Reuniunea reprezentanților sectorului public la București

13 feb. 2019
Vizualizari: 462
Potrivit unui comunicat, în cursul zilei de 12 februarie 2019,  procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul Augustin Lazăr, a participat la reuniunea reprezentanților sectorului public la București, desfășurată de către Observatorul European al Încălcărilor Drepturilor de Proprietate Intelectuală în contextul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.
 
Astfel, la reuniune au participat experți din toate statele membre ale Uniunii Europene, reprezentanți ai Comisiei Europene, precum și observatori din cadrul unor instituții europene și organizații internaționale (Europol, Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale).
 
În cadrul intervenției susținute, procurorul general a apreciat importanța activităților Observatorului pentru susținerea și finanțarea în statele membre a autorităților care combat contrafacerea și pirateria, potrivit principiilor bunei cunoașteri atât a contribuției pe care drepturile de proprietate intelectuală o aduc creșterii economice a fiecărui stat membru, cât și a amenințărilor și prejudiciilor produse de încălcarea acestora. Totodată a subliniat importanța dezvoltării rețelelor de specialiști în domeniu din fiecare stat membru, la nivel de oficii de proprietate intelectuală și, de asemenea, în rândul judecătorilor, procurorilor și a polițiștilor.

Sursa informației

 

Reuniunea reprezentanților sectorului public la București was last modified: februarie 13th, 2019 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: