de parte, întrucât efectele hotărârilor judecătorești se răsfrâng doar asupra părților din proces, nefiind opozabile terților, concluzie ce se desprinde din interpretarea disp. art. 431 și art. 435 C. pr. civ.

În acest sens, Tribunalul Hunedoara^[38] a constatat că revizuentul nu a avut calitatea de parte în litigiul soluționat prin sentința civilă nr. 382/2009, pronunțată de Judecătoria Sebeș, definitivă prin decizia civilă nr. 78/29 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Alba. Prin urmare, în aplicarea principiului res inter alios iudicata, aliis neque nocere neque prodesse potest, considerentele care au fundamentat această hotărâre nu se pot extinde față de revizuent, care a fost terț față de litigiu.

Într‑o altă decizie de speță^[39], instanța a constatat inadmisibilitatea revizuirii, reținând că, nu numai cea de‑a doua hotărâre a cărei anulare s‑a solicitat, nu a ignorat cele statuate jurisdicțional anterior, ci și‑a fundamentat soluția pe cele dezlegate de instanța anterioară. Astfel, s‑a reținut că, instanța din contestația la executare nu a făcut decât să dea eficiență efectului pozitiv al lucrului judecat anterior în legătură cu natura obligației ce leagă cele două societăți într‑o solidaritate pasivă și, în mod corespunzător, consecințelor juridice ce decurg de aici în legătură cu stingerea totală a creanței, atunci când unul dintre debitori efectuează plata sumei obiect al acesteia.

S‑a considerat că cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă și atunci când în al doilea proces, reclamantul care a pierdut inițial procesul, a chemat în judecată în afară de pârâtul inițial și alți pârâți^[40]. De asemenea, s‑a decis că există contrarietate de hotărâri pronunțate în două litigii distincte, care vizau executări silite efectuate în dosare diferite, reținându‑se și că analiza instanței de apel cu privire la această condiție de admisibilitate s‑a rezumat la constatarea existenței a două executări silite, respectiv a două contestații la executare, concluzionând eronat asupra lipsei de identitate a obiectului litigiilor, fără a analiza obiectul executărilor silite. Însă, cum executările silite aveau la bază același titlu executoriu, s‑a apreciat ca fiind întrunită cerința identității de obiect dintre cele două cauze^[41].

Întrucât excepția de litispendență este o formă specifică a excepției autorității de lucru judecat, pe considerentul că presupune existența identității de obiect, de cauză și de persoane lucrând în aceeași calitate, că soluționarea acesteia vizează aceleași coordonate ca autoritatea de lucru judecat și are aceeași finalitate ca aceasta, odată ce instanța s‑a pronunțat asupra excepției litispendenței, calea revizuirii pe temeiul contrarietății hotărârilor nu mai poate fi urmată^[42].

S‑a mai arătat și că, întrucât o hotărâre judecătorească are de la pronunțare autoritate de lucru judecat provizorie, aceasta nu va putea fi însă valorificată pe calea excepției autorității de lucru judecat, întrucât soluția asupra excepției nu poate fi, la rândul ei, provizorie^[43]. Astfel, în situația autorității de lucru judecat provizorii^[44], trebuie invocată excepția de litispendență, conform disp. art. 138 C. pr. civ.

De asemenea, această cale extraordinară de atac nu este admisibilă, în ipoteza în care pretinsa contrarietate se invocă în privința unor hotărâri pronunțate în procedura necontencioasă. Specificul hotă­rârilor pronunțate în materie necontencioasă de a nu beneficia de puterea lucrului judecat rezidă în aceea că, nerezolvând un diferend, o situație contradictorie, nu sunt întrunite condițiile art. 430 C. pr. civ., pentru a se putea pune în discuție puterea de lucru judecat a acestora. Or, tocmai sacrificarea/nesocotirea acestui atribut al hotărârilor judecătorești ‑ inexistent în cazul deciziilor supuse analizei în cauza de față – se urmărește a fi protejat și restabilit pe calea extraordinară de atac a revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 din vechiul C. pr. civ.^[45]

Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. pr. civ. este acela al respectării principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia, iar o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într‑un apel deghizat, de natură a permite rejudecarea cauzei, pentru simplul fapt că există două puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni^[46]. Existența practicii neunitare la nivelul aceleiași instanțe sau mai multor instanțe în spețe similare nu poate constitui motiv de revizuire, remediul practicii neunitare rămânând pronunțarea unei decizii în interesul legii sau a unor hotărâri pronunțate pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Noi modificări au fost aduse acestui motiv de revizuire prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și comple­tarea altor acte normative^[47], la cazul de revizuire bazat pe hotărâri potrivnice fiind inclusă, în mod implicit și încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

Astfel, s‑a modificat conținutul art. 513 alin. (4) C. pr. civ., prevăzându‑se că „dacă instanța încuviin­țează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare, atunci când s‑a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat”.

Efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într‑un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție^[48] a statuat că puterea de lucru judecat, în forma prezumției, vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între consi­derentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de‑al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.

Urmare a noilor modificări în materie, se prevede expres că instanța de revizuire va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s‑a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat. O atare soluție era agreată și anterior, cu singura deosebire că noua reglementare prevede acum în mod expres cum trebuie să procedeze instanța de revizuire.

Astfel, în literatura de specialitate s‑a arătat că^[49], în cazul revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, date de nesocotirea efectului pozitiv al lucrului judecat, urmare a anulării ultimei hotărâri, cauza trebuie retrimisă instanței care să procedeze la efectuarea judecății cu respectarea a ceea ce s‑a tranșat anterior în legătură cu un anumit aspect al litigiului și care a fost nesocotit cu ocazia primei judecăți.