Restituirea în natură a unor imobile sau despăgubiri bănești. Perimarea apelului. Recurs (Legea nr. 10/2001; CPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 2781/2015

CPC:  art. 52 alin. (1), art. 101 alin. (3) și (5), art. 129 alin. (1), art. 242 alin. (1) pct. 1, art. 243 alin. (1) pct. 1, art. 245 alin. (1), art. 248 alin. (1), art. 249, art. 312 alin. (1), (2) și (3) ; Legea nr. 10/2001: art. 10 alin. (5)

În temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001, prin notificarea înregistrată la BEJ – Q. din 8 februarie 2002, petentele A. și B., în calitate de moștenitoare ale defunctului E., au solicitat SC C. SA (fostele D.) să emită, în calitate de unitate deținătoare, o dispoziție prin care să dispună restituirea în natură sau despăgubiri bănești pentru imobilele situate în București, str. xxx și str. Principesa Maria nr. X ce s-au aflat în proprietatea autorului acestora, fiind naționalizate prin Legea nr. 119/1948.

Notificarea nr. 392/2002 a fost soluționată prin Decizia nr. 38 din 24 ianuarie 2006 emisă de SC C. SA prin care s-a respins cererea petentelor privind restituirea în natură a imobilului solicitat și a formulat o ofertă privind acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent, reținând că imobilul notificat face parte din activitatea societății, fiecare clădire/spațiu având un rol bine definit, fiind necesare proceselor de fabricație. Totodată, s-a avut în vedere și faptul că pe o parte din teren s-au construit hale de producție, care se integrează în fluxul tehnologic.

Prin contestația înregistrată la data de 19 aprilie 2006, pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, contestatoarele A. și B. au solicitat anularea Deciziei nr. 38 din 24 ianuarie 2006 emisă de SC C. SA în calitate de unitate deținătoare și obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilelor (teren și construcții) aparținând fostei D., situată în București, str. xxx și str. yyy.

Prin Sentința civilă nr. 1352 din 22 octombrie 2007, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins contestația formulată în contradictoriu cu pârâta SC C. SA, împotriva căreia cele două contestatoare au formulat apel, prin care au criticat hotărârea judecătorească atacată pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Judecarea apelului a fost suspendată prin încheierea de ședință din data de 2 mai 2008, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca urmare a acordului părților. Ulterior, ca urmare a cererii din 28 aprilie 2009 formulată de apelantele contestatoare A. și B., instanța a dispus prin încheierea de ședință din 12 iunie 2009 repunerea pe rol a cauzei în baza art. 245 alin. (1) C. proc. civ.

În cursul soluționării apelului a intervenit decesul apelantei-contestatoare B., astfel încât la solicitarea celeilalte apelante, A., prin încheierea de ședință din 18 decembrie 2009, instanța de apel a dispus suspendarea judecării apelului, în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în vederea introducerii în cauză a moștenitorilor defunctei B.

Prin cererea formulată la data de de 11 martie 2011, apelantele-contestatoare A. și I., în calitate de moștenitoare de pe urma defunctei, au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, depunând certificatul de moștenitor din 24 septembrie 2009, instanța de apel dispunând la termenul de judecată din data de 15 aprilie 2011 repunerea cauzei pe rol, în conformitate cu dispozițiile art. 245 C. proc. civ.

La termenul din data de 13 mai 2011, instanța, din oficiu, a ridicat excepția perimării apelului.

Prin încheierea de ședință din data de 17 iunie 2011, instanța de apel s-a pronunțat în sensul respingerii, ca nefondată, a excepției perimării apelului, fiind acordat termen de judecată la data de 9 septembrie 2011 pentru continuarea judecății. În soluționarea excepției, instanța a reținut că părțile, respectiv I., A. și K. au efectuat demersuri la instituțiile statului în vederea soluționării notificării nr. 390/2001, despre care a reținut că formează obiectul respectivului dosar. Astfel, instanța de apel a reținut că adresele din 10 iunie 2010, prin care a fost precizată Notificarea din 10 iunie 2010 către Primăria municipiului București (filele 240-243) reprezintă acte procedurale în sens larg, efectuate înlăuntrul termenului de perimare, de natură a întrerupe cursul perimării, fiind efectuate în mod evident în scopul continuării judecății și a soluționării prezentei cauze. De asemenea, instanța a reținut că la data de 15 aprilie 2011 apelanții au formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei, în cuprinsul căreia au indicat moștenitorii și au solicitat continuarea judecății.

Statuând în acest sens, instanța de apel a realizat o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 248 alin. (1) și art. 249 C. proc. civ., invocate ca temei în soluționarea excepției perimării apelului.

Excepția de perimare este o excepție peremtorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este o excepție absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților, dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.

Astfel, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ. „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”.

Legiuitorul a reglementat perimarea în cuprinsul art. 248-254 C. proc. civ., conferindu-i natura juridică a unei sancțiuni procedurale pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, fiind totodată și o „prezumție de desistare”, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.

Din conținutul textului procedural sus evocat, rezultă că pentru a opera perimarea trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: instanța să fi fost învestită cu o cerere care se judecă în primă instanță sau într-o cale de atac; pricina să fi rămas în nelucrare timp de un an; lăsarea pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părților.

Dispozițiile art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. ce au constituit temeiul juridic al suspendării judecății cauzei reglementează unul din cazurile de suspendare de drept ale judecății, care se va relua prin cererea de redeschidere făcută cu arătarea persoanelor ce urmează a fi introduse în cauză. În speță, având în vedere că instanța de apel, prin încheierea de ședință din 18 decembrie 2009, a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., rezultă că reluarea judecații era condiționată, potrivit art. 245 pct. 2 C. proc. civ., de arătarea moștenitorilor celui decedat în cursul procedurii, legitimare care presupunea finalizarea procedurii succesorale a defunctei B.

Succesiunea defuctei apelante B. s-a dezbătut la data de 24 septembrie 2009, anterior datei suspendării cauzei (18 decembrie 2009), astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 90/24 septembrie 2009 emis de H., context în care inițiativa părții în privința ieșirii sale din pasivitate trebuia să intervină în intervalul dintre data suspendării, 18 decembrie 2009 și data ultimei zile a termenului de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc. civ., întrucât, în caz contrar, termenul legal al perimării se împlinea la 18 decembrie 2010, iar excepția perimării opera în puterea legii.

Or, în speță, după suspendarea judecății apelului în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., dispusă la termenul din 18 decembrie 2009, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură care să aibă drept consecință indicarea moștenitorilor defunctei contestatoare și repunerea cauzei pe rol în vederea reluării judecății apelului.

Apărarea intimaților inserată în cuprinsul întâmpinării potrivit căreia încheierea din 18 decembrie 2009 nu ar fi fost comunicată părților și că, în aceste condiții, apelanta-contestatoare A. nu ar fi luat la cunoștință de măsura dispusă de instanță, astfel încât măsura perimării nu poate fi aplicată față de aceasta, nu este întemeiată. Contrar susținerilor formulate, încheierea de ședință din 18 decembrie 2009 prin care instanța de apel a luat măsura suspendării judecării apelului în conformitate cu dispozițiile art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a fost comunicată apelatei-contestatoare A. la adresa de domiciliu indicată, respectiv str. Braziliei, București, astfel cum o atestă dovada de primire a comunicării respectivului act procedural, aflată la fila 166 (vol. 1) din dosarul de apel. Mai mult, cererea de suspendare a judecării apelului a fost formulată chiar de A., iar în conformitate cu disp. art. 129 alin. (1) C. proc. civ., aceasta avea obligația de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului, astfel încât apelanta nu își poate invoca propria culpă, fiind ținută să cunoască și să respecte măsurile dispuse de instanță.

În acest context, este neîntemeiată și susținerea intimaților potrivit căreia termenul de perimare curge de la termenul din 15 aprilie 2011, când instanța de apel a dispus repunerea cauzei pe rol și introducerea în cauză a moștenitorilor defunctei B. Contrar apărărilor formulate, termenul de perimare curge de data la care s-a dispus suspendarea judecății, acesta fiind ultimul act de procedură făcut în cauză și care nu a mai fost urmat timp de un an, din vina părții, de alte acte de procedură necesare pentru judecarea pricinii, devreme ce, problema calității de moștenitor de pe urma defunctei apelante B. fusese rezolvată anterior acestui moment, respectiv la data de 24 septembrie 2009, prin emiterea certificatului de moștenitor.

Nelegalitate soluției de respingere a excepției primării apelului rezidă și din aplicare și interpretarea eronată a dispozițiilor art. 249 C. proc. civ.

Reținerea instanței de apel în cuprinsul încheierii de ședință din 17 iunie 2011 a împrejurării că termenul de perimare a fost întrerupt prin demersurile efectuate de apelanți la instituțiile statului în vederea soluționării notificării nr. X/2011 este contrară textului legal sus menționat, atât timp cât nu erau îndeplinite condițiile pentru întreruperea cursului perimării.

În cuprinsul întâmpinării, intimații au invocat faptul că în cursul lunii iunie și iulie 2010 au efectuat demersuri la Primăria municipiului București și la fosta A.V.A.S. (actuala Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, acționar majoritar la SC C. SA) în scopul soluționării notificării din 8 februarie 2002, având un conținut identic cu cel al notificării din 8 februarie 2002, demersuri realizate în scop de a produce efecte în cadrul judecării apelului aflat pe rolul Curții de Apel București. În opinia intimaților, precum și a instanței de apel, aceste demersuri au constituit acte de procedură care au întrerupt perimarea, astfel încât nu se poate pune problema că apelanții ar fi avut o atitudine pasivă care să justifice admiterea excepției perimării.

Contrar susținerilor intimaților, în speță cursul perimării nu a fost întrerupt în condițiile art. 249 C. proc. civ., cum eronat a reținut instanța de apel, deoarece textul de lege nu este incident în raport de circumstanțele legate de obținerea certificatului de moștenitor de pe urma defunctei apelante B., care a determinat suspendarea cauzei în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Astfel cum deja s-a evocat mai sus, apelanta-contestatoare B. a decedat la data de 10 august 2009, iar cerfificatul de moștenitor din 24 septembrie 2009 de pe urma acesteia a fost eliberat anterior suspendării cauzei dispusă la termenul din 18 decembrie 2009. Ca atare, este culpa părților că nu au efectuat vreun act de procedură care să urmărească încetarea temeiului suspendării și repunerea cauzei pe rol în vederea continuării judecății, în sensul indicării moștenitorilor apelatei decedate înlăuntrul termenului de perimare, deși aveau posibilitatea de a formula cerere de repunere a cauzei pe rol, în termenul de 1 an de la suspendare pentru a solicita introducerea în cauza a moștenitorilor, deoarece identitatea acestora era cunoscută.

În acest context, termenul de perimare nu este întrerupt atât timp cât demerdurile extrajudiciare ale apelanților adresate altor instituții decât instanței pe rolul căreia se află cauza dedusă judecății nu erau susceptibile de a determina încetarea motivului care a atras suspendarea apelului și repunerea cauzei pe rol, neputând fi considerate acte de procedură care să conducă la întreruperea termenului de perimare în sensul art. 249 C. proc. civ., întrucât reluarea judecății era condiționată, potrivit art. 245 pct. 2 C. proc. civ., doar de indicarea, în conformitate cu certificatul de moștenitor din 24 septembrie 2009, a moștenitorilor celui decedat în cursul procedurii.

În speță, însă, apelatele A. și I. (în calitate de moștenitoare de pe urma defunctei și care a preluat drepturile și obligațiile procesuale ale autorului său) s-au manifestat procesual abia la data de 11 martie 2011, solicitând repunerea pe rol a cauzei ce fusese suspendată la data de 18 decembrie 2009, depunând certificatul de moștenitor nr. X/2009, emis anterior suspendării, astfel încât, în condițiile date, instanța de apel investită cu soluționarea excepției perimării apelului ar fi trebuit să rețină întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și să constate perimată cererea de apel.

Drept consecință, reținând ca fiind întemeiat acest motiv de recurs, Înalta Curte nu va mai analiza celelelte critici inserate în ambele cereri de recurs, precum și în cererea de de intervenție accesorie formulată de intervenienta R.R. referitoare la soluția pronunțată de instanța de apel pe fondul cauzei (inclusiv motivul referitor la excepția necompetentei generale a instanței de a se pronunța asupa restituirii terenului aferent construcțiilor conform art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și art. 10 alin. (5) din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001), atât timp cât apelul formulat de contestatoarele B. (în prezent decedată, litigiul fiind continuat de moștenitoarea I.) și A. (în prezent decedată, litigiul fiind continuat de moștenitorii J. și K.) este perimat.

Totodată, Înalta Curte constată că Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) și R.R. au formulat cerere de intervenție accesorie, intervenind în proces, în stadii procesuale diferite, pentru apărarea drepturilor pârâtei SC C. SA, în temeiul art. 52 alin. (1) C. proc. civ. Având o poziție procesuală subsidiară, intervenienții nu pot critica hotărârea atacată ori formula alte motive decât partea în favoarea căreia au intervenit.

Prin urmare, în condițiile în care recursul declarat de pârâta SC C. SA, prin lichidatorii N. și O., în sprijinul căreia s-a intervenit, va fi admis, cu consecința constatării perimării apelului declarat de contestatori împotriva Sentinței nr. 1352 din 22 octombrie 2007 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, urmează a fi admis în cauză și recursul intervenientei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului), precum și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta R.R., fiind avute în vedere aceleași considerente pentru care va fi admis recursul părții în interesul căreia au intervenit în proces, respectiv SC C. SA.

În concluzie, pentru considerentele sus menționate, constatând că instanța de apel a apreciat, în mod greșit, ca fiind neîntemeiată excepția de perimare a apelului, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., urmează să admită recursurile formulate de pârâta SC C. SA, prin lichidatorii N. și O. și de intervenienta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) împotriva deciziei nr. 549/A din 18 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2006, precum și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta R.R.. Drept urmare, decizia atacată va fi modificată în tot, urmând să constate, în baza dispozițiilor art. 248 și 252 C. proc. civ., perimat apelul formulat de contestatoarele B. (în prezent decedată, litigiul continuat de moștenitoarea I.) și A. (în prezent decedată, litigiul continuat de moștenitorii J. și K.) împotriva Sentinței nr. 1352 din 22 octombrie 2007 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.