Recomandările CCBE privind protejarea confidenţialităţii clienţilor în contextul activităţilor de supraveghere

6 iun. 2016
Vizualizari: 2815

Despre

  • Nevoia de control legislativ
  • Amploarea admisă a interceptărilor
  • Supraveghere judiciară independentă
  • Valorificarea interceptărilor
  • Căi de atac și sancțiuni

UNBR a publicat articolul Consiliului Barourilor și al Societăților de Drept din Europa intitulat „Recomandările CCBE privind protejarea confidențialității clienților în contextul activităților de supraveghere”, al cărui conținut îl redăm în continuare:

SUMAR EXECUTIV

„Obligația avocatului de a respecta confidențialitatea servește atât intereselor administrării justiției, cât și intereselor clientului. În consecință, aceasta trebuie să beneficieze de o protecție specială din partea statului”.

– Codul deontologic al CCBE, articolul 2.3

Scopul prezentului document este de a informa legislatorii și factorii decizionali în privința standardelor care trebuie respectate pentru a asigura că principiile esențiale ale secretului profesional și privilegiului profesiei juridice nu sunt subminate de practici ale statului ce implică interceptarea comunicărilor și accesul la datele avocaților în scopul supravegherii și/sau al aplicării legii.

Partea I evidențiază sensul și domeniul de aplicare a confidențialității datelor clientului, prin prezentarea acestui concept în contextul drepturilor consfințite prin legislația UE și Convenția europeană a drepturilor omului, și al abordării adoptate de instanțele europene. Documentul de față demonstrează că atât Convenția, cât și legislația UE protejează confidențialitatea comunicărilor între avocați și clienții acestora, iar instanțele europene și alte organisme europene relevante îi acordă, la rândul lor, o importanță deosebită. Confidențialitatea nu este văzută numai ca o datorie a avocatului, ci și ca un drept fundamental al clientului. Fără garanția confidențialității nu poate exista încredere, iar aceasta este esențială pentru funcționarea adecvată a procesului de administrarea a actelor de justiție și a statului de drept.

Recomandările cuprinse în Partea II a prezentului vizează asigurarea respectării acestui principiu, precizând următoarele condiții principale:

1. Principiul general: orice act de supraveghere directă sau indirectă întreprins de stat trebuie să se înscrie în limitele principiilor statului de drept, cu respectarea principiului că orice date și comunicări protejate de privilegiul profesiei juridice și de obligația păstrării secretului profesional sunt inviolabile și nu pot face obiectul interceptării sau supravegherii.

2. Nevoia de control legislativ: activitățile de supraveghere trebuie reglementate cu un grad adecvat de detaliere prin legislație primară care trebuie să prevadă în mod explicit protecția comunicărilor între avocat și client. De asemenea, în cazul externalizării activităților de supraveghere către persoane private, guvernul trebuie să dețină întotdeauna controlul deplin asupra întregului proces de supraveghere. Decriptarea datelor poate fi permisă numai dacă este definită în mod legal, în urma unui proces adecvat și a unei autorizări judiciare prealabile.

3. Amploarea admisă a interceptărilor: numai comunicările care nu se încadrează în categoria secretului profesional sau privilegiului profesiei juridice pot fi interceptate. Niciun sistem nu protejează comunicările în cazul în care avocatul este implicat în punerea la cale a unei activități infracționale. Obiectivul este asigurarea inviolabilității materialelor care intră sub incidența confidențialității relației avocat-client. Prin urmare, mandatul de interceptare a comunicărilor cu un avocat nu ar trebui eliberat decât dacă există dovezi indiscutabile cu privire la faptul că materialul a cărui interceptare se vizează nu va fi protejat prin privilegiul profesiei juridice sau prin secretul profesional.

4. Supraveghere judiciară independentă: în cazul comunicărilor cu avocații, este esențial să se obțină autorizarea judiciară înainte de impunerea oricărei măsuri de interceptare. În plus, este necesară asigurarea supervizării în toate etapele măsurilor de supraveghere, supervizare efectuată de un organ judiciar independent, care are competența de a stopa interceptarea și/sau de a distruge materialele interceptate. În acest scop, organul de supraveghere trebuie să aibă, prin lege, competențele necesare pentru a lua decizii aplicabile în practică.

5. Valorificarea interceptărilor: orice material interceptat și obținut în lipsa autorizării judiciare (prealabile) și cu încălcarea confidențialității clientului trebuie considerat inadmisibil de către instanță și se impune distrugerea acestuia. Orice material obținut în mod legal ar trebui să fie admisibil ca probă.

6. Căi de atac și sancțiuni: este necesar ca avocații și clienții acestora care au făcut obiectul supravegherii ilegale să aibă la dispoziție căi de atac și să se introducă un sistem de sancțiuni. Avocații și clienții acestora au dreptul de a fi informați în legătură cu datele colectate ca rezultat al supravegherii directe sau indirecte, odată ce a fost divulgat faptul că au fost instituite măsuri de supraveghere.

INTRODUCERE

În ultimii ani, CCBE a exprimat îngrijorări majore[1] în legătură cu dezvăluirile referitoare la metodele de lucru ale serviciilor naționale de informații. Aceste îngrijorări se referă în special la faptul că organismele de stat au competențe de anchetă secrete și/sau controlate insuficient și utilizează tehnologii de interceptare și urmărire foarte sofisticate și avansate pentru a accesa date din comunicările cetățenilor, într-un mod generalizat, pe scară largă, fără se bazeze pe suspiciuni. Deși pot aduce beneficii în combaterea terorismului și crimei organizate, aceste tehnologii creează noi probleme specifice care trebuie abordate, în special în ceea ce privește caracterul legal al ingerinței în drepturile fundamentale ale omului.

Această ingerință devine deosebit de periculoasă atunci când guvernele accesează date și comunicări cărora le-a fost acordată o protecție specială prin lege. Evident, este situația comunicărilor între avocați și clienții acestora. În toate statele membre ale Uniunii Europene, legea oferă protecție împotriva dezvăluirii informațiilor comunicate între avocat și client în condiții de confidențialitate. Fără această protecție, este subminată însăși funcționarea statului de drept.

Ar putea fi afectate mai ales accesul la justiție, dreptul la un proces echitabil și dreptul la viață privată. Aceste drepturi sunt protejate în numeroase documente juridice interne și internaționale, printre care se numără Convenția Europeană a Drepturilor Omului (ECHR) și Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Subminarea confidențialității comunicării avocat-client – indiferent dacă această confidențialitate se bazează pe conceptul de secret profesional sau (așa cum se întâmplă în unele jurisdicții) pe privilegiul profesiei juridice – înseamnă încălcarea obligațiilor internaționale, negarea drepturilor acuzatului și compromiterea generală a caracterului democratic al statului.

Acest aspect a fost recunoscut de către diferite organisme internaționale. Parlamentul European, de exemplu, a adoptat în octombrie 2015 o rezoluție referitoare la măsuri subsecvente[2] în legătură cu supravegherea electronică de masă a cetățenilor UE în care se subliniază că drepturile cetățenilor UE trebuie protejate împotriva oricărei supravegheri a comunicărilor confidențiale cu avocații. În plus, Parlamentul European a solicitat în mod explicit Comisiei Europene să adopte o comunicare în această privință[3]. În plus, în 2015, Consiliul Europei a adoptat și a dat publicității mai multe lucrări pe această temă. Adunarea Parlamentară a adoptat o rezoluție[4] în care a evidențiat faptul că interceptarea comunicărilor privilegiate ale avocaților reprezintă o amenințare la adresa drepturilor fundamentale, în special a dreptului la viață privată și a dreptului la un proces echitabil. Comisia de la Veneția a dat publicității o versiune actualizată[5] a unui raport anterior privind supravegherea democratică a serviciilor de securitate și informații în care se recunoaște că, în ceea ce privește comunicările avocat-client, trebuie asigurată o protecție ridicată care să includă garanții procedurale și supraveghere externă puternică. În sfârșit, Comisarul pentru Drepturile Omului a subliniat într-un document de discuție[6] că interceptarea comunicărilor între avocați și clienții acestora poate submina egalitatea de mijloace a părților și dreptul la un proces echitabil.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Deși importanța acestui principiu nu poate fi contestată, în prezent principiul este serios amenințat. Ultimele evenimente din diferite țări europene compromit protecția acordată în mod tradițional secretului profesional și privilegiului profesiei juridice de către statele democratice.[7]

Scopul prezentului document este de a informa legislatorii și decidenții în legătură cu standardele care trebuie respectate pentru a asigura că principiile esențiale ale secretului profesional și privilegiului profesiei juridice nu sunt subminate de practici ale statului ce implică interceptarea comunicărilor și accesul la datele avocaților în scopul supravegherii și/sau al aplicării legii.

Prezentul document nu își propune stabilirea unei abordări europene, recunoscând atât faptul că există diferențe importante între privilegiul profesiei juridice și secretul profesional, cât și faptul că pot exista diferențe în înțelegerea naturii și domeniului de aplicare a secretului profesional în diferite jurisdicții. Cu toate acestea, oricare ar fi abordarea specifică a diferitelor jurisdicții, toate statele membre ale Consiliului Europei au obligația de a respecta Convenția europeană a drepturilor omului (ECHR) și, în plus, statele membre ale Uniunii Europene au obligația de a respecta prevederile legislației UE. Prin urmare, abordarea adoptată de prezentul document este să efectueze o analiză a abordării Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) și a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), pentru a distinge standardele minime care se aplică în întreaga Europă. Desigur, se acceptă faptul că anumite jurisdicții pot aplica standarde care depășesc aceste standarde minime.

Pentru scopurile prezentului document, termenii „stat” sau “guvern” sunt în mod deliberat utilizați de o manieră largă și imprecisă, deoarece acești termeni pot face referire la guvernul național, la diferite niveluri ale guvernului (federal, de stat sau local), la agenții guvernamentale, autorități fiscale, agenții independente care îndeplinesc atribuții publice, poliție, parchet, servicii de informații etc. Recomandările vizează accesul statului sub toate formele sale și manifestări privind datele și comunicările între avocați și clienți.

 PARTEA I: SECRETUL PROFESIONAL ȘI PRIVILEGIUL PROFESIEI JURIDICE – SENS ȘI DOMENIU DE APLICARE

Secretul profesional și privilegiul profesiei juridice

Eficiența avocaților atunci când apără drepturile clienților depinde de existența unei încrederi în legătură cu respectarea confidențialității comunicărilor dintre avocat și client. Acest aspect este recunoscut de secole pe întregul teritoriu al Europei. Practic, fără această garanție, există pericolul ca, pe de o parte, clientul să nu aibă încrederea necesară[8] pentru a face dezvăluiri complete și sincere avocaților săi și, pe de altă parte, avocatul să nu dispună de informații suficiente (ce ar putea fi importante) care să-i permită să ofere clientului servicii de consiliere complete și cuprinzătoare și să îl reprezinte eficient. Fără această încredere, clientul nu ar putea avea siguranța că poate face dezvăluiri complete și sincere avocatului său, aspect esențial pentru a oferi servicii de consiliere și asistență juridică complete și adecvate, constituind, prin urmare, o garanție esențială pentru un proces echitabil.

Din cauza acestui imperativ la nivel de politici, toate țările europene au prevederi legislative în scopul asigurării protejării dreptului și îndatoririi avocatului de a păstra confidențialitatea datelor clienților săi. În unele jurisdicții din Europa, această garanție este oferită prin plasarea comunicărilor în cauză sub protecția privilegiului profesiei juridice, iar în alte jurisdicții prin considerarea comunicărilor drept secrete profesionale. Însă ambele abordări urmăresc același scop: protejarea informațiilor generate în cadrul relației avocat-client pentru a oferi sau a primi servicii de consiliere juridică (atât în proceduri contencioase, cât și necontencioase) și/sau reprezentare în orice acțiuni în justiție, indiferent că sunt în materie civilă sau penală.

Deși scopul prezentului document nu constă în analiza detaliată a privilegiului profesiei juridice și a secretului profesional, este util să înțelegem abordarea generală amplă în cazul fiecărui concept.[9]

Conceptul de privilegiu al profesiei juridice oferă comunicărilor între avocat și client privilegiul confidențialității care aparține clientului. Din relația avocat-client decurge obligația avocatului de a păstra în condiții de confidențialitate toate comunicările dintre el și client care au legătură cu atribuțiile sale, conform instrucțiunilor primite de la client, cu excepția cazului în care clientul renunță la această confidențialitate. Această obligație civilă devine o obligație deontologică. Cu toate acestea, este important să înțelegem că privilegiul nu se aplică acelor comunicări care nu au legătură cu relația dintre client, în calitate de client, și avocat, în calitate de avocat al clientului. De exemplu, nu se aplică acelor comunicări dintre o persoană și un avocat care acționează în calitate de avocat al clientului în anumite chestiuni care nu se înscriu în relația profesională. Iată un exemplu clar: un avocat este implicat în apărarea unui client într-o cauză penală, acesta din urmă fiind acuzat de săvârșirea unui jaf la o bancă sau a unui act de terorism, însă, în situația în care avocatul este complicele clientului în ceea ce privește punerea la cale a jafului sau a actului de terorism, este evident că respectivele comunicări nu pot intra sub incidența secretului profesiei juridice. În unele jurisdicții de drept comun, această situație este de obicei numită „excepție de inechitateˮ, deși este important să menționăm că nu este vorba cu adevărat despre o excepție: este mai degrabă o chestiune care nu intră de la bun început sub incidența privilegiului profesiei juridice.

Atunci când baza este secretul profesional, obligația de a păstra confidențialitatea comunicărilor este absolută. Este o obligație ce îi revine în mod direct avocatului și la care, în majoritatea jurisdicțiilor, clientul nu poate renunța. În unele jurisdicții, secretul profesional are statut constituțional, vizând garantarea drepturilor fundamentale, precum dreptul fundamental la viață privată, dreptul la secretul comunicărilor, dreptul la apărare și la un proces echitabil. În unele jurisdicții, încălcarea secretului profesional de către avocat constituie infracțiune, este legiferată în Codul penal, iar dezvăluirea informațiilor protejate de secretul profesional poate fi sancționată prin pedeapsa cu închisoarea. În ciuda acestor diferențe importante, similaritatea dintre conceptul de secret profesional și cel de privilegiu al profesiei juridice constă în faptul că acestea nu se aplică într-o cauză în care avocatul este implicat, împreună cu clientul, în punerea la cale a unei activități criminale.

Fără confidențialitate nu există proces echitabil

În majoritatea sistemelor juridice se consideră că în cazul în care unui cetățean i se refuză dreptul de a i se garanta confidențialitatea, respectiv dreptul de a fi protejat împotriva dezvăluirii comunicărilor pe care le are cu avocatul său, este posibil să i se refuze și accesul la consiliere juridică și justiție. Astfel, secretul profesional și privilegiul profesiei juridice sunt considerate instrumente prin care se poate asigura accesul la justiție și menținerea statului de drept. Într-adevăr, CEDO a corelat în mod repetat respectarea secretului profesional și a privilegiului profesiei juridice cu respectarea articolelor 6 și 8 din ECHR. În primul rând, Curtea a considerat că “dreptul unui acuzat de a comunica cu avocatul său în lipsa oricărei alte persoane face parte din cerințele de bază ale unui proces echitabil într-o societate democratică și derivă din articolul 6 alineatul 3 (c) din Convenție[10]. De asemenea, Curtea a afirmat că “dreptul oricărei persoane la un proces echitabil[11] depinde de “relația de încredere dintre [avocat și client]”. În al doilea rând, Curtea a evidențiat în repetate rânduri că subminarea secretului profesional sau a privilegiului profesiei juridice poate reprezenta o încălcare a articolului 8 care protejează dreptul la respectarea vieții private și de familie. Într-adevăr, articolul “permite o protecție mai puternică a schimburilor de informații dintre avocați și clienții acestora[12]„. Curtea continuă: “acest lucru este justificat prin faptul că avocaților li se atribuie un rol fundamental într-o societate democratică, acela de a apăra părțile la litigiu. Cu toate acestea, este imposibil să ducă la îndeplinire această sarcină esențială dacă nu pot să garanteze celor pe care îi apără că schimburile lor de informații vor rămâne confidențiale”.

Mai mult, în legislația UE, articolul 4 al Directivei privind dreptul de a avea acces la un avocat (Directiva 2013/48/UE) prevede:

“Statele membre respectă confidențialitatea comunicării dintre persoanele suspectate sau acuzate și avocatul lor în exercitarea dreptului de a avea acces la un avocat prevăzut în prezenta directivă. O astfel de comunicare include întrevederi, corespondență, conversații telefonice și alte forme de comunicare permise în temeiul dreptului intern.”

Trebuie evidențiat faptul că obligația statelor membre de a respecta confidențialitatea este una absolută. Deși domeniul de aplicare al directivei este limitat la dreptul penal, articolul 4 reflectă principiul inviolabilității secretului profesional și privilegiului profesiei juridice.

În această privință, punctul 34 al Preambulului Directivei 2013/48/EU nu este concordant cu termenii clari ai articolului 4, citat mai sus.

În special, punctul 34 al Preambulului afirmă “Prezenta directivă [2013/48/EU] ar trebui să nu se aplice unei încălcări a confidențialității ocazionate de o operațiune de supraveghere legală de către autoritățile competente. De asemenea, prezenta directivă ar trebui să nu aducă atingere activității care este desfășurată, de exemplu, de către serviciile naționale de securitate cu scopul de a proteja securitatea națională, în conformitate cu articolul 4, alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) sau care intră sub incidența articolului 72 din TFUE, care prevede că titlul V privind spațiul de libertate, securitate și justiție nu aduce atingere exercitării responsabilităților care revin statelor membre pentru menținerea ordinii publice și pentru apărarea securității interne”.

Dimpotrivă, prevederile Directivei 2013/48/UE permit derogarea temporară numai în articolul 3 alineatele (5) și (6) și în articolul 5 alineatul (3). O astfel de derogare temporară se poate face în condițiile respectării cerințelor articolului 8 al directivei. În cazul în care sunt invocate motive care țin de “securitatea națională”, ca excepție sau justificare per se, această “excepție” (în special lipsa unei definiții clare care să precizeze ce anume constituie ‘securitatea națională’ în sine) ar conduce la imposibilitatea persoanelor suspectate sau acuzate de a invoca eficient dreptul la confidențialitatea comunicării cu avocatul lor.

Prin urmare, atunci când există un conflict, CJUE ar trebui să prefere termenii clari ai prevederilor articolului 4 al Directivei 2013/48/UE.

