Radarele se pot instala doar pe autovehiculele care au semnele şi înscrisurile Poliţiei Rutiere

21 feb. 2018
Vizualizari: 681

Presa relatează astăzi despre întâlnirea președintelui Klaus, la Cotroceni, cu absolvenții Institutului Național al Magistraturii (INM), eveniment la care au fost invitați să participe și conducătorii principalelor instituții din justiția românească.

„Președintele Klaus Iohannis le-a spus, marți, noilor magistrați că învestirea lor are loc într-un moment în care actul de justiție este pus la îndoială tocmai de cei chemați să răspundă în fața legii, dar că «această tentativă» nu trebuie să îi influențeze și nu trebuie să îi abată de la principiile integrității. Președintele a subliniat că de tăria lor de caracter depinde înfăptuirea actului de justiție”, notează News.ro.

Tot ieri, la Cotroceni, președintele Iohannis a avut o întâlnire cu ministrul justiției, Tudorel Toader.

Întrevederea cu președintele Klaus Iohannis a avut loc cu două zile înainte ca ministrul justiției să prezinte un raport privind activitatea managerială la DNA.

„Ministrul justiției, Tudorel Toader, a precizat că a discutat cu președintele Klaus Iohannis despre statul de drept, la întrevederea avută marți. Solicitat să spună ce conținea dosarul cu care a mers marți la evenimentul de la Palatul Cotroceni, Tudorel Toader a transmis că în acel dosar nu avea raportul referitor la Direcția Națională Anticorupție (DNA)”, scrie Mediafax.

La Parlament, președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, s-a întâlnit cu ambasadorul SUA, Hans Klemm.

Întrevederea dintre Liviu Dragnea și Hans Klemm a început în jurul orei 11.00 și a durat aproximativ o oră, având loc în biroul lui Liviu Dragnea din Camera Deputaților. La discuții a participat și vicepremierul pentru parteneriate strategice, Ana Birchall.

„Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, și ambasadorul SUA, Hans Klemm, au discutat, la întâlnirea de marți, despre elaborarea și implementarea unui plan de acțiuni de lucru pentru a întări și aprofunda parteneriatul strategic între România și SUA”, precizează un comunicat de presă al Camerei Deputaților, scrie News.ro. 

Și tot News.ro mai arată căpreședintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat că la întâlnirea cu ambasadorul SUA, Hans Klemm, subiectul justiției nu a fost pe agendă și, dacă diplomatul american ar fi deschis subiectul, el ar fi refuzat să discute”.

Senatorul Daniel Zamfir anunța ieri că: „legile împotriva cămătăriei au fost votate de majoritatea senatorilor din comisiile reunite juridică, economică și de buget”.

Astăzi, Gândul.info scrie despre modalitatea prin care debitorii cărora le-a fost confiscat un bun vor putea să-l redobândească de la firma de recuperare.

„«Prin acest proiect se reintroduce retractul litigios care era în Codul civil până în anul 2011. În retractul litigios era prevăzut dreptul debitorului care a fost deposedat de bun să poată răscumpăra de la firma de recuperare, plătind dublul sumei cu care recuperatorul a achiziționat respectivul bun de la bancă. Ori, noi nu facem altceva decât să reintroducem retractul litigios, dreptul debitorului să își răscumpere bunul respectiv. Am avut în vedere limitarea profitului firmei de recuperare. Eu cred că un dublul sumei este absolut rezonabil», a declarat senatorul PNL, Daniel Zamfir”, notează Gândul.info.

Tot ieri, Comisia juridică a Senatului a dat un raport favorabil inițiativei legislative prin care se propune ca radarele să se instaleze exclusiv pe autovehiculele care prezintă înscrisuri și însemne distinctive ale Poliției Rutiere.

„Potrivit documentului citat, dispozitivele fixe sau mobile destinate măsurării vitezei se vor instala exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisurile și însemnele distinctive ale Poliției Rutiere. Mai mult, dispozitivele mobile (tip pistol) destinate măsurării vitezei se vor utiliza la o distanță maximă de 10 metri de autovehiculele care prezintă înscrisurile și însemnele distinctive ale Poliției Rutiere”, arată Gândul.info.

Pe agenda Curții Constituționale, s-au aflat astăzi sesizările USR la legile justiției, acestea fiind depuse în data de 22 ianuarie și vizând modificările aduse Legilor nr. 303 – privind statutul magistraților, 304 – privind organizarea judiciară și 317 – privind organizarea CSM. Juriștii USR au găsit noi motive de neconstituționalitate față de sesizările deja depuse la CCR de către ÎCCJ și PNL pe legile justiției.

Mediafax notează: „De exemplu, anunțau cei de la USR, la data depunerii sesizărilor, că ÎCCJ nu a invocat în sesizare motive extrinseci, de procedură, ci s-a limitat la atacarea unor articole individuale, în timp ce USR a arătat în sesizare că cele trei proiecte de modificare a legilor justiției au fost adoptate cu încălcarea principiului bicameralismului și a principiului respectării legii, precum și cu încălcarea ordinii de sesizare a Camerelor Parlamentului. De asemenea, juriștii USR au arătat în sesizare că proiectele încalcă obligațiile rezultate din aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene. În ceea ce privește motivele intrinseci de neconstituționalitate, USR a contestat în plus față de ÎCCJ separarea strictă a carierelor judecătorilor și procurorilor și diminuarea atribuțiilor plenului CSM în favoarea secțiilor separate”.

Celebrul proces al transferurilor de jucători din fotbalul românesc s-a încheiat.

„Magistrații instanței supreme au decis, marți, condamnarea la cinci ani și opt luni de închisoare a lui Victor Becali, Ioan Becali a primit șapte ani și patru luni de închisoare, în timp ce Cristian Borcea a fost achitat, în dosarul în care sunt acuzați că i-a dat mită aproape 200.000 de euro fostei judecătoare Geanina Terceanu pentru a da o soluție favorabilă în dosarul transferurilor de jucători. La rândul său, Geanina Terceanu a fost condamnată la șapte ani de închisoare”, scrie News.ro.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Seară frumoasă!

 

Radarele se pot instala doar pe autovehiculele care au semnele și înscrisurile Poliției Rutiere was last modified: februarie 21st, 2018 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: