Revista Română de Jurisprudență nr. 3/2015: cuprinsul și rezumatele articolelor

11 aug. 2015
Vizualizari: 1913
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

I. JURISPRUDENȚĂ

A. DREPT CIVIL ȘI DREPT PROCESUAL CIVIL

1. Acceptarea tacită a succesiunii în cazul existenței unei stări de indiviziune/coproprietate între succesibil și defunct asupra unui bun care face parte din masa succesorală (comentarii de judecător Anamaria Câmpean și avocat dr. Ioana Veronica Varga)

2. Acțiune în revendicare. Compararea titlurilor de proprietate ale părților în litigiu (comentariu de judecător dr. Irina Olivia Călinescu)

3. Recurs promovat împotriva sentinței pronunțate în regulatorul de competență. Săvârșirea unui abuz de drept. Consecințe (judecător Cosmin-Horia Mihăianu)

4. Suspendarea judecății cauzei conform art. 242 alin. (1) pct. 2 C. pr. civ. 1865. Cerere de repunere pe rol a cauzei, formulată de reclamant. Efecte asupra cererii reconvenționale (judecător Lucia Paulina Brehar)

 

B. DREPTUL AFACERILOR

5. Contract de cesiune de drepturi litigioase. Răspunderea asociatului unic pentru datoriile societății radiate (comentariu de avocat Bogdan Țene)

6. Contract de mandat. Invocarea depășirii limitelor mandatului. Sancțiunea aplicabilă (judecător Eugenia Voicheci)

7. Acțiune în constatarea nulității absolute. Încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2006. Consecințe (magistrat-asistent Oana Stan)

8. Cerere de închidere a procedurii insolvenței a unui debitor întreprindere individuală. Verificarea inexistenței unor bunuri în patrimoniul persoanei fizice, membră a întreprinderii individuale (judecător Viorel Terzea)

 

C. DREPT ADMINISTRATIV

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

9. Cerere reexaminare taxă timbru pentru acțiune în contencios administrativ având ca obiect obligarea autorității la întocmirea unui act administrativ (judecător dr. Andreea Tabacu)

10. Scrisoare de garanție pentru participare, emisă de o societate străină, în limba română. Solicitare de clarificări (judecător dr. Andreea Tabacu)

11. Contract de concesionare cabinet medical. Încetare. Condiții (judecător Viorel Terzea)

 

D. DREPTUL MUNCII ȘI DREPTUL SECURITĂȚII SOCIALE

12. Motive de nulitate a deciziei de concediere disciplinară. Consecințele necomunicării deciziei în modalitățile prevăzute de lege (comentariu de judecător dr. Lucia Uță)

13. Contracte de muncă. Raporturi de muncă. Desfacerea contractului de muncă. Concediere colectivă. Repunere în drepturi. Despăgubiri (comentariu de avocat drd. Laurențiu-Răzvan Lungu)

14. Încadrarea salariatului în altă grupă de muncă decât cea acordată conform nominalizării angajatorului. Obiectul probei (judecător Alina Diana Ștefan)

15. Pensie pentru limită de vârstă. Cerere adresată direct instanței, în apel. Neparcurgerea procedurii prealabile administrative obligatorii (judecător Florentina Gabriela Rotaru)

 

E. DREPT PENAL ȘI PROCESUAL PENAL

16. Confiscarea extinsă. Natură juridică. Retroactivitate (notă critică de judecător dr. Camelia Bogdan, cercetător CEREFREA)

17. Evaziune fiscală. Notar. Reținere și nevărsare în termen a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă (judecător Monica Rodina)

18. Condamnare. Existența și a unei condamnări anterioare la pedeapsa închisorii cu suspendare sub supraveghere. Greșită aplicare a normelor tranzitorii prevăzute de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 (judecător Monica Rodina)

 

F. HOTĂRÂRI PREALABILE PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE CIVILĂ

19. Decizia nr. 1/2015 în dosarul nr. 12/1/2014/HP/C

20. Decizia nr. 2/2015 în dosarul nr. 13/1/2014/HP/C

 

G. HOTĂRÂRI PREALABILE PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ

21. Decizia nr. 1/2015 în dosarul nr. 29/1/2014/HP/P

22. Decizia nr. 3/2015 în dosarul nr. 31/1/2014/HP/P

23. Decizia nr. 4/2015 în dosarul nr. 97/1/2015

 

II. DEZBATERI RRDJ

1. Judecător dr. Nela Petrișor – Pledoarie pentru Legea organică a Curții Supreme de Justiție a României

Curtea Supremă de Justiție a României a avut mereu o lege proprie de organizare. Astăzi, ea este mai necesară ca oricând. Ar marca nu numai revenirea la o normalitate, întreruptă nefiresc de ultimul deceniu, dar s-ar constitui și într-o garanție reală a imparțialității și independenței unei instituții fundamentale a statului democratic: Curtea Supremă de Justiție a României.

2. Judecător dr. Ioan Gârbuleț – Sancționarea disciplinară repetată a judecătorului pentru neredactarea în termenul legal a acelorași hotărâri judecătorești. Principiul ne bis in idem

Judecătorul care a fost sancționat disciplinar pentru neredactarea în termenul legal și din motive imputabile a hotărârilor judecătorești poate fi sancționat disciplinar și după aplicarea sancțiunii, în cazul în care nu redactează aceleași hotărâri, întrucât, sub aspectul laturii obiective, este vorba despre o nouă faptă, diferită de cea pentru care a fost sancționat inițial, iar sub aspectul laturii subiective, sunt analizate motivele imputabile judecătorului, raportate la perioada cuprinsă între aplicarea sancțiunii și promovarea celei de-a doua acțiuni disciplinare.

Prin urmare, principiul de drept ne bis in idem, care este aplicabil și în materia răspunderii disciplinare, nu este incident în această ipoteză.

3. Dr. Gheorghe Buta, drd. Octavian Popescu – Penal versus civil – o dispută nerezolvată de către Înalta Curte de Casație și Justiție

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibilă cererea de a pronunța o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea chestiunilor de drept privind executarea silită începută de un creditor ipotecar cu privire la un bun asupra căruia s-au înființat ulterior, în procesul penal, măsuri asigurătorii, evitând să se pronunțe pe fond asupra acestei probleme care creează jurisprudență neunitară și incertitudine în circuitul civil.

Criticând poziția instanței supreme, articolul aduce argumente convingătoare în susținerea concluziilor potrivit cărora bunul imobil sechestrat de procuror sau de instanța de judecată în cadrul unui proces penal poate fi valorificat prin vânzare în cadrul procedurii execuționale desfășurate potrivit Codului de procedură civilă, caz în care executarea silită începută nu se suspendă, iar actele de executare ulterioare înființării măsurii asigurătorii nu sunt nule.

4. Judecător dr. Săndel Lucian Macavei – Critici privind decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2 din 2 februarie 2015 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală

Studiul propune anumite critici privind decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2 din 2 februarie 2015 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, referitoare la considerentele acesteia.

Astfel, decizia ICCJ s-a întemeiat strict pe voința Curții Europene a Drepturilor Omului, în contextul în care autorul relevă că normele procedural penale interne în materie, privite în mod singular, evidențiază o soluție similară cu cea din dispozitivul deciziei nr. 2/2015.

5. Conf. univ. dr. Lucian Bernd Săuleanu – Obligația de informare a băncilor în cazul creditelor acordate în franci elvețieni

Obligația de informare implică transmiterea către consumator a tuturor informațiilor necesare în vederea încheierii contractului prin exprimarea unui consimțământ valabil. Prin reglementarea obligației de informare, legiuitorul a intervenit în favoarea clienților în această fază, întrucât există un dezechilibru de natură informațională, scopul fiind protejarea consimțământului consumatorului. Băncilor le incumbă și o obligația de consiliere, care uneori este văzută ca fiind diferită de obligația de informare, întrucât cea dintâi presupune o judecată de valoare, în timp ce secunda implică doar comunicarea unor informații stricte menite a permite clientului să ia decizia pe care o crede de cuviință.

6. Avocat Lazăr-Ciprian Ureche, inspector principal Bogdan Dumitru Moloman – Radiografie asupra instituției logodnei în reglementarea noului Cod civil

Labirintul de norme juridice care compun noua perspectivă în materie civilă devine neîntortocheat în ceea ce privește reglementarea curgătoare a instituției logodnei. Optica legiuitorului civil român din anul 2009 este diametral opusă, distinctă față de statornicirea anterioară, acordându-i logodnei locul cuvenit, conturându-i-se un regim juridic bine definit.

Obiectivul prezentului studiu este acela de creionare panoramică a instituției logodnei, dorința declarată și expresă a autorilor fiind aceea de a reuși o colorare cât mai exactă a elementelor legale ce compun instituția, precum și de salutare a poziției legiuitorului caracterizată, în acest context, prin echilibru și obiectivitate. Ne manifestăm aprecierea față de viziunea puterii legislative creatoare, prin măsurile dispuse de legiuitor prin prisma dispozițiilor legale susceptibile să conducă la evitarea unor eventuale aspecte mercantile ce ar putea decurge din încheierea logodnei, eludându-se practic scopul uniunii firești dintre un bărbat și o femeie – încheierea căsătoriei.

👍Vezi și: Revista Română de Jurisprudență nr. 1/2015

👍Vezi și: Revista Română de Jurisprudență nr. 2/2015

👍Vezi și: Revista Română de Jurisprudență nr. 4/2015

👍Vezi și: Revista Română de Jurisprudență nr. 5/2015

Revista Română de Jurisprudență nr. 3/2015: cuprinsul și rezumatele articolelor was last modified: martie 11th, 2016 by Universul Juridic

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: