Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală. Încălcarea principiului legalităţii căilor de atac. Soluție inadmisibilă în ordinea de drept. (NCPP, L. nr. 302/2004, Constituția României)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 344/A/2017

L. nr. 302/2004: art. 108 alin. (2); Constituția României: art. 129; NCPP: art. 275 alin. (2) și (6)

Potrivit dispozițiilor art. 108 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 222/2008, sentința prin care instanța se pronunță asupra executării mandatului european de arestare poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, cu excepția cazului în care persoana solicitată consimte la predare, când hotărârea este definitivă.

Se reține că în privința hotărârii penale atacate, definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac, fiind susceptibile de reformare pe calea apelului exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.

Totodată, admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

În cauză, se constată că persoană solicitată A. a formulat apel împotriva Sentinței penale nr. 127 din data de 14 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în care aceasta a consimțit la predare.

Așadar, în consens cu reglementările menționate se reține că hotărârea pronunțată în primă instanță, prin care se ia act de consimțământul persoanei solicitate și se dispune arestarea și autorizarea predării persoanei solicitate, este definitivă, deoarece legiuitorul a reglementat, în mod expres, imposibilitatea atacării acesteia prin exercitarea căilor ordinare de atac prevăzute de lege, situație determinată tocmai de consecințele pe care le produce acordul persoanei solicitate de a fi predată, măsurile de arestare și predare dispunându-se în scopul aducerii la îndeplinire a mandatului european de arestare, având un caracter subsecvent consimțământului dat, ceea ce nu poate atrage o verificare distinctă pe calea controlului judiciar.

Or, în cauză a fost emis de către autoritățile portugheze un mandat european de arestare, iar persoana solicitată A. și-a dat consimțământul la predare, prima instanță, luând act de consimțământul acesteia, a dispus prin hotărârea pronunțată asupra arestării persoanei solicitate și amânării predării sale. Astfel, hotărârea pronunțată de prima instanță în condițiile menționate nu este supusă controlului judiciar, fiind definitivă, ceea ce atrage inadmisibilitatea apelului declarat.

Ca atare, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul persoană solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 127 din data de 14 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 420 lei, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.