Reprezentarea și structurile teritoriale ale Corpului Profesional al Mediatorilor

10 iul. 2017
Vizualizari: 650

Consiliul de Mediere a transmis un comunicat în data de 10 iulie 2017 prin care oferă informații cu privire la Reprezentarea și structurile teritoriale ale Corpului Profesional al Mediatorilor.

„Corpul profesional al mediatorilor este organizat în baza Legii 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, republicată, a statutului profesiei și a hotărârilor Consiliului de Mediere.

Începând cu anul 2015, în baza adoptării statutului profesiei, Corpul profesional al Mediatorilor își desfășoară activitatea atât la nivel județean, cât și la nivel național, la nivelul județelor fiind reprezentat de către reprezentanții CPMJ, președintele și cei doi vicepreședinți, aleși pe o perioadă de 4 ani. La nivel național, reprezentarea se realizează prin Consiliul de Mediere, compus din 9 membri titulari și 3 supleanți, aleși pentru o perioadă de 4 ani. Dintre membrii titulari, se alege un președinte, un vicepreședinte, precum și o Comisie Permanentă.

Relația cu instanțele de judecată se realizează prin Comisia privind relația cu sistemul judiciar comupsă din cei 15 reprezentanți de pe lângă Curțile de Apel, aleși pentru o perioadă de 4 ani.

Pentru vizualizarea persoanelor care ocupă funcțiile de președinte și vicepreședinte ai CPMJ, precum și funcția de reprezentant de pe lângă Curțea de Apel, vă invităm să accesați linkul de mai jos”.

http://www.cmediere.ro/corpul-profesional-al-mediatorilor/

Sursa informației

 

 

Reprezentarea și structurile teritoriale ale Corpului Profesional al Mediatorilor was last modified: iulie 10th, 2017 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: