Repararea prejudiciului cauzat prin ruperea abuzivă a logodnei

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

I. Introducere

Natura juridică a logodnei a reprezentat un subiect de dezbatere în doctrină, până în prezent neexistând un punct de vedere unitar cu privire la acest aspect. Astfel, de-a lungul timpului, în doctrină s-au conturat trei opinii: cea în care logodna are natura unui act juridic sui-generis, cea în care logodna are caracterul unui contract și cea în care logodna este considerată un fapt juridic, această din urmă opinie fiind cea mai răspândită.

În ceea ce privește prima opinie, în literatura de specialitate s-a susținut că „din definiția legală a logodnei, care presupune un acord de voințe, rezultă că logodna poate fi calificată ca fiind un act juridic sui generis, în urma încheierii căruia, persoanele logodite dobândesc un statut legal aparte, ceea ce o exclude din categoria faptelor juridice”^[1].

Tot în susținerea ideii că logodna reprezintă un act juridic, doctrina a adus argumentul conform căruia unul dintre efectele logodnei poate fi reprezentat de „incidența sancțiunii nulității, specifică numai categoriei actelor juridice”^[2].

În ceea ce privește teza contractualistă, în doctrină s-a susținut că „părțile s-ar obliga doar să încerce în mod loial să stabilească o asemenea relație de natură să conducă la încheierea căsătoriei (obligație de mijloace). Libertatea matrimonială nu ar fi atinsă, deoarece oricare dintre părți poate denunța unilateral «contractul» oricând, răspunderea sa neputând fi antrenată decât în caz de denunțare abuzivă”^[3].

Teza contractualistă este însă intens criticată, în literatura de specialitate susținându-se că „între actul logodnei și contract există numeroase deosebiri, cu privire la: calitatea părților; scopul urmărit; modul de determinare a efectelor juridice; posibilitatea afectării de modalități; cazurile de nulitate și regimul nulității etc.”^[4].

Pornind de la dispozițiile legale prevăzute de art. 266 alin. (1) C. civ. conform căruia „logodna este promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria”, putem accepta că logodna presupune un acord de voință al părților care o încheie. Cu toate acestea, în mod corect, în doctrină s-a adus contraargumentul că „existența unui acord de voințe nu presupune în mod necesar existența unui contract”^[5].

Deși prezentul articol nu are ca scop realizarea unei analize exhaustive a instituției logodnei, natura juridică a acesteia prezintă relevanță pentru stabilirea condițiilor în care se poate angaja răspunderea civilă pentru ruperea abuzivă a logodnei.

Pentru stabilirea naturii juridice a logodnei, pornim de la art. 266 alin. (1) C. civ., redat mai sus, care trebuie coroborat cu alin. (3) al aceluiași articol care prevede că „încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalități și poate fi dovedită cu orice mijloc de probă” și cu art. 267 alin. (3) C. civ. conform căruia „ruperea logodnei nu este supusă niciunei formalități și poate fi dovedită cu orice mijloc de probă”.

În materie de probațiune, pe tărâmul dreptului civil, faptele juridice sunt cele care pot fi dovedite cu orice mijloc de probă, motiv pentru care se conturează idea că logodna intră în categoria faptelor juridice.

În același sens, în practica judiciară s-a reținut că „potrivit dispozițiilor art. 266 alin. (1) Cod civil, logodna este promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria și este supusă acelorași condiții de fond pentru încheierea căsătoriei, cu excepția avizului medical și a autorizării instanței de tutelă. Din analiza acestor prevederi legale rezultă că logodna apare ca fiind un simplu fapt juridic care poate produce cel mult efecte extrinseci căsătoriei, în cazul ruperii unilaterale și abuzive”^[6].

Totodată, art. 269 C. civ. se interpretează coroborat și cu art. 1349 C. civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală, deoarece în cazul în care logodna este ruptă în mod abuziv intervine o răspundere civilă delictuală care rezultă din încălcarea regulilor de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impun, iar nu o răspundere născută din încălcarea unor obligații contractuale sau a unor obligații asumate printr-un act juridic sui generis.

În concluzie, având în vedere că atât încheierea, cât și ruperea logodnei nu sunt supuse niciunei formalități, motiv pentru care pot fi dovedite cu orice mijloc de probă, coroborat cu faptul că, în cazul în care logodna este ruptă în mod abuziv, este atrasă o răspundere civilă delictuală, apreciez că logodna reprezintă un simplu fapt juridic.

II. Procedura în fața instanței de judecată în cazul cererii având ca obiect repararea prejudiciului cauzat prin ruperea abuzivă a logodnei

a) Legea aplicabilă în timp

Conform art. 24 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, „dispozițiile privind logodna sunt aplicabile numai în cazul în care aceasta a fost încheiată după data intrării în vigoare a Codului civil”.

Aplicarea în timp a legii civile prezintă importanță pentru determinarea legii aplicabile raportului juridic de drept material, mai ales în condițiile în care în Codul civil din 1864 logodna nu avea o reglementare legală.

În acest sens, în practica judiciară s-a reținut că „momentul încheierii așa-zisei logodne dintre părți poate fi situat începând cu luna mai 2010, întrucât cu acest moment s-a constatat trimiterea și, respectiv primirea unor importante sume de bani care pot fi asimilate cu darurile oferite în considerarea logodnei, deoarece reclamantul și nici instanța de fond nu s-au preocupat să stabilească și să determine momentul efectiv al promisiunii încheierii căsătoriei între părți, iar reclamantul a susținut pe parcursul întregului proces că a înțeles să o gratifice pe pârâtă pentru că a avut credința și aceasta i-a promis că va fi soția lui.

Prin urmare, față de cele ce preced, și având în vedere dispozițiile art. 6 alin. (1) în care se arată că legea civilă nu are putere retroactivă, precum și momentul intrării în vigoare a Noului Cod civil care reglementează instituția logodnei având ca efect restituirea darurilor oferite în vederea încheierii căsătoriei, care este 01.10.2011, instanța de apel va constata că dispozițiile art. 266-270 nu pot fi aplicabile relației dintre părți. În acest context nu se mai impune ca fiind necesare analizarea celorlalte aspecte de fapt și de drept aplicabile în speța de față, fiind total de prisos în situația în care aspectul rămas în discuție este imposibilitatea retroactivării legii civile și, implicit, a aplicabilității dispozițiilor 266-270, logodnelor încheiate anterior intrării în vigoare a Codului civil”^[7].

b) Timbrarea cererii de chemare în judecată

Art. 15 din O.U.G. nr. 80/2013 reglementează taxele judiciare de timbru pentru „unele acțiuni și cereri referitoare la raporturile de familie”, ceea ce înseamnă că există acțiuni privind raporturile de familie care exced enumerării prevăzute de articolul menționat, care sunt supuse dreptului comun în materie de timbrare, în măsura în care nu există dispoziții legale speciale.

Pentru stabilirea corectă a cuantumului taxei judiciare de timbru trebuie avută în vedere natura prejudiciului ce se dorește a fi reparat prin introducerea cererii de chemare în judecată.

În măsura în care reclamantul urmărește repararea prejudiciului material, cererea este una evaluabilă în bani și se va timbra conform art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013.

Dacă reclamantul dorește repararea prejudiciului moral, consider că acesta vizează daunele produse onoarei, demnității sau reputației logodnicului nevinovat, astfel că cererea se va timbra conform art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 care prevede că „acțiunile privind stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice se taxează cu 100 lei”.

În măsura în care prin aceeași cerere se urmărește atât repararea prejudiciului patrimonial, cât și a celui moral, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, conform art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, având în vedere că suntem în prezența unei acțiuni care are două capete de cerere, cu finalitate diferită.

c) Competența materială a instanței

Instituția logodnei este inclusă în Capitolul I al Titlului II din Codul civil, făcând parte din Cartea a II-a intitulată „Despre familie”.

Conform art. 265 C. civ. „toate măsurile date prin prezenta carte în competența instanței judecătorești, toate litigiile privind aplicarea dispozițiilor prezentei cărți, precum și măsurile de ocrotire a copilului prevăzute în legi speciale sunt de competența instanței de tutelă. Dispozițiile art. 107 sunt aplicabile în mod corespunzător”.

