Reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul sănătăţii (O.G. nr. 7/2017)

7 aug. 2017
Vizualizari: 968
Actul normativ publicat în Monitorul OficialSumar
O.G. nr. 7/2017
(M. Of. nr. 643 din 4 august 2017)
Începând cu semestrul II al anului 2017, pentru personalul încadrat în unitățile sanitare publice, precum și cele care au ca asociat unic unitățile administrativ-teritoriale, aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, influențele financiare salariale determinate de menținerea în plată, la nivelul acordat pentru luna iunie 2017.

În M. Of. nr. 643 din 4 august 2017, a fost publicată O.G. nr. 7/2017 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul sănătății.

În continuare, vom prezenta dispozițiile respectivei ordonanțe.

Art. unic din O.G. nr. 7/2017

Potrivit articolului unic, începând cu semestrul II al anului 2017, pentru personalul încadrat în unitățile sanitare publice, precum și cele care au ca asociat unic unitățile administrativ-teritoriale, aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, influențele financiare salariale determinate de menținerea în plată, la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, în condițiile art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, se asigură prin transferuri din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate de la o poziție distinctă.

Reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul sănătății (O.G. nr. 7/2017) was last modified: august 7th, 2017 by Redacția ProLege

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.