Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor şi procurorilor – modificări (Hotărârea CSM nr. 317/2018)

11 apr. 2018
Vizualizari: 2746
Actul modificatActul modificatorSumar
Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 676/2007

(rep. M. Of. nr. 918 din 15 noiembrie 2016, cu modif. ult.)

Hotărârea Plenului CSM nr. 317/2018 pentru modificarea Regulamentului privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor 

(M. Of. nr. 304 din 04 aprilie 2018)

– modifică: art. 29 alin. (12), art. 30 alin. (2).

În M. Of. nr. 304 din 04 aprilie 2018, s-a publicat Hotărârea Plenului CSM nr. 317/2018 pentru modificarea Regulamentului privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor.
Hotărârea Plenului CSM nr. 317/2018 modifică Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 676/2007 (rep. M. Of. nr. 918 din 15 noiembrie 2016, cu modif. ult.). Vă prezentăm, în continuare, modificările aduse respectivului act normativ:

 

Art. 29 alin. (12) din Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor (modificat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 317/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 29 alin. (12) prevedea:

„(12) La instanțele sau parchetele la care în schema de personal este prevăzut un număr mai mic de 10 judecători, respectiv procurori, evaluarea se face de comisia constituită la instanța ierarhic superioară sau, după caz, la parchetul ierarhic superior”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 29 alin. (12) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(12) În cazul imposibilității de constituire a comisiei de evaluare la o instanță sau la un parchet din cauza numărului insuficient de magistrați, evaluarea se face de o comisie constituită din președintele instanței sau, după caz, conducătorul parchetului din care face parte persoana evaluată și din doi judecători de la instanța ierarhic superioară sau, după caz, din doi procurori de la parchetul ierarhic superior, desemnați de colegiile de conducere ale acestora”.

 

Art. 30 alin. (2) din Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor (modificat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 317/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 30 alin. (2) prevedea:

„(2) În cazul imposibilității constituirii comisiei de evaluare din cauza neîndeplinirii unuia dintre criteriile prevăzute la alin. (1) de către judecătorii sau procurorii care funcționează la o instanță ori un parchet, evaluarea se face de comisia constituită la instanța ierarhic superioară sau, după caz, la parchetul ierarhic superior”.

 

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 30 alin. (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(2) În cazul imposibilității constituirii comisiei de evaluare din cauza neîndeplinirii unuia dintre criteriile prevăzute la alin. (1) de către judecătorii sau procurorii care funcționează la o instanță ori un parchet, evaluarea se face de o comisie constituită potrivit art. 29 alin. (12)”.

Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor – modificări (Hotărârea CSM nr. 317/2018) was last modified: aprilie 11th, 2018 by Redacția ProLege

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.