Refuzul executării mandatului european de arestare de către autoritatea judiciară română când acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea dacă persoana solicitată este cetăţean român şi declară că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent
- Legea nr. 302/2004: art. 163
- Legea nr. 302/2004: art. 166 alin. (8)
- Legea nr. 302/2004: art. 167 alin. (1)
- Legea nr. 302/2004: art. 172
- Legea nr. 302/2004: art. 99 alin. (2) lit. c)
- NCP: art. 213 alin. (2)
- NCPP: art. 275 alin. (2)
- NCPP: art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b)
Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată că prin sentința penală nr. 48/PI din data de 01 martie 2023, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, a refuzat executarea mandatului european de arestare, emis la data de 12.01.2023, de către Tribunalul – Audiencia Provincial- ASTURIAS secția 2 (Spania), având la bază Hotărârea Tribunalului (Audiencia Provincial) nr. 166/2020, din 24.03.2022 și Hotărârea Curții Supreme – nr. 212/2022, din 03.09.2022, referință procedură: 16/2019, pe numele persoanei solicitate A., aflat în Centrul de Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș.
În baza art. 99 alin. (3) teza a II a din Legea nr. 302/2004, republicată, a recunoscut pe cale incidentală: Hotărârea Tribunalului (Audiencia Provincial) nr. 166/2020, din 24.03.2022 și Hotărârea Curții Supreme – nr. 212/2022, din 03.09.2022, referință procedură: 16/2019 privind persoana condamnată A., prin care acesta a fost condamnată definitiv la două pedepse de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de prostituție forțată, fapte incriminate de legea penală română prin art. 213 alin. (2) din C. pen. român și a dispus executarea în România a pedepsei rezultante de 6 ani închisoare.
(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 217 din 15 martie 2023)
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., în raport de motivele invocate și de prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Înalta Curte notează, preliminar, că, în prezenta cauză, este incident motivul facultativ de refuz prevăzut de dispozițiile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, întrucât persoana solicitată este cetățean român și nu a fost de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare din Spania în vederea executării pedepsei cu închisoarea.
Potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea, dacă persoana solicitată este cetățean român și declară că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent.
Potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte (…).
Raportat la aceste dispozițiile legale, Înalta Curte constată că la dosar au fost atașate hotărârile de condamnare emise de autoritățile judiciare din Spania.
În ceea ce privește efectele hotărârii străine de condamnare, instanța reține că devin incidente dispozițiile art. 172 din Legea 302/2004, republicată, referitoare la recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România, potrivit cărora obiectul procedurii îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 din același act normativ.
Potrivit art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
a) hotărârea este definitivă și executorie.
Raportat la speța dedusă judecății, din actele dosarului rezultă că hotărârea emisă Hotărârea Tribunalului (Audiencia Provincial) nr. 166/2020 din 24.03.2022 și Hotărârea Curții Supreme – nr. 212/2022 din 03.09.2022, prin care s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, a rămas definitivă la data de 03.09.2022.
b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil (în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte).
Înalta Curte constată că faptele pentru care a fost condamnat contestatorul A., prin sentințele penale sus-menționate, au corespondent în legislația penală română în infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (2) din C. pen.
În același timp se reține că, în cauză, nu rezultă că acestuia i-ar fi fost aplicată o pedeapsă pe motive de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenență la un anumit grup social. În plus, nu s-a prezentat vreun motiv pentru care persoana condamnată A. să nu fi fost sancționată penal în cazul în care ar fi comis faptele pe teritoriul României;
b) persoana condamnată are cetățenie română.
Din actele dosarului rezultă că A. este cetățean român, jud. Constanța.
d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România.
Așa cum rezultă din actele dosarului, contestatorul A. trăiește pe teritoriul României, împrejurare în raport de care a devenit incident motivul opțional de refuz al predării sale în baza mandatului european de arestare.
e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată.
Verificând motivele de nerecunoaștere și neexecutare, prevăzute în art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, Înalta Curte constată că nu este incident niciunul dintre acestea. În acest sens se observă că A.:
– nu a fost condamnat definitiv în România sau într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, astfel cum reiese din fișa de cazier judiciar:
– nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală;
– nu există vreo cauză de înlăturare a răspunderii penale potrivit legii penale române;
– nu a intervenit, potrivit legii penale române, amnistia, grațierea sau dezincriminarea faptelor;
– nu este cercetat pe teritoriul țării pentru aceleași fapte pentru care a fost condamnat de către autoritățile judiciare germane.
– nu a intervenit, potrivit legii penale române, prescripția executării pedepsei;
În ceea ce privește posibilitatea adaptării pedepsei, astfel cum a solicitat contestatorul prin cererea scrisă, se constată că, potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, în cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română; b) durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța statului emitent constă în reducerea cuantumului până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare.
De asemenea, se reține că în procedura de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine, instanța română procedează la adaptarea pedepsei rezultante aplicate de instanța străină în cazul unui concurs de infracțiuni în situația în care aceasta depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română.
Jurisprudența Înaltei Curți a reținut cu privire la concursul de infracțiuni, dispozițiile legii române privind cooperarea judiciară internațională în materie penală se referă la incompatibilitatea duratei pedepsei rezultante cu legislația națională, iar nu la incompatibilitatea sistemelor prin care se determină pedeapsa rezultantă (ICCJ, SP, decizia nr. 2508 din 09.09.2014, ds. 101/42/2014).
De asemenea, prin Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 pronunțată în dosarul nr. x/2009 în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, „Instanța, în soluționarea unei cereri având ca obiect conversiunea condamnării, trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracțiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzută de C. pen. român”.
În considerentele acestei decizii, instanța supremă a subliniat că incompatibilitatea dintre durata pedepsei aplicate și legislația română poate surveni în trei situații:
– atunci când pedeapsa privativă de libertate aplicată prin hotărârea de condamnare depășește limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzută în legea penală română;
– atunci când pedeapsa privativă de libertate aplicată prin hotărârea de condamnare depășește limita maximă specială prevăzută în legea penală română pentru faptele care au atras condamnarea;
– atunci când pedeapsa rezultantă aplicată prin hotărârea de condamnare pentru un concurs de infracțiuni depășește limita maximă a pedepsei rezultante admisă în legea penală română, respectiv totalul pedepselor stabilite de instanță pentru infracțiunile concurente.
Înalta Curte constată că persoana solicitată, A., a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de prostituție forțată cu înșelăciune, prevăzută de art. 188.1 din C. pen. spaniol și prostituție forțată, prevăzută de art. 187.1 din C. pen. spanion ce au corespondent în legislația română în infracțiunea proxenetism, prevăzut de art. 213 alin. (2) din C. pen., având un maxim special de 10 ani.
Astfel, pedeapsa rezultantă aplicată de instanța străină nu depășește maximul general al pedepsei închisorii impus de legea română (25 de ani închisoare) și nici totalul pedepselor posibil a fi aplicate pentru infracțiunile concurente, potrivit aceleiași legi, sens în care nu se impunea adaptarea pedepsei.
În ceea ce privește susținerea apărtorul ales al contestatorului conform căreia instanța de fond nu a verificat mențiunea cu privire la amenzile pecuniare, întrucât din corespondența purtată cu autoritățile judiciare spaniole reiese că s-a dispus și obligarea condamnatului la plata unor despăgubiri în cuantum de 30.000 euro, se constată că autoritățile străine au transmis faptul că persoana solicitată este obligată să plătească victimelor suma de 30.000 euro . Prin Hotărârea Tribunalului (Audiencia Provincial) nr. 166/2020 din 24.03.2022, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la câte 3 ani pentru fiecare infracțiune de prostituție forțată și, în același timp, a fost obligat să o despăgubească pe martora protejată T.P. 02/BLEF-V/16 și pe E. cu suma de 15.000 euro, fiecare. .
În consecință, reținând că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 republicată, anterior menționate, Înalta Curte, constată că hotărârea instanței de fond, prin care s-a dispus recunoașterea hotărârii penale pronunțate de autoritățile judiciare din Spania, cu privire la cetățeanul român A. și executarea pedepsei într-un penitenciar din România, este legală și temeinică.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul 110 din Legea nr. 302/2004 coroborat cu art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația, iar, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Sursa informației: www.scj.ro.