165 views
Ar trebui, la rândul meu, să vorbesc, cu titlul de recenzie, despre cartea supusă atenției noastre, „ Gașca de la Drept. O poveste din vremea studenției” ediția a II-a.
Vă îndemn la o meditație asupra unor versuri, versuri care, unora dintre noi, ne-au marcat copilăria, adolescența, tinerețea sau măcar o parte din viață. Versurile sună cam așa: „Timp, încotro mergi?/Spre ce meleaguri noi, grăbit alergi?/Cum poți, într-o zi, să schimbi în oameni mari niște copii?”
Lecturând cartea și întâlnindu-mă, zeci și zeci de ani cu studenții, am modificat puțin partea a doua astfel: Timp, încotro mergi?/ Spre ce meleaguri noi, grăbit alergi?/ Poți, în doar o zi, să faci din oameni mari niște copii? Atunci când veți ajunge și mai mari decât sunteți acum, veți dori ca timpul, fie să revină, fie să stea pe loc, ca să savurați o clipă, un moment, o idee, un gând. Și, până la urmă, cartea asta ne îndeamnă să savurăm ceea ce avem, să apreciem mai mult lucrurile care ni se întâmplă zi de zi.
„Gașca de la Drept. O poveste din vremea studenției” este o carte despre viața de student, cu părți agreabile sau mai puțin agreabile, autorul dorind să evidențieze că, prin oportunitățile și încercările sale, viața de student este o pregătire către o formă de perfecțiune. Cartea a fost recompensată în anul 2021 de Societatea Uniunea Juriștilor din România, cu premiul „Titu Maiorescu” și a inspirat filmul „Gașca de la Drept”, a cărei premieră o așteptăm în octombrie 2025, film regizat de Mihaela Aniței, în baza unui scenariu semnat de Emanuel Pârvu. (…)
Cartea descrie interacțiunea dintre studenți, relațiile cu profesorii și impactul studiilor asupra dezvoltării individuale. Un concept central al cărții îl reprezintă conceptul de ,,imunitate socială”, pe care autorul, domnul profesor Mihai Adrian Hotca, îl definește ca fiind ,,capacitatea de a face față provocărilor vieții și de a transforma dificultățile în oportunități”. De asemenea, autorul subliniază rolul schimbului de idei și al accesului la resurse de învățare mai puțin cunoscute, evidențiind astfel privilegiile pe care le oferă mediul universitar. Nici nu știm – și nici eu nu am știut la momentul studenției, cât de privilegiți suntem, să fim parte dintr-o universitate. Am ajuns, în timp, să apreciez universitatea mult mai mult, nu doar pentru ceea ce mi-a oferit cu titlul de cunoaștere în formă pură, ci și pentru cum a reușit să mă șlefuiască.
În ediția de față a lucrării, a II-a, profesorul Mihai Adrian Hotca aprofundează aceste teme și adaugă noi perspective asupra vieții studențești, evidențiind impactul pe termen lung al experiențelor academice asupra carierei și relațiilor interpersonale. În esență, „Gașca de la Drept. O poveste din vremea studenției” urmărește viața unui grup de studenți din Facultatea de Drept, fiecare dintre ei, așa cum ați auzit și anterior, cu personalitate distinctă, cu parcurs academic diferit (…): Teo, ambițiosă și idealistă, interpretată în film de Maruca Băiașu, este cea care încearcă să mențină unitatea grupului și să-i motiveze pe colegii săi. Tedy, un personaj carismatic, plin de umor, jucat de Vlad Brumaru, aduce o notă de relaxare în grup, fiind mereu gata să transforme orice situație într-o glumă. Gabi, interpretat de Tudor Cucu Dumitrescu, este un student pragmatic, concentrat pe rezultate și pe viitoarea sa carieră juridică, iar George, un coleg de facultate care se confruntă cu priorități personale și profesionale, jucat în film de Ionuț Ionescu. Ana, personajul feminin puternic al grupului, interpretat de Cezara Petredeanu este inteligentă, puternică și are viziune clară asupra viitorului. Ema, un personaj sensibil și empatic, jucat de Ileana Puiu, aduce echilibru în grup, iar Simion, interpretat de Theodor Șoptelea, este un student care își descoperă treptat vocația juridică. (…)
Cartea include și figuri academice marcante, precum Magistra, interpretată de Daniela Nane și Cicero, personaj interpretat de Adrian Titienei, ambii influențând parcursul studenților și oferindu-le valoroase lecții de drept și de viață. Ediția de față adaugă câteva personaje noi, cum este Alex, student pasionat de drept penal sau Mara, o studentă ambițioasă, hotărâtă să devină judecător, ea reprezentând perseverența și disciplina și fiind un exemplu de dedicare pentru colegii săi. Victor, un personaj enigmatic, prins între dorința de a urma o carieră juridică și pasiunea pentru scris, aduce, prin reflecțiile sale, o perspectivă filozofică asupra studiilor și vieții. Și nu în ultimul rând, profesorul Stanciu, un cadru didactic nou care influențează profund gândirea studenților prin metode inovatoare de predare.
Ce se întâmplă în carte sau ce se coagulează, mai precis, în carte? Personajele formează un grup unit, se susțin reciproc în fața provocărilor academice și personale: imunitatea socială, de care v-am vorbit anterior – un concept introdus în această carte și care subsumează putința de a face față dificultăților vieții și de a transforma totodată dificultățile în avantaje; descoperirea vocației profesionale – drumul pe care îl parcurgem fiecare după ce ne-am hotărât să studiem Dreptul; decizia asupra profesiei de urmat, alegerea din multitudinea de palete, să-i spunem, ocupaționale, pe care o oferă Dreptul; interacțiunea cu profesorii și mentorii; examenele dificile, profesorii dificili, materia dificilă; (…) inconsistența legislativă și, nu în ultimul rând, impactul mediului universitar.
O idee de bază este aceea că universitatea în sine este o școală. Sistemul universitar în sine trebuie să ne modeleze. Iar noi trebuie, la rândul nostru, să modelăm acest sistem, astfel încât să mergem, un pas mai departe. Și … din păcate, universitatea este un privilegiu. Spun „din păcate” pentru că nu toată lumea înțelege sau vrea să înțeleagă ce înseamnă acest privilegiu. A fi, a studia, a face parte dintr-o comunitate academică este, în cele din urmă, un privilegiu. Un privilegiu care este o premisă a exersării a două componente sociale importante: solidaritatea și prietenia.
Unul din aspectele remarcabile ale ediției a doua „Gașca de la Drept. O poveste din vremea studenției” este îmbogățirea detaliilor narative care aprofundează personalitățile personajelor și interacțiunile lor. Autorul a adăugat capitole care explorează mai multe file din viața studenților, evidențiind diverse provocări. Stilul domnului profesor Mihai Adrian Hotca este inconfundabil: fluid, captivant, cu descrieri care rezonează cu cititorii – mai ales cu cei care au trecut prin experiențe similare și sunt curioși să descopere universul de a fi student la Drept.
Prin „Gașca de la Drept. O poveste din vremea studenției”, domnul profesor Mihai Adrian Hotca, ne îndeamnă să medităm asupra impactului profund al anilor de studenție asupra dezvoltării personale și profesionale. Este o perioadă care privește nu numai acumularea de cunoștințe juridice, ci și formarea caracterului, descoperirea vocației și construirea unor relații durabile.
De aceea, această a doua ediție a cărții nu numai că păstrează farmecul original al poveștii – asupra ediției I, din anul 2021, am avut și eu privilegiul să împărtășesc câteva gânduri în cadrul unui eveniment important din viața comunității noastre academice – ci aduce elemente noi care îmbogățesc experiența lecturii, făcând-o esențială și utilă pentru cei interesați de poveștile academice, de mediul academic și, mai ales, de formarea profesională.
Domnule profesor, vă felicit pentru acest demers – pe dumneavoastră și echipa care este alături astăzi de dumneavoastră. La cât mai multe realizări de acest fel! Nu pot să nu reamintesc și realizările din domeniul Dreptului penal, având în vedere că și în acel domeniu sunteți în zona Dumneavoastră de excelență.
Vă felicit și vă doresc multă sănătate, putere de muncă, inspirație și, așa cum spuneți dumneavoastră, ,,antifragilitate” maximă.
Vă mulțumesc pentru că ne-ați acordat încredere pentru a organiza acest frumos și emoționant eveniment!