Refuzul predării în baza mandatului european de arestare și recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii străine de condamnare

• Legea nr. 302/2004: art. 104 alin. (7)
• Legea nr. 302/2004: art. 106
• Legea nr. 302/2004: art. 109
• Legea nr. 302/2004: art. 117 alin. (4)
• Legea nr. 302/2004: art. 135 alin. (1)
• Legea nr. 302/2004: art. 163 alin. (1) lit. a)
• Legea nr. 302/2004: art. 167
• Legea nr. 302/2004: art. 87
• Legea nr. 302/2004: art. 97
• Legea nr. 302/2004: art. 99 alin. (1) lit. a)
• NCP: art. 213 alin. (1)
• NCP: art. 35 alin. (1)
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 396 alin. (1)
• NCPP: art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b)

Prin sentința penală nr. 93/P din data de 30 iulie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 99 alin. (2) lit. c) raportat la art. 109 alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 302/2004, rep., a respins sesizarea nr. 20658/II/5/01.07.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și a refuzat executarea mandatului european de arestare emis față de persoana solicitată A. de către Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Reggio Calabria – Italia la data de 11.03.2024 în baza ordinului de executare nr. 41/2024 SIEP și sentinței penale nr. 836/2021 a Curții de Apel din Reggio Calabria – Italia, definitivă la 20.02.2024.

Cheltuielile judiciare avansate de stat, precum și onorariul apărătorului din oficiu desemnat în cauză au rămas în sarcina statului.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 565 din 14 august 2024)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identității persoanei solicitate și a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie și în limba pe care o înțelege, mandatul european de arestare și, dacă este cazul, hotărârea de condamnare dată în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoștința acesteia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situația în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiași articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia, care se limitează la consemnarea poziției sale față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventualele obiecții privind identitatea.

Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, republicată, judecătorul legal învestit soluționează cauza prin sentință, iar, în situația în care admite cererea formulată de autoritățile judiciare solicitante, emite de îndată un mandat de arestare, al cărui conținut și ale cărui condiții de executare sunt prevăzute de dispozițiile C. proc. pen.. La luarea hotărârii, judecătorul ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se regăsesc printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, republicată, dacă mandatul respectă conținutul și forma prevăzute de art. 87 din actul normativ și dacă, în speță, este aplicabil vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menționate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, având, totodată, în vedere și poziția persoanei solicitate cu privire la regula specialității, conform art. 117 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Pe de altă parte, reglementând situațiile care pot determina respingerea cererii autorităților judiciare emitente de punere în executare a unui mandat european de arestare, art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, prevede expres motivele obligatorii la alin. (1) și facultative la alin. (2) de refuz, reținând la alin. (2) lit. c) că judecătorul român poate refuza executarea respectivului mandat când acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.

Conform art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, în situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109.

Verificând actele dosarului, în raport cu aceste dispoziții, Înalta Curte constată că, față de persoana solicitată A., a fost emis de Parchetul General din cadrul Curții de Apel din Reggio Calabria, la data de 11.03.2024, mandatul european de arestare în dosarul penal nr. x/2024, în vederea executării pedepsei închisorii de 5 ani (pedeapsă reziduală 4 ani și 2 luni și 9 zile închisoare) dispusă prin sentința penală nr. 836/2021 a Curții de Apel din Reggio Calabria – Italia, definitivă la 20.02.2024, și prin ordinul de executare nr. 41/2024 SIEP, pentru comiterea infracțiunii de facilitare și exploatare prostituție, prev. de art. 110 din C. pen. italian, art. 3 c. 2 din Legea nr. 75/20.02.1958, pedeapsă din care persoana solicitată mai are de executat 4 ani, 2 luni și 9 zile închisoare.

Fiind sesizată cu propunerea de punere în executare a acestui mandat european de arestare emise de autoritățile judiciare din Italia, Curtea de Apel Constanța a procedat, potrivit art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, republicată, la audierea persoanei solicitate A., prilej cu care aceasta a precizat că nu este de acord cu predarea, și instanța a reținut, totodată, că nu este necesar consimțământul acesteia la executarea pedepsei în România, întrucât persoana condamnată este cetățean român și trăiește în România.

Totodată, se constată că, la solicitarea primei instanțe, formulată în considerarea dispozițiilor art. 99 alin. (2) lit. c) și art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare a transmis la dosar, la data de 22.07.2020, în copie, sentința penală nr. 836/2021 a Curții de Apel din Reggio Calabria – Italia, definitivă la 20.02.2024, și ordinul de executare nr. 41/2024 SIEP, cu privire la persoana solicitată, iar din analiza acestora, efectuată în conformitate cu dispozițiile art. 99 alin. (3) și art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că hotărârea de condamnare a persoanei solicitate A., cetățean român, pronunțată de autoritățile judiciare italiene este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române, fiind definitivă și executorie, se referă la fapte care sunt incriminate și de legea penală română în infracțiunea de proxenetism, prev. și ped. de art. 213 alin. (1) din C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi), are aceeași natură și se încadrează în cuantumul sancțiunii penale ce ar putea fi stabilită dacă faptele ar fi fost săvârșite în România. În plus, deși persoana solicitată A. nu și-a manifestat dorința să execute pedeapsa în România, este cetățean român și trăiește pe teritoriul României și, pentru faptele imputate, ar fi fost sancționabilă potrivit legislației interne.

Deopotrivă, se constată că, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, întrucât, pentru faptele pentru care a fost condamnată persoana solicitată nu a fost și nici nu este supusă unei proceduri judiciare în România sau în alt stat, iar aceasta răspunde penal potrivit legii române și nu beneficiază de imunitate de jurisdicție. În plus, se constată că nu a intervenit vreun incident în executarea pedepsei potrivit legii penale române (amnistia, prescripția, dezincriminarea faptei).

Se reține că, în concret, criticile formulate în contestație de persoana solicitată vizează împrejurarea că aceasta nu a fost prezentă personal la judecată în Italia, incidența prescripției răspunderii penale pentru faptele pentru care a fost condamnată definitiv de autoritățile judiciare străine și a principiului ne bis in idem.

Examinând criticile concrete formulate de către persoana solicitată A., prin apărător ales, atât prin motivele de contestație scrise, cât și cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei, instanța de control judiciar constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate.

Critica persoanei solicitate privind incidența art. 163 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004 relativ la hotărârea pronunțată de autoritățile judiciare italiene, în sensul că aceasta nu a fost prezentă personal la judecată, este nefondată.

Potrivit art. 163 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată, „(1) O hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută și pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 167, atunci când: persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care statul emitent informează că, în conformitate cu legislația sa:

(i) persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la consecințele legale în caz de neprezentare; sau (ii) persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte,iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și a fost încunoștințată că hotărârea este supusă unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă poate verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, și că, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la calea de atac, fie nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac”.

Se reține că autoritățile judiciare italiene au arătat în cuprinsul mandatului european de arestare că, deși persoana solicitată nu a participat la judecarea cauzei, în cauză sunt incidente situațiile prevăzute la lit. d) pct. 3.2 și 3.3 din mandatul european de arestare. Astfel, sub aspectul criticat, autoritățile judiciare străine au arătat la pct. 3.2 că, fiind la curent cu data fixată, inculpatul a acordat mandat unui apărător, nominalizat de către acesta sau de stat, să îl reprezinte, asistența juridică fiind asigurată de-o manieră efectivă, iar la pct. 3.3 că persoana condamnată a primit notificarea deciziei și a fost în particular informată de dreptul la un nou proces la care are dreptul să participe.

În concret, la lit. d) pct. 4 din mandatul european de arestare, autoritățile judiciare italiene au învederat că persoana condamnată a fost absentă la judecata cauzei în primele două grade de jurisdicție, întrucât s-a sustras voluntar arestării și „a numit un apărător de încredere de care a fost urmărit”. Deopotrivă, apărătorul ales al persoanei condamnate a declarat recurs în casație după comunicarea hotărârii instanței de apel către persoana solicitată la data de 28.06.2023.

Ca atare, contrar susținerilor contestatorului, în cauză sunt incidente situațiile reglementate de art. 163 alin. (1) lit. g) pct. i) și ii) din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv cazul în care persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la consecințele legale în caz de neprezentare, și persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, a mandatat pe avocatul său ales să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv, critica sub acest aspect fiind nefondată.

Critica privind incidența prescripției răspunderii penale conform legislației din România este nefondată.

Potrivit art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, „Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române”.

Se reține că hotărârea penală străină de condamnare a fost recunoscută, pe cale incidentală, de prima instanța de judecată în fața căreia s-a derulat procedura executării mandatului european de arestare.

Astfel, conform art. 163 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 302/2004, „(1) O hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută și pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 167, atunci când: lit. f) potrivit legii penale române, a intervenit prescripția executării pedepsei”, iar potrivit alin. (2) „Hotărârea judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută sau, dacă a fost recunoscută, nu va fi pusă în executare, atunci când, potrivit legii române, a intervenit amnistia, grațierea, dezincriminarea faptei, precum și în orice alte cazuri prevăzute de lege”.

Contrar celor susținute de contestator, Înalta Curte constată că din modul de redactare a dispozițiilor prevăzute de art. 99 alin. (2) lit. g), art. 163 alin. (1) lit. f) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004 rezultă cu evidență că prescripția răspunderii penale nu este enumerată la cazurile de exceptare de la punerea în executare a unei hotărâri judecătorești pronunțată în alt stat membru al Uniunii Europene.

Prin urmare, având în vedere că nu se poate extinde aplicarea acestei norme prin analogie, în mod legal prima instanță nu a analizat incidența prescripției răspunderii penale în situația particulară de față, când autoritățile judiciare străine au solicitat predarea persoanei solicitate în vederea executării unor pedepse cu închisoarea stabilite prin hotărâri de condamnare definitive.

Ca atare, se constată că, în ceea ce privește invocarea prescripției răspunderii penale pentru infracțiunea de proxenetism în situația în care persoana solicitată ar fi fost judecată în România, curtea de apel a reținut în mod judicios că odată cu pronunțarea unei soluții definitive de condamnare, nu se mai poate vorbi de instituția prescripției răspunderii penale deoarece soluția în discuție implică tocmai antrenarea răspunderii penale a persoanei condamnate, precum și faptul că, de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, începe să curgă prescripția executării pedepsei, care este reglementată drept motiv de nerecunoaștere a hotărârii pronunțate în străinătate, însă o asemenea instituție nu este incidentă în cauză în raport cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, respectiv 20.02.2024.

Dacă s-ar proceda în mod contrar, s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârii judecătorești străine de condamnare (iar conform legii statului în baza căreia a fost pronunțată condamnarea, nu era prescrisă răspunderea penală), și căreia prin recunoaștere i se conferă doar puterea de a-și produce efectele juridice recunoscute de legea română.

Critica privind incidența principiului ne bis in idem este nefondată.

În cauza de față, prima instanță a fost învestită cu punerea în executare a mandatului european de arestare emis în data de 11.03.2024 de Parchetul General din cadrul Curții de Apel din Reggio Calabria, în dosarul penal nr. x/2024, față de persoana solicitată A. în vederea executării pedepsei închisorii de 5 ani (pedeapsă reziduală 4 ani și 2 luni și 9 zile închisoare) dispusă prin sentința penală nr. 836/2021 a Curții de Apel din Reggio Calabria – Italia, definitivă la 20.02.2024, și prin ordinul de executare nr. 41/2024 SIEP pentru comiterea infracțiunii de facilitare și exploatare prostituție, prev. de art. 110 din C. pen. italian, art. 3 c. 2 din Legea nr. 75/20.02.1958, constând în faptul că aceasta, acționând împreună cu mai multe persoane, a lucrat în gruparea infracțională ce avea ca scop, printre altele, recrutarea de persoane în vederea practicării prostituției, organizarea și exploatarea activității de prostituție și, începând cu luna noiembrie 2009, persoana solicitată A., în Reggio Calabria și România, alături de celelalte persoane nominalizate în mandatul european de arestare, a recrutat și determinat pe mai multe fete străine să se prostitueze, încurajând, controlând și exploatând pe numitele E., F., G., H., I., J., K., C., Condreanu Lărcămioara, ocupându-se de intrarea lor în Italia, sosirea în Reggio Calabria, cazarea acestora, însoțirea la și de la locul de muncă și satisfacerea nevoilor lor cotidiene.

În ceea ce privește faptele pentru care a fost condamnat definitiv în România, se constată că prin sentința penală nr. 2558/06.10.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 158/P din data de 15 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, printre altele, Judecătoria Medgidia a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, în baza art. 213 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 396 alin. (1), (2) și 10 din C. proc. pen., sub aspectul situației de fapt reținându-se că inculpatul A., în perioada 2008 -2015, le-a determinat, prin metoda atașamentului emoțional, pe numitele B. (soția sa), C. și D., acestea din urmă fiind concubinele sale, să practice prostituția în străinătate (Spania, Grecia, Turcia, Germania și Elveția) în folosul său, din banii obținuți, în cuantum de 102.213 euro, achiziționându-și imobile și autoturisme de lux.

Conform art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, „Autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

a) când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare”.

Potrivit art. 135 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu denumirea marginală „Aplicarea principiului non bis in idem”, „O persoană în privința căreia s-a pronunțat o hotărâre definitivă pe teritoriul unui stat membru al spațiului Schengen nu poate fi urmărită sau judecată pentru aceleași fapte dacă, în caz de condamnare, hotărârea a fost executată, este în curs de executare sau nu mai poate fi executată potrivit legii statului care a pronunțat condamnarea”.

Hotărârea străină de condamnare a fost recunoscută pe cale incidentală în procedura de executare a mandatului european de arestare.

Astfel, conform art. 163 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, o hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută și pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 167, atunci când „persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată și pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții”.

Astfel, în baza acestui principiu, orice stat este pus în imposibilitatea de a judeca o persoană de două ori pentru aceeași sau aceleași fapte sau de a obliga o persoană să execute de două ori o sancțiune pentru aceeași faptă.

Totodată, se reține că pentru aplicabilitatea principiului non bis in idem se impune ca faptele materiale și inculpatul să fie aceleași în ambele proceduri desfășurate în fața ambelor instanțe (CEJ Cauza C-467/04), în hotărârea Van Esbroeck statuându-se că în ceea ce privește coincidența faptelor, aceasta trebuie înțeleasă ca un ansamblu nediferențiat de circumstanțe, independent de încadrarea lor juridică.

Or, raportând aceste considerații juridice la situația de fapt anterior expusă, rezultă că în cauza de față nu este incident principiul non bis in idem, faptele pentru care a fost condamnat definitiv contestatorul în România fiind altele decât cele care fac obiectul mandatului european de arestare de față.

Pentru motivele arătate, Înalta Curte constată legală și temeinică hotărârea atacată, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 93/P din data de 30 iulie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., întrucât se află în culpă procesuală, contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport cu alin. (6) al aceluiași articol, onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 291 RON, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.