Recenzie „Gașca de la Drept. O poveste din vremea studenției” de Mihai Adrian Hotca
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
Permiteți-mi să adresez un salut cordial tuturor invitaților acestei conferințe excepționale și să mulțumesc domnului profesor Mihai Adrian Hotca pentru invitația reiterată de a prezenta, iată, a doua oară, o lucrare inedită, o radiografie a vieții de student la Drept, văzută prin ochiul atent și cald al unui cronicar devotat.
Ca de fiecare dată când am reluat lectura lucrării „Gașca de la Drept”, și de această dată am constatat că am avut aceleași trăiri, de nostalgie, de recunoștință, de bucurie, față de anii petrecuți pe băncile Facultății de Drept. Căci aceasta este de fapt menirea lucrării, să ne transpună, să ne întoarcă în timp și să ne facă să retrăim și să reanalizăm întâmplări poate de mult uitate, pe noi, cei care am trecut, mai demult sau mai recent, de anii studenției. Însă, în același timp, cartea este un adevărat manual sau ghid pentru cei care cochetează cu ideea de a urma Dreptul sau care, poate chiar acum, trec prin „furcile sale caudine”.
Orice carte poate fi analizată din perspective multiple și stă în puterea celui care îi interpretează mesajul să încerce să găsească viziunea cea mai apropiată de cea pe care autorul a vrut să o ofere cititorilor săi. Dar, în același timp, analiza și interpretarea unei cărți este filtrată prin prisma experiențelor personale, a nevoilor, dorințelor, aspirațiilor celui care interpretează. Astfel că, deși putem identifica elemente comune în prezentările aceleiași cărți realizate de cititori diferiți, „tabloul” final realizat de fiecare dintre aceștia este diferit atât ca stil, și uneori, chiar și ca mesaj. Este chiar și mai interesant faptul că același cititor poate, în momente diferite ale vieții sale și în prezența unor contexte diferite, să găsească un unghi diferit de înțelegere și interpretare, după cum s-a întâmplat și în cazul meu.
Dacă, la Timișoara, cu ocazia lansării acestei cărți, am încercat să identific și să dezavuez simbolistica ascunsă a mesajelor cuprinse în carte, de data aceasta voi încerca, având în vedere caracterul interdisciplinar al conferinței de astăzi, să ofer o perspectivă psihologică asupra lucrării, atât în ceea ce îl privește pe autor, cât și în ceea ce privește personajele sale.
Autorul ni se prezintă ca un subtil observator, un „cronicar”, așa cum el însuși se autointitulează, care notează cu meticulozitate și precizie succesiunea evenimentelor vieții studențești, fiecare dintre cele șapte personaje care alcătuiesc „colorata” gașcă de la Drept, fiind atent urmărit, fiindu-i înregistrate trăirile, acțiunile, reacțiile, modul în care reacționează în situații de stres, evoluția acestuia până la momentul terminării facultății.
Cronicarul nu creează o ierarhie între aceste personaje, nu am identificat vreun „preferat” al profesorului Mihai Adrian Hotca, portretele personajelor sale – Teo, Ema, George, Gabriel, Ana, Igor și Simion ‒ fiind echilibrate, aproape matematic gândite, autorul atribuind fiecăruia un adagiu latin care este menit să descrie concentrat, asemenea unei formule, esența personalității acestora. Fiecare personaj trece printr-o serie de întâmplări menite să îi desăvârșească devenirea și, bineînțeles, are propriul scop în viață și în carieră.
Personajele feminine sunt delicat creionate:
- Ema, tocilara timidă, este expresia vie a lui repetitio est mater studiorum ‒ „repetiţia este mama învăţăturii” ‒ și are ca motto în viață „succesul este 1% talent şi 99% transpiraţie”;
- Teo este diva tupeistă căreia autorul i-a atribuit adagiul carpe diem, quam minimum credula postero ‒ „trăieşte clipa şi fii cât mai puţin încrezător în viitor”;
- Ana, descurcăreața altruistă, știe că de gustibus et coloribus non est disputandum ‒„gusturile şi culorile nu se discută” ‒ și se ghidează în viața studențească după maxima teoria sine praxis sicut rota sine axis ‒ „teoria fără practică este precum roata fără osie”.
Personajele masculine sunt la fel de concentrat descrise prin mottourile alese de autor:
- Igor este sofisticatul spontan și sensibil, descris simplu prin adagiul amor fati et valere ‒ „iubeşte-ţi soarta şi fii virtuos”. Este personajul cel mai cuprins de frământări și întrebări existențiale, sub povara cărora va fi copleșit;
- George şi Gabriel, amintiți împreună, sunt tăcuţii serioşi din mulţime, care-şi văd de obiectivele stabilite, iar mottourile lor în viață sunt „Ce-i în mână nu-i minciună” și „Avem lămâi, hai să facem limonadă!”;
- Simion, prudentul, i se potrivește cel mai bine rugăciunea Gestalt a lui Perls: „Nu am venit în această lume pentru a trăi la înălţimea aşteptărilor tale, iar tu nu eşti în această lume pentru a trăi la înălţimea aşteptărilor mele. Tu eşti tu şi eu sunt eu, iar dacă, din întâmplare, ne întâlnim unul cu celălalt, e minunat”.
Nu întâmplătoare sunt alegerile acestor personaje în ceea ce privește profesia juridică ce li s-ar potrivi cel mai bine: Teo și Ana doresc să devină judecătoare, Igor ‒ procuror, Gabriel ‒ avocat, în vreme ce Simion consideră că o discuție despre alegerea profesiei juridice este prematură în anul I, existând numeroase alte oportunități în afara celor clasice de magistrat sau avocat, iar o alegere a profesiei în cunoștință de cauză trebuie făcută doar după parcurgerea materiei și a unor stagii de practică.
Ceea ce mi se pare minunat este faptul că, în ton cu tema conferinței de astăzi, personajele învață să extragă, din multitudinea de informații și experiențe pozitive și negative ale vieții de student, pe acelea care să le ofere direcția în viață. Cu alte cuvinte, învață să ia decizii prin care să contracareze efectul de noise care este prezent în toate domeniile vieții sociale. Învață să gândească principial, corect și echitabil, fără să perpetueze biasuri. Chiar dacă în lucrare nu sunt utilizați expres acești termeni – noise și bias –, autorul îi abordează intuitiv prin modul în care sunt zugrăvite întâmplările și evenimentele în care își angrenează personajele.
Personalitatea este expresia caracteristicilor și comportamentului uman, fiind cea care dă fiecăruia dintre noi unicitatea în relația cu sinele și cu ceilalți. Personalitatea reprezintă ansamblul de însușiri care caracterizează mental și comportamental o persoană și o distinge ca individualitate conștientă și liberă de semenii săi. Este construită din două trăsături complet diferite, și anume temperament și caracter.
Și dacă aș încerca, hazardându-mă, poate, o interpretare a personalității personajelor potrivit teoriei lui Carl Jung, aș împărți personajele în cele patru categorii ‒ reflexivii și afectivii („raționali” prin definiție) și senzorialii și intuitivii („nonraționali” sau, mai profan exprimat – „simțitorii”).
Ema, George, Gabriel și Simion aparțin tipului rațional, în vreme ce Teo, Ana și Igor ar putea fi caracterizați fie ca senzoriali, fie ca intuitivi.
Însă, în ciuda tipologiei diferite evidente a personajelor, m-a frapat o observație surprinzătoare: toate cele șapte personaje au niște trăsături comune, trăsături care se formează, se cizelează, se desăvârșesc datorită experiențelor din anii de facultate, prin interacțiunea cu nobilii și desăvârșiții lor dascăli, prin interacțiunile reciproce dintre studenți și prin confruntările cu eul lor interior:
G – generozitate
A – altruism
S – sinceritate
C – corectitudine
A – afabilitate
Și iată că, printr-o coincidență (oare?) fericită, inițialele acestor cuvinte alcătuiesc cuvântul „Gașca”, cuvânt care ni se dezvăluie deasupra tuturor zgomotelor de fundal, a noise-ul de informații, evenimente și trăiri.
Și pentru că, inițial, vă promisesem o analiză psihologică nu doar a personajelor, ci și a talentatului nostru cronicar, l-aș încadra în categoria reflexivilor, mai degrabă introvertit, care se concentrează pe lumea sa interioară, pe gânduri, este orientat către concepte, teorii și idei, care acționează și interacționează cu modestie, care preferă interacțiunea de calitate cu ceilalți și care, cred eu, își ia energia din timpul petrecut în singurătate și liniște, autoanalizându-se și în permanență punând un pariu cu sine însuși. I-a reușit și de această dată, oferindu-ne o lucrare surprinzătoare, complet diferită de toate demersurile literare și publicistice cu care ne-a delectat și până acum, o lucrare construită, așa cum am mai spus, cu o precizie matematică, asemenea unui arhitect, dar care, în ciuda arhitecturii sale stricte, comunică necenzurat și firesc trăirile autorului. Nostalgia, bucuria, dragostea față de studenți și față de activitatea de dascăl și, mai ales, o cultură monumentală care ni se dezvăluie natural și succesiv prin cursurile povestite în lucrare.
Îi mulțumesc domnului profesor Mihai Adrian Hotca pentru onoarea pe care mi-a făcut-o invitându-mă să fac recenzia acestei lucrări și vă dezvălui faptul că fiica mea cea mare, după ce a citit această carte la recomandarea mea, a decis să urmeze cursurile Facultății de Drept, chiar dacă, asemenea unui personaj al lucrării, nu este încă decisă cu privire la îmbrățișarea unei profesii juridice anume.
Închei cu un citat în aceeași cheie a interpretării psihologice:
O poveste ne spune că, la intrarea într-un oraş, un străin l-a întrebat pe cerşetorul întâlnit la poartă cum sunt oamenii din acel oraş. Înainte de a-i răspunde, cerşetorul l-a întrebat pe străin: „Dar, în locul de unde vii, cum sunt oamenii?”. Străinul a spus că acolo oameni sunt răi. „Şi în acest oraş oamenii sunt răi”, a răspuns cerşetorul. Mai târziu, la poarta de intrare în oraş a apărut un alt străin, care i-a adresat cerşetorului aceeaşi întrebare, după care acesta l-a întrebat, la rândul său: „Dar, în locul de unde vii, cum sunt oamenii?”. Străinul a zis că acolo oamenii sunt buni. „Şi în acest oraş oamenii sunt buni”, a răspuns cerşetorul. Aproape de cerşetorul interpelat de cei doi străini stătea un alt cerşetor, care a rămas contrariat de răspunsurile auzite. „De ce ai dat răspunsuri diferite celor doi străini?” „Fiindcă de pe urma răspunsurile lor la întrebarea mea, mi-am dat seama că fiecare are deja o părere formată despre oameni. Unul vede îndeosebi bunătatea oamenilor, în timp ce al doilea vede mai degrabă răutatea lor. Oamenii unui oraş sunt buni sau răi, în funcţie de prejudecăţile noastre despre ei.” (Mihai Adrian Hotca, Gașca de la drept, Ed. Universul Juridic, București, 2021, pp. 123-124)
Nu am ales întâmplător acest citat, căci, prin intermediul său, autorul ilustrează efectul de noise, însă, în același timp, ne și expune chintesența filosofiei sale de viață. Nu are importanță câtă informație juridică acumulăm, înțelegem și aplicăm. Interacțiunea juristului cu oamenii și cu mediul social este esențială. Echilibrul personal și profesional, moderația, și mai ales renunțarea la etichete și prejudecăți – cele care configurează noise-ul și biasurile – reprezintă cheia unei cariere juridice reușite și mulțumitoare.
Vă mulțumesc pentru atenție și pentru timpul acordat!