Regulamentul ASF nr. 10/2016 privind organizarea şi funcţionarea ASF – modificări (Regulamentul ASF nr. 14/2019)

23 dec. 2019
Vizualizari: 883
Art. 93^5 pct. 8^1 din Regulamentul ASF nr. 10/2016 privind organizarea și funcționarea ASF (introdus prin Regulamentul ASF nr. 14/2019)

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 93^5, după pct. 8 se introduce un nou punct, pct. 8^1, cu următorul conținut:

„Atribuțiile specifice Serviciului reglementare sunt:

(…)

8^1. întocmește cererile de rectificare a actelor normative/individuale publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, la solicitarea direcțiilor inițiatoare ale actului normativ/individual pentru care se solicită rectificarea;”.

 

Art. 93^5 pct. 13 din Regulamentul ASF nr. 10/2016 privind organizarea și funcționarea ASF (abrogat prin Regulamentul ASF nr. 14/2019)

  

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 93^5, pct. 13 prevedea:

„Atribuțiile specifice Serviciului reglementare sunt:

(…)

13. întocmește/avizează și ține evidența protocoalelor încheiate de A.S.F., cu excepția celor care sunt în sarcina altor structuri organizatorice;”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 93^5, pct. 13 se abrogă.

 

Art. 93^6 pct. 8 din Regulamentul ASF nr. 10/2016 privind organizarea și funcționarea ASF (modificat prin Regulamentul ASF nr. 14/2019)

  

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 93^6, pct. 8 prevedea:

„Atribuțiile specifice Serviciului avizare sunt:

(…)

8. avizează, pentru legalitate, contractele de achiziție publică încheiate de A.S.F. în calitate de autoritate contractantă sau orice alte contracte încheiate de A.S.F.;”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 93^6, pct. 8 se modifică și va avea următorul conținut:

„Atribuțiile specifice Serviciului avizare sunt:

(…)

8. avizează, pentru legalitate, contractele de achiziție publică încheiate de A.S.F. în calitate de autoritate contractantă sau orice alte contracte/protocoale de colaborare încheiate de A.S.F.;”.

 

Art. 93^7 pct. 14 din Regulamentul ASF nr. 10/2016 privind organizarea și funcționarea ASF (modificat prin Regulamentul ASF nr. 14/2019)

  

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 93^7, pct. 14 prevedea:

„Atribuțiile specifice Serviciului contencios, somații și recuperări creanțe sunt:

(…)

14. audiază persoanele care au formulat plângere prealabilă, în cazul în care acestea solicită audierea sau în cazul în care apreciază că este util în soluționarea plângerii;”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 93^7, pct. 14 se modifică și va avea următorul conținut:

„Atribuțiile specifice Serviciului contencios, somații și recuperări creanțe sunt:

(…)

14. audiază persoanele care se consideră vătămate prin formularea unei plângeri prealabile, în cazul în care se apreciază că este util în soluționarea plângerii;”.

 

Art. 94 pct. 11^1 din Regulamentul ASF nr. 10/2016 privind organizarea și funcționarea ASF (introdus prin Regulamentul ASF nr. 14/2019)

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 94, după pct. 11 se introduce un nou punct, pct. 11^1, cu următorul conținut:

„Atribuțiile specifice Serviciului de rezoluție a asigurătorilor și a firmelor de investiții sunt:

(…)

11^1. elaborează și propune spre aprobare Consiliului A.S.F. reglementări în aplicarea prevederilor privind rezoluția asigurătorilor și a firmelor de investiții, în colaborare cu structurile organizatorice din cadrul A.S.F. cu atribuții de reglementare;”.

 

Art. 98 pct. 1 din Regulamentul ASF nr. 10/2016 privind organizarea și funcționarea ASF (modificat prin Regulamentul ASF nr. 14/2019)

  

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 98, pct. 1 prevedea:

„Obiectivele Direcției relații cu publicul, petiții și educație financiară sunt:

1. asigurarea protecției consumatorilor de servicii financiare nebancare prin acțiuni preventive specifice de monitorizare, verificare, avertizare, corectare și eliminare a deficiențelor, practicilor incorecte, abuzive sau neautorizate a entităților reglementate și supravegheate de A.S.F., în conformitate cu prevederile legale incidente;”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 98, pct. 1 se modifică și va avea următorul conținut:

„Obiectivele Direcției relații cu publicul, petiții și educație financiară sunt:

1. asigurarea protecției consumatorilor de servicii financiare nebancare prin activitatea de soluționare a petițiilor, prin acțiuni preventive specifice de monitorizare în domeniul educației financiare, verificare, avertizare, corectare și eliminare a deficiențelor, practicilor incorecte, abuzive sau neautorizate ale entităților reglementate și supravegheate de A.S.F., în conformitate cu prevederile legale incidente;”.

 

Art. 99 pct. 2-5 și pct. 8-12 din Regulamentul ASF nr. 10/2016 privind organizarea și funcționarea ASF (modificat prin Regulamentul ASF nr. 14/2019)

  

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 99, pct. 2-5 și pct. 8-12 prevedeau:

„Atribuțiile specifice Serviciului monitorizare și educație financiară sunt:

(…)

2. elaborează avertismente, alerte, recomandări și ghiduri de bune practici pentru consumatori, pentru entitățile reglementate și supravegheate și pentru structurile organizatorice de specialitate ale A.S.F., urmărește modul în care entitățile informează consumatorii și își îndeplinesc corect obligațiile referitoare la efectuarea de analize de risc la momentul lansării sau vânzării unui serviciu sau produs financiar, analizează și verifică conduita entităților în raport cu un consumator și elaborează note fundamentate privind oportunitatea declanșării unor acțiuni de control;

3. asigură suportul solicitat de structurile de specialitate în vederea întocmirii propunerilor ce vizează măsuri privind interzicerea sau restricționarea comercializării, distribuției sau vânzării anumitor instrumente financiare cu anumite caracteristici specificate sau a unor tipuri de activități și practici financiare în conformitate cu prevederile Regulamentului UE nr. 600/2014 privind instrumentele financiare și de modificare a Regulamentului UE nr. 648/2012;

4. efectuează monitorizări cu privire la posibile practici incorecte, frauduloase, clauze contractuale care pot avea caracter abuziv asupra unui consumator de servicii și produse financiare nebancare oferite pe teritoriul României, servicii/produse/instrumente financiare neautorizate, furnizarea de informații neconforme sau incomplete și publicitatea înșelătoare și comparativă și elaborează, ori de câte ori este necesar, analize și note fundamentate în urma monitorizărilor efectuate;

5. efectuează monitorizări ale surselor de informații publice sau private, cu privire la activități de intermediere/prestări de servicii financiare, inclusiv cele netransparente sau derulate de către firme neautorizate, și realizează acțiuni specifice monitorizării pentru consumatorii din piața financiară nebancară;

(…)

8. coordonează activitatea Grupului Consultativ de Dialog Permanent în domeniul protecției consumatorilor de servicii financiare nebancare, inițiază proiecte și relații de colaborare cu părțile interesate din domeniul protecției consumatorilor și educației financiare și derulează consultări publice cu părțile interesate, pentru clarificarea cadrului de protecție, reglementare și supraveghere, pe probleme specifice de interes pentru consumatori;

9. colectează și analizează date și informații despre produsele, serviciile și instrumentele financiare, furnizorii de pe piața financiară nebancară, efectele inovației financiare pe plan european asupra consumatorilor din România, despre activități, tendințe, legislație, programe și alte aspecte relevante domeniului protecției consumatorului și educației financiare;

10. urmărește modul de aplicare a măsurilor stabilite de A.S.F. și a efectelor acestora în activitatea entităților supravegheate și reglementate;

11. transmite structurilor organizatorice cu atribuții de reglementare din cadrul A.S.F. propuneri concrete și fundamentate de emitere sau modificare a actelor normative în scopul îmbunătățirii protecției consumatorilor și colaborează cu acestea în vederea identificării, implementării și uniformizării celor mai bune practici în activitatea de protecție a consumatorilor;

12. îndeplinește orice alte atribuții cu caracter specific domeniului de activitate, prevăzute de reglementările în vigoare sau dispuse de conducerea ierarhică”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 99, pct. 2-5 și pct. 8-12 se modifică și vor avea următorul conținut:

„Atribuțiile specifice Serviciului monitorizare și educație financiară sunt:

(…)

2. elaborează avertismente, alerte, recomandări și ghiduri de bune practici în scopul de educație și incluziune financiară, identificând metode pentru o mai bună informare și educare a consumatorilor de către entitățile reglementate;

3. asigură suportul de specialitate aferent educației financiare solicitat de structurile de specialitate în vederea întocmirii propunerilor ce vizează măsuri privind interzicerea sau restricționarea comercializării, distribuției sau vânzării anumitor instrumente financiare cu anumite caracteristici specificate sau a unor tipuri de activități și practici;

4. efectuează monitorizări în scopul de educație financiară cu privire la posibile practici incorecte, frauduloase, clauze contractuale care pot avea caracter abuziv asupra unui consumator de servicii și produse financiare nebancare oferite pe teritoriul României, furnizarea de informații neconforme sau incomplete și publicitatea înșelătoare și comparativă;

5. efectuează monitorizări în scopul de educație financiară ale surselor de informații publice sau private, cu privire la activități de intermediere/prestări de servicii financiare, inclusiv cele netransparente;

(…)

8. inițiază proiecte și relații de colaborare cu părțile interesate din domeniul protecției consumatorilor și educației financiare și derulează consultări publice cu părțile interesate, pentru clarificarea cadrului de protecție, reglementare și supraveghere, pe probleme specifice de interes pentru consumatori;

9. colectează și analizează date și informații despre produsele, serviciile și instrumentele financiare, furnizorii de pe piața financiară nebancară, efectele inovației financiare pe plan european asupra consumatorilor din România, despre activități, tendințe, legislație, programe și alte aspecte relevante domeniului educației financiare;

10. urmărește modul de aplicare a măsurilor stabilite de A.S.F. în scopul de educație financiară și incluziune financiară și a efectelor acestora în activitatea entităților supravegheate și reglementate;

11. transmite structurilor organizatorice cu atribuții de reglementare din cadrul A.S.F. propuneri concrete și fundamentate de emitere sau modificare a actelor normative în scopul îmbunătățirii nivelului de educație financiară și de incluziune financiară și colaborează cu acestea în vederea identificării, implementării și uniformizării celor mai bune practici în activitatea de protecție a consumatorilor;

12. îndeplinește orice alte atribuții cu caracter specific domeniului de activitate aferent educației financiare, prevăzute de reglementările în vigoare sau dispuse de conducerea ierarhică”.

 

Art. 139 pct. 15^1-15^2 din Regulamentul ASF nr. 10/2016 privind organizarea și funcționarea ASF (introdus prin Regulamentul ASF nr. 14/2019)

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 139, după pct. 15 se introduc două noi puncte, pct. 15^1-15^2, cu următorul conținut:

„Atribuțiile specifice Serviciului supraveghere electronică și monitorizare tranzacții sunt:

(…)

15^1. asigură supravegherea contrapărților nefinanciare în conformitate cu legislația în vigoare (EMIR);

15^2. monitorizează respectarea cerințelor legale în legătură cu exceptarea tranzacțiilor intragrup de la obligația de compensare;”.

 

Art. 173 pct. 5 lit. a) din Regulamentul ASF nr. 10/2016 privind organizarea și funcționarea ASF (modificat prin Regulamentul ASF nr. 14/2019)

  

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 173 pct. 5, lit. a) prevedea:

„Obiectivele Direcției reglementare-autorizare sunt:

(…)

5. verificarea, cu maximă operativitate și acuratețe, a îndeplinirii condițiilor legale legate de autorizarea, avizarea sau retragerea autorizațiilor sau avizelor pentru entitățile ce activează în sistemul de pensii private:

a) fondurile de pensii private – administrate privat și facultative;”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 173 pct. 5, lit. a) se modifică și va avea următorul conținut:

„Obiectivele Direcției reglementare-autorizare sunt:

(…)

5. verificarea, cu maximă operativitate și acuratețe, a îndeplinirii condițiilor legale legate de autorizarea, avizarea sau retragerea autorizațiilor sau avizelor pentru entitățile ce activează în sistemul de pensii private:

a) fondurile de pensii private;”.

 

Art. 174 pct. 1-3 din Regulamentul ASF nr. 10/2016 privind organizarea și funcționarea ASF (modificat prin Regulamentul ASF nr. 14/2019)

  

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 174, pct. 1-3 prevedeau:

„Atribuțiile specifice Serviciului reglementare sunt:

1. elaborează proiectele de reglementări ale A.S.F. în domeniul pensiilor administrate privat și în domeniul pensiilor facultative și întocmește analize de impact cu privire la proiectele de reglementări elaborate;

2. face propuneri în vederea elaborării și/sau participă la elaborarea proiectelor de acte normative care privesc supravegherea pensiilor administrate privat sau a sistemului pensiilor facultative ori care au implicații asupra acestor domenii;

3. elaborează propuneri vizând avize/puncte de vedere/pozițiile A.S.F. asupra proiectelor legislative referitoare la pensiile administrate privat/pensiile facultative, supuse dezbaterii de către Guvern sau Parlament, precum și asupra proiectelor de reglementări, ghiduri, standarde, recomandări, metodologii, bune practici europene etc. din domeniul său de activitate;”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 174, pct. 1-3 se modifică și vor avea următorul conținut:

„Atribuțiile specifice Serviciului reglementare sunt:

1. elaborează proiectele de reglementări ale A.S.F. în domeniul pensiilor private și întocmește analize de impact cu privire la proiectele de reglementări elaborate;

2. face propuneri în vederea elaborării și/sau participă la elaborarea proiectelor de acte normative care privesc supravegherea pensiilor private ori care au implicații asupra acestor domenii;

3. elaborează propuneri vizând avize/puncte de vedere/pozițiile A.S.F. asupra proiectelor legislative referitoare la pensiile private, supuse dezbaterii de către Guvern sau Parlament, precum și asupra proiectelor de reglementări, ghiduri, standarde, recomandări, metodologii, bune practici europene etc. din domeniul său de activitate;”.

 

Art. 174 pct. 4 din Regulamentul ASF nr. 10/2016 privind organizarea și funcționarea ASF (abrogat prin Regulamentul ASF nr. 14/2019)

  

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 174, pct. 4 prevedea:

„Atribuțiile specifice Serviciului reglementare sunt:

(…)

4. elaborează planul anual de reglementare în domeniul reglementării sistemului de pensii private;”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 174, pct. 4 se abrogă.

 

Art. 174 pct. 5-9 din Regulamentul ASF nr. 10/2016 privind organizarea și funcționarea ASF (modificat prin Regulamentul ASF nr. 14/2019)

  

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 174, pct. 5-9 prevedeau:

„Atribuțiile specifice Serviciului reglementare sunt:

(…)

5. propune strategii de dezvoltare pe termen mediu și lung și soluții de reformă în domeniul reglementării pensiilor administrate privat și al pensiilor facultative;

6. analizează evoluția legislației la nivel european și internațional în domeniul de reglementare al pensiilor administrate privat și al pensiilor facultative;

7. asigură o relație permanentă cu entitățile din sistemul de pensii administrate privat/sistemul de pensii facultative și cu Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România și colaborează cu instituții și autorități din țară și din străinătate, în baza mandatului aprobat de conducerea A.S.F., în probleme din domeniul pensiilor administrate privat sau al pensiilor facultative (PIII);

8. elaborează analize, prezentări și rapoarte de activitate, anuale și periodice, în domeniul pensiilor administrate privat și în domeniul pensiilor facultative (PIII);

9. participă la acțiuni de acordare de asistență tehnică, schimburi de experiență, conferințe și seminare ce abordează problematici din domeniul pensiilor administrate privat și din domeniul pensiilor facultative (PIII);”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 174, pct. 5-9 se modifică și vor avea următorul conținut:

„Atribuțiile specifice Serviciului reglementare sunt:

(…)

5. propune strategii de dezvoltare pe termen mediu și lung și soluții de reformă în domeniul reglementării pensiilor private;

6. analizează evoluția legislației la nivel european și internațional în domeniul de reglementare al pensiilor private;

7. asigură o relație permanentă cu entitățile din sistemul de pensii private și cu Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România și colaborează cu instituții și autorități din țară și din străinătate, în baza mandatului aprobat de conducerea A.S.F., în probleme din domeniul pensiilor private;

8. elaborează analize, prezentări și rapoarte de activitate, anuale și periodice, în domeniul pensiilor private;

9. participă la acțiuni de acordare de asistență tehnică, schimburi de experiență, conferințe și seminare ce abordează problematici din domeniul pensiilor private;”.

 

Art. 175 pct. 1 și pct. 4-10 din Regulamentul ASF nr. 10/2016 privind organizarea și funcționarea ASF (modificat prin Regulamentul ASF nr. 14/2019)

  

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 175, pct. 1 și pct. 4-10 prevedeau:

„Atribuțiile specifice Serviciului autorizare-avizare sunt:

1. analizează cererile și evaluează documentațiile privind autorizarea/avizarea entităților/persoanelor fizice care își desfășoară activitatea în domeniul pensiilor administrate privat sau în domeniul pensiilor facultative, precum și a modificărilor documentelor și condițiilor care au stat la baza autorizării/avizării și formulează propuneri în vederea soluționării cererilor;

(…)

7. constată, în timpul exercitării atribuțiilor de autorizare, avizare, evidență și monitorizare a entităților/persoanelor fizice care își desfășoară activitatea în sistemul pensiilor administrate privat/facultative și a agenților de marketing din sistemul de pensii private, faptele de natură contravențională săvârșite de către aceste entități și agenții de marketing și formulează propuneri privind sancționarea acestora sau privind dispunerea de măsuri;

8. propune elaborarea unor proiecte de modificare a legislației în vigoare, cu impact asupra sistemului de pensii administrate privat/facultative și asupra activității de marketing din sistemul de pensii private;

9. asigură relația permanentă cu entitățile din sistemul de pensii private/facultative, inclusiv prin participarea la întâlniri tematice cu acestea, în domeniile specifice atribuțiilor serviciului și colaborează cu autoritățile similare din statele membre UE, SEE sau state terțe, în scopul schimbului reciproc de informații referitoare la entitățile aflate în procesul de autorizare

10. actualizează Registrul entităților autorizate, avizate sau radiate din domeniul pensiilor administrate privat/facultative, inclusiv al agenților de marketing din sistemul de pensii private;”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 175, pct. 1 și pct. 4-10 se modifică și vor avea următorul conținut:

„1. analizează cererile și evaluează documentațiile privind autorizarea/avizarea entităților/persoanelor fizice care își desfășoară activitatea în domeniul pensiilor private, precum și modificările documentelor și condițiilor care au stat la baza autorizării/avizării și formulează propuneri în vederea soluționării cererilor;

(…)

4. propune, în vederea soluționării cererilor de autorizare individuală, constituirea comisiilor de evaluare a pregătirii și experienței profesionale a persoanelor din cadrul societăților de administrare a fondurilor de pensii private care au obligația obținerii autorizării;

5. verifică, analizează și evaluează notificările transmise de către entitățile din sistemul pensiilor private, conform reglementărilor legale în vigoare, inclusiv notificările transmise de entitățile din sistemul de pensii private cu privire la modificarea datelor de identificare a agenților de marketing persoane fizice, și actualizează aceste date;

6. verifică pentru conformitate documentele privind entitățile autorizate/avizate în sistemul pensiilor private și cele privind agenții de marketing din sistemul de pensii private și informează conducerea ierarhică atunci când din datele obținute rezultă suspiciuni de încălcare a prevederilor legale aplicabile;

7. constată, în timpul exercitării atribuțiilor de autorizare, avizare, evidență și monitorizare a entităților/persoanelor fizice care își desfășoară activitatea în sistemul pensiilor private și a agenților de marketing din sistemul de pensii private, faptele de natură contravențională săvârșite de către aceste entități și de agenții de marketing și formulează propuneri privind sancționarea acestora sau privind dispunerea de măsuri;

8. propune elaborarea unor proiecte de modificare a legislației în vigoare, cu impact asupra sistemului de pensii private și asupra activității de marketing din sistemul de pensii private;

9. asigură relația permanentă cu entitățile din sistemul de pensii private, inclusiv prin participarea la întâlniri tematice cu acestea, în domeniile specifice atribuțiilor serviciului, și colaborează cu autoritățile similare din statele membre UE, SEE sau state terțe, în scopul schimbului reciproc de informații referitoare la entitățile aflate în procesul de autorizare;

10. actualizează Registrul entităților autorizate, avizate sau radiate din domeniul pensiilor private, inclusiv al agenților de marketing din sistemul de pensii private;”.

Regulamentul ASF nr. 10/2016 privind organizarea și funcționarea ASF – modificări (Regulamentul ASF nr. 14/2019) was last modified: decembrie 23rd, 2019 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.