Reff & Asociații | Deloitte Legal a obținut la ÎCCJ o soluție de referință care confirmă că dobânzile aferente unui ajutor de stat returnat către bugetul național intră în sfera de aplicare a amnistiei fiscale

2 feb. 2023
Vizualizari: 106

Echipa de litigii din cadrul Reff & Asociații | Deloitte Legal a obținut, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), anularea unor dobânzi de aproximativ 10 milioane de lei impuse de autoritățile naționale unei companii multinaționale din industria materialelor de construcții, care a fost obligată să restituie un ajutor de stat ce fusese acordat din bugetul național. Instanța supremă a confirmat, astfel, că societatea era îndreptățită să beneficieze de anularea accesoriilor (dobânzi și penalități) aferente ajutorului de stat restituit, în temeiul amnistiei reglementate de O.U.G. nr. 69/2020.

Această decizie clarifică sfera de aplicare a amnistiei fiscale, în contextul în care, în ultimii ani, au existat numeroase cazuri în care implementarea unor facilități legale de această natură a fost refuzată de autoritățile administrative, pe motiv că anumite situații specifice nu ar fi compatibile cu anularea dobânzilor și penalităților. O situație des întâlnită este cea care vizează ajutoarele de stat acordate inițial unor companii, dar a căror recuperare a fost dispusă ulterior de autorități, împreună cu dobânzile aferente, fără ca societățile în cauză să primească dreptul să beneficieze de amnistia fiscală în vigoare în momentul respectiv, indiferent dacă sumele trebuiau restituite către bugetul național sau către bugetul Uniunii Europene.

Soluția obținută de Reff & Asociații | Deloitte Legal confirmă că, cel puțin în ceea ce privește ajutoarele de stat acordate de la bugetul de stat, acestea sunt compatibile, de principiu, cu măsurile de amnistie reglementate de legislația națională, în sensul că există posibilitatea de a beneficia de scutirea de la plata dobânzilor în cazul în care este necesară restituirea fondurilor primite.

Echipa de avocați care a obținut această soluție favorabilă clientului a fost formată din Mihnea Galgoțiu-Săraru, Partener, Bogdan Mărculeț, Senior Managing Associate, și Laura Epure, Managing Associate, Reff & Asociații | Deloitte Legal.

„Soluția obținută este una de referință atât pentru că aduce clarificarea instanței supreme cu privire la aspecte tratate neunitar, în practică, de autoritățile administrative, cât și pentru că a presupus corelarea unor reglementări din materii diverse, precum regimul ajutoarelor de stat, cadrul aplicabil amnistiilor fiscale și chiar legislația europeană”, a declarat Laura Epure, Managing Associate, Reff & Asociații | Deloitte Legal.

„Rezultatul obținut confirmă că mecanismele de soluționare a disputelor cu autoritățile fiscale sunt eficiente și în România, iar contribuabilii pot avea încredere că sistemul de justiție din țara noastră oferă o protecție corespunzătoare, chiar și în cazurile inedite și de complexitate ridicată. Totodată, suntem mândri că a devenit o obișnuință ca practica noastră de litigii să contribuie, prin soluțiile inovatoare obținute, la clarificarea unor aspecte controversate și la corectarea practicii autorităților fiscale, de care poate beneficia, în viitor, întreg mediul de afaceri din România”, a adăugat Mihnea Galgoțiu-Săraru, Partener la Reff & Asociații | Deloitte Legal și coordonatorul echipei de proiect.

Practica de litigii din cadrul Reff & Asociații | Deloitte Legal, ce cuprinde peste 20 de avocați și beneficiază de colaborarea cu profesioniști din toate ariile de practică din cadrul rețelei Deloitte, inclusiv consultanți fiscali și financiari, experți tehnici și în soluții de digitalizare, acoperă toate tipurile de proiecte de litigii din mediul de afaceri, de la cauze fiscale, la dispute comerciale și administrative.

 

Reff & Asociații | Deloitte Legal, una dintre cele mai importante societăți de avocați din România, oferă servicii ce acoperă domeniile financiar-bancar, concurență, dreptul muncii, energie și mediu, insolvență, consultanță juridică de management, litigii, drept societar, fuziuni și achiziții, sectorul public și drept imobiliar. Reff & Asociații reprezintă România în rețeaua globală Deloitte Legal, care are peste 2.500 de avocați în 80 de țări.Pentru mai multe informații despre Reff & Asociații | Deloitte Legal, accesați www.reff-associates.ro. Pentru mai multe informații despre rețeaua globală Deloitte Legal, accesați www.deloittelegal.com.

 

Reff & Asociații | Deloitte Legal a obținut la ÎCCJ o soluție de referință care confirmă că dobânzile aferente unui ajutor de stat returnat către bugetul național intră în sfera de aplicare a amnistiei fiscale was last modified: februarie 2nd, 2023 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: