Ratele la bănci vor putea fi din nou amânate, după 1 iulie

24 mai 2022
Vizualizari: 619

Coaliția de guvernare a decis lansarea unui nou pachet de măsuri sociale și economice de Sprijin pentru România”, în valoare de 1,1 miliarde euro.

„Potrivit anunțurilor oficiale ale reprezentanților coaliției, măsurile agreate cuprind: 1. Amânarea pentru 9 luni a ratelor la bănci pentru cetățenii și companiile care se confruntă cu dificultăți financiare din cauza crizelor multiple din ultima perioadă; 2. Acordarea unui sfert din diferența de salariu în conformitate cu legea salarizării unitare cuvenită salariaților din sistemul public; 3. Acordarea unui sprijin unic de 700 de lei pentru toți pensionarii cu pensii sub 2.000 de lei”, relatează News.ro.

Măsurile vor fi aplicate la data de 1 iulie 2022.

„De asemenea, liderii coaliției au anunțat că Guvernul va lua măsuri pentru consolidarea fiscală și respectarea angajamentelor privind deficitul public, astfel: A. Diminuarea cheltuielilor bugetare cu cel puțin 10%, cu excepția celor cu investițiile, salariile, pensiile și asistența socială; B. Suspendarea angajărilor la stat începând cu 1 iulie; C. Creșterea colectării veniturilor la bugetului general consolidat al statului cu 10 miliarde de lei; D. Accelerarea absorbției fondurilor europene din cadrul programelor operaționale și al PNRR.”, mai arată News.ro. 

Discuțiile legate de intrarea României în Spațiul Schengen revin în atenția mass-media. Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat că „România trebuia să devină membru în Spațiul Schengen încă din anul 2011”.

„România a îndeplinit toate criteriile de aderare la Spațiul Schengen încă din anul 2011. Eu cred că acum, mai mult decât oricând, România trebuie să devină membru cu drepturi depline în Spațiul Schengen. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume, locul României este în Spațiul Schengen”, a declarat ministrul Bode, scrie News.ro.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunțat că România va transmite Comisiei Europene, prima cerere de plată din PNRR în valoare de trei miliarde de euro.

„Șeful Executivului a prezidat reuniunea extraordinară a Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare și Reziliență, dedicată pregătirii demersurilor pentru depunerea primei cereri de plată la Comisia Europeană, până la 31 mai. Potrivit unui comunicat al Guvernului, în cadrul reuniunii a fost analizat stadiul îndeplinirii jaloanelor și țintelor aferente trimestrului al II-lea 2022 și implementarea celor din trimestrul I ale aceluiași an. Totodată, s-a discutat despre calendarul de lansare a apelurilor de proiecte și au fost prezentate concluziile rapoartelor privind auditul de sistem și de operațiuni”, relatează Agerpres.

„Calendarul foarte strâns pe care l-am urmărit pentru îndeplinirea jaloanelor și țintelor din PNRR și dialogul permanent între instituțiile statului român și între Guvern și Comisia Europeană fac posibilă transmiterea primei cereri de plată prin care România va beneficia de aproximativ trei miliarde euro sub formă de grant și împrumut. Aceste resurse importante vor finanța proiecte din toate componentele PNRR și vor avea impact în mai multe domenii strategice pentru România. Este un efort instituțional care trebuie continuat pentru a obține rezultate concrete, cu beneficii pentru cetățeni”, a declarat premierul Ciucă, mai scrie Agerpres.

 Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC), citat de AFP și Libertatea, anunță azi că „populația generală este supusă unui risc „foarte scăzut” de a se îmbolnăvi cu variola maimuței, confirmată până acum în 12 țări, dar posibilitatea de infectare cu virusul este «ridicată» pentru persoanele care au mai mulți parteneri sexuali”.

„Este prima evaluare a riscurilor medicale făcută de ECDC după apariția neobișnuită a zeci de cazuri cu variola maimuței în Europa și America de Nord. Inițial identificat la maimuțe, virusul s-a manifestat până acum în Africa Centrală și de Vest, înregistrându-se doar ocazional cazuri în afara continentului, la persoane care călătoresc. Luni, un expert OMS a spus, într-un interviu pentru Associated Press, că variola maimuței s-a răspândit probabil prin contact sexual la două petreceri de amploare din Europa”, mai scrie Libertatea.

„Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, actual președinte de onoare al PSRM, a fost reținut pentru 72 de ore, a confirmat procurorul general interimar, Dumitru Robu, pentru Deschide.MD”, scrie azi Digi 24.

„Ofițerii Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, împreună cu procurorii anticorupție, au descins cu percheziții la domiciliul fostului președinte Igor Dodon”, transmite Deschide.MD, citată de Digi 24.

„Totodată, a fost reținut și cumnatul socialistului, Petru Merineanu. Sursele publicației susțin că Merineanu ar fi încercat să distrugă mai multe probe.Perchezițiile au loc în cadrul dosarului «kuliok» (săcoșă)”, mai scrie Digi 24.

În finalul Revistei, scriem despre deschiderea Transalpinei începând cu 1 iunie.

„Cristi Tudor, reprezentant al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, a precizat pentru Gds.ro, că a fost stabilit ca, în măsura în care va fi posibil, șoseaua să fie deschisă pe 1 iunie, de Ziua Copilului, pentru a le face o bucurie celor mici, dar și părinților care sunt conducători auto.În momentul de față, mai sunt câteva zone de unde este îndepărtată zăpadă.Se montează în continuare și indicatoare rutiere”, relatează România liberă.

Seară liniștită!

 

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

 

Ratele la bănci vor putea fi din nou amânate, după 1 iulie was last modified: mai 24th, 2022 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: