Regulator de competenţă. Stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei (NCPC, L. nr. 165/2013)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 801/2020

L. nr. 165/2013: art. 3 alin. (1) pct. 4, art. 33, art. 34, art. 35; NCPC: art. 24

Obiectul prezentului regulator de competență îl reprezintă conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul București și Tribunalul Harghita cu privire la stabilirea instanței competente să soluționeze cererea de chemare în judecată, prin care reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, au formulat contestație împotriva deciziei de compensare nr. 25195/13.03.2019 emisă pârâtă.

În conformitate cu dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, invocată drept temei al cererii introductive, „(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor”.

Corelativ, art. 33 alin. (1) din același act normativ prevede că entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora.

Prin art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 s-a acordat competența de soluționare a deciziilor emise de entitățile învestite de lege cu soluționarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a acestui act normativ, în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității.

Aceste prevederi legale instituie o normă de competență absolută, ce atribuie tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul entității, competența de soluționare a contestațiilor împotriva deciziilor emise de aceasta cu respectarea dispozițiilor art. 33 și art. 34 din Legea nr. 165/2013.

Art. 35 din Legea nr. 165/2013 a fost modificat prin Legea nr. 111/2019, astfel: deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Această modificare legislativă a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 418 din 28 mai 2019.

În cauza de față, acțiunea introductivă a fost introdusă la 3 mai 2019, anterior modificării intervenite prin Legea nr. 111/2019, astfel încât, în conformitate cu dispozițiile art. 24 C. proc. civ., rămân aplicabile prevederile Legii nr. 165/2013, în forma în vigoare la data demarării procesului.

Din interpretarea acestor dispoziții, rezultă că în privința litigiilor izvorâte din aplicarea Legii nr. 165/2013, legiuitorul a stabilit competența absolută în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității.

Noțiunea de „entitate” este explicitată de art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deținătoare, în înțelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) comisia județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; f) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică; g) Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, înființată potrivit legii.

În speță, se solicită instanței să se dispună obligarea pârâtei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în principal, la modificarea în parte a deciziei de compensare nr. 25195/13.03.2019, în sensul acordării de masuri compensatorii cu respectarea dispozițiilor deciziei civile nr. 1422 A din 19.12.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, calculată la valoarea de piață a cotei de 1/2 parte din imobil, iar în subsidiar, să se dispună modificarea în parte a deciziei de compensare nr. 25195/13.03.2019 emisă de CNCI, în sensul acordării de măsuri compensatorii cu respectarea dispozițiilor deciziei civile nr. 1422 A din 19.12.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017.

Cum pârâtă în cauză este Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, instituție ce are sediul în București, având în vedere caracterul de ordine publică al dispozițiilor prin care este stabilită competența de soluționare a contestațiilor împotriva dispozițiilor emise în soluționarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 165/2013, urmează a se stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității.

Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, față de dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 – aplicabil în cauză la data demarării demersului judiciar, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege, respectiv în favoarea Tribunalului București.

Sursa informației: www.scj.ro.