Referendum pentru familie, pe 7 octombrie

12 sept. 2018
Vizualizari: 1273

Camera Deputaților a adoptat, în mai 2017, o inițiativă cetățenească de revizuire a Constituției, semnată de 3 milioane de cetățeni, care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie. Ieri, Senatul, în calitate de for decizional, a adoptat această inițiativă cetățenească de revizuire a Constituției, deschizând drumul spre referendum.

„Din totalul de 136 de senatori, 127 au fost prezenți în plenul de marți. Propunerea de revizuire a Constituției a fost adoptată de Senat cu 107 voturi «pentru», 13 voturi «împotrivă» și șapte abțineri. […] Conducerea PSD a decis, pe 1 septembrie, în timpul ședinței grupurilor parlamentare care s-a desfășurat la Neptun, că referendumul pentru redefinirea noțiunii de căsătorie în Constituție va avea loc pe 7 octombrie”, arată Mediafax.

În Parlamentul European, România este din nou criticată, de această dată de către europarlamentarul român Cristian Preda, ales pe listele PMP, astăzi independent. Acesta a vorbit în plenul Parlamentului European de la Strasbourg și le-a recomandat oficialilor europeni să monitorizeze România.

„I-am auzit în multe rânduri pe domnii Bullmann și Verhofstadt criticând guvernele maghiare și poloneze. Și eu cred că Orban și Kachinsky sunt adversarii statului de drept. Poate ar fi bine ca domnii Bullman și Verhofstadt să se uite și către România, acolo unde partidele care s-au înfrățit, PSD și ALDE, fac prăpăd. Nu cred că domnilor le place ceea ce se întamplă în România, distrugerea independenței justiției, agresarea cu gaze lacrimogene a unor protestatari, linșajul actualei puteri. Le recomand domnilor să excludă PSD și ALDE din grupurile lor politice. Locul lor este lângă radicali și populiști. În România, nimeni nu înțelege cum de familia socialistă și liberală susține politicieni care merg împotriva statului de drept și a instituțiilor europene”, a declarat europarlamentarul Cristian Preda, notează Evenimentul Zilei.

La București, ministrul justiției, Tudorel Toader, a afirmat marți seară că va continua procedura de numire a noului procuror-șef DNA, indiferent de cum va fi avizul Consiliul Superior al Magistraturii.

„«Procurorii din CSM nu vor primi, să zicem așa, foarte favorabil afirmația mea, dar, indiferent de avizul dânșilor, voi continua procedura și voi trimite la președinte (Klaus Iohannis – n.r.) candidatura doamnei procuror (Adina Florea – n.r.). Pentru că, repet, este un aviz consultativ», a declarat Tudorel Toader la Antena 3”, notează Agerpres.

Ministrul Toader a adăugat că are convingerea că avizul Secției pentru procurori va fi unul negativ.

„Aștept momentul când doamna procuror va fi audiată. Procedural voi fi prezent și voi susține candidatura dânsei. Aștept ca dânșii (membrii Secției pentru procurori – n.r.) să delibereze și să ia decizia, să dea avizul cel mai adecvat situației în care doamna procuror se va prezenta. Personal, cred cu toată convingerea de astăzi că avizul va fi unul negativ, dar eu, imediat ce îl primesc, trimit la președinte candidatura doamnei procuror”, a spus ministrul justiției, mai arată Agerpres.

Între timp, un denunț primit la Parchetul General îi determină pe procurori să deschidă un nou dosar.

„Procurorii Parchetului General au început urmărirea penală in rem în urma unui denunț privind modul în care ministrul justiției, Tudorel Toader, a cerut să fie admis în Uniunea Notarilor. Denunțul vizează infracțiunile abuz în serviciu și folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane”, notează azi Mediafax.

Mediafax mai scrie și despre o decizie de ultimă oră a procurorilor din cadrul CSM.

„Procurorii CSM au aprobat raportul Inspecției Judiciare realizat după controlul privind achitările de la DNA și au decis să sesizeze IJ în legătură cu unele afirmații ale procurorilor Direcției, care spun că aceste soluții sunt imputabile judecătorilor, întrucât nu au apreciat corect probele”, arată Mediafax.

„Pe 23 aprilie, Inspecția Judiciară a demarat un control tematic la structura centrală DNA, verificările vizând, printre altele, și lucrările ce au avut ca obiect achitările definitive înregistrate în perioada 2016 – primul semestru al anului 2017. Verificările au vizat eficiența managerială și modul de îndeplinire a atribuțiilor de către conducerea structurii centrale a Direcției Naționale Anticorupție, «precum și respectarea normelor procedurale și regulamentare de către procurorii și personalul auxiliar de specialitate din cadrul acestei direcții»”, amintește Mediafax.

Prefectura Arad anunță azi că a câștigat, în primă instanță, desființarea sentinței civile din 2006 a Judecătoriei Ineu, prin care familia Colțeu era împroprietărită cu 8.742 hectare de terenuri și păduri în satul arădean Nadăș, care reprezenta aproape tot extravilanul localității.

„«Instituția Prefectului – Județul Arad a înregistrat o victorie, în primă instanță, la Judecătoria Balș, județul Olt, unde fusese strămutat procesul locuitorilor satului Nadăș cu familia Colțeu. Sentința civilă nr. 857 din 10 septembrie 2018 a admis, în rejudecare, cererea de revizuire promovată de Comisia Județeană de Fond Funciar din cadrul Instituției Prefectului – Județul Arad, împotriva sentinței civile nr. 657/2006 a Judecătoriei Ineu, prin care s-a restituit familiei Colțeu suprafața de 8.742 de hectare de pădure, în baza certificatului de calitate de moștenitor nr. 5/2003, emis de notarul Vlai Adrian, care a fost desființat definitiv de instanțele penale, în urma declarării falsului acestui act», arată un comunicat de presă remis, marți, de Prefectura Arad”, scrie News.ro.

„Judecătoria Balș a decis desființarea sentinței civile nr. 657/2006 a Judecătoriei Ineu, dar hotărârea poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Olt”, mai arată News.ro.

Seară frumoasă!

Referendum pentru familie, pe 7 octombrie was last modified: septembrie 12th, 2018 by Claudiu Pamuc
Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: