Revendicare imobiliară, Cerere de recuzare. Recurs (Legea nr. 10/2001; NCC; NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 347/2016

NCC: art. 480; NCPC: art. 42 alin. (1) pct. 1; art. 44, art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (1); Legea nr. 10/2001: art. 21, art. 22

Recurenta – reclamantă și-a încadrat dezvoltarea criticilor formulate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub două aspecte: nelegala soluționare a cererii de recuzare a completului de judecată compus din judecătorii G. și H. și rezolvarea greșită a acțiunii în revendicare imobiliară formulată de reclamantă.

În speță, cererea de recuzare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 44 în referire la art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., text potrivit căruia judecătorul poate fi recuzat „când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția în cauza pe care a fost desemnat să o judece”.

S-a invocat în cererea de recuzare faptul că la termenul de judecată din data de 22 aprilie 2015, când s-a solicitat cuvântul pentru susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a apelantului-pârât Municipiul Galați prin primar, instanța a constatat că excepția fusese rezolvată prin respingere conform încheierii de ședință din data de 22 aprilie 2015.

La acest din urmă termen, instanța, în aceeași compunere, a dispus verificarea caietului de ședință al grefierului și înregistrarea ședinței de judecată din data de 4 martie 2015, în sensul de a se constata dacă instanța s-a pronunțat cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a apelantului Municipiul Galați prin primar.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a apelantului – pârât, așa cum din eroare s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 4 martie 2015, motiv pentru care s-a dispus rectificarea acestei încheieri.

Faptul că membrii completului de judecată care au soluționat cererea de recuzare nu au realizat chiar ei, procedura verificării înregistrării audio a dezbaterilor de la termenul din 4 martie 2015, nu poate constitui motiv de a crede că judecătorii nu au făcut o analiză obiectivă a încheierii de ședință din data de 4 martie 2015 din care rezultă fără putință de tăgadă eroarea strecurată în conținutul considerentelor acestei încheieri cu privire la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a apelantului – pârât.

De altfel, pentru acest motiv s-a dispus rectificarea încheierii de ședință.

Nefondată este și critica referitoare la motivul de soluționare a acțiunii în revendicare formulată de reclamanta A..

Prin cererea introductivă de instanță formulată la data de 18 mai 2009 reclamanta A. a solicitat obligarea pârâților Municipiul Galați prin primar și Consiliul Local Galați să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Galați, compus din teren în suprafață de 1.761,28 mp și construcția aflată pe acesta.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 480 C. civ.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că imobilul în litigiu a fost dobândit prin cumpărare de către B. conform actului de vânzare autentificat din 28 noiembrie 1946 și transcris din 11 decembrie 1946 la Tribunalul Covurlui, secția I-a.

Hotărârea nr. 21/1948 a Tribunalului Județului Covurlui prin care s-a încuviințat adopția mamei reclamantei, C., de către D. și B. (soți), a fost reconstituită prin sentința civilă nr. 113 din 13 octombrie 2008 a Tribunalului Galați întrucât originalul nu se mai regăsea în posesia Direcției Naționale a Arhivelor Statului. Lipsa acestei hotărâri a împiedicat-o în mod obiectiv pe reclamantă să formuleze notificarea pentru restituirea imobilului în litigiu în temeiul Legii nr. 10/2001.

Referitor la situația juridică a imobilului reclamanta a arătat că a fost preluat de stat ca urmare a aplicării Decretului nr. 92/1950 privind naționalizarea unor imobile.

Fiind vorba de un imobil trecut în patrimoniul statului în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, instanța de apel în mod corect a apreciat că sunt incidente dispozițiile legii speciale de reparație, dispoziții ce se aplică prioritar în raport cu dreptul comun, respectiv art. 480 C. civ. invocat de reclamantă prin acțiune.

În speță, prin notificările formulate la data de 16 septembrie 2005 reclamanta a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilelor situate în Galați, a fabricii de textile și a suprafeței de 5 ha teren situat în Galați, dar și a imobilelor situate în Galați, foste proprietatea unchiului său I.

Municipiul Galați prin primar a comunicat reclamantei cu adresa din 7 octombrie 2015 că notificările au fost făcute peste termenul prevăzut de art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Ca urmare, reclamanta a contestat dispoziția emisă de Municipiul Galați prin primar, astfel că prin sentința civilă nr. 245 din 6 martie 2006 a Tribunaluluui Galați, definitivă prin Decizia civilă nr. 27 din 14 aprilie 2008 a Curții de Apel Galați și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 7844 din 9 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, acțiunea a fost respinsă cu motivarea că notificarea nu a fost formulată în termenul prevăzut de art. 21 alin. (1) și (5) din Legea nr. 10/2001.

În aceste condiții, hotărârea instanței de apel este legală și prin raportare la dispozițiile Deciziei nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, într-un recurs în interesul legii, care tranșând raportul dintre legea specială și dreptul comun, a statuat în sensul că nu există posibilitatea de a se opta între aplicarea Legii nr. 10/2001, și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, decât cu riscul încălcării principiului specialia generalibus derogant.

Critica reclamantei referitoare la faptul că, nefiind în posesia Hotărârii nr. 21/1948 a Tribunalului Județului Covurlui, a fost împiedicată în mod obiectiv să formuleze notificarea pentru restituirea imobilului în litigiu, împrejurare pe care instanța de apel a ignorat-o este, de asemenea, nefondată.

Din considerentele deciziei atacate rezultă că instanța de apel a analizat această împrejurare obiectivă, stabilind, în raport de perioada scursă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (februarie 2001) și până la expirarea termenului de depunere a notificărilor, termen prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 107/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, că această perioadă ar fi permis reclamantei să facă demersurile necesare pentru soluționarea pretențiilor sale.

În același sens, art. 21 alin. (1) și (5) din Legea nr. 10/2001 privește exclusiv perioada de timp în care partea interesată este obligată a comunica notificarea, iar termenul de depunere a actelor doveditoare, prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, nefiind unul de decădere, reclamanta ar fi avut posibilitatea să continue procedura administrativă de restituire a imobilului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat de reclamantă va fi respins ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.