Respingerea ca inadmisibilă a cererii de intervenţie accesorie. Măsură dispusă în mod eronat (NCPC)

23 iul. 2020
Vizualizari: 5444
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 1707/2019

NCPC: art. 61 alin. (1) alin. (3), art. 64 alin. (4), art. 496 alin. (1) și (2)

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta critică încheierea atacată, apreciind ca fiind întrunite condițiile intervenției accesorii, astfel cum sunt cuprinse în art. 61 alin. (1) alin. (3) din C. proc. civ., context în care, poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare oricine justifică un interes, intervenția fiind accesorie când sprijină numai apărarea uneia dintre părți.

Din această perspectivă se constată că recurenta a pus în discuție aplicarea greșită, de către instanța de apel a dispozițiilor evocate, fiind dispusă în mod eronat măsura de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție accesorie.

Această susținere a recurentei este întemeiată, având în vedere că soluția instanței de apel nu poate fi apreciată ca fondată, în considerarea următoarelor:

Conform prevederilor art. 61 alin. (1) din C. proc. civ. „oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare”, iar potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (3) din același Cod „intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți”.

Astfel, din reglementările evocate, se desprind cerințele esențiale ale intervenției voluntare, care caracterizează oricare dintre formele acesteia, și anume: existența unui proces în curs de desfășurare, inițiativa introducerii în proces a terțului să aparțină acestuia, invocarea de către terț a unui interes propriu și, de principiu, lipsa calității de parte originară a terțului intervenient.

Totodată, se reține că persoana care formulează cererea de intervenție voluntară trebuie să justifice întotdeauna un interes personal, indiferent dacă intervenția este principală, când terțul pretinde pentru sine dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta, sau accesorie, când hotărârea ce s-ar putea pronunța împotriva părții în apărarea căreia intervine terțul i-ar prejudicia acestuia drepturile și interesele.

Așadar, în cazul cererii de intervenție accesorie, terțul trebuie să justifice un interes personal, care constă în apărarea unui drept sau interes propriu, suplimentar dreptului părții în folosul căreia a intervenit.

Analizând cerințele intervenției voluntare în cauza de față, se constată că prin cererea de intervenție accesorie aflată la dosarul cauzei s-a arătat în mod concret că interesul intervenientei C. derivă tocmai din calitatea de asociat majoritar al societății A. S.R.L.

Astfel, un asociat majoritar în mod evident are un interes personal, propriu, născut și actual în apărarea poziției societății cu privire la modul în care s-a încheiat un act fictiv cu impact asupra patrimoniului societății și soarta acesteia, cu atât mai mult cu cât apărările terțului sunt întemeiate pe aspecte care privesc acordul asociatului majoritar, adică al recurentei.

Prin urmare, poziția recurentei se circumscrie celei pe care un intervenient accesoriu trebuie să o adopte, existând evident și o legătură între drepturile de care se bucura aceasta, în calitate de asociat majoritar și situația juridică dedusă judecății. Totodată, este evident faptul că neparticiparea recurentei, în calitate de intervenient accesoriu în favoarea intimatei, ar putea avea o înrâurire asupra acestor drepturi, atât timp cât motivele de apel formulate de B. prezintă o situație de fapt străină de realitatea efectivă, ce se bazează pe o conduită pe care recurenta nu a adoptat-o niciodată.

În acest context, se reține că intervenienta C. a promovat cererea pentru prevenirea încălcării unui drept subiectiv amenințat, precum și pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, context în care, Înalta Curte constată că cererea de intervenție accesorie este admisibilă în principiu, aspect în considerarea căruia, încheierea pronunțată este desființată de drept, iar în temeiul dispozițiilor art. 64 alin. (4) C. proc. civ., Curtea de Apel București va proceda la judecarea apelului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) și (2) C. proc. civ. raportat la art. 64 alin. (4) din același Cod, va admite recursul declarat de recurenta C. împotriva încheierii din 13 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, cu consecința casării încheierii atacate și trimiterii cauzei aceleiași instanțe pentru judecarea apelului.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Sursa informației: www.scj.ro.

Respingerea ca inadmisibilă a cererii de intervenție accesorie. Măsură dispusă în mod eronat (NCPC) was last modified: iulie 22nd, 2020 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.