Reglementări privind Monitorizarea Investițiilor Străine Directe în România – Implementare prin O.U.G. nr. 46/2022

19 mai 2022
Vizualizari: 518

Cu excepția unei scurte explicații în presă din partea directorului SRI privind faptul că rolul acordat de către Guvern către SRI, conform O.U.G. nr. 46/2022[1], este parte a implementării unor reglementări europene, ordonanța, intrată în vigoare în 18 aprilie 2022, a fost discretă și fără impact mediatic ori în opinia publică, în mod similar cu directa intrare în vigoare a Regulamentului (UE) 2019/452 – Regulamentul de Monitorizare Investiții Străine Directe.

Am prezentat regulamentul și proiectul de ordonanță de implementare în alt buletin juridic, aici.

Ca principiu, considerațiile noastre anterioare rămân valabile (cu câteva completări și suplimentări descrise mai jos), acest mecanism de monitorizare a investițiilor străine directe concurând și suprapunându-se cu mecanismul general pre-existent de monitorizare a investițiilor exercitat de către Consiliul Concurenței și Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) conform Deciziei CSAT nr. 73/2012.

Aspecte importante aduse de O.U.G. nr. 46/2022:

  • Acest mecanism de monitorizare este exercitat de CEISD – Comisia pentru examinarea investițiilor străine directe, organism inter-ministerial fără personalitate juridică, aflat în subordinea Guvernului și constituit prin decizia prim-ministrului (numirea este așteptată în 30 de zile de la O.U.G. nr. 46/2022).
  • CEISD este organ deliberativ și de pre-monitorizare, al cărui rol este de a analiza toate intențiile de investiții străine directe și aprobă / aprobă condiționat sau refuză acele investiții străine directe care prezintă posibila amenințare pentru securitatea sau ordinea publică. CEISD are dreptul să ia decizii și să emită avize obligatorii și conforme către Consiliul Concurenței, emitentul formal a deciziilor.
  • CEISD va include reprezentanți de la biroul primului ministru, Ministerului Economiei, Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ministerului Finanțelor, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății, Ministerului Afacerilor Externe și Consiliul Concurenței. Consiliul Concurenței asigură secretariatul CEISD și este de asemenea entitatea administrativă care emite deciziile juridice în baza OUG 46/2022 (având în vedere lipsa personalității juridice a CEISD).
  • În linii mari, ariile de monitorizare a investițiilor sub mecanismul general se suprapun cu cele din Regulament, având în vedere și caracterul lor general – securitatea națională vs. securitatea sau ordinea publică. E relevant însă de menționat că atât Regulamentul european cât și O.U.G. nr. 46/2022, ca lege locală de implementare, aduc în atenție aspecte noi supuse monitorizării, libertatea și pluralismul presei și accesul la informații sensibile, precum și definiții specifice ale tehnologiilor critice.
  • Există și un prag minim de materialitate de 2 millioane euro pentru monitorizarea de către CEISD, dar acest prag poate fi înlăturat în mod discreționar (monitorizarea de către CSAT nu include un prag minim de materialitate).

Materialul integral este disponibil aici.


[1] Ordonanța de urgență nr. 46/2022 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/452 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 martie 2019 de stabilire a unui cadru pentru examinarea investițiilor străine directe în Uniune, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996.

Reglementări privind Monitorizarea Investițiilor Străine Directe în România – Implementare prin O.U.G. nr. 46/2022 was last modified: mai 19th, 2022 by Dumitru Rusu

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice