Recursul. Realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate (NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 1186/2020

NCPC: art. 264 alin. (2), art. 488 alin. (1), art. 425 alin. (1) lit. b), art. 496 alin. (1)

Cu titlu preliminar, este necesar a fi subliniat că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărui trăsătură esențială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., anume aceea că permite realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate (a deciziei atacate pe această cale) care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, instanța de recurs nu poate analiza aspecte pe care părțile ce promovează această cale de atac înțeleg să le invoce cu depășirea limitelor în care este permis controlul judiciar, respectiv acele critici care tind a reliefa greșita interpretare a probelor sau lipsa de temeinicie a judecății realizate de instanța ierarhic inferioară.

Întrucât instanța de recurs realizează exclusiv un control de legalitate, nu și de temeinicie a hotărârii recurate, Înalta Curte nu va proceda verificarea situației de fapt deja stabilite și nici la reaprecierea materialului probator al cauzei – atribuție exclusivă a instanțelor de fond – către care tinde recurentul prin amplele referiri la probele cauzei, probe care, în opinia sa, ar fi impus o altă concluzie în verificarea condițiilor legale pentru antrenarea răspunderii civile delictuale; în plus, nu vor putea fi analizate nici susținerile recurentului ce vizează soluția pronunțată de prima instanță.

Recurentul-reclamant A. a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Singura critică de nelegalitate care poate fi suspusă analizei în prezentul recurs este cea încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care s-a susținut că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, întrucât instanța de apel a omis să analizeze toate argumentele invocate de reclamant, respectiv cele referitoare la faptul că Tabelul definitiv consolidat al creanțelor nr. 1395, întocmit la 4 iulie 2014 de către administratorul judiciar nu a fost rectificat, rămânând menționată suma totală de 283.416,59 RON, care cuprindea și creanța stinsă prin plată, în sumă de 85.488 RON.

Înalta Curte constată că decizia atacată corespunde standardelor de motivare stabilite prin dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanța de apel, în limitele devoluțiunii stabilite prin motivele de apel – determinate de ceea ce s-a apelat, precum și de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță – a răspuns criticilor susținute de reclamant prin motivele de apel, verificând stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de prima instanță.

În plus, în rejudecarea fondului în apel, curtea de apel a făcut o corectă analiză a condițiilor cumulative pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a lichidatorului judiciar, analizând obiectul cererii, susținerile părților, arătând motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată și argumentele juridice pentru care s-a menținut soluția primei instanțe de respingere a pretențiilor reclamantului împotriva pârâtei B..

Pe de altă parte, se constată că argumentele redate în cuprinsul deciziei recurate au aptitudinea de a constitui un raționament logico-juridic judicios, clar și convingător, de natură a susține soluția pronunțată; de asemenea, instanța de apel a demonstrat aplicarea normelor de drept incidente la situația de fapt din speță, prin referiri concrete la materialul probator administrat în cauză, astfel încât, decizia recurată cuprinde toate elementele de natură a permite instanței de recurs realizarea controlului judiciar.

Contrar celor susținute de către recurent, motivarea corespunzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune a se răspunde tuturor argumentelor invocate de părțile cauzei, întrucât instanța poate răspunde prin intermediul unor considerente comune acelor argumente esențiale sau determinante pentru soluționarea cauzei, invocate de părți, adică a acelora care pot conduce fie la admiterea pretențiilor, fie la respingerea acestora.

Potrivit jurisprudenței constante a CEDO, dreptul la un proces echitabil, din perspectiva art. 6 din Convenție, include, în esență, obligația instanțelor naționale de a-și motiva hotărârile (Hotărârea Ruiz Torija împotriva Spaniei din 9 decembrie 1994, Hotărârea Higgins împotriva Franței din 19 februarie 1998 și Hotărârea Hirvisari împotriva Finlandei din 27 septembrie 2001). Obligația de motivare a hotărârilor judecătorești servește unui dublu obiectiv. Pe de o parte, este menită să asigure că dreptul de a fi audiat în instanță este respectat și că, prin urmare, instanța ia în considerare în suficientă măsură argumentele părților (Hotărârea Jokela împotriva Finlandei din 21 mai 2002 și Hotărârea Nedzela împotriva Franței din 27 iunie 2006). Pe de altă parte, este menită să servească la realizarea controlului judecătoresc în căile de atac.

În consecință, Înalta Curte apreciază că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Având în vedere că recurentul a invocat în cadrul acestor susțineri și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că o atare critică este pur formală, întrucât nu au fost indicate regulile de procedură încălcate a căror nerespectare să atragă sancțiunea nulității, atare ipoteză normativă nefiind detaliată prin motivele de recurs.

Se constată că recurentul a invocat incidența în cauză a motivului de nelegalitate reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., normă care se referă la situația „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”.

Acest caz de casare are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera și spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă, prea restrânsă sau cu totul eronată.

În condițiile în care legiuitorul, prin art. 264 alin. (2) din C. proc. civ., lasă la libera apreciere a judecătorului evaluarea probelor și stabilirea, pe baza lor, a situației de fapt deduse judecății, nu există temei spre a se reține că modalitatea în care, prin decizia recurată, au fost interpretate înscrisurile administrate ca mijloace de probă ar fi de natură a evidenția o încălcare sau aplicare greșită a legii, în sensul prevederilor art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

Se cuvine a fi observat că, deși a susținut că instanța de apel a ignorat normele de drept material atât în ceea ce privește răspunderea civilă delictuală, cât și cele care reglementează activitatea practicianului în insolvență, cu consecințe în planul unei aplicări greșite a legii, recurentul nu a identificat în concret normele de drept material pe care le consideră încălcate, ci se limitează la a face o afirmație cu caracter abstract sub acest aspect.

Or, o astfel de afirmație critică nu poate fi privită decât ca una ce are un caracter pur formal, absența din conținutul acesteia a oricărei indicații referitoare la norma de drept material pretins încălcată fiind de natură a lipsi de fundament o analiză referitoare la vicii de nelegalitate de natura celor care atrag incidența cazului de casare invocat.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 95/R din 2 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Sursa informației: www.scj.ro.