Repararea prejudiciului produs prin emiterea unui act administrativ – procesul-verbal de constatare a contravenției. Motive de recurs (NCPC, Legea nr. 554/2004)

8 nov. 2017
Vizualizari: 5436
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 2823/2015

NCPC: art. 1357; NCPC: art. 105 alin. (2), art. 136, art. 261 alin. (1) pct. 5, art. 304 alin. (1) pct. 5, 7 și 9, art. 312 alin. (1); Legea nr. 554/2004  art. 8 și art. 18 alin. (1) și (3), art. 28 alin. (1); O.G. nr. 2/2001: art. 47

Analizând actele și lucrările dosarului precum și susținerile și apărările părților raportat la prevederile art. 304 alin. (1) pct. 5, 7 și 9 invocate de recurent, instanța reține următoarele:

5.1. Cu privire la primul motiv de recurs

Recurentul susține că sentința a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., respectiv a fost încălcat dreptul la apărare precum și principiile oralității, contradictorialității și disponibilității, ceea ce face ca în cauză să fie incident motivul de casare prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ..

Critica este neîntemeiată.

În primul rând, Înalta Curte confirmă aprecierea primei instanțe privind caracterul de ordine publică al excepției inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta F., deoarece normele de procedură care reglementează protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, sunt norme de ordine publică, depășind cadrul intereselor individuale ale părților și protejând un interes public general.

Fiind de ordine publică, excepția inadmisibilității poate fi invocată în tot cursul procesului (cf. art. 136 C. proc. civ.), până la închiderea dezbaterilor, motiv pentru care în mod corect prima instanță a respins apărarea reclamatului privind tardivitatea acesteia.

În al doilea rând, Înalta Curte constată că pe calea acestei excepții F. s-a apărat arătând că reclamantul urmărește protecția dreptului la repararea presupusei pagubei în alte condiții decât cele prevăzute de lege.

Excepția a privit întreaga acțiune (așa cum rezultă explicit din întâmpinarea formulată de F.), a fost pusă în discuția părților și a fost soluționată ca atare de Curtea de Apel București.

În consecință, au fost respectate toate principiile care garantează un proces echitabil, neexistând motiv de casare a sentinței sub acest aspect.

5.2 Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs

Recurentul susține că sentința este nemotivată, încălcându-se astfel dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ceea ce atrage incidența prevederilor art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. referitoare la modificarea sentinței.

Critica este, de asemenea, neîntemeiată.

Astfel, motivarea Curții de Apel București respectă exigențele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și indicând într-o manieră suficientă argumentele pentru care a respins apărările reclamantului.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Prevederile legale mai sus indicate nu obligă instanța să răspundă tuturor apărărilor avansate de parte, putând să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să ia în considerare un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a reclamantului nu constituie automat motiv de modificare a sentinței (sau, așa cum susține recurentul, de casare). Pentru a avea această consecință, omisiunea trebuie să fie decisivă, să afecteze echitatea procedurii, să denote lipsa de „ascultare” a părții, ceea ce trebuie analizat raportat la datele concrete ale speței.

Or, prima instanță a arătat pe larg considerentele de fapt și de drept care au stat la baza pronunțării soluției de respingere a acțiunii ca inadmisibilă și chiar dacă există motive pentru ajustare a considerentelor (așa cum se va arăta mai jos, la pct. 5.3), acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea sentinței.

5.3 Cu privire la cel de-al treilea motiv de recurs

Recurentul susține că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 136 C. proc. civ. (în sensul greșitei respingeri a excepției tardivității invocării de către pârâta F. a excepțiilor inadmisibilității și tardivității acțiunii) și art. 8 și art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 (în sensul greșitei admiteri a excepției inadmisibilități).

La pct. 5.1 din prezentele considerente, Înalta Curte a arătat motivele pentru care prevederile art. 136 C. proc. civ. au fost respecte de prima instanță.

În ce privește soluția dată excepției de inadmisibilitate, instanța de recurs reține următoarele:

În esență, prin acțiunea formulată (modificată succesiv prin lărgirea cadrului procesual și prin precizarea și completarea capetelor de cerere), reclamantul urmărește repararea pagubei morale și materiale pretins pricinuite de F. și de funcționari publici din cadrul acesteia prin actele administrative emise de F., respectiv procesul-verbal de constatare a contravenției seria AA nr. 0006006 din 09 iunie 2009 și actul de constatare nr. A/1130/I.I din 20 iulie 2009, ambele concurând, în opinia reclamantului, la producerea unor prejudicii.

Astfel, recurentul pretinde că în temeiul acestor două acte F. a desfășurat acțiuni de hărțuire cu caracter politic și a indus în eroare alte autorități ale statului, iar aceste acțiuni, în final, au adus atingere imaginii sale publice (avocat și director executiv al Asociației Române pentru Transparență), l-au împiedicat să ocupe diferite funcții de demnitate publică, respectiv de membru al Guvernului României sau al Consiliului Superior al Magistraturii și au produs o presiune psihologică și emoțională asupra sa și a familiei sale (dosarul Curții de Apel București format ulterior pronunțării regulatorului de competență).

Pretențiile sunt arătate la pct. 1 din prezentele considerente. Trebuie menționat că cererea privind „obligarea pârâtei F. la emiterea unui act de constatare final” a fost formulată tot ca o cerere de reparare a pagubei deoarece reclamantul nu pretinde că s-a adresat F. cu o cerere în acest sens și că ar exista caz nejustificat de soluționare a ei.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 [art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1) și (3)] combinate cu prevederile art. 1357 C. civ. referitoare la condițiile răspunderii pentru fapta proprie.

Așadar, Înalta Curte este chemată să stabilească dacă acțiunea în repararea pagubei formulată în aceste condiții este admisibilă sau nu.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim” (subl. instanței, Înalta Curte de Casație și Justiție).

Potrivit art. 18 alin. (1) din aceiași lege, „Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă” iar potrivit alin. (3), „În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru”.

Din interpretarea coroborată a acestor prevederi rezultă că repararea pagubei în condițiile legii contenciosului administrativ este posibilă doar ca urmare a anulării unui act administrativ tipic [art. 8 alin. (1) teza I] sau asimilat [art. 8 alin. (1) teza II].

Ajustată la speță, această interpretare conduce la concluzia că reclamantul recurent poate pretinde doar repararea eventualei pagube materiale și morale produse ca urmare a actului de constatare nr. A/1130/I.I din 20 iulie 2009 emis de F., singurul subsumat regimului juridic instituit de Legea nr. 554/2004, și numai dacă acesta a fost anulat ca urmare a promovării cu succes a unei acțiuni având acest scop anterior cererii în despăgubiri sau împreună cu aceasta.

Procesul-verbal de constatare a contravenției seria AA nr. 0006006 din 09 iunie 2009 întocmit de F., deși reprezintă act administrativ, nu urmează regimul juridic instituit prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 în condițiile în care domeniul contravențional este reglementat prin lege specială, respectiv O.G. nr. 2/2001.

Atât Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cât și O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor sunt legi generale în domeniile lor de competență și nu se completează una cu alta. Legea nr. 554/2004 se completează cu C. civ. și cu C. proc. civ. în condițiile art. 28 alin. (1) din lege, iar O.G. nr. 2/2001 se completează cu C. pen. și C. proc. civ., după caz, în condițiile art. 47 din ordonanță.

În consecință, este inadmisibilă partea din acțiune care urmărește repararea, în condițiile Legii nr. 554/2004, a presupusului prejudiciu produs printr-un act juridic de natură contravențională.

De asemenea, trebuie adăugat că dispozițiile art. 1357 C. civ. referitoare la condițiile răspunderii pentru fapta proprie, invocate de reclamantul recurent ca temei al acțiunii, nu sunt incidente în cauză deoarece Legea nr. 554/2004 nu prevede o răspundere delictuală pentru fapta autorității publice ci doar o răspundere administrativă pentru actele (tipice sau asimilate) emise de aceasta cu încălcarea prevederilor legale. De altfel, ceea ce recurentul numește „fapte proprii ale F.” reprezintă sau acte preparatorii sau consecințe ale celor două acte juridice iar repararea eventualului prejudiciu se poate dispune în temeiul Legii nr. 554/2004, dar numai în condițiile și după distincțiile mai sus amintite.

În ce privește partea din acțiune care are ca obiect repararea presupusului prejudiciu produs prin actul de constatare nr. A/1130/I.I din 20 iulie 2009 emis de F., Înalta Curte constată că este inadmisibilă deoarece nu s-a cerut anularea lui.

În ambele cazuri, sensul inadmisibilității este acela că partea a urmărit repararea unui presupus prejudiciu în alte condiții decât cele prevăzute de lege.

Înalta Curte înțelege că urmarea procedurilor legale ar fi ridicat anumite dificultăți (în special legate de termenul de exercitare a acțiunii, față de care pârâții intimați au formulat apărări), dar această împrejurare nu este de natură să justifice admisibilitatea acțiunii.

În ce privește autoritatea de lucru judecat a regulatorului de competență pronunțat în cauză, apărarea recurentului este neîntemeiată deoarece regulatorul a avut ca obiect exclusiv chestiunile legate de competență, nu și soluțiile ce se pot da în cauză.

În concluzie, pentru considerentele de drept arătate (care ajustează motivarea primei instanțe), văzând că recursul este nefondat, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să îl respingă.

Sursa informației: www.scj.ro.

Repararea prejudiciului produs prin emiterea unui act administrativ – procesul-verbal de constatare a contravenției. Motive de recurs (NCPC, Legea nr. 554/2004) was last modified: noiembrie 6th, 2017 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.