Recurs în casaţie. Înlăturarea pedeapsei complementare (NCPP, VCP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 498/2017

NCPP: art. 275 alin. (3) și (6), art. 438 alin. (1) pct. 12, art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza a III-a; VCP: art. 5, art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b), art. 65, art. 71, art. 253^1 alin. (1)

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească deficitară/parțială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale – inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal – și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale – încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege) – caz invocat de inculpatul A. în susținerea căii de atac – se constată că acesta este incident în cauza dedusă judecății.

Inculpatul A. a fost achitat de către instanța de fond pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 253^1 alin. (1) C. pen. (1969), ulterior, instanța de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Brașov, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea și l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 253^1 alin. (1) C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen., și la pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969 pe o durată de 10 ani, a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese.

În baza art. 71 C. pen. din 1969, i-au fost interzise inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. din 1969.

De asemenea, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani.

Recurentul inculpat a atacat decizia instanței de apel motivat de faptul că dispozițiile art. 65 C. pen. 1969 prevăd că pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară, iar aplicarea pedepsei complementare prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969 pe o durată de 10 ani este nelegală întrucât pedeapsa principală aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese este de 1 an închisoare.

Art. 65 C. pen. din 1969 prevede că pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.

În alin. (2) se prevede că aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă.

Având în vedere că infracțiunea de conflict de interese prev. de art. 253^1 C. pen. pentru care a fost condamnat inculpatul nu întrunește condițiile prev. de la art. 65 alin. (2) C. pen. anterior, rezultă că inculpatului i se putea aplica pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi numai dacă pedeapsa principală aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese era de cel puțin 2 ani închisoare, conform art. 65 alin. (1) C. pen.

În cauză, se constată că instanța de control judiciar, admițând apelul formulat în cauză, l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa principală de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prev. de art. 253^1 alin. (1) C. pen. din 1969.

În consecință, având în vedere disp. art. 65 alin. (1) C. pen., Curtea de Apel nu putea aplica și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

Astfel, cum pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969 aplicată pe o durată de 10 ani este nelegală, se constată că motivele invocate de recurentul inculpat se circumscriu cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza a III-a C. proc. pen., va admite recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 501/AP din data de 9 iunie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția penală, va casa în parte decizia penală recurată și în înlăturarea greșitei aplicări a legii, va dispune înlăturarea din conținutul deciziei atacate pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969 aplicată pe o durată de 10 ani.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale.

Va dispune emiterea de noi forme de executare în baza prezentei decizii.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile ocazionate cu soluționarea recursului în casație formulat de recurentul inculpat A. vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 RON, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.