Radu Mazăre a fost eliberat din închisoare

27 mai 2024
Vizualizari: 313

Deschidem Revista din această seară cu o declarație a premierului Marcel Ciolacu. Acesta a subliniat, într-un discurs rostit duminică la Opera Națională Română, că fiecare român care pleacă definitiv din țară reprezintă un „eșec” pentru România, și nu o sărbătoare.

„Simt acum așa cum am simțit și atunci, că nu a fost nicio sărbătoare la noi în familie. Ne-a fost tuturor greu și mamei, cred, aproape imposibil văzând plecarea unui băiat cu singura nepoată pe care o avea și urma să îi vedem doar în fotografii sau să-i auzim doar la telefon. Cu adevărat a fost sărbătoare doar când s-au întors acasă. Adevărul este că de 30 de ani ne-am obișnuit să sărbătorim eșecul. Organizăm evenimente, spunem discursuri, facem poze și apoi fiecare își vede de viața lui, noi aici și dvs dincolo, în alte țări. Adevărul este că fiecare trecere definitivă peste graniță este un eșec pentru această țară, nu o sărbătoare. Fiecare mamă, fiecare frate, fiecare soră sau nepot care pleacă lasă un gol imens atât în familia care rămâne să sufere, cât și în comunitățile din care fac parte. Gol cu gol cu gol ajung să formeze un imens abis în sufletul acestei națiuni, iar asta nu poate fi deloc o sărbătoare”, a declarat Ciolacu, potrivit Agerpres, scrie România liberă.

După 5 ani de închisoare, fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, care executa o pedeapsă cu o durată de nouă ani, va fi eliberat condiționat în urma unei decizii definitive a Tribunalului Ilfov.

„În baza art. 425 alin. 7 pct. 2 lit. a din codul de procedură penală, raportat la art. 587 alin. 3 din codul de procedură penală; admite contestația formulată de condamnatul Mazăre Radu Ștefan, împotriva sentinței penale nr. 996/2024 din 17.04.2024, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul penal nr. 6917/4/2024. Desființează sentința penală nr. 996/2024 din 17.04.2024, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București și, rejudecând în fond: În baza art. 587 din codul de procedură penală, raportat la art. 59 Cod Penal din 1969; admite cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul Mazăre Radu Ștefan (date), aflat în stare de deținere în Penitenciarului Jilava București. Dispune liberarea condiționată a contestatorului condamnat Mazăre Radu Ștefan, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 101/29.06.2023, emis de Tribunalul Ilfov, Secția Penală; în baza sentinței penale nr. 63/23.03.2023, pronunțată de Tribunalul Ilfov; prin care i s-a aplicat pedeapsa de 9 ani închisoare”, se arată în minuta instanței, scrie News.ro

Azerbaidjan, Georgia, România și Ungaria au semnat un Memorandum privind înființarea unei societăți de tip Joint Venture, cu sediul în România, în domeniul Dezvoltării și Transportului Energiei Verzi.

„În aplicarea Acordului între Guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgia, România și Ungaria privind Parteneriatul Strategic în domeniul Dezvoltării și Transportului Energiei Verzi – Proiectul «Green Energy Corridor», CNTEE Transelectrica SA și celelalte părți relevante desemnate la nivelul fiecărui stat, respectiv AzerEnerji JSC, Georgian State Electrosystem și MVM Zrt., au semnat astăzi, la București, un Memorandum de Înțelegere prin care convin să depună eforturile necesare pentru a întreprinde demersurile privind înființarea unei societăți de tip Joint Venture, cu sediul în România.La ceremonia de semnare a acestui Memorandum de Înțelegere au participat domnul Mircea Abrudean – Secretarul General al Guvernului României, domnul Dan Dragoș Drăgan – Secretar de Stat în cadrul Ministerului Energiei și domnul Gabriel Andronache – Vicepreședinte al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE)”, scrie Adevărul.

„SUA și Europa pregătesc stocuri de vaccinuri, anticipând o pandemie mai devastatoare decât cea de Covid”, titrează Gândul.

„Statele Unite și Europa pregătesc mai multe doze de vaccin împotriva gripei aviare provocată de virusul H5N1. Dozele sunt pentru fermieri, în special pentru crescătorii de animale și medicii veterinari. Oficialii americani au raportat că au pregătit 4,8 milioane de doze de vaccin până acum. Dawn O’Connell de la Administrația SUA pentru Pregătire Strategică și Răspuns, ia în calcul posibilitatea de a vaccina toți muncitorii agricoli. Oficialii europeni au declarat pentru Reuters că vor să achiziționeze vaccinul dezvoltat de CSL Seqirus, o divizie a companiei CSL Limited. Guvernele se așteaptă la răspândirea unei noi tulpini de gripă aviară ce ar putea provoca un număr fără precedent de decese în rândul păsărilor domestice”, scrie Gândul.

Seară liniștită!

Radu Mazăre a fost eliberat din închisoare was last modified: mai 27th, 2024 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: