Regulamentul de funcţionare a Camerei Deputaţilor – modificat

13 dec. 2017
Vizualizari: 757

Sicriul cu trupul neînsuflețit al regelui Mihai a fost adus în România cu o aeronavă militară care a aterizat pe Aeroportul Henri Coandă, unde a avut loc o slujbă religioasă.

News.ro scrie azi care este programul manifestărilor prilejuite de funerariile regelui.

„De la aeroport, sicriul cu trupul neînsuflețit al Majestății Sale este transportat cu o mașină la Castelul Peleș, unde va rămâne pentru câteva ore, apoi va fi transportat la București și va fi depus în Sala Tronului de la Palatul Regal, unde va rămâne până sâmbătă, ziua în care va avea loc înmormântarea, la noua catedrală Episcopală de la Curtea de Argeș. Sicriul cu corpul neînsuflețit al Majestății Sale va fi transportat cu Trenul Regal de la București la Curtea de Argeș”, notează News.ro.

Dezbaterile pe marginea legilor justiției continuă la Parlament. Curtea Constituțională s-a pronunțat azi în privința sesizărilor opoziției în legătură cu constituirea Comisiei speciale privind legile justiției. Curtea Constituțională a respins sesizările PNL și USR privind hotărârea Parlamentului de constituire a Comisiei speciale privind legile justiției, condusă de fostul ministru al Justiției, Florin Iordache.

„Sesizările PNL și USR au fost respinse cu 8 voturi la 1 – cel al Liviei Stanciu, care va face opinie separată”, scrie Digi24.

Curtea a amânat dezbaterea sesizării președintelui Klaus Iohannis referitoare la legea care menține abrogarea suspendării funcționarilor publici trimiși în judecată.

„Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat, miercuri, pentru 23 ianuarie, dezbaterea sesizării președintelui Klaus Iohannis cu privire la legea care menține abrogarea suspendării funcționarilor publici trimiși în judecată. Șeful statului a transmis săptămâna trecută la CCR această sesizare cu privire la Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici. Actul normativ menține abrogarea prevederii potrivit căreia funcționarii publici sunt suspendați din funcție în cazul în care sunt trimiși în judecată pentru infracțiuni, inclusiv de corupție și de serviciu”, notează Agerpres.

Ambasadorul Canadei în România, Kevin Hamilton a declarat marți, la Iași, că țara sa, alături de alți parteneri străini este îngrijorată de modificările la legile justiției, susținând că înțelege „pe deplin” nemulțumirile oamenilor care ies în stradă.

„«Canada, ca și mulți parteneri internaționali, este preocupată și are aceeași îngrijorare pe care o au mulți dintre protestatari în ceea ce privește reforma în justiție și pachetul de legi care se dezbate în Parlament. Din 2007 și până în prezent, România a făcut progrese remarcabile în lupta împotriva corupției și în constituirea independenței în acest sector. Multe părți din pachetul de legi amintit par că vor inversa acest proces. De aceea înțelegem pe deplin nemulțumirile protestatarilor», a spus ambasadorul Canadei, Kevin Hamilton”, notează News.ro.

În Parlament, regulamentul de funcționare a Camerei Deputaților a fost modificat.

„Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri – cu 176 de voturi «pentru» (PSD, ALDE, UDMR), 88 de voturi «împotrivă» (PNL, USR, PMP) și 3 abțineri – modificarea propriului regulament de funcționare, astfel încât timpii de dezbatere a unui act normativ în acest for să fie reduși semnificativ. Cu doar o oră înainte, comisia de regulament a Camerei Deputaților a adoptat – cu 4 voturi «pentru» și 3 voturi «împotrivă» – un raport de admitere a modificărilor propuse la regulament”, scrie News.ro.

În analiza Parlamentului a intrat în aceste zile și bugetul pe 2018.

Cotidianul prezintă opinia președintelui Consiliului Fiscal în legătură cu aceast proiect de buget.

„Guvernul Tudose a supraestimat veniturile din TVA cu 3-4 miliarde de lei și a subevaluat necesarul de cheltuieli de asistență socială cu circa 4 miliarde de lei, susține Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal, într-o opinie legată de construcția bugetului pe 2018”, scrie Cotidianul.

„«Aceste elemente sunt suplimentate de riscurile aferente scenariului macroeconomic utilizat în construcția bugetară, a căror balanță Consiliul fiscal o evaluează drept înclinată în sensul unor evoluții mai puțin favorabile decât cele preconizate, precum și de cele de nerealizare a veniturilor de capital excepționale luate în calcul. Toate acestea indică drept extrem de probabilă eventualitatea unui deficit care să depășească semnificativ ținta asumată și deci nivelul de referință de 3% din PIB aferent brațului corectiv al Pactului de Stabilitate și Creștere (PSC) și, pe cale de consecință, nevoia de măsuri discreționare suplimentare de natura veniturilor și/sau de reduceri de cheltuieli pentru menținerea deficitului bugetar la nivelul țintei asumate, deja neadecvate din perspectiva regulilor fiscale naționale și europene», se spune în document”, citat de Cotidianul.

Seară frumoasă!

Regulamentul de funcționare a Camerei Deputaților – modificat was last modified: decembrie 13th, 2017 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: