Refuz nejustificat de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării unor ajutoare de stat. Anularea unui act administrativ. Competenţa soluţionării cauzei (NCPC, Legea nr. 554/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 1024/2018

NCPC: art. 123 alin. (1), art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4); Legea nr. 554/2004: art. 2 alin. (1) lit. c) și lit. i) și alin. (2), art. 8 alin. (1), art. 10 alin. (1), art. 18 alin. (1) și alin. (3)

Prin acțiunea înregistrată la data de 23 mai 2017, pe rolul Tribunalului Harghita, secția civilă, sub nr. x/2017, reclamantul Composesoratul A., în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Brașov și Ministerul Apelor și Pădurilor, a solicitat:

– anularea actului administrativ din 3 aprilie 2017, prin care pârâta Garda Forestieră Brașov și-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentației întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2017;

– obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 90.609,56 lei, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamanta nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafața de pădure de 401,00 ha, situate în tipul funcțional T II, pe întreaga perioadă a anului 2017, cu titlul de compensații/ajutoare de stat;

– obligarea pârâților la plata dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal în cuantum de 90.609,56 lei, începând cu data de 3 aprilie 2017 și până la plata efectivă a debitului;

– obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 2217 din 21 noiembrie 2017, Tribunalul Harghita, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Motivând hotărârea astfel dispusă, Tribunalul Harghita, a reținut că sumele de bani solicitate de reclamantă cu titlu de compensații nu se încadrează în categoria contribuțiilor fiscale prevăzute de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nefiind „taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora”.

În aceste condiții, criteriul care operează la stabilirea competenței materiale este cel al autorității publice chemate în judecată, iar unul dintre petitele cererii de chemare în judecată pretinde obligarea unei autorități publice centrale (Ministerul Apelor și Pădurilor) să efectueze operațiunea administrativă de plată a unor sume de bani, ceea ce atrage competența de soluționare a cauzei în favoarea curții de apel, și nu a tribunalului.

Prin Sentința civilă nr. 37 din 26 ianuarie 2018, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.

În argumentarea hotărârii astfel pronunțate, instanța a avut în vedere că, în raport de obiectul dedus judecății, respectiv acțiunea în anularea adresei nr. x/2017, emisă de pârâta Garda Forestieră Brașov, autoritate publică locală, competența soluționării cauzei revine tribunalului administrativ-fiscal.

Cererea de acordare a despăgubirilor reprezentând contravaloarea produselor lemnoase pe care reclamanta nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, îndreptată inclusiv împotriva Ministerului Apelor și Pădurilor, este accesorie acțiunii ce vizează refuzul nejustificat, concretizat în adresa nr. x/2017, emisă de Garda Forestieră Brașov, iar competența instanței de judecată se stabilește exclusiv prin raportare la obiectul principal dedus judecății, conform art. 123 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Harghita, secția civilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie două criterii de determinare a competenței instanței de fond, respectiv criteriul valoric și criteriul rangului autorității emitente în cadrul sistemului administrativ.

Atât Curtea de Apel Târgu Mureș, cât și Tribunalul Harghita au apreciat că în cauză nu este incident criteriul valoric, întrucât pretențiile reclamantei nu fac parte din categoriile enumerate de textul de lege (taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora), urmând a da prevalentă criteriului rangului autorității emitente. Totuși, aplicând acest criteriu, cele două instanțe au dat dezlegări deosebite asupra competenței de soluționare a cauzei, pornind de la interpretarea diferită a obiectului dedus judecății și a cadrului procesual pasiv.

Înalta Curte reține ca fiind corectă opinia cu privire la înlăturarea criteriului valoric de stabilire a competenței de soluționare a cauzei, întrucât despăgubirile solicitate de reclamantă, reprezentate de contravaloarea produselor lemnoase pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, nu se înscriu în categoria creanțelor fiscale enumerate în cuprinsul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește modalitatea de aplicare a criteriului rangului autorității emitente, Înalta Curte constată că reclamanta a chemat în judecată atât pârâta Garda Forestieră Brașov, care are calitatea de autoritate publică locală, cât și pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor, organ central al administrației publice de specialitate.

Competența instanței de contencios administrativ nu este determinată strict de cadrul procesual pasiv, astfel cum a apreciat Tribunalul Harghita, ci și de obiectul principal al cererii de chemare cu care a fost investită. Astfel, în situația în care persoana care se consideră vătămată înțelege să cheme în judecată atât o autoritate publică locală, cât și una centrală, pentru stabilirea instanței competente este esențială identificarea actului administrativ contestat, tipic sau asimilat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) și lit. i) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În cauza de față, obiectul principal al cererii îl reprezintă anularea actului administrativ emis de pârâta Garda Forestieră Brașov, respectiv adresa din 3 aprilie 2017, pe care reclamanta o apreciază a fi un refuz nejustificat de acordare a unor drepturi.

Cererea de acordare a despăgubirilor reprezentate de contravaloarea produselor lemnoase pe care reclamanta nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, îndreptată împotriva ambilor pârâți, are caracter accesoriu față de capătul principal de cerere, fiind, astfel, incidente prevederile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora: „(1) Cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești (…)”.

În considerarea specificului cererilor formulate în contencios administrativ, acțiunea vizând plata despăgubirilor nu poate avea decât caracter accesoriu în raport de capătul principal de cerere, fiind o consecință a înlăturării actului administrativ nelegal, potrivit art. 8 alin. (1), coroborat cu art. 18 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, competența materială de soluționare a cauzei aparține tribunalului administrativ-fiscal, fiind determinată de poziționarea în sistemul autorităților publice a emitentului actului administrativ contestat, în cazul de față Garda Forestieră Brașov, autoritate publică locală.

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauza este Tribunalul Harghita, secția contencios administrativ și fiscal.

Sursa informației: www.scj.ro.