Răspunderea juridică a personalului din învățământul superior pentru nerespectarea regimului conflictului de interese și incompatibilităților

29 ian. 2025
Vizualizari: 89
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Prin conflict de interese „se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative”[1].

Conflictele de interese, îndeosebi în sectorul public, dar și în cel privat „au generat în ultima perioadă motive de preocupare pe plan internațional, formând obiectul unor strategii specifice. Reglementările penale și administrative au urmărit susținerea integrității funcționarilor publici și luarea deciziilor în mod dezinteresat în instituțiile guvernamentale și publice”[2].

Referitor la incriminarea conflictelor de interese și a incompatibilităților, instanța supremă a evidențiat că aceasta „a fost generată de apariția unor noi forme de relații între sectorul public și sectoarele comerciale care dau naștere unor parteneriate publice, existând un potențial de creștere de forme noi de conflict de interese care implică interesele personale și obligațiile publice ale persoanei care exercită o funcție publică. Deși conflictul de interese nu înseamnă ipso facto corupție, totuși apariția unor conflicte între interesele personale și obligațiile publice ale funcționarilor publici, dacă nu este tratată corespunzător, poate duce la corupție. Incriminarea faptei presupune nu numai simpla interzicere a intereselor de natură privată ale funcționarului public, ci și formarea corectitudinii deciziilor administrative, pentru ca un conflict de interese nesoluționat să nu conducă la un abuz în serviciu. Prin definiție și conținut, infracțiunea de conflict de interese a preluat din elementele constitutive ale infracțiunilor de corupție, în proximitatea cărora a fost poziționată”[3]La art. 170 alin. (1) și (2), Legea nr. 199/2023 a reglementat regimul conflictelor de interese și al incompatibilităților. Cu privire la situația conflictelor de interese, sunt prevăzute 4 astfel de situații dintre care pe cea de la lit. b) am analizat-o în cadrul capitolului 1, secțiunea 3 din partea a II-a a prezentei lucrări. Litera a) alin. (1) al art. 170 prevede, ca situație de conflict de interese, ocuparea în mod concomitent de funcții de către persoanele care se află într-o relație de soți, afini și rude de până la gradul al III-lea inclusiv, iar fiecare dintre persoanele respective să fie într-o poziție directă de control, conducere, autoritate sau evaluare instituțională în aceeași instituție de învățământ superior.

În continuare, la lit. c) se prevede ca situație de conflict de interese ipoteza în care cei care sunt soți, rude sau afini până la gradul III inclusiv participă în cadrul aceleiași comisii care este constituită în baza unor prevederi legale.

Nu contează ce fel de comisie este (achiziție, concurs etc.) și nici forța juridică a actului normativ care prevede constituirea unei astfel de comisii, ci doar relația și gradul de rudenie. În sfârșit, lit. d) a articolului analizat incriminează acele situații în care o persoană membru într-o comisie ale Ministerului Educației participă la analizarea unei situații care are legătură cu o instituție de învățământ superior față de care are calitatea de membru al comunității universitare.

Cu privire la noțiunea de incompatibilitate, aceasta reprezintă o stare de discordanță ivită „între două funcții sau profesii”[4], situație care va conduce la ipoteza în care aceeași persoană să nu poată să le exercite sau să le ocupe concomitent. Din punct de vedere temporal, „incompatibilitatea durează, ca stare de fapt, de la momentul în care persoana în cauză este îndreptățită formal să exercite ambele funcții/calități/activități și până la momentul la care una dintre acestea încetează. Efectul juridic incontestabil al acestui fapt juridic este acela al încetării automate a funcției protejate prin instituirea incompatibilității”[5].

Totodată, incompatibilitățile privind demnitățile publice și funcțiile publice sunt cele reglementate de Constituție, de legea aplicabilă autorității sau instituției publice în care persoanele ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică își desfășoară activitatea, precum și de dispozițiile Legii nr. 161/2003[6].

Incompatibilitățile prevăzute la art. 170 alin. (5) din Legea învățământului superior sunt:

ü situația în care o persoană deține sau exercită în cumul funcțiile de conducere de rector, de prorector, de decan, de prodecan, de director de departament sau director de unitate de cercetare-dezvoltare, proiectare sau microproducție, director de filială/extensie universitară sau funcția de președinte al senatului universitar și o funcție de conducere, așa cum sunt ele precizate la art. 131 alin. (2)[7];

ü situația în care o persoană deține sau exercită una dintre funcțiile de conducere de rector, de prorector, de decan, de prodecan, de director de departament sau director de filială/extensie universitară și este numită sau aleasă în funcția de ministru, secretar de stat, primar, viceprimar sau de președinte al consiliului județean;

ü situația în care un ordonator de credite din cadrul unei instituții de învățământ superior deține sau exercită, în paralel, o altă funcție în calitate de ordonator de credite al unei instituții publice centrale sau locale;

ü situația în care o persoană deține, în cumul, calitatea de membru în consiliul de administrație al instituției de învățământ superior de stat și calitatea de asociat sau acționar la o societate comercială înființată de instituția de învățământ superior de stat, în condițiile art. 16 alin. (1)[8].

Referitor la aceste situații de incompatibilitate fac următoarele aprecieri:

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

În legătură cu situația de incompatibilitate prevăzută de art. 170 alin. (5) lit. a), situația de incompatibilitate are în vedere imposibilitatea deținerii ori exercitării prin cumul a unor funcții de conducere din învățământul superior.

Dacă în ceea ce privește funcțiile de rector, prorector, decan, prodecan, director de departament, director de unitate de cercetare-dezvoltare, proiectare sau microproducție, director de filială/extensie universitară sau funcția de președinte al senatului universitar, legiuitorul face o trimitere expresă în acest sens, ele neputând a fi deținute sau exercitate prin cumul în mod simultan[9], în privința altor funcții, tot de conducere, legea nu face trimitere expresă, lăsând să se înțeleagă că nu ne-am afla într-o posibilă stare de incompatibilitate. Este, astfel, situația funcțiilor de conducere de director general administrativ și director general adjunct administrativ, unde, la art. 170 alin. (5) lit. a), nu se face trimitere expresă că deținerea sau exercitarea concomitentă a uneia dintre aceste funcții ar intra sub incidența regimului incompatibilităților. Aceasta, deoarece, în situația altor funcții care în mod similar nu se face trimitere expresă în acest sens[10]ele sunt asimilate unor funcții de conducere din învățământul superior. Consider că, în condițiile în care la art. 131 alin. (2) din Legea învățământului superior sunt menționate ca funcții de conducere în învățământul superior și funcțiile de director general administrativ și director general adjunct administrativ, partea introductivă a formulării de la art. 170 alin. (5) lit. a) ar trebui să facă trimitere și la faptul că deținerea sau cumulul acestor funcții ar atrage starea de incompatibilitate. Referitor la situația de incompatibilitate prevăzută de art. 170 alin. (5) lit. b), consider că soluția prevăzută de legiuitor este una suficient de clară, așa cum este reglementată de Legea învățământului superior.

Este lesne de înțeles că rectorul, prorectorul, decanul prodecanul sau directorul de departament respectiv directorul de filială/extensie universitară, așa cum face trimitere textul analizat, nu pot să-și exercite simultan atribuțiunile de serviciu specifice funcției de conducere din învățământul superior cu cele ale unui ministru, secretar de stat, primar, viceprimar sau președinte de consiliu județean.

Membrii Guvernului pot desfășura activități în domeniul didactic, în condițiile legislației speciale privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice, respectiv activitățile prevăzute la art. 462 alin. (2) C. adm.

Aceste activități pot fi desfășurate de către funcționarii publici atunci când dețin funcții didactice în instituțiile de învățământ de stat sau private autorizate/acreditate în condițiile legii ori care au calitatea de formator, mentor sau persoană-resursă în cadrul programelor de formare profesională a adulților organizate în condițiile actelor normative din domeniul formării profesionale, ori care au calitatea de specialist în comisiile de examinare sau de evaluator în comisiile de evaluare/monitorizare în cadrul programelor de formare profesională a adulților, organizate în condițiile actelor normative din domeniul formării profesionale a adulților. În concluzie, un ministru sau un secretar de stat poate presta activitate didactică în calitate de profesor universitar, conferențiar universitar, lector/șef lucrări universitar sau asistent universitar[11], precum și în calitate de formator, mentor sau persoană-resursă, specialist în comisiile de examinare sau evaluator în comisiile de evaluare/monitorizare în cadrul programelor de formare profesională a adulților.

Prin Decizia nr. 69 din 22 februarie 2018[12], par. 19 și Decizia nr. 336 din 11 mai 2017[13] par. 19, Curtea constituțională a României a statuat, cu valoare de principiu, că instituirea incompatibilităților privind aleșii locali este impusă de necesitatea asigurării îndeplinirii cu obiectivitate de către persoanele care exercită o demnitate publică sau o funcție publică de autoritate a atribuțiilor ce le revin potrivit Constituției, în deplină concordanță cu principiile imparțialității, integrității, transparenței deciziei și supremației interesului public.

Pentru a produce însă acest efect juridic, situația de incompatibilitate trebuie constatată de către autoritatea competentă. Astfel, art. 91 alin. (4) din Legea nr. 161/2003 prevede că prefectul va emite un ordin prin care constată încetarea de drept a mandatului alesului local, la propunerea secretarului unității administrativ- teritoriale în care alesul local, devenit incompatibil, își exercită funcția.

Dar, potrivit aceluiași text legal, ordinul prefectului va fi emis la data împlinirii termenului[14] în care alesul local avea posibilitatea să iasă din starea de incompatibilitate.

Cu alte cuvinte, încetarea de drept a mandatului se va produce numai în cazul în care demnitarul local, aflat în stare de incompatibilitate, nu renunță, în termenul prevăzut de lege, la una dintre cele două funcții incompatibile[15].

Primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației literar-artistice. Președintele consiliului județean poate desfășura activități specifice funcției de cadru didactic sau funcții în cadrul unor asociații, fundații sau alte organizații neguvernamentale[16].

Spre deosebire de incompatibilitățile specifice funcțiilor și demnităților publice de la nivelul administrației publice centrale care sunt, în principal, consacrate prin legea fundamentală, „incompatibilitățile aleșilor locali nu sunt reglementate prin Constituție, în acest caz, legea fiind cea care stabilește acest statut”[17]Concluzionând, dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 instituie una dintre incompatibilitățile specifice funcțiilor publice de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean și stabilește, totodată, excepția de la aceasta.

Astfel, funcțiile menționate sunt incompatibile cu orice alte funcții publice ori activități remunerate, în țară sau în străinătate, și sunt compatibile cu funcția de cadru didactic ori cu funcțiile în cadrul unor asociații, fundații sau alte organizații neguvernamentale[18]. În legătură cu situația de incompatibilitate prevăzută art. 170 alin. (5) lit. c), atât Legea finanțelor publice nr. 500/2002[19], cât și Legea nr. 273/2006[20], prevăd că ordonatorii de credite sunt de trei categorii: ordonatori principali, ordonatori secundari și ordonatori terțiari.

În zona instituțiilor publice centrale, ordonatorii principali de credite sunt miniștrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, conducătorii altor autorități publice și conducătorii instituțiilor publice autonome. Conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordinea/coordonarea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz. În situația instituțiilor publice locale, ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale sunt primarii unităților administrativ-teritoriale, primarul general al municipiului București, primarii sectoarelor municipiului București și președinții consiliilor județene, iar ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, sunt conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică, cărora li se alocă fonduri din bugetele ordonatorilor principali.

Ordonatorii principali de credite repartizează creditele de angajament și creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.

Ordonatorii secundari și terțiari de credite angajează cheltuieli în limita creditelor de angajament repartizate și utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituțiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale[21].

În conformitate cu prevederile Legii nr. 199/2023, ordonatorii de credite din sistemul de învățământ superior pot fi principali, secundari sau terțiari.

Astfel, rectorul reprezintă legal instituția de învățământ superior în relațiile cu terții și realizează conducerea executivă a acesteia. Rectorul este ordonatorul de credite al instituției de învățământ superior. În această situație, evident ne aflăm în situația unui ordonator principal de credite. Instituțiile de învățământ superior de stat, pe baza hotărârii senatului universitar, pot înființa sau prelua institute naționale de cercetare-dezvoltare, institute de cercetare-dezvoltare, stațiuni didactice și stațiuni de cercetare, dezvoltare, spitale, unități medicale ambulatorii, inclusiv stomatologice, și farmacii universitare, precum și alte entități, după cum urmează:

a) în cadrul acestora, ca structuri fără personalitate juridică;

b) în subordinea sau coordonarea acestora, caz în care instituțiile de învățământ superior de stat devinordonatori secundari de credite, iar structurile preluate devin ordonatori terțiari de credite.

De asemenea, instituțiile de învățământ superior pot prelua, în coordonare ori prin fuziune, potrivit prevederilor Legii nr. 25/2023[22] privind integrarea voluntară a organizațiilor de cercetare, dezvoltare și inovare din România în Spațiul European de Cercetare, precum și pentru modificarea O.G. nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, organizații de cercetare, dezvoltare și inovare, precum și instituții organizatoare de spectacole, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, acestea devenind ordonatori terțiari de credite[23]. Consider că este acoperitoare și justă prevederea legiuitorului conform căreia deținerea sau exercitarea în paralel a calității de ordonator de credite la o instituție de învățământ superior cu altă funcție, tot în calitate de ordonator de credite al unei instituții publice centrale sau locale, atrage starea de incompatibilitate.

În sfârșit, soluția legislativă prevăzută la art. 170 alin. (5) lit. d) nu este lipsită de anumite critici. Astfel, este incompatibilă o persoană care deține, în cumul, calitatea de membru în consiliul de administrație al instituției de învățământ superior de stat și calitatea de asociat sau acționar la o societate comercială înființată de instituția de învățământ superior de stat în condițiile art. 16 alin. (1).

Articolul la care se face referire, respectiv art. 16 stipulează explicit că „instituțiile de învățământ superior pot înființa, singure sau prin asociere, după caz, societăți comerciale, fundații, asociații, unități de învățământ preuniversitar, consorții pentru învățământ dual, spitale universitare, farmacii universitare, unități medicale ambulatorii, inclusiv stomatologice, și cabinete de specialitate, inclusiv stomatologice, cu aprobarea senatului universitar, conform prevederilor legale. Condiția ca acestea să se înființeze este aceea ca ele să contribuie la creșterea performanțelor instituției și să nu influențeze negativ în niciun fel activitățile de învățământ și cercetare. Obiectul de activitate al societăților, asociațiilor și/sau fundațiilor trebuie să fie conex misiunii instituției de învățământ superior”[24].

În conformitate cu prevederile art. 135 alin. (7), „Consiliul de administrație al instituțiilor de învățământ superior de stat este format din rectorul și prorectorii instituției de învățământ superior, decanii facultăților, directorul general administrativ, directorul general adjunct administrativ și un reprezentant al studenților. În cadrul instituțiilor de învățământ superior unde salariații sunt organizați în sindicat, un reprezentant al acestuia participă, în calitate de observator, la ședințele consiliului de administrație”.

Astfel, pe de o parte, numai calitatea de membru în consiliul de administrație al instituției de învățământ superior de stat, asociată funcțiilor de conducere de rector, prorector, decan, directorul general administrativ, directorul general adjunct administrativ, atrage incompatibilitatea, iar, pe de altă parte, incompatibilitatea este atrasă doar în situația în care membrul din consiliul de administrație al universității are calitatea de asociat sau acționar la o societate comercială, nu și la celelalte entități care pot fi înființate conform legii. De ce doar la o societate comercială constituită în condițiile art. 16 alin. (1) de către o instituție de învățământ superior, calitatea de asociat sau acționar atrage o situație de incompatibilitate și nu și în cazul unei asociații sau fundații, de exemplu?

Legiuitorul nu argumentează această opțiune, însă dacă ne raportăm la asociații și fundații ea este constituită din mai multe persoane fizice, fiecare cu capacitate juridică proprie, prin exercitarea dreptului de asociere.

Aceste subiecte de drept individuale, cu relevanță juridică de persoane fizice, devin părți ale unui raport juridic aferent asocierii lor și constituie, prin atare asociere, un subiect de drept colectiv. În cadrul funcționării acestuia, persoanele fizice respective dobândesc calitatea de membri asociați, calitate care generează noi drepturi, dreptul de vot, dreptul de a alege și de a fi ales sau desemnat în organele de conducere și administrare etc.[25]. Așadar, și în cazul asociațiilor și fundațiilor întâlnim calitatea de asociați, sintagma fiind prezentă și în cazul societăților comerciale. Societățile, pentru a avea personalitate juridică, trebuie să se constituie sub una dintre următoarele forme: societate în nume colectiv; societate în comandită simplă; societate pe acțiuni; societate în comandită pe acțiuni și societate cu răspundere limitată[26]. Dreptul de a reprezenta societatea în nume colectiv aparține fiecărui administrator, cu excepția situației în care în actul constitutiv se prevede altfel. Administrarea societății în comandită simplă se va face de către unul sau mai mulți asociați comanditați. Societatea pe acțiuni este condusă de unul ori mai mulți administratori, însă numărul acestora trebuie să fie totdeauna nepereche.

În situația mai multor administratori se va forma un consiliu de administrație.

Administrarea societății în comandită pe acțiuni este încredințată unuia sau mai multor asociați comanditați. Hotărârile asociaților dintr-o societate cu răspundere limitată se iau în adunarea generală.

În cazul asociațiilor și fundațiilor organul de conducere este adunarea generală, alcătuită din totalitatea asociaților. În cazul instituțiilor de învățământ, consiliul de administrație asigură, sub conducerea rectorului sau a unei alte persoane desemnate prin carta universitară, în cazul instituțiilor de învățământ superior particulare și confesionale particulare, conducerea operativă a instituției de învățământ superior și aplică deciziile strategice ale senatului universitar.

Consiliul de administrație are ca atribuții operațiuni precum avizarea[27], aprobarea[28] și formularea de propuneri[29] ce țin de conducerea operativă a instituției.

Membrii consiliului de administrație dintr-o instituție de învățământ superior sunt, până la urmă, deținătorii unor funcții de conducere, așa cum sunt ele definite la art. 131 alin. (2) din Legea nr. 199/2023. Impunerea unei incompatibilități doar pentru calitatea de asociat sau acționar într-o societate este discriminatorie în raport cu atribuțiile ce reies din această calitate, atribuții care se regăsesc, în mare măsură, și în cazul calității de asociat la o fundație/asociație sau alte entități, așa cum sunt ele menționate la art. 16 alin. (1). În concluzie, sfera incompatibilităților în calitate de asociat/acționar al unui membru al consiliului de administrație ar fi trebuit să vizeze toate entitățile menționate la art. 16 alin. (1).

Cu privire la răspunderea juridică și sancțiunile angajate în sarcina personalului din învățământul superior atunci când se constată situații de conflict de interese sau incompatibilități, Legea nr. 199/2023 nu prevede sancțiuni, fiind lacunară în acest sens. Însă, în astfel de situații consider că pentru personalul din universitățile care este plătit din fonduri publice, sunt pe deplin aplicabile prevederile H.G. nr. 1336/2023[30], care prevăd că neîndeplinirea obligației de către un membru al unei comisii de concurs sau de soluționare a contestațiilor de a se abține de la participarea sau luarea vreunei decizii cu privire la soț, rudă sau afin până la gradul al IV-lea constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit legii.

Avem deci o normă de trimitere [(…) se sancționează potrivit legii], legea aplicabilă fiind Legea învățământului superior care reglementează procedura sancționării disciplinare, pe care am analizat-o în cadrul unui capitol anterior.

În situația personalului din învățământul superior din universitățile care nu plătesc din fonduri publice, situația va fi alta, iar răspunderea juridică va fi angajată în conformitate cu dispozițiile ce reies din reglementările interne ale universității respective (Cartă, coduri de etică etc.) sau în condițiile legislației generale (răspundere contractuală sau civilă, după caz).


* Extras din Lucian Gheorghe, Răspunderea juridică a personalului din învățământul superior, Ed. Universul Juridic, București, 2025.

[1] Art. 70 din Legea nr. 161/2003.

[2] Disponibil la Augustin Lazăr, Conflictul de interese – o analiză comparativă, în Revista Dreptul nr. 9/2016, https://sintact.ro/#/publication/151021857?keyword=conflicte%20de%20interese&cm=SREST, consultat la data de 14 noiembrie 2020.

[3] ICCJ, sent. pen. nr. 666/2014, definitivă prin dec. pen. nr. 13/2015 a Completului de cinci judecători.

[4] Dicționarul explicativ al limbii române, ed. a II-a, revăzută și adăugită, disponibil la https://dexonline.ro/sursa/dex09, consultat la data de 10 august 2023.

[5] Punct de vedere exprimat de către Ovidiu Podaru, profesor universitar, titular al disciplinelor Drept administrativ (I și II), la Decizia din 13 ianuarie 2021 a ICCJ, disponibil la https://sintact.ro/#/jurisprudence/520828743/1/decizie-nr-13-2021-din-13-ian-2021-inalta-curte-de-casatie-si-justitie-bucuresti?keyword=podaru%20ovidiu&cm=SREST, consultat la data de 12 septembrie 2022.

[6] Art. 80 din Legea nr. 161/2003.

[7] Rectorul, prorectorii, directorul general administrativ, directorul general adjunct administrativ, la nivelul instituției de învățământ superior; decanul, prodecanii, la nivelul facultății; directorul de departament, la nivelul departamentului; director al CSUD, funcție asimilată cu cea de prorector; directorul de filială la nivelul filialei instituției de învățământ superior, funcție asimilată cu cea de prorector; directorul de extensie universitară, la nivelul extensiei universitare, funcție asimilată cu cea de director de departament; directorul școlii doctorale, funcție asimilată cu cea de director de departament.

[8] Instituțiile de învățământ superior pot înființa, singure sau prin asociere, după caz, societăți comerciale, fundații, asociații, unități de învățământ preuniversitar, consorții pentru învățământ dual, spitale universitare, farmacii universitare, unități medicale ambulatorii, inclusiv stomatologice, și cabinete de specialitate, inclusiv stomatologice, cu aprobarea senatului universitar, conform prevederilor legale. Condiția ca acestea să se înființeze este aceea ca ele să contribuie la creșterea performanțelor instituției și să nu influențeze negativ în niciun fel activitățile de învățământ și cercetare. Obiectul de activitate al societăților, asociațiilor și/sau fundațiilor trebuie să fie conex misiunii instituției de învățământ superior.

[9] Respectiv cele de la art. 170 alin. (5), unde incompatibilitatea este definită ca fiind „(…) situația în care o persoană deține sau exercită în cumul funcțiile de conducere de (…) și o funcție de conducere prevăzută la art. 131 alin. (2)”.

[10] Directorul CSUD, care este asimilat funcției de prorector, și directorul școlii doctorale, care este asimilat funcției de director de departament.

[11] Funcții didactice, așa cum sunt ele precizate la art. 200 din Legea nr. 199/2023.

[12] Publicată în M. Of. nr. 560 din 4 iulie 2018.

[13] Publicată în M. Of. nr. 669 din 16 august 2017.

[14] Acest termen este prevăzut de art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, care are următorul conținut: „Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție”.

[15] Anton Trăilescu, Unele considerații pe marginea efectelor stării de incompatibilitate a aleșilor locali asupra statutului acestora, în Revista Dreptul nr. 7/2018, disponibil la https://sintact.ro/#/publication/151020754?keyword=Unele%20considera%C5%A3ii%20pe%20marginea%20efectelor%20st%C4%83rii%20de%20incompatibilitate%20a%20ale%C5%9Filor%20locali%20asupra%20statutului%20acestora%20dr.%20ANTON%20TR%C4%82ILESCU&cm=SFIRST, consultat la data de 12 decembrie 2022.

[16] Art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003.

[17] Dana Apostol Tofan, Regimul incompatibilităților în administrația publică locală, în Revista Studii și cercetări juridice nr. 3/2020, disponibil la https://sintact.ro/#/publication/151025237?keyword=Tofan%20Dana&cm=SREST, consultat la data de 23 iulie 2021.

[18] În acest sens, sunt și: Decizia 815/2019 [R] referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în M. Of. nr. 251 din 26 martie 2020; Decizia 334/2019 [R], publicată în M. Of. nr. 775 din 24 septembrie 2019; Decizia Curții Constituționale a României nr. 304 din 13 iunie 2013, publicată în M. Of. nr. 449 din 22 iulie 2013.

[19] Publicată în M. Of. nr. 597 din 13 august 2002.

[20] Publicată în M. Of. nr. 618 din 18 iulie 2006.

[21] În acest sens, reamintesc că în considerentele din cadrul Deciziei nr. 13/2016 ale ICCJ, publicată în M. Of. nr. 763 din 29 septembrie 2016, pronunțată în recurs în interesul legii, cu privire la interpretarea art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, în referire la stabilirea calității procesuale a ordonatorilor principali de credite, s-a stabilit că „interesul atragerii în proces și a ordonatorului principal de credite, pe motiv că acest demers ar reprezenta o garanție a executării obligației de plată ce revine instituției/autorității publice cu care este stabilit raportul de serviciu, nu este unul legitim, atâta vreme cât atribuțiile prevăzute de lege în materia repartizării creditelor bugetare, alocării și stabilirii destinației acestora nu cuprind o obligație de garanție sau de despăgubire a ordonatorului principal de credite, care să constituie fundamentul pretențiilor deduse judecății.

[22] Publicată în M. Of. nr. 33 din 11 ianuarie 2023.

[23] Art. 17 alin. (5). În același sens și art. 149 alin. (31) „Instituțiile de învățământ superior de stat pot prelua în subordinea lor, pe baza hotărârii senatului universitar, cluburi sportive, caz în care cluburile sportive devin ordonatori terțiari de credite”.

[24] Disponibil la https://media.hotnews.ro/assets/document/2023/05/24/26286470-0.pdf, consultat la data de 28 iunie 2023.

[25] Emilian Floria Popescu, Condițiile de validitate pentru actele de autoritate internă ale organelor persoanei juridice de drept privat, în Revista Dreptul nr. 6/2016, disponibil la https://sintact.ro/#/publication/151021809?cm=URELATIONS, consultat la data de 15 iunie 2020.

[26] https://editurasolomon.ro/wp-content/uploads/2018/09/extras-Legea-31-1990.pdf; Art. 2 din Legea nr. 31/1990, Legea societăților, republicată în temeiul art. XII din titlul II al cărții a II-a din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în M. Of. nr. 279 din 21 aprilie 2003, modificată ulterior.

[27] Avizează execuția bugetară și bilanțul anual; avizează propunerile de programe noi de studii și formulează propuneri către senatul universitar de lichidare a acelor programe de studii care nu se mai încadrează în misiunea instituției de învățământ superior sau care sunt ineficiente academic și financiar.

[28] Aprobă propunerile de scoatere la concurs a posturilor didactice și de cercetare.

[29] Propune senatului universitar strategii ale instituției de învățământ superior pe termen mediu și lung și politica pe domenii de interes ale instituției de învățământ superior.

[30] Publicată în M. Of. nr. 1078 din 8 noiembrie 2022

Răspunderea juridică a personalului din învățământul superior pentru nerespectarea regimului conflictului de interese și incompatibilităților was last modified: ianuarie 29th, 2025 by Lucian Gheorghe

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Noutati editoriale

  • Noutati editoriale ujmag
Vezi tot

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Lucian Gheorghe

Este cadru didactic, Universitatea „Ovidius” din Constanța.
A mai scris: