Revendicare a unui imobil. Constatarea uzucapiunii. Termenul de prescripție achizitivă (NCPC, Legea nr. 18/1991)

13 dec. 2017
Vizualizari: 4999
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 1160/2017

C. civ. de la 1864: art. 480; NCPC: art. 274, art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (1); Legea nr. 71/2011: art. 219 pct. 1 și 2, art. 225, art. 227, art. 228; Legea nr. 18/1991: art. 8; Legea nr. 304/2004: art. 35 alin. (2), art. 36 alin. (3), art. 37 alin. (3); Protocolul 1 adițional la CEDO: art. 1

Pornind de la aceste aspecte, Înalta Curte reține că prin sentința civilă nr. 6230 din 17 decembrie 1991 pronunțată de Judecătoria Suceava s-a dispus intabularea pe numele autoarei reclamanților, I. și J., ca unică succesoare a soțului său, cu mai multe parcele funciare, printre acestea figurând și cele aflate în litigiu.

Situația de fapt reținută în cauză de instanțele de fond denotă împrejurarea că, anterior cooperativizării, proprietarii tabulari inițiali ai terenului din litigiu au fost numiții K. și L., imobilul fiind lăsat moștenire nepotului J. și soției acestuia, I. În perioada 1959-1962 J. a figurat înscris în registrul agricol cu terenul în suprafață de 9.200 mp – unica suprafață de teren avută în proprietate – imobil cu care s-a înscris în Gospodăria Agricolă Cooperatistă în conformitate cu cererea formulată la data de 6 martie 1962.

În cuprinsul cererii de recurs, reclamanții au susținut că terenul litigios nu a fost cooperativizat și, că, Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar nu ar avea aplicabilitate, context în care intabularea lor și, respectiv, a autorilor lor al căror drept de proprietate a fost înscris în cartea funciară ar avea prioritate în soluționarea cererii de revendicare.

Apărările recurenților prin care se contestă regimul juridic al terenului litigios nu pot fi primite.

Referitor la regimul juridic al imobilului revendicat este de semnalat că terenul în litigiu face parte din categoria celor a căror situație juridică este reglementată de Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, iar cu privire la acesta, autoarea reclamanților a demarat și finalizat procedura specială instituită de această lege. I., autoarea reclamanților, a fost cea care a inițiat și derulat procedura reglementată de prevederile legii speciale de reparație pentru valorificarea drepturilor pe care le avea asupra terenului cooperativizat, procedură ce a fost finalizată prin emiterea Hotărârii nr. 20998 din 15 octombrie 1992 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată și a titlului de proprietate din 1999 pentru suprafața totală de 9.357 mp.

Or, în circumstanțiale factuale concrete speței, susținerile recurenților care tind a demonstra că terenul litigios nu ar fi ieșit din patrimoniul autoarei acestora întrucât nu ar fi fost înscris în Cooperativa Agricolă de Producție nu pot fi face obiectul verificărilor în acest cadru procesual, atât timp cât susținerile puteau fi valorificate doar în procedura și termenele guvernate de dispozițiile legii speciale. Or, contrar argumentelor recurenților, autoarea acestora a fost cea care a solicitat restituirea terenului preluat de cooperativă în procedura reglementată de Legea fondului funciar nr. 18/1991, finalizată prin eliberarea titlului de proprietate pentru o suprafață de teren situată pe un alt amplasament care nu se suprapune cu cel litigios.

Nici modul originar de dobândire a proprietății de către vânzătoarea recurenților, respectiv prin uzucapiune, în baza sentinței civile nr. 6230 din 17 decembrie 1991 a Judecătoriei Suceava nu poate fi opus terților-intimați în cadrul acțiunii în revendicare de vreme ce posesia exercitată de către I. și J., asupra imobilului litigios a fost întreruptă în anul 1962 ca efect al predării de către aceștia a terenului la Gospodăria Agricolă de Producție, primă formă de organizare economică socialistă în cadrul procesului de colectivizare a agriculturii în România, care, apoi, a fost redenumită pe parcursul transformărilor socialiste a agriculturii în Cooperativa Agricolă de Producție (cooperativa agricolă de producție), translația proprietății operând în puterea legii și, astfel, proprietatea tabulară a fost întreruptă.

Or, la data pronunțării hotărârii judecătorești de constatare a uzucapiunii posesia autoarei reclamanților era întreruptă ca efect al preluării terenului la Cooperativa Agricolă de Producție în anul 1962, iar de la data de la J. și I. au început posesia, respectiv 30 martie 1947 (astfel cum se reține în hotărârea judecătorească evocată de recurenți) și până la momentul la care posesia acestora a devenit viciată, respectiv anul 1962, termenul de prescripție achizitivă nu era împlinit, iar ulterior acestui moment aceștia nu mai puteau exercita o posesie utilă, sub nume de proprietar dat fiind faptul că terenul s-a aflat în patrimoniul fostei Cooperative Agricole de Producție.

Fiind vorba de un teren din patrimoniul Cooperativei Agricole de Producție singura modalitate pentru a se dobândi dreptul de proprietate era procedura administrativă prevăzută de legea specială, respectiv Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, dispozițiile înscrise în art. 8 din actul normativ stipulând expres că „stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi, respectiv prin formularea unei cereri de către membrii cooperatori care au adus pământul în Cooperativa Agricolă de Producție sau moștenitorii acestora, aceste două categorii de persoane fiind beneficiare ale prevederilor legii”. Or, la data pronunțării sentinței nr. 6230 din 17 decembrie 1991 a Judecătoriei Suceava era în vigoare Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, astfel încât reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului se putea realiza numai în conformitate cu procedura reglementată de această lege specială dat fiind faptul că terenul nu mai era proprietatea tabulară continuă a lui I. și J., moștenit de la proprietarii tabulari anteriori, respectiv K. și L. (bunicii materni ai lui J.), proprietatea fiind întreruptă în anul 1962 prin predarea terenului de către I. și J. la Cooperativa Agricolă de Producție, context în care înscrierea în cartea funciară a foștilor proprietari tabulari nu poate constitui un titlu preferabil, întrucât nu are caracter constitutiv de drepturi pentru terenul deposedat prin cooperativizare, căruia să i se dea eficiență în cadrul acțiunii în revendicare.

Cum prezentul demers judiciar al reclamanților constă în promovarea unei acțiuni în revendicare fundamentată pe dispozițiile art. 480 C. civ. de la 1864, căreia i se aplică exigențele privind proba dreptului de proprietate prevăzute de dreptul comun se reține că în temeiul și cadrul normativ reglementat de Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, autoarea reclamanților, respectiv I. și J., a urmat și finalizat procedura reglementată de legea specială, obținând titlul de proprietate din 11 octombrie 1999 pentru suprafața de 9.357 mp, fiindu-i astfel recunoscut un nou drept de proprietate care își are originea în temeiul unei legislații adoptate de către stat, prin care s-a urmărit reconstituirea, în modalitatea de restituire stabilită prin Legea nr. 18/1991, a dreptului de proprietate pentru terenul preluat în cadrul procesului de cooperativizare.

Titlul de proprietate obținut vizează un teren compus din suprafața de 2119 mp amplasată în str. Universității, suprafața de 2.000 mp situată în str. x și suprafața de 5238 mp amplasată în locul denumit „Tătărași”, suprafețe de teren care, însă, nu se identifică cu cele care au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 1992 și care sunt revendicate în cauza de față. În acest context, reclamanții au dobândit un bun de la un neproprietar care nu putea transmite un drept ce nu exista în patrimoniul său, drept pentru care în lipsa valorizării de către reclamanții-recurenți a unui titlu de proprietate pentru terenurile revendicate care să facă dovada dreptului de proprietate în patrimoniul acestora urmează a constata că analiza titlurilor exhibate de intimați nu se mai impune a fi examinată, acțiunea reclamanților fiind corect respinsă în considerarea dispozițiilor art. 480 C. civ.

Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, pentru imobilul litigios, aceștia nu au făcut dovada existenței vreunui drept de proprietate care să intre sub protecția art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția europeană, atât timp cât protecția pe care o oferă norma europeană este acordată proprietarului pentru „bunurile sale”, protecție care se referă, în genere, la proprietar fără a face distincție între modul în care proprietatea a fost dobândită, singura precizare fiind cea în legătură cu legalitatea dobândirii. Or, în lipsa existenței unui „bun” în patrimoniul recurenților, se constată că operațiunea de comparare a titlurilor, solicitată prin memoriul de recurs, nu este posibilă, atât timp cât un atare procedeu judiciar implică ca, în prealabil, să se stabilească dacă reclamanții au un „bun” în sensul Convenției și, eventual, numai ulterior unei asemenea constatări, ar fi fost posibil a se realiza o comparare cu titlul pârâților în sensul verificării dacă și în ce măsură – printr-o eventuală admitere a acțiunii în revendicare – s-ar aduce atingere dreptului acestora de proprietare sau securității circuitului civil.

Printr-un motiv suplimentar de ordine publică invocat la termenul de judecată din 15 iunie 2017, ulterior respingerii excepției de necompetență funcțională a secției I civilă, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurenții au invocat necompetența funcționala a Tribunalului Suceava, secția a II a civilă, respectiv a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, în soluționarea fondului cauzei motivat de încălcarea principiului specializării de vreme ce s-a reținut că raportul juridic este guvernat de legea civilă.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Susținerile recurenților nu pot fi primite.

Actualul C. civ. nu mai menține diviziunea tradițională în raporturi juridice civile și raporturi juridice comerciale, realizându-se, sub aspect procedural, o adaptare a legislației prin art. 219 pct. 1 și 2 din Legea nr. 71/2011 în privința dispozițiilor referitoare la competența materială și teritorială soluționarea cererilor și proceselor în materie comercială. De asemenea, prin dispozițiile înscrise în Legea de punere în aplicare a C. civ. nr. 71/2011 s-a prevăzut că secțiile comerciale existente în cadrul tribunalelor și curților de apel se vor reorganiza ca secții civile ori, după caz, vor fi unificate cu secțiile civile existente [art. 225 alin. (1)] și că, dacă legea specială prevede că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel, după intrarea în vigoare a C. civ., competența de judecată revine tribunalelor specializate sau, după caz, secțiilor civile ale tribunalelor reorganizate potrivit art. 228, respectiv secțiilor civile reorganizate conform art. 225 (art. 227 din Legea nr. 71/2011).

Prin urmare, intrarea în vigoare a noilor dispoziții legale a impus și măsuri de ordin organizatoric în conformitate cu art. 35 alin. (2), art. 36 alin. (3) și art. 37 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 care să asigure implementarea concepției actuale a legiuitorului, diferită de reglementarea anterioară, dispoziții de natură organizatorică apte să asigure punerea în aplicare a noului C. civ., reglementând inclusiv modalitatea în care au fost gestionate dosarele aflate pe rolul fostelor instanțe comerciale la momentul intrării în vigoare a noii reglementări.

În contextul legislativ și organizatoric actual, Înalta Curte reține că rejudecarea cauzei în fond realizată în conformitate cu dispozițiile Deciziei de casare nr. 86/2014 a Curții de Apel Suceava, irevocabilă prin Decizia nr. 3788/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a efectuat în conformitate cu dispozițiile înscrise în art. 225 alin. (2) teza finală din Legea nr. 71/2011 potrivit cărora „(…) în caz de trimitere spre rejudecare, cauza va fi repartizată conform normelor de organizare judiciară în vigoare la data înregistrării cauzei la instanța de trimitere”.

În consecință pentru considerentele sus menționate, constatându-se că instanța de apel a efectuat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale ce guvernează materia, Înalta Curte va constata netemeinicia motivelor de recurs circumscrise art. 304 pct. 9 C. proc. civ., drept pentru care în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții C. și B. împotriva Deciziei nr. 70 din 02 martie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Reținând culpa procesuală a recurenților, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. aceștia vor fi obligați către intimați la plata cheltuielilor de judecată în recurs potrivit mențiunilor înscrise în dispozitivul prezentei decizii.

Sursa informației: www.scj.ro.

Revendicare a unui imobil. Constatarea uzucapiunii. Termenul de prescripție achizitivă (NCPC, Legea nr. 18/1991) was last modified: decembrie 13th, 2017 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.