Regulamentul privind constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de către Consiliul Concurenţei – modificări (OPCC nr. 712/2020)

4 aug. 2020
Vizualizari: 504

Actul modificat

Actul modificator

Sumar

Regulamentul privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de către Consiliul Concurenței, pus în aplicare prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței (OPCC) nr. 407/2019

 

(M. Of. nr. 370 din 13 mai 2019)

 

 

Regulamentul Consiliului Concurenței modificarea și completarea Regulamentului privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de către Consiliul Concurenței, pus în aplicare prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței (OPCC) nr. 407/2019

(M. Of. nr. 682 din 31 iulie 2020)

modificăintroducerea, art. 1, titlul cap. II, art. 6 alin. (1), titlul cap. III, art. 12 alin. (1) și alin. (3), art. 20 alin. (1), titlul anexei nr. 1;

introduceart. 5 alin. (2^1), art. 16 alin. (1^1), art. 17 alin. (3).

 

În M. Of. nr. 682 din 31 iulie 2020 s-a publicat OPCC nr. 712/2020 privind punerea în aplicare a Regulamentului pentru modificarea și completarea Regulamentului privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de către Consiliul Concurenței, pus în aplicare prin OPCC nr. 407/2019.

Respectivul act normativ pune în aplicare Regulamentul pentru modificarea și completarea Regulamentului privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de către Consiliul Concurenței, prin care se aduc unele modificări, dar și completări Regulamentului privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de către Consiliul Concurenței, pus în aplicare prin OPCC nr. 407/2019.

Vă prezentăm, în continuare, modificările, dar și completările aduse Regulamentului privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de către Consiliul Concurenței, pus în aplicare prin OPCC nr. 407/2019.

 

Introducerea din Regulamentul privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de către Consiliul Concurenței (modificat prin OPCC nr. 712/2020)

 

Vechea reglementare

 

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

În vechea reglementare, introducerea prevedea:

„Introducere

Regulamentul are ca scop stabilirea regimului de constatare a contravențiilor și aplicare a sancțiunilor prevăzute de Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 21/1996, și a celor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014.

Contravențiile prevăzute de Legea nr. 21/1996 se constată și se sancționează de către Consiliul Concurenței în plen, comisii sau prin inspectorii de concurență.

Contravențiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 se constată și se sancționează de către Consiliul Concurenței, prin persoane împuternicite, respectiv inspectorii de concurență”.

 

Noua reglementare

 

Potrivit noii reglementări, introducerea se modifică și va avea următorul conținut:

„Introducere

Regulamentul are ca scop stabilirea regimului de constatare a contravențiilor și aplicare a sancțiunilor prevăzute de Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 21/1996, și a celor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014.

Contravențiile prevăzute de Legea nr. 21/1996 se constată și se sancționează de către Consiliul Concurenței în plen, comisii sau prin inspectorii de concurență.

Contravențiile prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 se constată și se sancționează de către Consiliul Concurenței în plen, comisii sau prin inspectorii de concurență”.

 

Art. 1 din Regulamentul privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de către Consiliul Concurenței (modificat prin OPCC nr. 712/2020)

 

Vechea reglementare

 

În vechea reglementare, art. 1 prevedea:

„Art. 1

(1) Inspectorii de concurență, cu excepția inspectorilor debutanți, constată și aplică sancțiunile pentru contravențiile prevăzute la art. 53 lit. d) și e) din Legea nr. 21/1996.

(2) Inspectorii de concurență, cu excepția inspectorilor debutanți, constată și aplică sancțiunile pentru contravențiile prevăzute la art. 45 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014.

(3) Contravențiilor prevăzute la alin. (1) li se aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, cu excepția art. 5,8,28,29,32 și 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.

(4) Contravențiilor prevăzute la alin. (2) li se aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001”.

 

Noua reglementare

 

Potrivit noii reglementări, art. 1 se modifică și va avea următorul conținut:

Art. 1

(1) Inspectorii de concurență, cu excepția inspectorilor debutanți, constată și aplică sancțiunile pentru contravențiile prevăzute la art. 53 lit. d) și e) din Legea nr. 21/1996.

(2) Inspectorii de concurență, cu excepția inspectorilor debutanți, constată și aplică sancțiunile pentru contravențiile prevăzute la art. 45 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014.

(3) Inspectorii de concurență desemnați prin ordin al președintelui Consiliului Concurenței au calitatea de persoană împuternicită potrivit prevederilor art. 45 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014.

(4) Contravențiilor prevăzute la alin. (1) li se aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, cu excepția art. 5, 8, 28, 29, 32 și 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.

(5) Contravențiilor prevăzute la alin. (2) li se aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, cu excepția art. 5 alin. (2) lit. a), art. 6, 7, art. 28 alin. (1) și art. 29”.

 

Titlul cap. II din Regulamentul privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de către Consiliul Concurenței (modificat prin OPCC nr. 712/2020)

 

Vechea reglementare

 

În vechea reglementare, titlul cap. II prevedea:

„Capitolul II Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute de Legea nr. 21/1996 de către comisiile Consiliului Concurenței”.

 

Noua reglementare

 

Potrivit noii reglementări, titlul cap. II se modifică și va avea următorul conținut:

„CAPITOLUL II: Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute de Legea nr. 21/1996, precum și de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 de către comisiile Consiliului Concurenței”.

 

Art. 5 alin. (2^1) din Regulamentul privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de către Consiliul Concurenței (introdus prin OPCC nr. 712/2020)

 

Noua reglementare

 

Potrivit noii reglementări, la art. 5, după alin. (2) se introduce un nou alineat, alin. (2^1), cu următorul conținut:

„(2^1) Comisiile din cadrul Consiliului Concurenței constată și aplică sancțiuni, în conformitate cu prevederile art. 45 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014, pentru contravențiile prevăzute la art. 45 alin. (2) din același act normativ”.

 

Art. 6 alin. (1) din Regulamentul privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de către Consiliul Concurenței (modificat prin OPCC nr. 712/2020)

 

Vechea reglementare

 

În vechea reglementare, la art. 6, alin. (1) prevedea:

„(1) În cazul faptelor susceptibile a constitui contravențiile prevăzute la art. 53 lit. a)-c),art. 54^1 și art. 55 alin. (1) lit. d) și e) din Legea nr. 21/1996, precum și în situația aplicării art. 58 și 59 din același act normativ, inspectorii de concurență vor înainta comisiei o notă avizată de superiorul ierarhic și aprobată de directorul general, cuprinzând prezentarea situației de fapt și de drept, propunerea de sancționare a făptuitorului și punctul de vedere al acestuia cu privire la fapta sa”.

 

Noua reglementare

 

Potrivit noii reglementări, la art. 6, alin. (1) se modifică și va avea următorul conținut:

„(1) În cazul faptelor susceptibile a constitui contravențiile prevăzute la art. 53 lit. a) – c), art. 54^1 și art. 55 alin. (1) lit. d) și e) din Legea nr. 21/1996, precum și în situația aplicării art. 58 și 59 din același act normativ, precum și în cazul faptelor susceptibile a constitui contravențiile prevăzute la art. 45 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014, inspectorii de concurență vor înainta comisiei o notă avizată de superiorul ierarhic și aprobată de directorul general, cuprinzând prezentarea situației de fapt și de drept, propunerea de sancționare a făptuitorului și punctul de vedere al acestuia cu privire la fapta sa”.

 

Titlul cap. III din Regulamentul privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de către Consiliul Concurenței (modificat prin OPCC nr. 712/2020)

 

Vechea reglementare

 

În vechea reglementare, titlul cap. III prevedea:

„Capitolul III Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute de Legea nr. 21/1996 de către Plenul Consiliului Concurenței”.

 

Noua reglementare

 

Potrivit noii reglementări, titlul cap. III se modifică și va avea următorul conținut:

„CAPITOLUL III: Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute de Legea nr. 21/1996, precum și de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 de către Plenul Consiliului Concurenței”.

 

Art. 12 alin. (1) și alin. (3) din Regulamentul privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de către Consiliul Concurenței (modificat prin OPCC nr. 712/2020)

 

Vechea reglementare

 

În vechea reglementare, la art. 12, alin. (1) și alin. (3) prevedeau:

„(1) Plenul Consiliului Concurenței constată și aplică sancțiuni pentru contravențiile prevăzute la art. 53 lit. a)-c),art. 54,art. 54^1,art. 55 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 și aplică art. 58 sau 59 în condițiile art. 60 alin. (4) din același act normativ.

(…)

(3) În cazul în care Plenul Consiliului Concurenței constată și aplică sancțiuni pentru contravențiile prevăzute la art. 53 lit. a)-c),art. 54,art. 54^1 și art. 55 alin. (1) lit. d) și e) din Legea nr. 21/1996 și aplică art. 58 și 59 din același act normativ la cererea motivată a cel puțin unui membru al comisiei desemnate potrivit art. 5 alin. (3) formulată în cazurile cu grad de dificultate ridicat, prevederile art. 6 și 8-11 se aplică corespunzător”.

 

Noua reglementare

 

Potrivit noii reglementări, la art. 12, alin. (1) și alin. (3) se modifică și vor avea următorul conținut:

„(1) Plenul Consiliului Concurenței constată și aplică sancțiuni pentru contravențiile prevăzute la 55 alin. (1) lit. a) – c) din Legea nr. 21/1996.

(…)

(3) În mod excepțional, atunci când, la cererea motivată a cel puțin unui membru al comisiei desemnate potrivit art. 5 alin. (3) formulată în cazurile cu grad de dificultate ridicat, Plenul Consiliului Concurenței constată și aplică sancțiuni pentru contravențiile prevăzute la art. 45 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014, precum și pentru contravențiile prevăzute la art. 53 lit. a) – c), art. 54, art. 541 și art. 55 alin. (1) lit. d) și e) din Legea nr. 21/1996 și aplică art. 58 și 59 din același act normativ, prevederile art. 6 și 8-11 se aplică corespunzător”.

 

Art. 16 alin. (1^1) din Regulamentul privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de către Consiliul Concurenței (introdus prin OPCC nr. 712/2020)

 

Noua reglementare

 

Potrivit noii reglementări, la art. 16, după alin. (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul conținut:

„(1^1) Deciziile Consiliului Concurenței prin care se constată și se aplică sancțiuni pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 45 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 se motivează și se comunică părților implicate în termen de maximum 120 de zile de la deliberare, urmând a fi publicate pe pagina web a Consiliului Concurenței cu respectarea interesului legitim al oricărei părți implicate, în condițiile legii”.

 

Art. 17 alin. (3) din Regulamentul privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de către Consiliul Concurenței (introdus prin OPCC nr. 712/2020)

 

Noua reglementare

 

Potrivit noii reglementări, la art. 17, după alin. (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul conținut:

„(3) Deciziile Consiliului Concurenței prin care se constată și se aplică sancțiuni pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 45 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora”.

 

Art. 20 alin. (1) din Regulamentul privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de către Consiliul Concurenței (modificat prin OPCC nr. 712/2020)

 

Vechea reglementare

 

În vechea reglementare, la art. 20, alin. (1) prevedea:

„(1) Deciziile Plenului și comisiilor Consiliului Concurenței prin care se aplică amenzi contravenționale potrivit prevederilor Legii nr. 21/1996 pot fi contestate în contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Curtea de Apel București”.

 

Noua reglementare

 

Potrivit noii reglementări, la art. 20, alin. (1) se modifică și va avea următorul conținut:

„(1) Deciziile Plenului și comisiilor Consiliului Concurenței prin care se aplică amenzi contravenționale potrivit prevederilor Legii nr. 21/1996 și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014 pot fi contestate în contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Curtea de Apel București”.

 

Titlul anexei nr. 1 din Regulamentul privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de către Consiliul Concurenței (modificat prin OPCC nr. 712/2020)

 

Vechea reglementare

 

În vechea reglementare, titlul anexei nr. 1 prevedea:

„Model de proces-verbal de sancționare contravențională pentru contravențiile prevăzute de Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.

 

Noua reglementare

 

Potrivit noii reglementări, titlul anexei nr. 1 se modifică și va avea următorul conținut:

Model de proces-verbal de sancționare contravențională pentru contravențiile constatate și sancționate de Consiliul Concurenței”.

Regulamentul privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de către Consiliul Concurenței – modificări (OPCC nr. 712/2020) was last modified: august 3rd, 2020 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.