Rectorii vor putea rămâne în funcţie cel mult două mandate

30 mart. 2023
Vizualizari: 427

După ce Senatul a adoptat, în ședința de plen de miercuri, Proiectul de lege al Guvernului pentru modificarea Codului penal și a altor acte normative pentru punerea în acord cu decizii ale Curții Constituționale, prin care pragul pentru abuzul în serviciu, a fost stabilit la 250.000 de lei, câteva sute de persoane au protestat, miercuri seară, în Piața Victoriei din capitală, împotriva votului din Senat, susținând că pragul stabilit va favoriza corupția.

„Ei au afișat pancarte pe care au scris mesaje precum «Lupul (PSD) își schimbă părul (+PNL+UDMR), dar năravul (O.U.G. 13) ba», «Iohannis, în 2017 ai fost cu noi aici. Unde ești acum?». De asemenea, protestatarii au strigat: «Justiție, nu corupție», «Cine nu sare vrea pensii speciale», «PSD, ciuma roșie», «PSD, PNL și UDMR – jaf, hoție și corupție»”, relatează România liberă.

Și tot România liberă scrie că: Ministerul Justiției a anunțat, miercuri seară, că pentru dezbaterile din Camera Deputaților asupra proiectului de lege privind nivelul pragului la infracțiunea de abuz în serviciu va susține adoptarea unui prag de 9.000 de lei”.

După anunțul ministrului Justiției, Premierul Nicolae Ciucă a susținut, într-o postare pe Facebook, că parlamentarii liberali vor susține propunerea ministrului Predoiu în Camera Deputaților.

„În această seară, am decis să susținem propunerea Ministerului Justiției privind pragul de 9000 de lei la infracțiunea de abuz în serviciu. L-am mandatat pe liderul grupului PNL de la Camera Deputaților, Gabriel Andronache, să depună acest amendament în numele Partidului Național Liberal, în vederea susținerii și adoptării lui”, a scris Premierul Ciucă pe Facebook, notează Agerpres.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a precizat, miercuri, că rectorii vor putea rămâne în funcție cel mult două mandate.

„Atunci când vorbim despre mandatele rectorilor, știam deja că este posibil să existe doar două mandate de 5 ani, fiecare dintre ele, fără a mai lua în considerare întreruperile posibile, că este vorba de suspendări, că este vorba de întreruperi din alte motive. Ceea ce am făcut în procesul de avizare interministerială este să clarificăm ce se întâmplă cu mandatul aflat în curs. Adică atunci când intră legea în vigoare, unii rectori vor avea un mandat în curs, acela se numără la maximul de două pe care legea îl prevede”, a afirmat ministrul Ligia Deca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria, la finalul ședinței de Guvern, scrie Agerpres.

Pe de altă parte, ministrul Ligia Deca a subliniat că noțiunea de „diversitate”, așa cum este definită în lege, se referă la particularitățile copiilor, dar că nu există în text sintagma „ideologie de gen”.

„Cred că diversitatea este o bogăție în educație și definiția din actul normativ subliniază acest lucru. Motto-ul UE este «Uniți în diversitate», deci nu avem în niciun fel intenția ca prin pachetul legislativ să ne referim la ceea ce am văzut și eu în declarația cultelor. Nu avem nicăieri în lege sintagma «ideologie de gen». Din acest punct de vedere, eu cred că legile sunt clare. Sigur, dacă sunt îmbunătățiri în Parlament, ele se pot face”, a mai arătat ministrul Educației, scrie Agerpres.

„Proiectul de hotărâre de Guvern privind limitarea tarifelor RCA, aflat pe agenda ședinței de Guvern, a fost amânat pentru a fi analizate cele mai bune opțiuni, potrivit unei informări a Executivului”, scrie Agerpres.

„Potrivit notei de fundamentare a proiectului, pornind de la situația creată pe piața polițelor RCA, «o soluție temporară pentru remedierea stării de fapt o poate constitui înghețarea temporară, pentru 6 luni, a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA pentru contractele RCA încheiate ulterior datei intrării în vigoare a prezentului act normativ la nivelul tarifelor de primă proprii calculate și practicate de către aceștia la data de 28 februarie 2023, tarife care au fost practicate anterior publicării tarifelor de referință de către A.S.F. în luna martie 2023, astfel fiind asigurată o dispersie a riscurilor la nivelul pieței de asigurări»”, mai arată Agerpres.

„Plenul Senatului a adoptat, miercuri, cu 79 de voturi pentru și 37 împotrivă, proiectul de lege inițiat de Guvern pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu”, scrie DC News, citând Agerpres.

Potrivit documentului, „conform jalonului 215, până la sfârșitul trimestrului IV 2022 trebuie întreprinse demersurile necesare pentru intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale. Astfel, se face referire la o serie de categorii de indemnizații/pensii reglementate prin acte normative individuale cu caracter special, aplicabil pentru șase categorii: corpul diplomatic și consular, funcționarii publici parlamentari, personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, procurori și judecători, personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor, personalul Curții de Conturi”, scrie DC News.

„Printre amendamentele propuse de senatori PNL și PSD și admise la comisii figurează eliminarea textului prin care magistrații din CSM beneficiau de pensie de serviciu după un singur mandat, aplicarea unui impozit de 15% pentru partea de necontributivitate a pensiilor de serviciu, opțiunea pentru o singură pensie de serviciu, eliminarea a cinci sporuri din pensiile de serviciu ale militarilor, indexarea pensiilor de serviciu cu rata medie anuală a inflației”, mai notează DC News.

Cotidianul titrează azi: „Ionel Arsene a scăpat de gratii”.

„Ionel Arsene a scăpat de gratii. Judecătorii au decis să îl plaseze în arest la domiciliu pe fostul președinte al Consiliului Județean Neamț, anunță Mediafax. Acesta s-a predat poliției în Bari – Italia. Arsene este condamnat definitiv la 6 ani și 8 luni de închisoare în România”, relatează Cotidianul.

„Românii care vor să călătorească în Bulgaria sunt avertizați că de astăzi și până pe 31 martie, producătorii de cereale din statul vecin vor protesta în zona punctelor de control la trecerea frontierei cu țara noastră”, anunță Rador, citat de Cotidianul.

„Din acest motiv, accesul mașinilor va fi blocat pe partea bulgară, la punctele: Kardam-Negru Vodă, Silistra-Ostrov, Ruse-Giurgiu și Vidin-Calafat. Producătorii de cereale din Bulgaria solicită măsuri urgente pentru protejarea producției de grâu din Bulgaria, la mai puțin de o lună după ce au cerut protecția statului împotriva împorturilor de grâu din Ucraina. Ei susțin de asemenea că înregistrează pierderi de sute de milioane de euro din cauza cerealelor din Ucraina”, relatează Cotidianul.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Seară liniștită!

 

Rectorii vor putea rămâne în funcție cel mult două mandate was last modified: martie 30th, 2023 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: