Respingerea cererii privind dispunerea unei măsuri preventive mai puţin intruzive. Arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă (NCPP, L. nr. 302/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 213/2021

L. nr. 302/2004: art. 84 alin. (1), art. 87, art. 97 alin. (1) pct. 1, 3 și 9, art. 99 alin. (1) și (2), art. 104 alin. (7), art. 109 alin. (1); NCPP: art. 211 – 222, art. 275 alin. (2) și (6), art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b)

Examinând contestația formulată, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, pentru următoarele considerente:

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că autoritățile judiciare din Belgia (Parchetul federal din Belgia), au emis, la data de 3 februarie 2021, în Dosarul de referință nr. x, un mandat european de arestare pe numele persoanei solicitate A., în vederea efectuării urmăririi penale sau a executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate. Mandatul european de arestare preventivă se întemeiază pe hotărârea executorie din 17 decembrie 2020, emisă de Judecătoria Namur, Divizia Namur, având următoarele referințe: număr de ordine 2020/x, număr de sistem x și număr de comunicare x.

Prin această hotărâre persoana solicitată A. a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și înșelăciune, prevăzute de art. 324bis, art. 324ter și art. 496 din C. pen. belgian, în raport cu următoarea situație de fapt:

„Persoana solicitată, la Anvers pe data de 1 ianuarie 2020 și la Gesves, pe data de 11 ianuarie 2020, a săvârșit o înșelăciune referitoare la un autoturism marca x, în valoare de 10.000 euro și o altă înșelăciune referitoare la un autoturism marca x, în valoare de 6.450 euro. Aceste înșelăciuni au fost săvârșite de un grup infracțional organizat, din care persoana solicitată făcea parte, care realiza „pseudo-tranzacții” printr-o aplicație bancară. S-a mai arătat că persoana solicitată a jucat un rol important prin faptul că a servit drept intermediar între complicii lui și victime. Persoana solicitată a fost recunoscută, în mod formal, în baza unui panou fotografic pentru cele două fapte”.

Hotărârea de condamnare a fost pronunțată în lipsa persoanei solicitate, care nu a fost citată personal sau informată altfel cu privire la data și locul ședinței de judecată care a dus la hotărârea pronunțată în lipsă, dar beneficiază de garanții juridice, respectiv de posibilitatea de a ataca hotărârea pentru a rejudeca dosarul, în baza art. 187 alin. (1) C. proc. pen. belgian.

În cauză, infracțiunile pentru care a fost judecat în lipsă contestatorul persoană solicitată sunt prevăzute în art. 97 alin. (1) pct. 1, 3 și 9 din Legea nr. 302/2004 republicată, fiind vorba despre fapte care dau loc la predare, indiferent de denumirea pe care o au în legislația statului emitent, sancționate cu pedeapsa închisorii de peste 3 ani, nefiind supuse verificării îndeplinirii condiției dublei încriminări.

Potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Alin. (2) al aceluiași articol prevede că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cu ocazia pronunțării asupra executării mandatului european de arestare, instanța ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare.

Analizând actele dosarului, se constată că, în cauză, mandatul european de arestare are conținutul și forma prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004 și nu există niciun motiv, obligatoriu sau opțional, de refuz al executării acestuia, dintre cele prevăzute în art. 99 alin. (1) și (2) din aceeași lege.

Potrivit art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care persoana solicitată declară că este de acord cu predarea sa, despre consimțământul acesteia se întocmește un proces-verbal, în cuprinsul căruia se menționează dacă persoana solicitată a renunțat sau nu la drepturile conferite de regula specialității. Conform alin. (6) al aceluiași articol, în cazul prevăzut la alin. (5), dacă nu este incident vreunul dintre motivele de refuz al executării prevăzute la art. 99, judecătorul se poate pronunța prin sentință, potrivit art. 109, deopotrivă asupra arestării și predării persoanei solicitate.

Dispozițiile art. 104 alin. (7) din aceeași lege prevăd că, dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea poziției acesteia față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventuale obiecții în ceea ce privește identitatea.

În cauză, în fața instanței de fond, persoana solicitată nu a formulat obiecții în ceea ce privește identitatea și, fiind ascultată, după ce i-au fost aduse la cunoștință posibilitatea de a consimți la predare, caracterul irevocabil al unui astfel de consimțământ, precum și conținutul și efectele regulii specialității, a declarat că nu este de acord să fie predată către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare, afirmațiile sale fiind consemnate în cuprinsul procesului-verbal de audiere întocmit în ședința publică din data de 25 februarie 2021.

În acest context, Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat în mod corect că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului european de arestare emis de Parchetul federal din Belgia, la data de 3 februarie 2021, pe numele persoanei solicitate A., hotărârea atacată, de predare a acesteia către autoritățile judiciare solicitante, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialității, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale incidente în materie.

Împrejurarea că persoana solicitată a fost judecată în lipsă de către autoritățile judiciare din Belgia, nu a fost citată personal sau informată altfel cu privire la data și locul ședinței de judecată în urma căreia a fost condamnată în lipsă, nu a mandatat vreun avocat să o reprezinte și nu s-a făcut dovada că i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, nu echivalează cu încălcarea dreptului la apărare și nu constituie un motiv de refuz la predarea persoanei solicitate către autoritatea judiciară emitentă.

Având în vedere că i s-a dat garanția că i se va comunica hotărârea de condamnare după predare și că va putea exercita calea de atac în termen de 15 zile de la comunicare, Înalta Curte constată că nu este aplicabil motivul opțional de refuz a executării mandatului european de arestare prev. de art. 99 alin. (2), lit. i) din Legea 302/2004, republicată, fiind dovedită existența situației prevăzută de art. 99 alin. (2) lit. i) pct. IV din Legea nr. 302/2004, republicată. Motivul opțional de refuz referitor la judecata în lipsă a persoanei condamnate nu este aplicabil în cazul în care acesteia nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna persona respectiva hotărâre de condamnare și i se va aduce la cunoștință că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată.

Evaluând și cererea formulată de contestatorul persoană solicitată prin intermediul apărătorului ales, reiterată și de acesta din urmă în ultimul cuvânt, de dispunere a unei măsuri preventive mai puțin intruzive, Înalta Curte o constată neîntemeiată.

Potrivit art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, în cazul în care instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.

Totodată, potrivit art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004:

„După întocmirea sentinței prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispozițiile C. proc. pen. cu privire la conținutul și executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător”.

Din interpretarea sistematică a acestor texte de lege rezultă că, în cazul în care dispune executarea mandatului european de arestare, instanța dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, prin hotărârea de predare neputându-se lua o altă măsură.

Dispozițiile art. 104 alin. (9) – (11) din Legea nr. 302/2004, sub aspectul posibilității înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condițiile prevăzute de art. 211 – 222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecății, iar nu și după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanța s-a pronunțat asupra executării mandatului european de arestare prin sentință, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu, arestarea persoanei solicitate în vederea predării, măsură provizorie care se menține până la predarea efectivă a persoanei solicitate.

În acest sens, Înalta Curte reține că predarea către autoritatea judiciară emitentă, ca o consecință directă a admiterii solicitării privind mandatul european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, menținerea sa în custodia statului, căci numai astfel organele de poliție însărcinate cu executarea hotărârii pot proceda la remiterea acesteia către autoritățile judiciare ale statului solicitant.

Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 12 din data de 25 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 79 RON, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.