Jurisprudență

Curțile europene, atât cea din Luxemburg, cât cea din Strasbourg, au o jurisprudență vastă referitoare la secretul profesional și la privilegiul profesiei juridice în care este evidențiată importanța acestor principii. Secretul profesional și privilegiul profesiei juridice sunt consacrate și în instrumentele juridice europene. În plus, toate statele membre ale Uniunii Europene recunosc faptul că secretul profesional sau privilegiul profesiei juridice reprezintă unul dintre obiectivele majore și principiile de reglementare ale profesiei juridice, iar încălcarea acestora reprezintă în unele state membre ale UE nu doar o încălcare a unei obligații profesionale, ci și o infracțiune. În plus, în Carta principiilor de bază ale avocatului european, Codul deontologic al avocatului european și multe alte documente, CCBE prevede că secretul profesional și privilegiul profesiei juridice se numără printre valorile fundamentale ale profesiei de avocat în Europa. Mai jos sunt prezentate mai detaliat deciziile esențiale ale instanțelor europene, instrumentele juridice europene relevante, precum și propriile documente ale CCBE.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene: speța AM&S

În speța AM&S împotriva Comisiei, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a recunoscut că păstrarea confidențialității în legătură cu anumite comunicări între avocat și client constituie un principiu general de drept, comun legislațiilor tuturor statelor membre și, prin urmare, un drept fundamental protejat de legislația comunitară.[13] Curtea a afirmat că “orice persoană trebuie aibă posibilitatea, fără nicio constrângere, de a consulta un avocat a cărui profesie presupune acordarea de consiliere juridică independentă tuturor celor care au nevoie de aceasta”, și că, prin urmare, confidențialitatea anumitor comunicări între avocat și client trebuie protejată.[14] Privilegiul profesiei juridice și secretul profesional pot fi invocate nu doar de persoanele fizice, ci și de companiile care ar putea face obiectul unei investigații a Comisiei, indiferent de statutul juridic al acestora. Acesta se aplică tuturor documentelor care ajung în mâinile avocatului sau ale clientului, precum și tuturor comunicărilor care provin de la oricare dintre ei.

Decizia CJUE a fost și continuă să fie deosebit de importantă, întrucât a confirmat protejarea comunicărilor privilegiate (contestată până în 1978) și a definit aria de aplicare a secretului profesional și implicațiile practice ale acestuia. CJUE a remarcat că secretul profesional și privilegiul profesiei juridice sunt strâns legate de conceptul referitor la rolul avocatului de colaborator în administrarea justiției de către instanțe[15]. CCBE a intervenit în cauză în sprijinul reclamantei.

În speța AM&S, CJUE a definit aria de aplicare a secretului profesional în sistemul Comunității Europene, pe baza tradițiilor juridice comune statelor membre. A interpretat regulamentul 17 în sensul protejării confidențialității comunicărilor scrise dintre un avocat și clienții săi, sub rezerva a două condiții, introducând elemente ale acestei protecții despre care s-a constatat că sunt comune legislațiilor statelor membre din 1982, respectiv: (i) comunicările trebuie să aibă loc pentru și în interesul drepturilor la apărare ale clientului, și (ii) comunicările trebuie să fie întocmite de avocați independenți care dispun de calificările necesare pentru a-și practica profesia în orice țară a SEE.

În ceea ce privește prima cerință, CJUE a subliniat că trebuie asigurată exercitarea deplină a drepturilor la apărare în contextul procedurilor de investigare derulate de Comisie și că protecția confidențialității comunicărilor scrise între client și avocat reprezintă un corolar esențial al drepturilor la apărare. Așadar, Curtea recunoaște faptul că toate comunicările scrise transmise după inițierea procedurilor trebuie protejate. Cu toate acestea, întrucât Comisia poate să declanșeze o investigație înainte de inițierea formală a procedurii, Curtea a afirmat că – pentru a nu descuraja întreprinderile să solicite consiliere juridică cât mai repede – protejarea secretului profesional și a privilegiului profesiei juridice se aplică și pentru orice comunicare scrisă anterioară care are legătură cu obiectul procedurii. Consilierea juridică este considerată o etapă „pregătitoareˮ în cadrul apărării întreprinderii[16].

În baza celei de-a doua cerințe stabilite în speța AM&S, secretul profesional se aplică doar comunicărilor scrise întocmite de avocați independenți care au dreptul să își practice profesia în unul dintre statele membre, indiferent dacă este sau nu vorba despre același stat membru în care își are domiciliul clientul.[17] Acest lucru înseamnă că, prin definiție, comunicările ce implică avocați calificați în țări terțe precum Statele Unite ale Americii nu sunt considerate privilegiate în temeiul regimului juridic din UE, chiar dacă avocații respectivi își au sediul în CE.

În plus, noțiunea de „avocat independent” nu cuprinde, în opinia Curții, orice expert juridic care are obligații față de clientul său în baza unei relații de muncă. Curtea a constatat că această cerință, în legătură cu poziția și statutul consilierului juridic, se bazează pe „conceptul conform căruia rolul avocatului este de a coopera în cadrul administrării justiției de către instanțe și de a i se solicita să acorde, în condițiile unei independențe absolute, și având în vedere interesele majore ale speței în cauză, asistența juridică de care are nevoie clientul”.[18] În ciuda mențiunii că „normele de etică profesională și disciplină prevăzute și aplicate în interes general de către instituțiile cărora le-a fost atribuită autoritatea necesară în acest scop” sunt echivalentul protecției secretului profesional, Curtea a afirmat în speța AM&S că, pe baza criteriilor comune găsite în legislațiile naționale ale statelor membre, un document ce cuprinde sfaturi juridice, transmis între avocat și client, este protejat împotriva dezvăluirii doar dacă avocatul este „independentˮ, „adică nu are obligații față de client în baza unei relații de muncă”.[19]

Cu toate acestea, unele țări europene permit avocaților înregistrați în cadrul unui barou sau al unei societăți de drept să lucreze ca avocat intern pentru o societate comercială. În multe dintre aceste jurisdicții, acești avocați se supun acelorași norme etice și profesionale sau unora similare ca și ceilalți avocați și se bucură de protecția privilegiului profesiei juridice sau a secretului profesional, conform legislației naționale relevante.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Dreptul la confidențialitatea comunicărilor între avocat și client, fie în baza articolului 8 „Dreptul la respectarea vieții private și de familieˮ, fie în baza articolului 6 „Dreptul la un proces echitabilˮ, este recunoscut și în hotărârile CEDO.