Potrivit art. 94 pct. 1 lit. a) C. pr. civ. judecătoriile judecă în primă instanță, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani: cererile date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie, în afară de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel.

Conform art. 76 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă „până la organizarea instanțelor de tutelă și familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit Codului civil, Codului de procedură civilă, prezentei legi, precum și reglementărilor speciale în vigoare”.

În aceste condiții, cererea în răspundere pentru ruperea abuzivă a logodnei reglementată de art. 269 C. civ. intră în competența materială a judecătoriei.

În ceea ce privește competența specializată, prin raportare la art. 265 C. civ. și la faptul că răspunderea pentru repararea prejudiciului cauzat prin ruperea abuzivă a logodnei intră sub incidența cărții a Il-a a Codului civil, intitulată „Despre familie”, astfel de cereri vor intra în competența secțiilor sau completelor specializate pentru minori și familie din cadrul judecătoriilor.

În acest sens, art. 229 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil prevede că „până la reglementarea prin lege a organizării și funcționării instanței de tutela atribuțiile acesteia, prevăzute de Codul civil, sunt îndeplinite de instanțele, secțiile sau, după caz, completele specializate pentru minori și familie”.

În practica judiciară a fost exprimată și opinia contrară, într-o cauză în care a fost pusă în discuție competența tribunalului pentru minori și familie de a judeca apelul privind o cerere având ca obiect restituirea bunurilor dăruite în considerarea logodnei, reținându-se că „logodna reprezintă, potrivit art. 266 alin. (1) Cod civil, doar o promisiune reciprocă de a încheia căsătoria, alineatul 4 al aceluiași text de lege statuând că încheierea căsătoriei nu este condiționată de încheierea logodnei. Relația de logodnă este doar o precursoare a relației de căsătorie, astfel că în mod cert două persoane logodite nu formează o familie, ci doar două persoane căsătorite.

Or, dispozițiile art. 37 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 – republicată stabilesc în mod clar competența tribunalului specializat, care soluționează, potrivit art. 36 alin. (3) din aceeași lege, doar cauzele cu minori și de familie. În speță, apelantul și intimata nu au format o familie în accepțiunea legii (art. 258 alin. (1) și (4) Cod civil arată că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, prin soți înțelegându-se bărbatul și femeia uniți prin căsătorie) și nici nu există copii minori rezultați din relația de uniune consensuală a părților”^[8].

Cu toate acestea, chiar dacă prin logodnă nu se creează o familie în sensul art. 258 alin. (1) C. civ., din dispozițiile art. 265 C.civ. rezultă că în ceea ce privește competența materială a instanței, legiuitorul a extins sfera raporturilor juridice de familie și le-a inclus în categoria lor și pe cele care decurg din instituția logodnei.

Astfel, din punct de vedere al competenței materiale, instanța competentă să soluționeze o cerere în repararea prejudiciului produs prin ruperea abuzivă a logodnei este judecătoria, iar din punct de vedere al competenței specializate, cererea va fi soluționată de secția/completul pentru minori și familie. Aceeași competență specializată va fi păstrată și în căile de atac.

d) Competența teritorială a instanței

În temeiul reglementării generale prevăzute de art. 107 alin. (1) C. pr. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar conform art. 87 C. civ. „domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală”.

e) Calitatea procesuală activă

Pentru stabilirea calității procesuale active, trebuie făcută distincție între natura prejudiciului ce se urmărește a fi reparat prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, dacă se solicită repararea prejudiciului moral, calitate procesuală activă va avea doar logodnicul care a suferit ca urmare a ruperii logodnei, deoarece ne aflăm pe tărâmul drepturilor personale nepatrimoniale^[9].

În schimb, dacă se solicită repararea prejudiciului material, poate avea calitate procesuală activă orice persoană care a efectuat sau a contractat cheltuieli în vederea încheierii căsătoriei, precum logodnicii, părinții, socrii, nașii etc., fiind de notorietate faptul că sfera persoanelor care participă din punct de vedere material la realizarea unei căsătorii este largă, iar prejudiciul material se naște în patrimoniul acestora.

f) Calitatea procesuală pasivă

Conform art. 269 alin. (1) C. civ. „partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivite cu împrejurările, precum și pentru orice alte prejudicii cauzate”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol „partea care, în mod culpabil, l-a determinat pe celălalt să rupă logodna poate fi obligată la despăgubiri în condițiile alin. (1)”.

Din acest text distingem că cererea de chemare în judecată poate fi introdusă împotriva logodnicului care a rupt logodna în mod abuziv sau a logodnicului culpabil care l-a determinat pe celălalt să rupă logodna.

Culpa logodnicului în determinarea celuilalt să rupă logodna reprezintă atât o chestiune de fapt care ține de temeinicia cererii, cât și una care poate determina calitatea procesuală pasivă.

III. Efectele încheierii logodnei

a) Dovada încheierii logodnei

Pentru a putea produce efecte juridice, încheierea logodnei trebuie să fie dovedită, deoarece de la momentul încheierii ei se nasc drepturi și obligații față de logodnici.

Conform art. 266 alin. (3) C. civ. „încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalități și poate fi dovedită cu orice mijloc de probă”.

Lipsa oricărei formalități la încheierea logodnei ar putea să o facă dificil de probat în fața instanței, însă fiind un fapt juridic, încheierea logodnei poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.

Prin urmare, în literatura de specialitate s-a reținut că încheierea logodnei poate fi dovedită cu „înscrisuri, martori, fotografii, înregistrări audio-video, inelul de logodnă sau chiar și cu statutul de pe rețelele de socializare”^[10].

b) Efectele juridice ale logodnei

Încheierea logodnei nu naște în sarcina logodnicilor obligația de a încheia căsătoria, acest lucru fiind reglementat în mod expres de art. 267 alin. (1) C. civ. care prevede că „logodnicul care rupe logodna nu poate fi constrâns să încheie căsătoria”. Totodată potrivit alin. (2) al aceluiași articol „clauza penală stipulată pentru ruperea logodnei este considerată nescrisă”.

În cazul logodnei nu există o reglementare legală a obligațiilor existente în sarcina logodnicilor, precum în cazul căsătoriei. Cu toate acestea, doctrina a reținut că între logodnici se nasc „o serie de efecte personale, aidoma căsătoriei, si anume: obligația de respect, de sprijin moral reciproc, de fidelitate”^[11].

În funcție de obiceiul locului, cultura și valorile logodnicilor între aceștia se pot naște și alte obligații, cu excepția obligației de a încheia căsătoria.

Libertatea matrimonială este reglementată atât nivel internațional (art. 16 pct. 1 și 2 din Declarația universală a drepturilor omului, art. 23 pct. 2 și 3 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și art. 12 din CEDO), cât și la nivel constituțional în art. 48 alin. (1) din Constituție.

Cu privire la principiul libertății matrimoniale, în doctrină s-a reținut că „nefiind un contract, logodna poate fi ruptă oricând, cel care rupe logodna neputând fi obligat, împotriva voinței sale, să încheie căsătoria, atât timp cât consimțământul la căsătorie trebuie să fie liber exprimat”^[12].

Cu toate acestea, pe plan juridic „ruperea logodnei, care are ca finalitate neîncheierea în viitor a căsătoriei, are ca efecte restituirea darurilor primite de logodnici cu ocazia celebrării logodnei sau pe parcursul logodnei, dar în vederea căsătoriei, si răspunderea pentru ruperea abuzivă sau, după caz, pentru determinarea culpabilă a ruperii logodnei”^[13].

c) Restituirea darurilor ca urmare a ruperii logodnei

Indiferent de caracterul consensual sau abuziv al ruperii logodnei, în sarcina logodnicilor intervine obligația de restituire a darurilor, efect prevăzut de art. 268 alin. (1) C. civ. conform căruia „în cazul ruperii logodnei, sunt supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepția darurilor obișnuite”.

Restituirea darurilor prevăzută de art. 268 C. civ. este fundamentată pe instituția îmbogățirii fără justă cauză din art. 1345 C. civ. conform căruia „cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogățit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ținut dincolo de limita propriei sale îmbogățiri”.

Din aceste motive, pe lângă probarea încheierii logodnei, pentru a se dispune restituirea darurilor trebuie ca, din probele administrate, să rezulte că sunt întrunite și condițiile îmbogățirii fără justă cauză^[14].

d) Repararea prejudiciului produs prin ruperea abuzivă a logodnei

În măsura în care ruperea logodnei are caracter abuziv, pe lângă restituirea darurilor, intervine o răspundere juridică specială prevăzută de art. 269 C. civ. Conform alin. (1) al acestui articol „partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivite cu împrejurările, precum și pentru orice alte prejudicii cauzate”. De asemenea, potrivit alin. (2) al aceluiași articol „partea care, în mod culpabil, l-a determinat pe celălalt să rupă logodna poate fi obligată la despăgubiri în condițiile alin. (1)”.

Art. 1349 alin. (1) C. civ. prevede că „orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”. Conform alin. (2) al aceluiași articol „cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”.

Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin ruperea abuzivă a logodnei se situează în cadrul răspunderii pentru fapta proprie, reglementată de art. 1357 alin. (1) C. civ. conform căruia „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.

Cu privire la acest aspect, în practica judiciară s-a reținut că „în aplicarea acestei instituții, instanța poate acorda daune dacă: există un prejudiciu material/moral, logodnicul care a rupt logodna a făcut-o în mod abuziv, logodnicul părăsit nu a avut nicio culpă în ruperea logodnei. Ruperea logodnei nu este abuzivă atâta vreme cât există motive întemeiate, cum ar fi ascunderea unei boli, descoperirea unor aspecte din trecutul logodnicului, la care se adaugă infidelitatea, purtarea abuzivă etc., acestea fiind situații în care ruperea logodnei este îndreptățită, în cazul în care modul în care are loc ruperea logodnei este unul prin care nu se aduce atingere onoarei celuilalt. În toate aceste situații, în afară de înapoierea darurilor, cel care rupe logodna nu poate fi obligat și la daune. Dacă, însă, aceste aspecte erau cunoscute de cel care rupe logodna înainte de încheierea acesteia, atunci ruperea logodnei poate deveni abuzivă. Având în vedere natura juridică a instituției ruperii logodnei, care așa cum am arătat, antrenează răspunderea civilă delictuală, în cauză, este necesar a fi îndeplinite și condițiile generale de angajare a mecanismului răspunderii civile delictuale”^[15].

Răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 269 C. civ. se naște din caracterul abuziv al ruperii logodnei. Logodnicii au libertate deplină să rupă logodna, însă modalitatea abuzivă în care aleg să o facă poate atrage răspunderea civilă delictuală.

Cuvântul „abuziv” nu a fost definit de legiuitor, însă în literatura de specialitate s-a exprimat opinia că „sensul termenului „abuziv” se referă la a condamna un comportament lipsit de delicatețe, chiar ofensator, adoptat de titularul dreptului în limita exercițiului său”^[16].

Din punct de vedere procedural, după cum s-a stabilit în doctrină „dacă, în ceea ce privește restituirea darurilor pe care și le-au făcut logodnicii în timpul logodnei, aceasta se poate face, fie prin bună învoială, fie printr-o acțiune în justiție, despăgubirile datorate în cazul ruperii logodnei în mod abuziv vor putea fi obținute doar pe cale judecătorească”^[17].

În concret, doctrina a stabilit că art. 269 C. civ. „stabilește două situații în care poate fi angajată răspunderea pentru ruperea logodnei, anume ruperea abuzivă a logodnei și determinarea culpabilă a ruperii logodnei”^[18].

De asemenea, din art. 269 alin. (2) C. civ. rezultă că răspunderea pentru ruperea logodnei poate fi atrasă și în situația în care unul dintre logodnici, în mod culpabil, l-a determinat pe celălalt să rupă logodna.

Atât caracterul abuziv al ruperii logodnei, cât și culpa logodnicului vinovat sunt aspecte de fapt care trebuie dovedite de către reclamant potrivit art. 249 C. pr. civ. conform căruia „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”.

Cea de-a doua condiție care trebuie îndeplinită pentru atragerea răspunderii civile delictuale este cea a existenței unui prejudiciu patrimonial sau moral creat logodnicului nevinovat.

În ceea ce privește prejudiciul patrimonial, conform art. 269 alin. (1) C. civ. „partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei”.

Cu privire la prejudiciul patrimonial, în doctrină s-a reținut că „în noțiunea cheltuielilor realizate sau contractate în vederea căsătoriei pot fi incluse cheltuielile pentru pregătirea petrecerii de nuntă (îmbrăcăminte, fotograf, muzică etc.) precum și alte cheltuieli realizate în considerarea încheierii căsătoriei”^[19].

În ceea ce privește cheltuielile excluse de la despăgubire „nu pot fi solicitate, în situația ruperii abuzive a logodnei, cheltuielile realizate sau contractate ce nu sunt potrivite cu împrejurările, respectiv nu au fost realizate în perspectiva încheierii căsătoriei și care ar apărea astfel ca fiind exagerate”^[20].

Cu privire la prejudiciul moral, art. 269 alin. (1) teza finală C. civ. prevede că „partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la despăgubiri […] pentru orice alte prejudicii cauzate”.

În categoria altor prejudicii reglementate de art. 269 alin. (1) teza finală C. civ. intră prejudiciul moral, iar acesta constă în atingerea adusă onoarei, demnității sau reputației logodnicului nevinovat, ca urmare a modalității nedelicate și/sau imprevizibile a ruperii logodnei.

În privința existenței prejudiciului moral și a dovedirii acestuia, în practica judiciară s-a reținut că „din declarațiile martorilor audiați a reieșit că urmare a faptului că pârâtul a rupt logodna, dezvoltând o relație extraconjugală cu o altă persoană de sex feminin, reclamanta a suferit un prejudiciu de imagine la nivelul comunității din care face parte, fiind nevoită o perioadă să nu se mai afișeze în comunitate, situația sa generând în comunitate un sentiment de milă. În plus, reclamanta a fost nevoită să se adreseze unui psihiatru, fiindu-i prescris chiar un tratament medicamentos, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei”^[21].

Cea de-a treia condiție care trebuie îndeplinită, este aceea ca logodnicul părăsit să nu aibă nicio culpă în ruperea logodnei. Cerința este evidentă, pentru că, în măsura în care la ruperea logodnei există o culpă comună sau doar culpa logodnicului părăsit, ruperea logodnei își pierde caracterul abuziv.

Totodată, fiind vorba de o răspundere civilă delictuală, în mod evident, trebuie îndeplinite și condițiile generale ale acestui tip de răspundere civilă.

Conform art. 267 alin. (3) C. civ., „ruperea logodnei nu este supusă niciunei formalități și poate fi dovedită cu orice mijloc de probă”, iar sarcina probei revine, în condițiile dreptului comun prevăzut de art. 249 C. proc. civ., celui care face o susținere în cursul procesului.

e) Termenul de prescripție a dreptului la acțiune

Conform art. 270 C. civ., „dreptul la acțiune întemeiat pe dispozițiile art. 268 și 269 se prescrie într-un an de la ruperea logodnei”.

În doctrină s-a susținut că din acest text de lege rezultă „dorința legiuitorului de a opta pentru un termen de prescripție special, derogatoriu de la termenul general de prescripție de 3 ani; acest termen este unul de prescripție, susceptibil de suspendare, întrerupere sau repunere în termen”^[22].

Termenul de prescripție a dreptului de a solicita restituirea darurilor și/sau repararea prejudiciului suferit ca urmare a ruperii abuzive a logodnei a fost scurtat față de cel general, având în vedere natura relațiilor juridice protejate, asimilate celor de familie, în care trebuie asigurată securitatea juridică.

IV. Concluzie

Codul civil din 2009 reglementează logodna și efectele juridice care se produc în cazul ruperii abuzive a acesteia, pentru a-i atenționa pe viitorii logodnici să trateze această instituție juridică cu seriozitate.

Răspunderea care va interveni în cazul în care logodna este ruptă în mod abuziv este cea civilă delictuală, Codul civil oferind toate pârghiile legale pentru ca aceasta să opereze.