Respingere. Contestație la executare când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei (NCPP, L. nr. 302/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 64/2017

NCPC: art. 275 alin. (2), art. 598 alin. (1); L. nr. 302/2004: art. 146, art. 154 și urm.

Contestația la executare formulată de A. se întemeiază pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Potrivit acestor dispoziții legale, se poate formula contestație la executare când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Contestația la executare reprezintă o procedură jurisdicțională de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării unei hotărâri definitive prin care s-a soluționat cauza în fond, neputându-se pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executare și nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive, în cauză neexistând vreo nelămurire a dispozitivului.

Prin Sentința penală nr. 104 din 13 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de condamnatul A., în prezent deținut în Penitenciarul Ploiești.

În mod just judecătorul curții de apel a reținut că prin Sentința penală nr. 2 CC din ședința din Camera de Consiliu, pronunțată la data de 19 ianuarie 2015, instanța a recunoscut, la cererea statului de condamnare (Republica Italia), atât cele patru hotărâri de condamnare pronunțate împotriva contestatorului A. respectiv: cea din 9 februarie 2009 a Tribunalului din Brescia, definitivă la 19 mai 2009 pentru pedeapsa de 5 luni închisoare și 300 euro, cea din 17 decembrie 2009 a Tribunalului din Novara, definitivă la 29 martie 2010 pentru pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare și 344 euro cea din 13 ianuarie 2012 a Tribunalului din Vercelli, definitivă la 6 mai 2012 pentru pedeapsa de 3 ani închisoare și 500 euro și cea din 25 octombrie 2012 a Tribunalului din Casale Monferrato, definitivă la 17 iunie 2013 pentru pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și 900 euro, cât și decizia de executare a pedepsei concurente nr. 71/2013 SIEP din 16 ianuarie 2014 a Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul ordinar din Vercelli, în pedeapsa totală de 7 ani și 28 zile închisoare și 2044 euro amendă, prin care pedepsele arătate anterior au fost contopite.

De asemenea, că procedura de contopire nu aparține instanței române care, potrivit disp. art. 154 și urm. din Legea nr. 302/2004, verifică doar compatibilitatea felului și duratei pedepselor aplicate cu legislația română.

Soluția instanței de fond a fost judicios argumentată, pe documentele aflate la dosar, în mod corect fiind respinsă contestația la executare formulată pe considerentul că motivul de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Înalta Curte constată că nu au intervenit modificări în sensul micșorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare, ivite după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

Totodată, prin Decizia nr. 23 din 8 decembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, a lămurit dispozițiile art. 146 din Legea nr. 302/2004, în sensul că instanța nu poate înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic dispus prin hotărârea statului de condamnare cu aceea a cumulului juridic prevăzută de Codul penal român.

Față de cele expuse anterior, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 104 din 13 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.