Articolul 8 stabilește în mod clar dreptul fiecărei persoane la respectarea corespondenței. Protejează confidențialitatea comunicărilor indiferent care este conținutul corespondenței în cauză și indiferent ce formă ar avea acestea. Orice ingerință trebuie să fie în conformitate cu legea, să urmărească un scop legitim și să fie o măsură necesară, într-o societate democratică, în vederea îndeplinirii scopului respectiv. Ultima cerință a fost avută în vedere de către Curte în numeroase decizii. Cu toate acestea, trebuie menționat că, deși dreptul prevăzut la articolul 8 în această privință este confirmat ca aplicabil în maniera descrisă mai sus, dreptul prevăzut la articolul 6 nu este confirmat.

Jurisprudența CEDO referitoare la confidențialitatea comunicării între client și avocat este foarte bogată și s-a dezvoltat în mod constant de-a lungul anilor. Facem trimitere la câteva decizii esențiale ce prevăd principiile generale ce trebuie respectate atunci când este vorba despre relația avocat-client:

  • “(…) Dacă un avocat nu poate să se consulte cu clientul său și să primească instrucțiuni confidențiale de la acesta fără o astfel de supraveghere, asistența pe care o oferă își pierde o mare parte din utilitate, în condițiile în care rolul Convenției este de a garanta drepturile practice și efective (…).”[20]
  • “Interceptarea conversațiilor dintre avocat și clientul acestuia subminează în mod incontestabil secretul profesional, care constituie baza relației de încredere dintre aceștia”[21]
  • “(…) în această privință, trebuie reamintit faptul că, atunci când este implicat un avocat, încălcarea secretului profesional poate avea repercusiuni asupra administrării adecvate a justiției și prin urmare asupra drepturilor garantate de articolul 6 din Convenție. (…)”.[22]
  • “Mai presus de orice, în practică, este cel puțin uimitor cum această sarcină ar trebui atribuită unui funcționar al departamentului juridic al Oficiului Poștal care este membru al guvernului, fără supravegherea unui judecător independent, în special în domeniul sensibil al relațiilor confidențiale dintre un avocat și clienții săi, care vizează direct drepturile la apărare”.[23]

În speța Foxley împotriva Regatului Unit[24], care prezintă un interes deosebit în ceea ce privește comunicările între avocați și clienți, Curtea a hotărât că a avut loc o încălcare a articolului 8 prin interceptarea corespondenței între reclamantă și avocații săi. În această cauză, Curtea a evidențiat necesitatea unor garanții eficace[25] care să asigure încălcarea minimă a dreptului la respectarea corespondenței și a reamintit, de asemenea, că relația avocat-client este, în principiu, privilegiată, iar corespondența în acest context, oricare ar fi scopul ei, se referă la aspecte private și confidențiale:

“43. Curtea reamintește că noțiunea de necesitate implică faptul că ingerința este determinată de o necesitate socială presantă și, în special, este proporțională cu scopul legitim urmărit. Atunci când se stabilește dacă o ingerință este „necesară într-o societate democratică”, se aplică marja de apreciere a statului (a se vedea hotărârea din speța Campbell împotriva Regatului Unit din 25 martie 1992, seria A nr. 233, p. 18, § 44). De asemenea, se observă că în domeniul examinat – ascunderea activelor societății falimentare în detrimentul creditorilor săi – autoritățile pot considera că este necesar să recurgă la interceptarea corespondenței societății falimentare pentru a identifica și a urmări sursele venitului. Cu toate acestea, implementarea măsurilor trebuie însoțită de garanții adecvate și eficace care să asigure încălcarea minimă a dreptului la respectarea corespondenței. Acest lucru este în special valabil atunci când, așa cum este cazul și în speța de față, corespondența cu consilierii juridici ai societății falimentare poate fi interceptată. Curtea constată în această privință că relația avocat-client este, în principiu, privilegiată, iar corespondența în acest context, indiferent care este scopul acesteia, se referă la aspecte de natură privată și confidențială (hotărârea Campbell menționată mai sus, pp. 18-19, §§ 46 și 48)”.

În speța Michaud împotriva Franței, Curtea a afirmat:

“118. Rezultă că, dacă articolul 8 protejează confidențialitatea oricărei “corespondențe” între persoane, acesta conferă o protecție mai puternică schimburilor de informații dintre avocați și clienții acestora. Acest lucru este justificat prin faptul că avocaților li se atribuie un rol fundamental într-o societate democratică, acela de a apăra părțile la litigiu. Cu toate acestea, este imposibil să ducă la îndeplinire această sarcină esențială dacă nu pot să garanteze celor pe care îi apără că schimburile lor de informații vor rămâne confidențiale. Este în joc relația de încredere dintre aceștia, esențială pentru realizarea aceste misiuni. De aceasta depinde, de asemenea, în mod indirect, dar necesar, dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, inclusiv dreptul persoanelor acuzate de a nu se autoincrimina.

“119. Această protecție sporită conferită de articolul 8 confidențialității relațiilor avocat-client și motivele pe care se bazează, determină Curtea să constate că, din această perspectivă, privilegiul profesiei juridice, care impune înainte de toate anumite obligații avocaților, este în mod special protejat de acest articol.”

În speța R.E. împotriva Regatului Unit[26], CEDO, constatând o încălcare a articolului 8 din convenție ca urmare a supravegherii unui interviu avocat-client care a avut loc într-o secție de poliție, a afirmat:

“ Prin urmare, Curtea consideră că supravegherea unei consultări juridice reprezintă un grad extrem de ridicat de intruziune în dreptul persoanei la respectarea vieții private și a corespondenței; mai mare decât gradul de intruziune din spețele[27] și chiar  Bykov[28]. Prin urmare, se așteaptă că în aceste cazuri se vor aplica aceleași garanții pentru protejarea persoanelor împotriva ingerinței arbitrare în drepturile prevăzute la articolul 8, după cum s-a solicitat în cauzele referitoare la interceptarea comunicărilor, cel puțin în măsura în care aceste principii pot fi aplicate formei de supraveghere respective.”

