Recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine în România. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei (NCPC, NCC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 326/2020

NCPC: art. 1.099 alin. (1); NCC: art. 87, art. 89 alin. (3), art. 91 alin. (1)

Obiectul cauzei deduse judecății este reprezentat de cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., recunoașterea în România a sentinței nr. 2972 din 19 noiembrie 2013, pronunțate de Tribunalul Civil și Penal Verona în dosarul nr. x/2010.

Instituția juridică ce reglementează recunoașterea hotărârilor judecătorești străine în România este reglementată în C. proc. civ., Titlul III – „Eficacitatea hotărârilor străine”, Capitolul I – „Recunoașterea hotărârilor străine”.

Conform art. 1.099 alin. (1) C. proc. civ., „Cererea de recunoaștere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripția căruia își are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine”.

În speță, calitatea de parte care refuză, prin ipoteză, recunoașterea sentinței nr. 2972 din 19 noiembrie 2013, pronunțate de Tribunalul Civil și Penal Verona în dosarul nr. x/2010, este pârâta B..

Conform mențiunilor reclamantului din cuprinsul cererii de chemare în judecată, domiciliul pârâtei este în jud. Bacău, la familia C..

Conform susținerilor reprezentantului convențional al reclamantului, consemnate în practicaua sentinței nr. 947 din 2 noiembrie 2018 a Tribunalului Bacău, secția I civilă, pârâta domiciliază, în fapt, în jud. Bacău, la familia C..

Aceleași concluzii au fost reiterate de apărătorul reclamantului cu ocazia invocării excepției de necompetență teritorială a Tribunalului București, prin cererea depusă la 21 decembrie 2018 în dosarul nr. x/2018 al acestei instanțe, în argumentarea excepției arătându-se că pârâta are cunoștință de hotărârea a cărei recunoaștere se solicită, iar domiciliul în fapt al acesteia este la părinții săi, C., din jud. Bacău.

În raport de precizările reprezentantului convențional al reclamantului, Tribunalul București, ulterior amânării succesive a pronunțării asupra cauzei prin încheierile din 10 ianuarie 2019 și din 11 ianuarie 2019 (dosar nr. x/2018), prin încheierea din 15 ianuarie 2019 a dispus repunerea cauzei pe rol și a acordat termen de judecată la 21 februarie 2019, pentru îndeplinirea procedurii de citare cu pârâta.

Conform dovezii de înmânare aflate la dosarul Tribunalului București, pârâta a fost citată la adresa din jud. Bacău, la familia C..

Însă, potrivit mențiunilor din procesul-verbal întocmit de agentul însărcinat cu efectuarea procedurii de citare, precum și a celor inserate de oficiul poștal pe plicul cu care aceasta a fost expediată, pârâta nu locuiește la adresa anterior menționată, ci în jud. Bacău.

Drept urmare, Tribunalul București a dispus citarea pârâtei la această adresă, procedura de citare fiind legal îndeplinită pentru termenul de judecată din 18 aprilie 2019, când instanța a rămas în pronunțare asupra excepției de necompetență teritorială, invocată de pârât.

În ceea ce privește persoana fizică, domiciliul reprezintă un atribut de identificare a acesteia, iar noțiunea de domiciliu este definită de art. 87 C. civ., în capitolul referitor la identificarea persoanei fizice, ale cărui dispoziții prevăd că „domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală”.

Dacă titularul și-a declarat domiciliul sau reședința, dovada acestora se face, ca regulă, pe baza mențiunilor din cartea de identitate, conform art. 91 alin. (1) C. civ., potrivit cărora „dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate”.

Sancțiunea pentru neactualizarea sau nedeclararea datelor reale în cartea de identitate este menționată la art. 91 alin. (2) C. civ., care prevede că în lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane.

Cu toate acestea inopozabilitatea față de terți a domiciliului real, potrivit art. 91 alin. (3) C. civ. nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune.

Raportat la acest din urmă text normativ, în doctrina și în practica judiciară, s-a arătat constant că „noțiunea de domiciliu trebuie luată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuința statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde pârâtul locuiește efectiv”.

Având în vedere că legiuitorul a prevăzut că domiciliul este reglementat în vederea exercitării drepturilor și libertăților civile ale persoanei fizice, scopul acestei interpretări constă nu numai în încunoștințarea părții despre existența litigiului, ci și în facilitarea prezentării acesteia în fața instanței pentru a-și formula apărările și a exercita căile de atac prevăzute de lege.

Chiar dacă, în speță, nu a fost identificat domiciliul oficial al pârâtei, acest aspect nu este de natură să atragă competența Tribunalului București, în baza alin. (2) al art. 1.099 C. proc. civ., întrucât sunt aplicabile dispozițiile art. 87 C. civ. și art. 89 alin. (3) C. civ., care acordă prioritate domiciliului în fapt al pârâtei care se află în raza de competență a Tribunalului Bacău.

Față de această împrejurare, Înalta Curte constată că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1.099 alin. (1) C. proc. civ., care atribuie în competența tribunalului în circumscripția căruia domiciliază partea care refuză recunoașterea hotărârii străine cererea ce are acest obiect.

Or, dispozițiile art. 1.099 alin. (2) C. proc. civ. atribuie în competența Tribunalului București soluționarea cererii de exequatur numai în cazul imposibilității determinării tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază partea care refuză recunoașterea hotărârii străine, ceea ce nu este cazul în speța de față.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, în cauză, nu își găsesc aplicabilitatea nici prevederile Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești și ale Regulamentului (CE) nr. 4/2009, deoarece acestea nu stabilesc reguli de competență internă a instanțelor de pe teritoriul unui stat membru.

Odată atrasă competența internațională a instanțelor române de soluționare a cererii de exequatur în baza regulamentelor, competența teritorială a acestora se stabilește conform normelor de drept intern, respectiv în baza art. 1.099 C. proc. civ., care constituie dreptul comun în materie.

Având în vedere că, în cauză, pârâta domiciliază în fapt în jud. Bacău, localitate aflată în circumscripția teritorială a Tribunalului Bacău, în aplicarea dispozițiilor art. 1.099 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Bacău.

Sursa informației: www.scj.ro.