Recurs. Principiul legalităţii. Acces liber la justiţie (NCPC, L. nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

L. nr. 303/2004: art. 99 lit. h), NCPC: art. 488, art. 493, art. 497 și art. 498

În M. Of. nr. 901 din 26 octombrie 2018 s-a publicat D.C.C. nr. 494/2018 cu privire la excepția de neconstituționalitate art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și a celor ale art. 488, art. 493, art. 497 și art. 498 din Codul de procedură civilă.

Curtea, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, potrivit cărora „Constituie abateri disciplinare: (…) h) nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile”.

17. De asemenea, obiectul al excepției îl constituie și prevederile din Codul de procedură civilă cuprinse în art. 488 – Motivele de casare, art. 493 – Procedura de filtrare a recursurilor, art. 497 – Soluțiile pe care le poate pronunța Înalta Curte de Casație și Justiție (în caz de casare) și art. 498 – Soluțiile pe care le pot pronunța alte instanțe de recurs.

18. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin prevederilor din Constituție cuprinse în art. 16 care consacră principiul egalității în fața legii, în art. 21 alin. (1) – (3) privind dreptul de acces liber la justiție și la un proces echitabil și în art. 53 alin. (2) teza finală potrivit cărora „restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți poate fi dispusă (…) fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății”.

19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul acesteia susține, în esență, că recursul introdus împotriva hotărârilor pronunțate de secțiile pentru judecători, respectiv procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate doar cu recurs, cale extraordinară de atac, caracterizat de formalism și rigiditate, în care pot fi invocate doar anumite motive de nelegalitate, în anumite condiții stricte, ceea ce îngrădește accesul liber la justiție. Criticile formulate de acesta vizează prevederile din Codul de procedură civilă cuprinse în art. 488 – Motivele de casare, art. 493 – Procedura de filtrare a recursurilor, art. 497 – Soluțiile pe care le poate pronunța Înalta Curte de Casație și Justiție (în caz de casare) și art. 498 – Soluțiile pe care le pot pronunța alte instanțe de recurs. Curtea observă că, în speță, nu sunt aplicabile aceste dispoziții legale, ci cele ale art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în temeiul cărora hotărârile mai sus amintite ale secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii pot fi contestate cu recurs în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători. Or, prin Decizia nr. 126 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 7 aprilie 2011, și prin Decizia nr. 778 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 17 aprilie 2018, Curtea Constituțională a statuat că acest recurs nu trebuie calificat ca fiind acea cale extraordinară de atac prevăzută de Codul de procedură civilă, ci ca o veritabilă cale de atac, devolutivă, împotriva hotărârii organului disciplinar, soluționată de către o instanță judecătorească, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor și prin verificarea atât a legalității procedurii, cât și a temeiniciei hotărârii instanței disciplinare. Totodată, Curtea a observat că acesta este și sensul art. 134 alin. (3) din Constituție, potrivit căruia „Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casație și Justiție”.

20. De asemenea, prin Decizia nr. 148 din 16 aprilie 2003 privind constituționalitatea propunerii de revizuire a Constituției României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 12 mai 2003, referindu-se la atribuția Consiliului Superior al Magistraturii, așa cum este stabilită în art. 134 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia acesta îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică, Curtea a statuat că această dispoziție constituțională nu poate interzice accesul liber la justiție al persoanei judecate de această „instanță extrajudiciară”.

21. Curtea a conchis, prin Decizia nr. 778 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 17 aprilie 2018, paragrafele 18 și 19, că, îndeplinind exigențele dreptului la un proces echitabil, prin exercitarea unei căi efective de atac la o instanță judecătorească, consacrată prin art. 21 alin. (3) din Constituție și prin art. 6 paragraful 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, „recursul” din materia disciplinară a magistraților este o veritabilă și efectivă cale de atac prin care instanța de judecată, ținând seama de rolul activ pe care trebuie să îl aibă, poate soluționa cauza sub toate aspectele, atât sub aspectul legalității procedurii disciplinare, cât și al temeiniciei hotărârii. Așadar, recursul în materie disciplinară de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție este o cale devolutivă de atac, acesta fiind sensul prevederilor art. 134 alin. (3) din Constituție și al Deciziei nr. 148 din 16 aprilie 2003.

22. Recent, prin Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, nepublicată încă la data pronunțării prezentei decizii, Curtea a accentuat forța acestei jurisprudențe, pronunțând o soluție de admitere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, prin care a statuat că acestea sunt constituționale doar în măsura în care se interpretează că „recursul” prevăzut de acestea este o cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii pronunțate în materie disciplinară.

23. În sprijinul aceleiași idei, în sensul că recursul prevăzut de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 diferă, ca procedură și efecte, de cel reglementat de Codul de procedură civilă, Curtea a reținut (prin Decizia nr. 778 din 28 noiembrie 2017, paragraful 20) că numai hotărârile judecătorești sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, cale extraordinară de atac, având în vedere că legiuitorul, în reglementarea obiectului recursului prin art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, s-a îndepărtat de la formularea fostului art. 299 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 și nu a mai preluat teza referitoare la hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională care sunt susceptibile de recurs, drept cale extraordinară de atac.

24. În considerarea celor arătate, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 488, art. 493, art. 497 și art. 498 din Codul de procedură civilă urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, întrucât nu au legătură cu soluționarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în condițiile în care, așa cum s-a statuat în deciziile mai sus menționate, recursul exercitat împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care se soluționează acțiunile disciplinare reprezintă o veritabilă și efectivă cale de atac, iar nu doar o cale extraordinară de atac, limitată la anumite motive de nelegalitate.

25. De asemenea, autorul excepției critică și prevederile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, care consacră caracter de abatere disciplinară nerespectării în mod repetat și din motive imputabile, de către judecători sau procurori, a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile. Pentru a susține pretinsa neconstituționalitate, acesta invocă lipsa de calitate a textului de lege menționat, ca urmare a faptului că nu sunt specificate criterii care să fie avute în vedere la stabilirea caracterului repetat și imputabil al nerespectării dispozițiilor legale referitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor.

26. Față de această critică, Curtea reține că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat, în mai multe cauze, ca de exemplu, Hotărârea din 25 august 1998, pronunțată în Cauza Hertel împotriva Elveției, Hotărârea din 20 mai 1999, pronunțată în Cauza Rekveny împotriva Ungariei, că previzibilitatea legii nu trebuie neapărat însoțită de certitudini absolute, iar „certitudinea, chiar dacă este de dorit, este însoțită câteodată de o rigiditate excesivă, or dreptul trebuie să știe să se adapteze schimbărilor de situație”. De asemenea, în Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunțată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Curtea de la Strasbourg a reținut că „există multe legi care se servesc, prin forța lucrurilor, de formule mai mult sau mai puțin vagi ale căror interpretare și aplicare depind de practică”. Totodată, prin Hotărârea din 25 mai 1993, pronunțată în Cauza Kokkinakis împotriva Greciei, Curtea europeană a apreciat că legiuitorul nu poate opera cu concepte absolute, motiv pentru care folosește uneori noțiuni vagi, care vor fi definite de jurisprudență.

27. Aceste considerații sunt pe deplin aplicabile textului de lege analizat, a cărui semnificație poate fi în mod rezonabil percepută și înțeleasă de destinatarii normei, adaptarea conduitei acestora la prescripțiile normei urmând să fie analizată în funcție de circumstanțele concrete, caracteristice fiecărei situații factuale în parte.