Tendința CEDO a fost de a aborda chestiunea interceptării comunicărilor avocat-client din perspectiva dreptului la respectarea comunicărilor prevăzut la articolul 8, deși acordă comunicărilor avocat-client un grad de protecție mai ridicat decât altor comunicări private. Deși acest fapt a condus la recunoașterea consecventă de către Curte a nevoii de protecție sporită a comunicărilor dintre avocați și clienții acestora, Curtea a făcut observații ocazionale conform cărora excepțiile sunt permise, deși natura și amploarea unor astfel de excepții nu au fost examinate cu adevărat de către Curte.

Astfel, rămâne fără răspuns întrebarea următoare:

Cum pot contribui articolele 6 și 8 ale ECHR pentru a asigura protejarea privilegiului profesiei juridice și a secretului profesional?

S-a sugerat că punctul de pornire ar putea fi să se stabilească ce anume este și ce nu este protejat prin privilegiul profesiei juridice și prin secretul profesional. După cum am menționat mai sus, niciun sistem al privilegiului profesiei juridice sau al secretului profesional nu protejează comunicările în cazul în care avocatul este implicat în punerea la cale a unei activități infracționale (așa-numita “excepție de inechitate”). Protecția legală ar trebui să vizeze asigurarea inviolabilității datelor care intră sub incidența privilegiului profesiei juridice sau a obligației păstrării secretului profesional.

În această privință, articolul 6 oferă un mecanism de filtrare util, deși nu poate fi o garanție de protejare a oricărei comunicări cuprinse în sfera privilegiului profesiei juridice sau a obligației păstrării secretului profesional. Aceasta din cauză că, deși domeniul de aplicare al articolului 6 este vast (pentru că privește dreptul la un proces echitabil atât în materie penală, cât și în materie civilă, articolul 6 extinzând protecția până la momentul acordării primei consultări), acesta nu este atotcuprinzător, pentru că vor exista comunicări cuprinse în sfera privilegiului profesiei juridice sau comunicări secrete care nu intră sub incidența articolului 6 – de exemplu, comunicările privind negocierile contractuale sau alte proceduri necontencioase. Cu toate acestea, dacă o comunicare cuprinsă în sfera privilegiului profesiei juridice sau o comunicare protejată prin obligația secretului profesional intră sub incidența articolului 6, atunci, având în vedere natura absolută a protecției conferite prin 6, nu ar trebui permisă posibilitatea interceptării.

Cu toate acestea, după cum am explicat, nu orice secret profesional sau comunicare privilegiată se bucură de protecția articolului 6, iar aici devine esențială protecția conferită prin articolul 8. Articolul 8 este confirmat, solicitând efectuarea unui exercițiu de echilibrare – confidențialitatea, față de interesele statului de a-și proteja cetățenii într-o societate democratică. Cu toate acestea, jurisprudența clară a CEDO, exprimată și în speța Michaud, este să acorde o protecție sporită, conform articolului 8, comunicărilor cuprinse în sfera privilegiului profesiei juridice sau a secretului profesional. Este dificil de înțeles de ce protecția sporită acordată comunicărilor cuprinse în sfera privilegiului profesiei juridice sau a secretului profesional conform articolului 8 nu ar trebui, în principiu, să fie echivalentă cu protecția conferită materialelor cuprinse în sfera privilegiului profesiei juridice și secretelor profesionale care intră sub incidența articolului 6.

Prin urmare, răspunsul la întrebarea de mai sus este că, atunci când se analizează o solicitare de a permite interceptarea comunicărilor dintre un avocat și un client, primul aspect care trebuie stabilit este dacă respectiva comunicare intră sub incidența privilegiului profesiei juridice sau a secretului profesional.

Dacă respectiva comunicare este protejată de privilegiul profesiei juridice sau de secretul profesional[29], următoarea etapă ar fi să se stabilească dacă intră sub incidența articolului 6. Dacă răspunsul este da, atunci nu ar trebui să existe posibilitatea interceptării sau a situației în care persoana face obiectul supravegherii.

În ceea ce privește comunicările care nu intră sub incidența articolului 6, întrucât acestea continuă să fie comunicări private, ar fi adecvată efectuarea unui exercițiu de echilibrare în legătură cu articolul 8. Însă aceste comunicări tot intră sub incidența protecției sporite conferite de articolul 8, prin urmare se aplică principiile din cauza Michaud. Aplicarea acelor principii ar trebui să conducă la un rezultat asemănător protecției conferite prin articolul 6.

Recomandarea Consiliului Europei nr. R(2000)21 din 25 octombrie 2000

Pe lângă jurisprudența bogată a instanțelor europene referitoare la comunicările privilegiate, este important să menționăm Recomandarea Consiliului Europei Rec (2000) 21 din 25 octombrie 2000 despre libertatea exercitării profesiei de avocat în Europa care prevede că “Ar trebui luate toate măsurile pentru a asigura respectarea confidențialității relației avocat-client. Excepțiile la acest principiu ar trebui permise doar dacă sunt compatibile cu statul de drept.” (principiul I, alineatul 6) și că „Secretul profesional ar trebui respectat de către avocați în conformitate cu normele, regulamentele și standardele profesionale. Orice încălcare a acestei confidențialități fără acordul clientului ar trebui să facă obiectul unor sancțiuni corespunzătoare.” (principiul III, alineatul 2).

Documentele CCBE

CCBE acordă o mare atenție valorilor fundamentale ale profesiei juridice în Europa, inclusiv secretului profesional și privilegiului profesiei juridice. Din acest motiv, la momentul publicării documentului de față, CBBE este în curs de finalizare a lucrării intitulate ‘Către un model de cod deontologic’, care va servi drept model pentru barourile naționale și societățile de drept în momentul în care vor revizui regulamentele naționale. Acest model de cod va aborda, printre altele, și problema confidențialității și va avea în vedere jurisprudența existentă la nivelul instanțelor europene.

În prezent, CCBE are două documente principale care abordează tema confidențialității.

În primul rând, Carta principiilor fundamentale ale avocatului european, adoptată în data de 24 noiembrie 2006, care include o listă de zece principii fundamentale, comune regulamentelor naționale și internaționale care guvernează profesia de avocat. Principiile Cartei prevăd următoarele:

“Principiul (b) – dreptul și datoria avocatului de a respecta secretul profesional și confidențialitatea cauzelor ce i-au fost încredințate:

Esența profesiei de avocat include și faptul că acestuia i se vor comunica lucruri pe care clientul nu i le-ar spune altei persoane – cele mai intime detalii ale vieții private sau cele mai valoroase secrete comerciale – și că avocatul ar trebui să primească astfel informații pe bază de încredere. Fără garanția confidențialității nu poate exista încredere. Carta evidențiază dualitatea naturii acestui principiu – respectarea confidențialității nu este doar obligația avocatului, ci este un drept fundamental al clientului. Regulile “privilegiului profesional” interzic ca informația comunicată între avocat și client să fie folosită împotriva clientului. În unele jurisdicții, dreptul la confidențialitate este privit ca un drept care aparține exclusiv clientului, în timp ce în alte jurisdicții “secretul profesional” poate necesita ca avocatul să păstreze secretul clientului său, împărtășit în bază de încredere, față de avocatul părții adverse. Principiul (b) conține toate aceste concepte înrudite – privilegiul profesiei juridice, confidențialitatea și secretul profesional. Datoria avocatului față de client rămâne chiar și după ce avocatul încetează să mai acționeze.”

Este important să observăm că această Cartă a CCBE nu este concepută ca un cod de conduită. Cu toate acestea, scopul ei este acela de a fi aplicată pe întreg teritoriul Europei de către fiecare stat, indiferent dacă statutul acestuia este de membru, asociat sau observator în cadrul CCBE. Printre altele, scopul Cartei este acela de a veni în sprijinul barourilor care depun eforturi pentru a-și edifica independența, precum și de a spori gradul de înțelegere de către avocați a importanței rolului avocatului în societate; vizează avocații, decidenții și publicul larg.

În al doilea rând, există și Codul deontologic pentru avocații europeni al CCBE, din 28 octombrie 1988, revizuit ultima dată în 2006, care conține, de asemenea, o prevedere referitoare la confidențialitate:

“2.3. Confidențialitatea

Esența profesiei de avocat include și faptul că acestuia i se vor comunica lucruri pe care clientul nu i le-ar spune altei persoane și că avocatul ar trebui să primească astfel informații pe bază de încredere. Fără garanția confidențialității nu poate exista încredere. Prin urmare, confidențialitatea constituie un drept și o îndatorire primordială și fundamentală a avocatului.

Obligația avocatului de a respecta confidențialitatea servește atât intereselor administrării justiției, cât și intereselor clientului. În consecință, aceasta trebuie să beneficieze de o protecție specială din partea statului.

Avocatul trebuie să respecte confidențialitatea oricărei informații de care ia cunoștință în cadrul activității sale profesionale.

Obligația respectării confidențialității nu este limitată în timp.

Avocatul impune asociaților și angajaților săi și oricărei persoane care colaborează cu el în activitatea sa profesională să respecte aceleași obligații privitoare la respectarea confidențialității.”

Spre deosebire de Cartă, Codul reprezintă un text obligatoriu pentru toate barourile și societățile de drept membre CCBE, cu alte cuvinte toți avocații care sunt membri ai barourilor din aceste țări (indiferent care este statutul barourilor de care aparțin în CCBE – membru plin, asociat sau observator) trebuie să respecte Codul în cadrul activităților transfrontaliere desfășurate la nivelul Uniunii Europene și al Confederației Elveției, precum și în cadrul țărilor cu statut de asociat și observator.

Cele de mai sus demonstrează că principiului confidențialității comunicării dintre client și avocat i se acordă o importanță deosebită de către instanțele europene și alte organisme europene relevante. Confidențialitatea nu este văzută doar ca o datorie a avocatului, ci și ca un drept fundamental al clientului. Fără garanția confidențialității nu poate exista încredere, iar aceasta este esențială pentru funcționarea adecvată a procesului de administrarea a actelor de justiție și a statului de drept.


[1] Declarația CCBE privind supravegherea electronică de masă de către organismele guvernamentale (inclusiv datele avocaților europeni) 2013; Studiu comparativ efectuat de CCBE în legătură cu supravegherea guvernamentală a datelor avocaților în Cloud, 2014; Avocații europeni salută acțiunea Parlamentului European împotriva supravegherii electronice de masă, 2014; Scrisoare către Parlamentul Poloniei în legătură cu proiectul de lege privind modificările aduse legii privind instituția poliției și altor legi în legătură cu hotărârea Tribunalului Constituțional al Poloniei din 30 iulie 2014. 2016; Scrisoarea CCBE către James Brokenshire MP, ministru pentru imigrație și securitate în cadrul guvernului Regatului Unit, 2015; Curtea olandeză menține hotărârea instanței inferioare prin care este interzisă supravegherea comunicărilor avocaților, după intervenția de succes a CCBE, 2015; CCBE a intervenit înaintea Consiliului Constituțional al Franței pentru a apăra confidențialitatea comunicărilor între avocați și clienții acestora, 2015.

[2] Rezoluția Parlamentului European “Măsuri luate în urma rezoluției Parlamentului European din 12 martie 2014 privind supravegherea electronică în masă a cetățenilor UE”, 29 octombrie 2015.

[3] Ibid. §43.

[4] Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Rezoluția 2045, 21 aprilie 2015. §4.

[5] Comisia de la Veneția din cadrul Consiliului Europei, ‘Actualizarea Raportului din 2007 privind supravegherea democratică a serviciilor de securitate și a Raportului privind supravegherea democratică a serviciilor de informații care folosesc interceptarea semnalelor ‘, 2015, §18 și 106.

[6] Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, ‘Supravegherea democratică și eficientă a serviciilor naționale de securitate’, document de discuție, Consiliul Europei, 2015, 27.

[7] În Franța, de exemplu, legea recent adoptată privind informațiile (loi sur le renseignement) ar permite agențiilor de informații să folosească tehnici de spionaj mai ample ca niciodată și să aibă acces la metadatele privind toate comunicările (inclusiv cele între avocați și clienții acestora). În Olanda– în urma unei plângeri împotriva statului olandez depuse în iunie 2015 de către o firmă de avocatură cu sprijinul CCBE – instanța a solicitat guvernului să stopeze orice supraveghere a comunicărilor avocaților până în momentul în care poate să pună la dispoziție garanții suficiente, inclusiv supraveghere independentă, ambele măsuri fiind considerate insuficiente. În Polonia, Parlamentul a adoptat recent modificări ale Legii privind instituția poliției și ale altor legi privind serviciile secrete de stat, în special în legătură cu reglementarea supravegherii datelor și păstrării datelor. Aceste modificări au intrat în vigoare la data de 7 februarie 2016 și cuprind dispoziții ce prevăd accesul fără rezerve la informațiile protejate prin secret profesional. În sfârșit, prima formă a proiectului de lege privind competențele de investigare din Marea Britanie a fost denunțat ca reprezentând o amenințare la adresa secretului profesional de către Barourile și Societățile de avocatură din Marea Britanie, deoarece ar acorda acces larg la informațiile confidențiale privind clientul, fără a oferi o protecție legală privilegiului profesiei juridice, limitându-se la un „cod de practică” fără valoare de lege. Versiunile ulterioare, care includ măsuri de protecție în textul legii, au fost criticate pentru că nu oferă un nivel adecvat de protecție.

[8] CEDO, Andre împotriva Franței (18603/03), 2008, §41: “secretul profesional […] este baza relației de încredere dintre un avocat și clientul acestuia.”

[9] O discuție completă se găsește în următoarele rapoarte: ‘Raport privind secretul profesional, confidențialitatea și privilegiul profesiei juridice în cele nouă state membre ale Comunității Europene’, CCBE, D.A.O. Edward, Q.C., 1976; ‘Actualizarea raportului Edward privind secretul profesional, confidențialitatea și privilegiul profesiei juridice în Europa’, CCBE, 2003; ‘Profesioniștii din domeniul juridic reglementați și privilegiul profesional în Uniunea Europeană, Spațiul Economic European și Elveția în alte jurisdicții europene, CCBE, John Fish, 2004; Privilegiul profesiei juridice și jurisprudența europeană, CCBE, Georges-Albert Dal (editor), 2010.

[10] CEDO, S. împotriva Elveției (12629/87), 1991, §48. A se vedea, de asemenea, CEDO, Domenichini împotriva Italiei (15943/90), 1996, §39; CEDO, Öcalan împotriva Turciei (46221/99), 2005, §1333; CEDO, Moiseyev împotriva Rusiei (62936/00), 2008, §209; CEDO, Campbell împotriva Regatului Unit (13590/88), 1992, §§ 44-48.

[11] CEDO, Michaud împotriva Franței (12323/11), 2012, §117-8.

[12] Ibid.; a se vedea, de asemenea, CEDO, Kopp împotriva Elveției (23224/94), 1998.

[13] CJEUE (155/79), 1982, §16 și 18.

[14] Ibid. Deși speța AM&S s-a referit la inspecții, în general, s-a recunoscut că principiile stabilite în această cauză se aplică și cererilor de informații ale Comisiei. Speța AM&S a avut ca punct de pornire o controversă referitoare la confidențialitatea unei serii de documente găsite la sediul AM&S – o societate comercială din Marea Britanie – pe parcursul unei anchete cu privire la existența unui cartel. Compania a refuzat să prezinte anumite documente invocând faptul că este vorba despre comunicări scrise privilegiate între avocat și client. Comisia Europeană a emis o decizie prin care a solicitat AM&S să pună la dispoziție documentele respective.

[15] Ibid., §24: În ceea ce privește cea de-a doua condiție, ar trebui menționat că cerința referitoare la poziția și statutul de avocat independent ce trebuie îndeplinită de către consilierul juridic care a întocmit comunicările scrise ce pot fi protejate se bazează pe conceptul conform căruia rolul avocatului este de a colabora în cadrul administrării justiției de către instanțe și de a i se solicita să acorde, în condițiile unei independențe absolute și având în vedere interesele majore ale speței în cauză, asistența juridică de care are nevoie clientul. Echivalentul acestei protecții este reprezentat de normele de etică profesională și disciplină prevăzute și aplicate în interes general de către instituțiile cărora le-a fost atribuită autoritatea necesară în acest scop. Acest concept reflectă tradițiile juridice comune statelor membre, regăsindu-se, de asemenea, în ordinea juridică comunitară, după cum se arată la articolul 17 din Protocoalele privind Statutele Curții de Justiție CEE și CEEA și la articolul 20 din protocolul privind statutul Curții de Justiție CECO.

[16] Fordham International Law Journal, volumul 28, numărul 4, pagina 1009, 2004.

[17] CJUE, AM & S împotriva Comisiei (155/79), §25. Limitele acestei protecții urmează să fie stabilite prin trimitere la normele privind practicarea profesiei juridice prevăzute în Directiva 77/249/CEE a Consiliului din 22 martie 1977 de facilitare a exercitării efective de către avocați a libertății de a presta servicii (JO L 78/17) și Directiva 98/5/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 1998 de facilitare a exercitării cu caracter permanent a profesiei de avocat într-un stat membru, altul decât cel în care s-a obținut calificarea (JO L 77/36).

[18] CJUE, AM & S împotriva Comisiei (155/79), §24 și 27.

[19] Ibid.

[20] CEDO, S. împotriva Elveției (12629/87), 1991, §48.

[21] CEDO, Pruteanu împotriva României (30181/05), 2015, §49. [traducere neoficială]

[22] CEDO, Niemietz împotriva Germaniei (13710/88), 1992, §37.

[23] CEDO, Kopp împotriva Elveției (23224/94), 1998, §74.

[24] CEDO, Foxley împotriva UK (33274/96), 2000.

[25] A se vedea, de asemenea, CEDO, Niemietz împotriva Germaniei (13710/88), 1992, §37, CEDO, Matheron împotriva Franței (57752/00), 2005, §36-43, și CEDO, Pruteanu împotriva României (30181/05), 2015, §49.

[26] CEDO, R.E împotriva Regatul Unit (62498/11), 2015, §131.

[27] CEDO, Uzun împotriva Germaniei (35623/05), 2010.

[28] CEDO, Bykov împotriva Rusiei (4378/02), 2009.

[29] După cum s-a indicat mai sus, comunicările vizând punerea la cale a unei activități infracționale nu intră nici sub incidența privilegiului profesiei juridice, nici a secretului profesional.

Recomandările CCBE privind protejarea confidențialității clienților în contextul activităților de supraveghere was last modified: iunie 3rd, 2016 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: