Recurs respins ca nefondat. Condiţii de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Condiţiile de admisibilitate ale excepţiei de neconstituționalitate a unui text de lege (L. nr. 47/1992, Constituția României, NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 1084/2017

L. nr. 47/1992: art. 2 alin. (3), art. 29 alin. (1); Constituția României: art. 61 alin. (1), art. 126 alin. (2); NCPP: art. 281 alin. (1), art. 421 pct. 1 lit. b), art. 421 alin. (2) lit. b)

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată; „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia”.

Prin urmare, pentru a putea fi admisă sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

– starea de procesivitate, în sensul că excepția de neconstituționalitate este un incident apărut în cursul unui proces ce trebuie soluționat premergător fondului litigiului;

– activitatea legii, în sensul că excepția trebuie să privească neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

– prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară;

– existența unui interes procesual al părții sau al subiectului procesual care ridică excepția de neconstituționalitate.

Pe de altă parte, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională este chemată să se pronunțe „numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate, rezultă că sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepția invocată, se solicită constatarea neconstituționalității unei prevederi dintr-o lege, iar nu și atunci când se tinde la modificarea sau completarea acesteia, aspect care este de competența exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituția României.

Înalta Curte reține că recurenții inculpați au invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 281 alin. (1) C. proc. pen., prin prisma faptului că legiuitorul nu a prevăzut ca și caz de nulitate absolută lipsa motivelor pe care se întemeiază hotărârea, urmărind prin aceasta atât o modificare a prevederilor art. 281 alin. (1) C. proc. pen., cât și a dispozițiilor art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., implicit, din perspectiva soluțiilor ce ar putea fi date în cauză în calea ordinară de atac a apelului.

Prin urmare, se constată că prin excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mai sus menționate se tinde, practic, la o completare a normelor procedurale, solicitare inadmisibilă în raport de competența Curții Constituționale care, în jurisprudența sa, a reținut că prin exercitarea controlului de constituționalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituționale.

De aceea, Înalta Curte, în acord cu ceea ce a reținut instanța de apel, apreciază că modificarea unui text de lege nu se poate face pe cale jurisdicțională, întrucât instanțele de judecată nu exercită funcția legislativă, situație în care s-ar încălca principiul constituțional al separației puterilor în stat.

Pe de altă parte, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, ceea ce înseamnă că legiuitorul a lăsat în sarcina completului de judecată învestit cu soluționarea căii de atac și în fața căruia s-a invocat o eventuală nemotivare a soluției pronunțate de judecătorul fondului să analizeze dacă în considerentele hotărârii atacate sunt cuprinse argumentele pe care se sprijină soluția dată, atât în fapt, cât și în drept și dacă cei în cauză au beneficiat sau nu de o judecată efectivă.

În consecință, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite primele trei condiții de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, având în vedere că aceasta privește dispoziții normative în vigoare, care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară, iar excepția a fost invocată într-o cauză având ca obiect apelurile declarate de inculpați împotriva sentinței penale nr. 138/2015 a Tribunalului Suceava.

Cu privire, însă, la condiția privind existența unei legături cu soluționarea cauzei, se constată că această cerință nu este îndeplinită și prin urmare, cererea inculpaților nu întrunește cumulativ condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate a unui text de lege, astfel cum sunt cerute de legiuitor în alin. (1)-(3) ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.

Concluzionând, față de vădita lipsă a interesului procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpații B. și A. împotriva încheierii din 14 septembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2014/a1, cu obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.