Revizuirea întemeiată pe descoperirea faptelor sau împrejurărilor necunoscute care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză. Analiza doctrinară și jurisprudențială

17 iul. 2020
Articol UJ Premium
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 791
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Analizând reglementările Codului de procedură penală, se poate aprecia că legiuitorul a rămas fidel distincției ce se face între căile de atac, împărțindu-le în ordinare și extraordinare, menținând, totodată, și distincția, de altfel, tradițională ce se manifestă în privința modalității în care se exercită cenzura de către instanța care le soluționează, distincție ce se obiectivează prin retractare, reformare sau anulare.

Căile extraordinare de atac se exercită, după cum s-a arătat în literatura de specialitate relevantă[1], împotriva hotărârilor penale definitive, hotărâri ce pot cuprinde, pe lângă rezolvarea acțiunii penale, și dezlegări privind raporturi de drept civil.

Revizuirea este o cale de atac extraordinară care poate fi exercitată doar pentru motivele expres prevăzute de legiuitor și doar împotriva hotărârilor judecătorești definitive, printr-o atare cale de atac permițându-se înlăturarea erorilor de judecată existente în hotărârile ce se impun cu autoritate de lucru judecat.

Deși reglementată mult mai cuprinzător decât în vechea legislație procesuală[2], instituția revizuirii nu cunoaște și o definire legală, descrierea cazurilor în care poate fi formulată cererea, menționarea categoriilor de subiecți activi ai acestui demers procesual și particularitățile referitoare la judecată, fiind, în accepțiunea legiuitorului, suficiente pentru conturarea substanțială a noțiunii.

Potrivit art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, ,,Hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă”, iar potrivit alineatului al doilea al aceluiași articol ,,când o hotărâre privește mai multe infracțiuni sau mai multe persoane, revizuirea se poate cere pentru oricare dintre fapte sau dintre făptuitori.”

Tot astfel, dat fiind faptul că legiuitorul a optat pentru reglementarea separată a cazului de revizuire fundamentat pe hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului, se poate concluziona că, pentru distinctivitate, revizuirea întemeiată pe un atare motiv este o revizuire specială, urmând ca revizuirea fundamentată pe cazurile prevăzute de legiuitor în conținutul normativ al art. 453 din Codul de procedură penală să fie denumită revizuire obișnuită.

Secțiunea 1. Obiect al revizuirii – Soluționarea acțiunii penale prin hotărâre judecătorească definitivă

Obiectul acestei căi extraordinare de atac îl constituie hotărârile judecătorești definitive (după exercitarea căii ordinare de atac sau după expirarea termenului prevăzut de lege pentru exercitarea unei asemenea căi), indiferent dacă vizează latura civilă sau latura penală a cauzei.

Conform dispozițiilor art. 453 alin. 2 din legea procesuală, ,,revizuirea hotărârilor judecătorești penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai (s.n.) în fața instanței civile, potrivit Codului de procedură civilă“, prevederea legală fiind una deosebit de importantă întrucât stabilește o excepție de la regula potrivit căreia instanței care a judecat cauza îi revine și competența de a statua asupra căii de atac formulate.

Așa fiind, aria hotărârilor judecătorești asupra cărora se poate exercita revizuirea este formată din hotărârile de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei, achitare și încetare a procesului penal, precum și, după cum s-a arătat[3], din hotărârile de admitere sau de respingere a acțiunii civile pronunțate după disjungere de către instanța penală.

După cum s-a evidențiat și într-o altă opinie[4], în care se marchează atât funcționalitatea revizuirii cât și obiectul ei, ,,finalitatea revizuirii constă în înlăturarea erorii judiciare, iar funcția procesuală a instituției se concentrează în înlesnirea descoperirii, adunarea și deducerea în fața justiției a unui material probator cu totul inedit sau cel puțin necunoscut instanței, care să permită constatarea erorii judiciare și înlăturarea ei”.

Cu privire la sfera hotărârilor judecătorești împotriva cărora se poate exercita o asemenea cale extraordinară de atac, s-a statuat și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție[5], care a arătat că ,,revizuirea constituie o cale de atac extraordinara care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri, și în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare de judecată.”

Aceeași instanță supremă[6] a arătat că sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul și care permit exercitarea acestei căi de atac, acelea prin care ,,instanța se pronunță asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului, instanța rezolvă acțiunea penală și pronunță după caz condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal (s.n. renunțarea la aplicarea pedepsei și amânarea aplicării pedepsei). Sub aspectul laturii civile, sunt supuse revizuirii hotărârile în care s-a pronunțat o soluție de admitere sau de respingere (ca nefondata sau ca inadmisibilă) a acțiunii civile exercitate în cadrul procesului.”

Hotărârile judecătorești penale definitive pot fi supuse procedurii revizuirii în fața instanței penale atât sub aspectul laturii penale, cât și sub aspectul laturii penale și civile deopotrivă, fiind inadmisibilă cererea de revizuire a unei hotărâri judecătorești definitive exclusiv sub aspect civil în fața instanței penale, întrucât față de Codul de procedură penală anterior, ce permitea revizuirea de către instanța penală în toate cazurile, noua lege procesuală arată în mod explicit că ,,revizuirea hotărârilor judecătorești penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în fața instanței civile, potrivit Codului de procedură civilă.”

Cu privire la acest ultim aspect, în literatura de specialitate[7] s-a arătat că în cazul în care instanța civilă învestită cu soluționarea cererii de revizuire îndreptate împotriva laturii civile a unei hotărâri definitive penale constată că motivul invocat găsit întemeiat ar duce și la revizuirea laturii penale, soluția ar fi declinarea competenței în favoarea instanței penale.

Bibliolex Biblioteca juridica virtuala

O situație care, deși greu de întâlnit în practică, nu apare ca fiind imposibilă, o constituie cazul în care partea sesizează în același timp atât instanță penală, pe care a învestit-o cu judecarea unei cereri de revizuire a laturii penale, cât și instanța civilă, pentru exercitarea căii de atac a revizuirii exclusiv cu privire la latura civilă, precum și cazul în care cele două instanțe sunt sesizate succesiv, dar de către titulari diferiți.

În aceste situații apreciez că este posibilă reunirea cauzelor, caz în care competența va aparține, după cum și Codul de procedură penală o arată, instanței penale.

Sintetic, și fără a avea pretenția caracterului exhaustiv al expunerii acestei problematici, consider că nu pot face obiectul unei revizuiri hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat de către judecătorul de cameră preliminară plângerea împotriva soluțiilor de clasare emise de către procuror sau hotărârile prin care nu s-a rezolvat fondul cauzei, cum ar fi, de pildă, hotărârile de dezînvestire, hotărârile pronunțate în conflictele de competență, în contestații la executare sau cele pronunțate în procedura reabilitării.

De asemenea, nu pot fi atacate prin această cale de atac nici deciziile de respingere a apelului ori de admitere a apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare si nici deciziile de respingere a recursului în casație ori de admitere și trimitere a cauzei spre rejudecare.

Tot astfel, nu pot face obiectul acestei căi extraordinare de atac nici hotărârea prin care s-a soluționat o cerere de contopire a pedepselor pentru infracțiuni concurente și nici cea prin care instanța română a dispus recunoașterea unei hotărâri penale de condamnare și transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei, acestor hotărâri fiindu-le comună particularitatea că nu rezolvă fondul cauzei[8].

În același sens al inadmisibilității de a formula o cerere de revizuire împotriva hotărârilor de recunoaștere a hotărârilor străine, s-a statuat și în jurisprudența instanței supreme[9], arătându-se în acest sens că ,,din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 144 alin. 3 raportat la art. 133 alin. 2 din Legea nr. 304/2002, rezultă fără echivoc că statul de condamnare este cel care păstrează prerogativele revizuirii fondului hotărârii definitive, statului de executare recunoscându-i-se doar posibilitatea de a dispune asupra aspectelor ce țin exclusiv de executarea acesteia după transfer. Aceasta întrucât, așa cum în procedura de recunoaștere reglementată de Legea nr. 302/2004, statul de executare nu are nicio competență de a statua asupra legalității ori temeiniciei soluției de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne adaptându-se atunci când este cazul la normele interne, cu atât mai mult aceluiași stat de executare nu i-ar putea fi recunoscute, în procedura de revizuire, prerogative suplimentare de repunere în discuție a fondului soluției.”

Tot astfel, cu privire la inadmisibilitatea revizuirii unei hotărâri definitive care nu soluționează fondul cauzei, s-a statuat și printr-o altă hotărâre a Înaltei Curți de Casație[10], în care s-a arătat că ,,cererea de revizuire formulată împotriva hotărârii judecătorești definitive prin care s-a dispus recunoașterea unei hotărâri judecătorești străine de condamnare și transferarea persoanei condamnate în vederea executării pedepsei privative de libertate într-un penitenciar din România, în baza dispozițiilor Legii nr. 302/2004, este inadmisibilă, întrucât calea extraordinară de atac a revizuirii poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor judecătorești definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei.”


[1] Andrei Zarafiu, Procedură penală. Partea Generală. Partea Specială, ed. 2, Ed. CH Beck, București, 2015.

[2] Cu toate acestea, nu poate fi trecută cu vederea necorelarea existentă în cadrul art. 453, respectiv între alineatul (3) și alineatul (4), privitoare la situația încetării procesului penal, chiar în contextul în care constituționalitatea unora dintre tezele acestor alineate au fost cenzurate de către instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 2/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 324 din 5 mai 2017. Potrivit alineatului 3, Cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) și f) pot fi invocate ca motive de revizuire numai în favoarea persoanei condamnate sau a celei față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, iar potrivit alineatului 4, Cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal(s.n.), iar cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b)-d) și f) constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

[3] Andrei Zarafiu, Procedură penală. Partea Generală. Partea Specială, ed. 2, Ed. CH Beck, București, 2015.

[4] Nicolae Volonciu, Tratat de procedura penală. Partea Specială, vol. II, 1998, p. 337.

[5] Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, Decizia nr. 9/2011.

[6] Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, Decizia nr. 76 pronunțată în ședinta publică din data de 1 martie 2016.

[7] Nicolae Volonciu (coordonator), Noul Cod de procedură penală comentat, ed. Hamangiu, 2016, p. 1133.

[8] Alina Barbu, Georgiana Tudor, Alexandra Șinc, Codul de procedură penală adnotata cu jurisprudență națională și europeană, Ed. Hamangiu, 2016, p. 452. În același sens Nicolae Volonciu, Tratat de procedură penală. Partea Specială, vol. II, 1998, p. 340

[9] Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, Decizia nr. 76 din 1 martie 2016.

[10] Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, Decizia nr. 63/A din 19 februarie 2016.

Revizuirea întemeiată pe descoperirea faptelor sau împrejurărilor necunoscute care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză. Analiza doctrinară și jurisprudențială was last modified: iulie 21st, 2020 by Ioan Vasilică

Vă recomandăm:

Abonează-te la newsletter