Recurs: ÎCCJ are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel. Incidența legitimei apărări (CP, NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 75/RC/2017

CP: art. 20, art. 174 – 175 lit. i), art. 321 alin. (1); NCP: art. 19; NCPP: art. 16 alin. (1) lit. b), art. 275 alin. (2) și (6); art. 433, art. 438, art. 447, art. 448 alin. (1) pct. 1; CEDO: art. 7

În intenția de a răspunde cerințelor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și de a se conforma prevederilor Convenției, în privința asigurării celerității procesului penal prin desfășurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicție.

În acest context, noua legislație procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, și anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de „recurs în casație” exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Așa cum reiese chiar din Expunerea de motive la proiectul Noului C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce urmărește verificarea legalității hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de către curtea de apel.

Prin recursul în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casație vizează, așadar, exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalității, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfășoare în conformitate cu dispozițiile legale. Cu alte cuvinte, scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel și nu vizează temeiul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 447 C. proc. pen., instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate prin cerere de procuror sau de părți, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

În susținerea căii extraordinare de atac, inculpatul A. invocând cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în sensul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, a arătat că soluția de condamnare dispusă față de acesta de instanța de fond și menținută de instanța de control judiciar este nelegală.

Astfel, în dezvoltarea criticilor circumscrise cazului de recurs în casație anterior menționat, recurentul inculpat A. a susținut că, în cauză, se impune pronunțarea unei soluții de achitare conform art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., întrucât fapta, astfel cum a fost reținută de instanța de apel, a fost greșit calificată, apreciind că, prin înlăturarea anumitor probe de la dosarul cauzei, cu referire la certificatul medico-legal al martorului D. și la declarațiile martorilor audiați în cauză, a rezultat o altă situație juridică. În caz contrar, ar fi rezultat existența unei situații care ar fi conturat reținerea stării de legitimă apărare.

În concret, a arătat că lovirile produse la fața locului și vătămarea pe care acesta a produs-o victimei au fost rezultatul unei alte situații juridice și că, în această împrejurare, ar trebui dată o interpretare în sens mai larg, raportat la greșeala de judecată comisă de instanța de apel atunci când s-a raportat la înlăturarea acestei apărări formulate de inculpat de aceea, o astfel de greșeală de judecată a apreciat că se poate circumscrie dispozițiilor art. 438 pct. 7 C. proc. pen.

Totodată, s-a arătat faptul că, probele administrate în faza de urmărire penală au fost analizate superficial, în caz contrar instanța ar fi reținut că atacul a fost provocat de către partea vătămată.

În consecință, s-a susținut că acesta a fost privat de dreptul la un proces echitabil, întrucât apărarea sa a fost în mod nelegal înlăturată.

În ceea ce privește cel de-al doilea caz de casare, prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen., a arătat că limitele de pedeapsă sunt mult prea mari în raport cu fapta săvârșită care nu a pus în primejdie viața părții vătămate și, care, a necesitat 7 – 8 zile de îngrijiri medicale produse de cuiul care ajuta la susținerea cozii toporului și în condițiile în care numai împrejurarea legitimei apărări a făcut ca zona lovită să fie capul și nu intenția inculpatului de a suprima viața părții vătămate, în caz contrar leziunile produse ar fi fost produse prin tăiere și, în acest caz rezultatele ar fi fost mult mai grave.

Înalta Curte reține că, recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile își pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunțate în condițiile celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale.

Ca atare, din perspectiva finalității avute în vedere, recursul în casație nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor și stabilirea vinovăției, ci doar sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Înalta Curte raportat la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de inculpatul A. constată că a recursul în casație este nefondat, drept pentru care îl va respinge pentru următoarele motive:

Sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a putea examina și netemeinicia deciziei atacate.

Pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, Înalta Curte nu poate cenzura situația de fapt.

Astfel, pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

Înalta Curte constată în raport de argumentele ce susțin cererea de recurs în casație invocată că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare în fond a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor din perspectiva încadrării juridice a faptei, cu consecința pronunțării unei soluții de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. Or, în prezent, această prerogativă este atributul exclusiv al instanțelor care administrează în mod nemijlocit probe cu privire la elementele de fapt, competente să devolueze cauza în fapt și în drept, respectiv, instanța de fond și instanța de apel.

Prin urmare, solicitarea inculpatului A. de a se dispune achitarea sub aspectul infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de cele două instanțe inferioare are la bază reanalizarea tuturor aspectelor de fond ale cauzei, inclusiv probatoriul, recurentul urmărind, în realitate, o rejudecare a cauzei în cadrul procedurii recursului în casație ca al treilea grad de jurisdicție.

Astfel, o apreciere a probelor deja administrate în cauză cu influențe asupra situațiilor faptice constatate și reținute de cele două instanțe inferioare, analiză ce excede unor verificări de legalitate ce pot face obiectul judecării căii extraordinare a recursului în casație.

Or, scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de control judiciar, iar argumentele invocate de inculpați nu susțin niciunul dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., fiind formal circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Spre deosebire de contestația în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmărește îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Având în vedere limitele prevăzute de dispozițiile art. 447 C. proc. pen. prin raportare la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. invocat de inculpatul A. și pentru care a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație, Înalta Curte constată că recurentul inculpat a invocat, formal, nelegalitatea hotărârii atacate, criticile formulate, vizând, în realitate, nelegala condamnare pentru infracțiunile de tentativa la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. din 1969 rap. la art. 174 – 175 lit. i) C. pen. din 1969, respectiv de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. din 1969 urmărind, în esență, reevaluarea stării de fapt, reținută de ambele instanțe, activitate ce implică și reaprecierea probatoriului administrat pe întreg parcursul procesului penal.

În consecință, apreciind că starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme și, constatând că, din situația de fapt reținută de cele două instanțe în hotărârile pronunțate rezultă îndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunilor de tentativa la omor calificat și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice acestea făcând referiri concrete cu privire la realizarea elementelor constitutive ale acestor infracțiuni.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, invocat de inculpatul A. se constată următoarele:

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. reprezintă expresia principiului consacrat de art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În motivarea cererii sale inculpatul a criticat faptul că dacă în favoarea sa ar fi fost reținută incidența legitimei apărări prev. de art. 19 C. pen., limitele de pedeapsă fiind mai mici.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aspectele invocate de către inculpat nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., acestea exced verificării legalității pedepsei aplicate.

Astfel, se constată că instanța de apel a aplicat inculpatului o pedeapsă (3 ani și 9 luni, respectiv 9 luni) ce se încadrează în limitele expres prevăzute de lege (pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni, respectiv pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice de la 1 la 5 ani), or, se reține că pct. 12 al art. 438 alin. (1) C. proc. pen. este incident atunci când s-au produs erori de drept referitoare la aplicarea pedepsei prin aplicarea unei pedepse neprevăzute de legea penală sau prin depășirea limitelor legale.

Prin urmare, se constată că, deși a fost invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. criticile dezvoltate de inculpatul A., sunt încadrate doar formal în acest text de lege, în realitate inculpatul criticând netemeinicia pedepsei aplicate și nu nelegalitatea acesteia, sancțiunea fiind stabilită în limitele legale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1089/A din 29 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/3/2015 (x/2016).

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 lei va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.