Refuzul autorității de a soluționa favorabil cererea reclamantei. Dreptul la acțiune. Raport de accesorietate între solicitarea de anulare a unui act administrativ și obligarea la plata de sume compensatorii (NCPC, Legea nr. 554/2004)

1 mart. 2018
Vizualizari: 10198
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 2036/2017

NCPC: art. 488 alin. (1), art. 497; Legea nr. 554/2004: art. alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. h), j) și alin. (2), art. 8 alin. (1) teza a II-a, art. 18 alin. (1) și (3), art. 19, art. 20 alin. (3)

Potrivit art. alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.

Așadar, dreptul la acțiune este recunoscut de legea contenciosului administrativ în favoarea persoanelor vătămate nu doar în ceea ce privește un act administrativ unilateral, ci și în cazul unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, reținând că prevederile art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 554/2004 definesc acest refuz drept „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane”.

Litigiul dedus judecății în prezenta cauză a fost determinat de refuzul autorității pârâte de a soluționa favorabil cererea reclamantei Obștea A. având ca obiect restituirea sumei de sumei de 114.449,10 lei reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafața de 188,20 ha, situată în zona de conservare totală a Parcului Natural Călimani în zona/tipul funcțional T1 și T2, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Dorna, cu titlul de compensații/despăgubiri datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricții în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anului 2011.

Refuzul autorității, apreciat ca nejustificat de către recurenta-reclamantă, a fost exprimat prin intermediul adresei emisă de autoritatea pârâtă sub nr. 15487/EGE/01.04.2014, reclamanta solicitând, într-o primă formă a cererii de chemare în judecată, anularea acestei adrese. Ulterior, prin cererea modificatoare a acțiunii formulată la data de 15 septembrie 2014, reclamanta a renunțat la judecata acestui prim capăt de cerere, instanța de fond rămânând investită doar cu soluționarea petitelor vizând obligarea pârâților (actual pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor) la plata contravalorii produselor de masă lemnoasă nerecoltate și la plata dobânzilor aferente acestei sume.

Ca urmare a renunțării reclamantei la primul capă al cererii, instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă, apreciind că în cauză lipsește situația premisă, cea a unui act administrativ nelegal, anulat de instanță, sau obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ, la eliberarea unui alt înscris sau efectuării unei anumite operațiuni administrative, perspectivă din care acțiunea formulată de reclamantă nu îndeplinește, cumulativ, condițiile pentru angajarea răspunderii administrativ patrimoniale a autorităților pârâte.

Înalta Curte va reține că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. j), art. 2 alin. (2), art. 8 alin. (1) teza a II-a și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, apreciind eronat natura juridică și efectele produse de Adresa nr. 15487/EGE/01.04.2014, precum și soluțiile ce pot fi dispuse de instanța de contencios administrativ în cazul contestării acesteia.

Cercetând conținutul Adresei nr. 15487/EGE/01.04.2014 se constată că aceasta exprimă, în mod neîndoielnic și explicit, refuzul autorității publice de a soluționa cererea reclamantei, înscrisul care îl conține având natura unui act administrativ asimilat, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, putând fi atacat în condițiile art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Deși atât actele administrative tipice, cât și actele administrative asimilate sunt supuse controlului contenciosului administrativ, există și anumite diferențe de ordin procedural în ceea ce privește solicitările adresate instanțelor de judecată de către persoanele vătămate, precum și soluțiile ce pot fi dispuse în aceste cazuri.

Dată fiind natura specială a actelor administrative asimilate (refuzul nejustificat și „tăcerea administrativă”), acestea nu suportă o soluție procedurală identică cu cea oferită în cazul actelor administrative tipice, unde partea interesată trebuie să solicite instanței de judecată, în principal, anularea actului vătămător. În cazul nesoluționării în termenul legal al unei solicitări („tăcerea administrativă”) nici nu se poate vorbi de un înscris supus anulării, iar în cazul refuzului nejustificat, deși există un înscris ce conține exprimarea explicită a autorității de a nu soluționa cererea, valabilitatea acestuia este analizată în cadrul acțiunii prin care persoana vătămată solicită obligarea autorității la efectuarea prestației ce i-a fost refuzată.

Prin urmare, în ipoteza sesizării unui refuz nejustificat, o dată cu analizarea temeiniciei poziției exprimate de autoritatea publică, instanța de contencios administrativ, în condițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, va putea să oblige pârâta la eliberarea unui înscris sau la efectuarea unei operațiuni administrative, în cazul de față la plata sumelor de bani solicitate în condițiile Legii nr. 46/2008, H.G. nr. 861/2009 și a celorlalte acte normative corelative și incidente în domeniu.

Instanța de fond a confundat ipoteza pronunțării asupra despăgubirilor cuvenite părții vătămate, ca urmare a anulării unui act administrativ tipic [soluție dispusă în condițiile art. 18 alin. (3) și art. 19 din Legea nr. 554/2004], cu situația juridică din speța de față. Cererea reclamantei vizează plata sumele compensatorii ce sunt calificate ajutoare de stat, dar plata acestora reprezintă o consecință a constatării lipsei de temeinicie a refuzului autorității, și nu trebuie confundată cu ipoteza acordării despăgubirilor, ca urmare a anulării unui act administrativ tipic.

Așadar, argumentul instanței de fond cu privire la neîntrunirea condițiilor cumulative pentru atragerea răspunderii patrimoniale a autorității publice nu se raportează la obiectul cererii de chemare în judecată, obligarea intimatului-pârât la plata ajutoarelor de stat neavând caracterul unor despăgubiri pentru daunele morale și/sau materiale cauzate reclamantei, ci reprezintă însăși operațiunea administrativă neefectuată de autoritate.

Din aceste argumente decurge și concluzia evidentă că nu există un raport de accesorietate, din punct de vedere procedural, între solicitarea de anulare a adresei nr. 15487/EGE/01.04.2014 și petitul privind obligarea pârâtului la plata sumelor compensatorii, astfel cum a indicat prima instanță, nefiind necesar a se formula un capăt de cerere distinct și principal vizând anularea actului administrativ asimilat, iar lipsa unui astfel de petit nu poate împiedica soluționarea acțiunii.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că excepția inadmisibilității acțiunii a fost în mod greșit admisă de instanța de fond, soluția pronunțată fiind netemeinică, iar recursul formulat de recurenta-reclamantă Obștea A. este fondat, în cauză fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În raport de argumentele expuse, având în vedere că, urmare a admiterii excepției inadmisibilității acțiunii, prima instanță nu a judecat litigiul în fond, Înalta Curte va casa, în tot, sentința civilă nr. 35 din 10 noiembrie 2014 și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ.

Sursa informației: www.scj.ro.

Refuzul autorității de a soluționa favorabil cererea reclamantei. Dreptul la acțiune. Raport de accesorietate între solicitarea de anulare a unui act administrativ și obligarea la plata de sume compensatorii (NCPC, Legea nr. 554/2004) was last modified: martie 1st, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.