Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
283 views
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Guvernul României este nefondat, pentru următoarele considerente:
Pentru a răspunde criticilor formulate de pârâtul Guvernul României, instanţa de recurs reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a susţinut existenţa unei vătămări în drepturile şi interesele sale legitime prin modificările legislative operate prin O.U.G. nr. 130/2021, pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate şi în cazul veniturilor din pensii, pentru partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON.
În acest sens, reclamantul a formulat prezenta acţiune, în condiţiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, solicitând aplicarea în cauză a deciziei Curţii Constituţionale nr. 650/15.12.2022.
Astfel, Înalta Curte reţine că prin motivele de recurs nu se aduc critici ale argumentului instanţei de fond care a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admitere a cererii reclamantului, astfel cum rezultă acestea din dispoziţiile art. 9 alin. (1), (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004 şi din jurisprudenţa dezvoltată de Curtea Constituţională în legătură cu această prevedere legală, deoarece reclamantul are calitatea de pensionar, iar în perioada ianuarie – decembrie 2022 a suferit un prejudiciu material prin faptul că, casa de pensii i-a reţinut din veniturile din pensie, lunar, sume cu valoarea de câte 10% din ceea ce depăşea 4.000 RON, ca efect direct al adoptării de către Guvernul României a dispoziţiilor art. XXIV pct. 11 – 14, pct. 16 – 19 şi ale art. XXV alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 130/2021, dispoziţii prin care se modifică prevederi ale Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Prin motivele de recurs instituţia pârâtă susţine incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, restituirea sumelor prevăzute de art. 1 din acest act normativ se poate realiza numai prin procedura specială şi în limitele stabilite expres de această lege, că instanţa de fond a adăugat la lege când a stabilit, implicit, şi o altă sursă bugetară pentru plata sumelor solicitate de intimatul-reclamant şi că cererea privind actualizarea sumelor restituite se impunea a fi respinsă întrucât Decizia Curţii Constituţionale nr. 650 din data de 15 decembrie 2022 produce efecte pentru viitor şi nu poate fi aplicată în cauză.
Înalta Curte nu va primi criticile potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect şi trebuia respinsă în tot, câtă vreme prin această ordonanţă s-a dispus doar restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamant prin reţinerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflaţiei a sumelor ce vor fi restituite potrivit O.U.G. nr. 4/15.02.2023 şi plăţii dobânzilor legale aferente acestor sume, reţinute începând cu luna ianuarie 2022.
Este nefondată critică adusă hotărârii atacate de către recurentul pârât, în sensul că la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, restituirea sumelor prevăzute de art. 1 din acest act normativ se poate realiza numai prin procedura specială şi în limitele stabilite expres de această lege, că instanţa de fond a adăugat la lege când a stabilit, implicit şi o altă sursă bugetară pentru plata sumelor solicitate de intimatul-reclamant, deşi art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2023 prevede că plata „se face prin diminuarea veniturilor Bugetului Fondului Naţional unic de asigurări sociale de sănătate” (…)
Înalta Curte precizează că instanţa de fond a respectat dispoziţiile O.U.G. nr. 4/2023, a avut în vedere temeiul de acordare a despăgubirilor legale existente în fondul legislativ şi a dat eficienţă principiul reparării integrale a prejudiciului cu contravaloarea actualizării cu indicele de inflaţie a sumelor datorate şi dobânda legală aferentă, reţinute de CASS în baza O.U.G. nr. 130/2021.
Din cuprinsul sentinţei rezultă cu claritate că, reclamantul a investit instanţa cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, iar prima instanţă a stabilit clar că, această prevedere legală „reglementează o formă specială de răspundere patrimonială, pentru ipoteza acţiunilor prin care se solicită despăgubiri pentru prejudiciile produse prin ordonanţe ale Guvernului, din care rezultă că legiuitorul a prezumat caracterul delictual al faptei producătoare de prejudicii, respectiv adoptarea ordonanţei de Guvern, în situaţia în care aceasta a fost declarată neconstituţională”.
În concret, consecutiv adoptării O.U.G. nr. 4/2023, prima instanţă s-a învestit pe fond doar cu pretenţiile formulate în cauză de intimatul-reclamant privind actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor reţinute din pensie conform O.U.G. nr. 130/2021 şi dobânda legală aferentă lor, solicitate cu titlul de despăgubiri.
Art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală „Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului”, conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe considerate neconstituţionale sau declarate ca atare posibilitatea promovării unei acţiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), „poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative”.
În acest context, Înalta Curte constată că sunt nefondate susţinerile recurentului-pârât, în sensul că persoana care a reţinut şi care, ulterior, a fost obligată prin O.U.G. nr. 4/2023 la restituirea respectivelor sume, reţinute din pensiile intimatului, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, este persoana de la care pot fi cerute despăgubirile solicitate în speţă.
În acest sens, instanţa de recurs are în vedere că acţiunea de faţă are ca obiect, în condiţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanţei neconstituţionale care a prejudiciat în mod direct reclamantul.
Faptul că reţinerile din pensie, păgubitoare pentru reclamant, au fost efectuate de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării, nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Acţiunea de faţă nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamant şi casa sectorială de pensii, în raport de atribuţiile conferite prin lege acestei autorităţi, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de faţă îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanţă de urgenţă declarată neconstituţională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanţe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operaţiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor actului normativ.
Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul aceloraşi case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligaţiilor instituite prin actul normativ menţionat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanţa de urgenţă declarată neconstituţională.
Trebuie precizat că pentru repararea prejudiciului suferit, creditorul are dreptul la daune-interese constând atât în actualizarea sumei executate cu rata inflaţiei – damnum emergens (pierderea efectivă), cât şi în dobânda legală – lucrum cessans (beneficiul nerealizat), aceasta pentru că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei, prima reprezentând o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea unei obligaţii de plată, iar a doua reprezentând valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii, respectiv daune compensatorii.
Soluţia de mai sus rezidă şi din considerentele Deciziei nr. 2/2014, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, referitoare la plata eşalonată a unor drepturi salariale, aplicabilă mutatis mutandis şi în cauza de faţă, prin care s-a statuat că:
„În aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”.
În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că „pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preţurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale”.
Aşadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât şi posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuţie (dobânda şi indicele de inflaţie).
În concluzie, faţă de cauza juridică a acţiunii şi faţă de dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de faţă, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecăţii şi Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanţei de urgenţă declarate neconstituţionale.
Înalta Curte constată nefondată solicitarea instituţiei recurente de respingere a cererii privind actualizarea sumelor restituite, motivat de faptul că Decizia Curţii Constituţionale nr. 650 din data de 15 decembrie 2022 produce efecte pentru viitor şi nu poate fi aplicată în cauză.
Astfel, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă admis excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)^2) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma „de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv”], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a^1) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma „venituri din pensii” din cuprinsul titlului secţiunii a 3-a capitolul III al titlului V „Contribuţii sociale obligatorii” Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 157^3 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma „precum şi al veniturilor din pensii” din cuprinsul titlului secţiunii a 4-a capitolul III al titlului V „Contribuţii sociale obligatorii” Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)^2), alin. (5) în privinţa trimiterii la art. 157^3 şi alin. (7)^1 Codul fiscal] şi pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)^2) Codul fiscal] şi art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privinţa alin. (1) şi (5) ale art. 168 Codul fiscal şi pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, dispoziţiile mai sus menţionate fiind declarate neconstituţionale.
Înalta Curte precizează că efectele deciziei Curţii Constituţionale se produc cu privire la toate situaţiile juridice neepuizate la data publicării Hotărârii în Monitorul Oficial. Situaţia actului contestat de reclamant nu era definitivată la data de 28 decembrie 2022, când s-a publicat în Monitorul Oficial decizia nr. 650/15.12.2022, O.U.G. nr. 130/2021 atacat fiind supus contestării în procedura judiciară desfăşurată în faţa instanţei de contencios administrativ, la data de 23 ianuarie 2023, după pronunţarea instanţei constituţionale; aşadar, la momentul verificării legalităţii actului, instanţele de fond şi recurs au obligaţia de a ţine cont de statuările Curţii Constituţionale din cuprinsul deciziilor publicate în Monitorul Oficial.
Prin urmare, odată declarată neconstituţională, fie pentru aspecte de constituţionalitate extrinsecă, legate de procedura de adoptare a actului, fie pentru aspecte de constituţionalitate intrinsecă, legate de conţinutul normativ al actului, în procedura de la art. 9 din Legea nr. 554/2004 instanţa de contencios nu poate face propria verificare şi să constate, dimpotrivă, că emiterea ordonanţei s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor din Constituţia României, deoarece instanţele de judecată nu au competenţa funcţională de a verifica respectarea Constituţiei de către actele normative şi administrative normative, aşa cum sunt ordonanţele de Guvern.
Dimpotrivă, odată constatat „ilicitul constituţional” printr-o decizie a Curţii Constituţionale, instanţa de contencios administrativ este obligată să constate că este îndeplinită condiţia angajării răspunderii patrimoniale privitoare la săvârşirea faptei ilicite.
În ceea ce priveşte existenţa prejudiciului, aceasta rezultă fără echivoc din faptul reţinerii unei părţi din veniturile din pensie, prin operaţiunile administrative ale casei de pensii, operaţiuni care nu au îmbrăcat forma unor acte supuse comunicării către reclamant şi supuse dreptului de contestare din partea acestuia.
În fine, şi critica vizând soluţia dată capătului de cerere privind suportarea cheltuielilor de judecată sunt nefondate, întrucât instanţa de fond, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
Înalta Curte constată că aspectele invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României, ca nefondat.
Sursa informației: www.scj.ro.
